20 articole la fiecare click |
 1. Aceste cuvinte le-a spus Domnul tău, fiule. Acestea Le-a spus Evreilor necreştinaţi a căror inimă, din pricina păcatului strămoşesc şi păcatului lor, se preschimbase în izvor nu al vieţii, ci al morţii şi a toată putreziciunea.
2. Inima este un izvor, iar gura este un râu. Iar că aşa stau lucrurile dă mărturie Atoateştiitorul, Care în trup a umblat pe pământ, cu aceste cuvinte: “Din prisosinţa inimii grăieşte gura.” (Mat. 12:34) Aşadar, limba noastră este vestitorul inimii noastre. Ce cuvinte sunt în inimă, aceleaşi cuvinte-s şi pe limbă; şi ce urâciune e în inimă, aceeaşi urâciune-i şi pe limbă. Ceea ce se afă în inimă se varsă şi se prelinge pe buze.
3. Adâncă e inima omului, zis-a prorocul. O, Doamne, cât de adâncă e inima omului! În inima omului totul se poate cuprinde, dar numai Tu, Dumnezeul nostru, o poţi cuprinde. Şi curăţia îngerilor şi necurăţia iadului îşi poate găsi locul în inima omului. Barometrul inimii omului are însemnate toate gradaţiile, de la talpa iadului până în tăria cerurilor.
4. De aceea s-a zis: Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa. Izvorăşte viaţă dacă o păzeşti; iar, de nu o vei păzi, va izvorî toată urâciunea.
5. Şi una, şi alta. Aşadar, păzeşte şi păstrează izvorul vieţii din tine, ca să nu se tulbure. Tu eşti botezat, şi botezul e mare lucru. Eşti îmbăiat în apă şi în duh. Fiul lui Dumnezeu s-a pogorât şi te-a îmbăiat, precum o maică îşi îmbăiază pruncul murdar. El a curăţit inima ta şi a făcut-o izvor al vieţii. Şi tu, ce faci? Oare nu eşti fără de minte când păcătuieşti? Oare prin păcat nu preschimbi izvorul vieţii într-un izvor al morţii?
Continuare »
 Aceasta istorie începe în creatia sa, se urmeaza în caderea ei dureroasa, se termina cu o slava incomparabila în împacarea ei în Iisus Hristos.
Femeia la crearea ei. – Ceea ce trebuie sa fie ea, în ce rang o plaseaza Dumnezeu, ce prerogative îi confera ei Dumnezeu, ce drepturi îi pastreaza; Dumnezeu ne-o arata în actul sau creator.
1. Scopul crearii ei. – Sa urmam opera divina, mai bine decât în oricare alt studiu, ea ne va descoperi ideea divina în crearea femeii, în momentul în care îl creeaza Dumnezeu pe barbat, universul este format, împodobit stralucitor; este domeniul regelui pe care-I introduce Dumnezeu pentru a împarati aici. In acest domeniu imens a fost pastrata o resedinta regeasca, este raiul pamântesc. Viata curge din plin peste maluri lânga Adam; fiinte de tot felul au fost create pentru a sluji Ia nevoile sale sau pentru a contribui prin farmecul lor la fericirea sa. Ori în sânul bogatiilor acestora, Adam este izolat. Nici-o fiinta nu-i raspunde prin cunostinta si prin inima si se pare ca crearea sa ar fi ramas incompleta. “Si Dumnezeu zice: nu este bine ca omul sa fie singur”. Si el adauga în tainicul sfat al Persoanelor divine: “Sa facem ajutor pentru el ca sa fie asemenea lui”. Aceia sunt termenii hotarârii divine. “O sotie”, “un ajutor”; asa va fi femeia pentru barbat. Ea va fi farmecul existentei Iui si ca îi va fi un ajutor. Ajutor de-o noblete egala si lasând deoparte în mod infinit ajutoarele pastrate de Dumnezeu în celelalte creaturi ale creatiei..
Acest farmec, pe care-l va afla omul în însotitoarea sa îi este închipuit în scena tainica din Eden. Dumnezeu îi trimite lui Adam deliciile extazului si în timpul acestui extaz el o scoate din Adam pe care-o va iubi “ca trup din trupul sau si os din oasele sale”.
Continuare »
 Pentru a aprecia diferitele ei misiuni, s-o consideram pe femeie rând pe rând: ca sotie, ca mama, ca stapâna a casei.
