Viaţa familiei se sfinţeşte prin iubirea Sfintei Treimi

familystudiesUna dintre învăţăturile principale ale Sfântului Apostol Pavel priveşte legătura tainică între viaţa în familie şi viaţa în Biserică. Astfel, în epistola către Efeseni, comparând cele două realităţi ale existenţei umane în Hristos Domnul, Apostolul neamurilor spune despre nuntă: „Taina aceasta” – a unirii bărbatului cu femeia într-un trup, după porunca lui Dumnezeu – „mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5, 32). În acest sens, trebuie înţeleasă şi cultivată legătura sfântă care există între taina familiei şi taina Bisericii ca viaţă în comuniune.

Faptul că Dumnezeu Fiul Cel veşnic al Tatălui ceresc S-a născut în istorie din femeie ca un copil şi a crescut într-o familie ne arată de ce toţi termenii de bază în Biserică sunt împrumutaţi din familie: părinte spiritual, mamă sau maică spirituală, frate şi soră spirituală, fiu şi fiică spirituală. Prin urmare, fără taina familiei nu poate fi înţeleasă nici taina Bisericii ca familie spirituală a iubirii frăţeşti în Hristos, Fiul Tatălui ceresc, născut ca Om din Mamă-femeie.

Însă pentru că a slăbit credinţa în taina iubirii lui Dumnezeu pentru om, astăzi, familia naturală, tradiţională, se află în criză, în mutaţie spre un viitor incert şi confuz. Individualismul şi orgoliul libertăţii egoiste împiedică afirmarea vieţii umane ca existenţă în comuniune şi solidaritate, iar vocaţia sfântă a familiei credincioase ca mediu al creşterii spirituale şi al mântuirii este adesea uitată. Continuare »