“Vieţuirea în lumea aceasta e asemănătoare celor ce înfăţişeaza prin nişte linii cele ce se află încă în forma de schiţe. Fiecare adaugă şi şterge din ele ceea ce voieşte şi doreşte, făcând o schimbare în linii. Iar vieţuirea în cele viitoare este asemănătoare manuscriselor scrise pe materiale curate şi pecetluite cu pecetea împărătească, în care nu se mai pot face nici adăugiri, nici ştersături.
Deci cât timp ne aflăm în curs de schimbare, să luam aminte la noi înşine. Şi cât timp suntem stapâni pe manuscrisul vieţii noastre, pe care l-am scris cu mâinile noastre, să ne nevoim să facem în el adăugiri de buna vieţuire şi să ştergem din el greşelile vieţuirii de mai înainte. Căci cât timp suntem în lume, nu pune Dumnezeu pecetea nici pe cele bune, nici pe cele rele, până în clipa ieşirii (morţii), în care se sfârşeste lucrarea în patria noastra şi plecăm în călătorie.”

(Sfântul Efrem Sirul)

Suntem stapâni pe manuscrisul vieţii noastre, întrucât mai putem interveni pentru completarea şi îndreptarea lui. Dar în clipa morţii nu mai putem interveni. El e definitivat, bun sau rau. În clipa morţii se rotunjeşte definit viaţa noastră ca un întreg, cu sensul ei. Probabil că, dacă am mai trai, n-am mai face decât să prelungim manuscrisul vieţii noastre în acelaşi sens.