Ca sotie. – Sa nu uitam ca ea a fost data barbatului ca un “ajutor” ca siguranta. Si Dumnezeu a pregatit-o în mod minunai pentru acest rol. Mai întâi prin singuratate. Barbatului îi sunt atribuite viata publica cu luptele ei, pericolele ei, ranirile ei. Pe când barbatul pentru a veni în ajutorul tuturor se expune la furtunile cele mai înalte de pe mare, femeia se bucura în interiorul caminului ei de o pace continua. Daca ea iese de acolo o face numai pentru un moment scurt si datoriile ei o recheama în singuratatea sa protectoare. Cine nu o vede cât de favorabila este aceasta viata de calm si de siguranta, pentru dezvoltarea evlaviei si culturii virtutilor? Aceasta evlavie si aceste virtuti vor fi podoaba si în acelasi timp marele mijloc de a actiona al sotiei, împodobita de virtuti fermecatoare în simplitatea ei, iubirea ei, rabdarea ei, bucuria ei, ea îsi va asigura asupra sotului ei o stapânire binefacatoare. Când viata publica îl va tulbura, necaji, mânia, sau cazând în lasitate sau deznadejde, ea îl va reculege precum salveaza portul pe cei naufragiati. Ce putere are pentru bine ca si pentru rau, sotia sau virtuoasa sau lipsita de sfintenie! O femeie îl sustine pe Apostolul lui Hristos, o alta îl pierde pe Samson.
Continuare »
 “Fie ca inima ta să nu pizmuiască pre cei păcătoşi, mai bine fii mereu în frica Domnului”
1. Eşti om botezat, adică curăţit de necurăţia dintru început şi plivit de buruiana cea străveche. Necurăţia cea dintru început şi buruiana cea străveche au izvorât din păcatul cel dintru început şi străvechi al strămoşilor. Oare preţuieşti cum se cuvine mila şi prea-marele dar ce ţi s’a dat prin botez?
2. Dintr-o cocină murdară, botezul a făcut din tine Biserică. Aşadar, ce invidie poţi avea oare în inimă faţă de cei ce preschimbă iarăşi o dumnezeiască Biserică în cocină murdară? Inima ta să nu invidieze pe cei păcătoşi.
3. Sau dacă cuiva i se curăţă, luminează, tămâiază şi împodobeşte casa; şi acesta, în loc să ţină casa sa în astfel de rânduială, ia lopata şi aruncă peste uşi şi ferestre toată necurăţia – îl vei invidia, oare, sau îl vei plânge?
4. Însuşi Domnul Dumnezeu a curăţit prin botez pe tot omul botezat. Frica ar trebui să te cuprindă în faţa acestui gând, frica lui Dumnezeu, care a venit pentru a spăla, lumina, renaşte şi mântui pe oameni.
5. Precum curg lacrimile din pricina unei mari tristeţi, dar şi din pricina unei mari bucurii, aşa şi frica îl cuprinde pe om din pricina unei mari răutăţi, dar şi din pricina unei mari jertfe. Dumnezeu S-a arătat în Hristos ca o slugă pentru a curăţi casa ta, pentru a preschimba cocina în Biserica din inima ta. Oare nu te cuprinde frica de atâta smerenie a Împăratului Împăraţilor? Şi oare nu te cuprinde frica când vezi pe omul botezat când păcătuieşte? Cu adevărat, nu este ceva mai nebunesc decât a invidia pe păcătos. Nebunie e şi a-l invidia pe cel drept, mare nebunie – dar a-l invidia pe păcătos e cel mai nebunesc lucru.
 Această floare aleasă a răsărit pe pământul românesc în anul 1967. De micuţă era foarte apropiată de Dumnezeu. Când ieşea de la şcoală trecea totdeauna pe la biserică. Pentru aceasta era mustrată foarte aspru de tatăl ei: „Unde ai fost? Toata ziua la biserică? La popii tăi? Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu?” Iar ea nu zicea nimic, numai lacrimile îi curgeau pe obraji.
Era evlavioasă şi stătea mult timp la rugăciune. La banchetul de la sfârşitul liceului n-a vrut să se ducă. Diriginta ei o ruga: „Hai, Dănuţa, vino şi tu cu noi!”, însă ea a zis: „Nu pot, dar să ştiţi că eu vă iubesc foarte mult pe toţi, însă la banchet nu pot veni…iertaţi-mă…”. Era foarte blândă şi foarte bună cu toţi. Îi ajuta pe colegi la lecţii; stătea şi noaptea să scrie pentru ei. Învăţa foarte bine, atât la şcoală, cât şi la facultate. Îi plăcea foarte mult să lucreze. Toate hăinuţele ei erau făcute de ea.
A fost fiică duhovnicească a Cuviosului Părinte Sofian de la Sfânta Mănăstire Antim.
Studentă fiind, avea în grijă o bătrână paralizată, uitată de toţi – mama Ioana. Cuvioasa Daniela se ducea zilnic la ea: dimineaţa, înainte de facultate şi seara. Era drum destul şi osteneală multă. O spăla, o îngrijea, îi făcea cumpărăturile. Din bursa ei punea deoparte şi pentru mama Ioana. Îi spăla hainele, îi citea, îi cânta şi aducea bucurie în sufletul bătrânei.
Era foarte blândă şi foarte milostivă. Se vedea în ea blândeţea Părintelui Sofian. N-a fost niciodată supărată pe cineva. Se acuza întotdeauna pe sine, iar pe ceilalţi îi scuza.
Odată, cineva a bătut-o tare pe cuvioasa Daniela, deşi aceasta nu era vinovată. După ce a răbdat în tăcere bătaia, s-a aplecat până la pământ, a îngenunchiat şi a sărutat piciorul care o lovise cu sălbăticie. Continuare »
 Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi cu lacrimi îl caut. Cum aş putea să nu Te caut? Tu m-ai găsit mai întâi şi mi-ai dat desfătarea Sfântului Tău Duh, şi sufletul meu Te-a iubit.
Tu vezi, Doamne, întristarea mea şi lacrimile… Dacă nu m-ai fi atras prin iubirea Ta, nu Te-aş căuta aşa cum Te caut. Dar Duhul Tău mi-a dat să Te cunosc şi sufletul meu se bucură că Tu eşti Dumnezeul şi Domnul meu şi până la lacrimi tânjesc după Tine.
Sufletul meu tânjeşte după Dumnezeu şi îl caută cu lacrimi.
Milostive Doamne, Tu vezi căderea şi întristarea mea, dar cu smerenie cer mila Ta: revarsă asupra mea, a pă cătosului, harul Sfântului Tău Duh. Amintirea lui atrage mintea să găsească iarăşi milostivirea Ta.
Doamne, dă-mi duhul smereniei Tale, ca să nu pierd iarăşi harul Tău şi să nu plâng în hohote după el, cum plângea Adam după rai şi după Dumnezeu.
In primul an al vieţii mele în mănăstire sufletul meu a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt. Mult ne iubeşte Domnul; ştiu aceasta de la Duhul Sfânt pe Care mi L-a dat Domnul prin singură milostivirea Lui.
Sunt un om bătrân şi mă pregătesc de moarte, şi scriu adevărul de dragul norodului. Duhul lui Hristos, pe Care mi L-a dat Domnul, vrea mântuirea tuturor, ca toţi să cunoască pe Dumnezeu. Domnul a dat tâlharului raiul; tot aşa va da raiul şi oricărui păcătos. Pentru păcatele mele sunt mai rău decât un câine râios, dar m-am rugat lui Dumnezeu să mi le ierte, şi mi-a dat nu numai iertarea, dar şi Duhul Lui, şi în Duhul Sfânt am cunoscut pe Dumnezeu.
Vezi iubirea lui Dumnezeu faţă de noi? Şi cine ar putea descrie milostivirea Sa?
Continuare »
 Drag imi este de ciobanul acesta cu viata sfanta, parintele Ilie Cleopa. Desi nu l-am intalnit in viata, ci doar in scrieri, in filmuletele de pe internet, si in rugaciune, totusi simplitatea sa m-a cucerit pe loc, iar cuvintele sale de invatatura au mistuit ca focul gandurile strambe din mintea mea. Si-acum imi mai rasuna in amintiri, vocea sa apriga ce tuna si fulgera impotriva pacatului, luminandu-ne calea mantuirii. Dor imi este de ostasul acesta a lui Hristos. De aceea, mi-am adus aminte cum povestea parintele de o intamplare scurta, dar cu inteles adanc.
“Imi aduc aminte de un filosof, care a venit la Socrat, alt filosof. Si acela avea o femeie foarte talentata. Si a inceput sa spuna: “Domnule, am o femeie asa de frumoasa!”. Celalalt era la o masa cu un creion in mana si hartie si a tras un zero. “Femeia mea e de neam mare; taica-sau a fost ministru “. Celalalt a mai tras un zero. “Femeia mea ii sanatoasa ca oul, n-a fost bolnava si nu-i bolnava”. Acela a mai tras un zero. “femeia mea stie sa lucreze lucruri de menaj, sa faca prajituri la tot neamul, bucate la mese mari “. Acela a mai tras un zero. “Femeia mea stie sa coase broderii artistice, coase flori, impleteste, face flanele cu masina sau cu mana. Uite cate talente are femeia mea !” Acela a mai tras un zero. La urma a adaugat: “femeia mea are frica lui Dumnezeu si este credincioasa!” Acela a pus un unu inainte, pusese sase zerouri. Unu urmat de sase zerouri face un milion. Si a spus: ” Ia, acuma i-am dat valoare femeii tale. Nu cand ai spus ca-i frumoasa si invatata si sanatoasa si stie multe sa faca. Pentru ca daca ii lipsea frica lui Dumnezeu, toate erau la dansa egal cu zero, nule, nimic!”
(Ne vorbeste parintele Cleopa Ilie – volumul 1)
 Eu am o patima care ma roade foarte mult: lenea. O duc cu mine si imi e tare greu sa renunt la ea pentru ca oarecum face parte din mine.
M-am chinuit enorm din cauza ei si i-am chinuit si pe ceilalti. Am gustat din roadele ei amare si le-am dat si altora (parinti, surori) sa le manace, cu sila. E prezenta mereu in lista de pacate cand merg la spovedit…
In anul I , semestrul II de facultate am avut o restanta pe care am dat-o de 3 ori. Am platit si taxa de reimatriculare din cauza ei. Acum sunt in anul III dar duc cu mine o resntata din anul II semestrul I. Am dat-o de 2 ori si joi urmeaza sa o dau si a 3-a oara si sper sa reusesc sa invat ceva ca sa trec cu bine.
Anul acesta, semestrul I am avut un obiect despre care stiam de la colegii mai mari ca se trece cu greu peste el. In timpul semestrului am fost la aproape toate laboratoarele si la toate cursurile. Pe parcursul semestrului am avut de pregatit doua proiecte la anumite intervale de timp. La primul am luat 8 iar pe al doilea nu l-am facut din lene. Nota finala de la acest examen era facuta din 50% media proiectelor si 50% nota la examenul scris. Eu am intrat cu 4.
Cu o zi inainte de examen, m-am trezit din “betia” patimei si l-am rugat pe Mantuitorul sa ma ierte si sa ma miluiasca, sa ma ajute cum vrea El pe mine pacatoasa care m-am trezit in al 12-lea ceas si nimic nu am lucrat. Ma gandeam ca nu am nici o sansa sa trec dar aveam o singura sansa la Mantuitorul si ziceam “e singura….dar e spre Tine Doamne….si ea poate face imposibilul”. Cu o zi inainte de examen am invatat ce am mai putut si pentru ca aveam multe cursuri si nu stiam din care sa invat mai mult am zis “Tatal nostru” si am tras la sort. Continuare »
 Hristos vine adesea si bate la usa ta si tu il inviti sa se aseze in camara sufletului tau. Apoi, prins in afacerea ta, uiti de Marele Oaspete. El te asteapta sa te infatisezi si cand intarzii prea mult, se ridica si pleaca. In alte dati, esti atat de ocupat incat ii raspunzi de la fereastra. Nu ai vreme nici macar sa-i deschizi usa.
Cand zaresti o persoana ce este ostenita duhovniceste, n-o impovara mai mult, caci genunchii sai nu vor putea duce.
Iubeste-l pe Unul El, ca pana si fiarele salbatice sa te iubeasca.
Adevarata bogatie, pentru mine, este sa te vad in Imparatia Cerurilor.
Cand flacara dragostei exista, mistuie tot raul ce se apropie.
Cel ce iubeste duhovniceste, simte rugator ca se poate afla intru Dumnezeu si fratele sau. Se intristeaza cand fratele sau nu are buna-sporire si se roaga pentru sporirea lui. Oricine a dobandit dragostea crestina nu se mai schimba vreodata.
Tine flamura lui Hristos ridicata intru tarii, ca sa ai intotdeauna numarul de telefon al Batranului tau oriunde te-ai afla.
Hristos este acelasi, in ziua de ieri si in cea de azi, dar ne-am inchis ochii si privim intru intunecime. Deoarece continuam astfel, unii cad in glod iar altii sunt ucisi.
Cu cat iubeste cineva mai mult pe Dumnezeu, cu atat sporeste in iubire si pentru ceilalti oameni. Ii iubeste cu sfintenie, cinstire si pretuire, ca pe niste chipuri ale lui Dumnezeu.
Cand cuiva ii lipseste caldura launtrica, va fi inghetat si rece, chiar si vara.
Cand inima ta nu il are pe Hristos, va cuprinde in locu-i bani, avutii sau oameni.
Rogu-te, asterne aceasta porunca intru lucrare. Nutreste dragostea fata de Persoana lui Hristos intr-o asemenea masura, incat atunci cand ii rostesti numele, lacrimi sa curga din ochii tai. Inima-ti sa arda cu adevarat. Atunci El va deveni invatatorul tau. Va fi Povatuitorul tau, Fratele tau, Parintele tau, si Batranul tau.
Iubeste-l pe Mirele tau Hristos cu toata inima ta si atunci toata lumea te va iubi si iti va purta de grija.
Ocrotirea lui Dumnezeu micsoreaza ispita.
Lucreaza Rugaciunea lui Iisus si va veni o vreme cand inima ta va tresalta de bucurie, asa cum face cand urmeaza sa vezi pe cineva pe care il iubesti foarte mult.
Lucreaza Rugaciunea lui Iisus si va veni o vreme cand inima ta va tresalta de bucurie, asa cum face cand urmeaza sa vezi pe cineva pe care il iubesti foarte mult.
(Parintele Amfilohie Makris)
“Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!”
 De mai multi ani am un obicei, de a-mi petrece marile sarbatori pe la manastiri, de obicei aleg Manastirea Agapia, caci o simt mai aproape de sufletul meu.
Anul acesta, cu toate ca este impropriu spus, caci este vorba de anul 2009, nu putusem sa ajung acolo nici de Craciun si nici in noaptea dintre ani pentru a participa la Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. Pe 3 ianuarie am plecat catre Iasi, mai aveam inca o saptamana de vacanta, dar simteam o neliniste in sufletul meu: nu ajunsesem la Agapia. Am ajuns si am mai stat inca o zi, si pe 5 am plecat catre Targu Neamt, am ignorant frigul,am ignorat toate cate imi apareau in cale, simteam ca trebuie sa ajung acolo ca sa ma linistesc.
Cand am facut primii pasi catre poarta manastirii, toate grijile imi disparusera, ma simteam ca un copil si i-am multumit Lui Dumnezeu pentru asta. M-am dus la locul meu de cazare, care pentru mine e deja a doua casa, o “casa”in care gasesc adevarata liniste. Acolo intalnesc o studenta la medicina si cu care din vorba in vorba am ajuns la Sfantul Nectarie. Mi-a spus de biserica lui din cartierul Alexandru cel Bun. Mersesem candva pe acolo, dar nu devenise un obicei, eram in trecere. Dupa discutiile indelungate pe care le-am avut, mi-am propus ca atunci cand ajung in Iasi, voi merge “sa il vad”pe Sfantul.
Ajung intr-o joi in Iasi, nici nu stiam daca e deschisa biserica la ora aceea si am zis, sa merg vineri. Dimineata m-am trezit si am plecat catre biserica, pasii parca nu mai erau ai mei, ceva incepea sa ma grabeasca. Era ora 7, atunci se deschidea si sfantul lacas. Timida m-am apropiat de sfanta racla si am inceput sa ma rog, imi parea rau ca nu il aflasem mai devreme. Ma asculta, in sfarsit aveam un “prieten” caruia sa ii spun durerile. Zilele treceau si daca nu puteam sa ajung simteam o tristete in suflet. Examenele la facultate au inceput sa vina, stresul de inainte pe care il simteam se transforma incetul cu incetul in calm.
Sfantul Nectarie ne asculta pe toti si ne ajuta necontenit, sa ne plecam genunchii si sa ii multumim pentru spijinul pe care ni-l ofera, sa ii fim recunoscatori pentru ca ne calauzeste pasii pe calea cea dreapta sis a incercam sa fim mai buni ca sa ii facem si lui cate o bucurie. Sa alergam la ei cand de aflam in vreo ispita, sa rostim o rugaciune din inima catre el si cererile noastre nu vor fi trecute cu vederea.
(Andreea)
 Datorita faptului ca duminica, 24 ianuarie, se face praznuirea Sfintei Cuvioase Xenia de Sankt Petersburg, m-am gandit sa va impartasesc in cateva randuri, crampeie din frumoasa mea prietenie cu una dintre cele mai iubite sfinte pe care le-a odraslit pamantul rusesc.
Totul a inceput acum aproximativ 2 ani, cand a ingaduit Bunul Dumnezeu sa merg in Republica Moldova pentru cateva zile. In acest timp am intrat in contact cu sfintii Rusiei (indraznesc sa spun, poate un pic mai bine cunoscuti peste Prut, decat la noi). Aici am intalnit-o pe Sfanta Matrona de la Moscova, m-am bucurat sa-l revad pe Sfantul Serafim de Sarov, iar in treacat am auzit si de Sfanta Xenia de Sankt Petersburg. Spun in trecat pentru ca nu am dat prea mare importanta celor auzite despre Sfanta Xenia, multumindu-ma a o pomeni in rugaciunile mele doar ca pe o alta sfanta a Rusiei.
In vara aceluiasi an, cu ingaduinta Domnului, dar cu nevrednicia mea, am mers pentru prima data in Rusia si Ucraina, dar fara a ajunge in Sankt Petersburg. Rugaciunile mele catre Sfanta Xenia erau in continuare…formale. Peste un an insa, in vara lui 2009, eram in toiul pregatirilor pentru cea de-a doua plecare in Rusia, plecare presarata cu multe ispite.
In cele din urma am izbandit, dar numai datorita ajutorului primit din partea Maicii Domnului si a Sfantului Serafim de Sarov (la care am adaugat peste timp si rugaciunile Sfintei Xenia, care, probabil, a intervenit in chip nevazut, pentru a mi se face cunoscuta, acolo, la ea acasa). Cu 2 saptamani inainte de plecare, am primit o carte cu viata si minunile Sfintei Xenia. Am inceput cu bucurie sa-i citesc viata si, pe masura ce inaintam in lectura, se aprindea in mine dorul de ea…
Odata ajunsa in cimitirul Smolensk, din Sankt Petersburg, ardeam de nerabdare sa ma inchin la mormantul Sfintei. Cu cat ma apropiam , cu atat ma cuprindea o stare de nevrednicie,de ticalosie, stare care a culminat cu izbucnirea mea intr-un plans inexplicabil la intrarea in capela si vederea mormantului. Lacrimile imi curgeau din ce in ce mai mult si ma simteam nevrednica de a fi acolo, in apropierea ei…La sarutarea icoanei de langa mormant am simtit o mireasma care nu poate fi descrisa in cuvinte. Continuare »
 Pe lângă omul căzut între tâlhari treceau pe rând, neputincioase: Legea şi preoţia Vechiului Testament. Nici una nu i-a putut ajuta nimic. A venit Samarineanul milostiv, om de alt neam; omul fără de păcat, Iisus, care l-a luat pe cel rănit şi l-a pus pe dobitocul Său. Ceea ce, ascuns, însemnează întruparea lui Dumnezeu în firea de om; omul fără de păcat, adevăratul nostru aproape, în stare să ne care în spate dintre tâlhari, Acasă.
Cel căzut între tâlhari a fost încredinţat Bisericii, ca slujitorii ei să poarte grijă de dânsul, spălându-i rănile, din neam în neam, cu vin şi untdelemn. Bisericii i-a dat de cheltuială doi bani: Vechiul şi Noul Testament, adică după trebuinţă, legea, povăţuitoare la pocăinţă, aspră ca vinul pe rană, şi Harul celor şapte Taine, izvorând din Hristos, pomul vieţii, ca un untdelemn ce unge rănile, curăţite cu asprimea pocăinţei. Amândouă tămăduiesc deplin pe om.
Căderea între tâlhari este căderea firii omeneşti din Rai în lumea aceasta ; căderea de la desăvârşire. Căci: “îndată după călcarea poruncii s-a făcut în om străvezie şi vădită asemănarea cu dobitoacele necuvântătoare. Fiindcă trebuia, după ce s-a acoperit demnitatea raţiunii, ca firea oamenilor să fie chinuită pe dreptate de trăsăturile iraţionalitătii (ale dobitociei), de care a fost atrasă prin voia ei, – Dumnezeu rânduind prea înţelept, ca omul în felul acesta să vie la conştiinţa măreţiei sale de făptură cugetătoare”. E vremea când: “A făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat”.
Continuare »
 Pe o asemenea mărită cale, nimeni nu poate merge singur, de nu va veni mai întâi în obştea Bisericii ca să fie condus de mâna nevăzută a Mântuitorului prin preoţi, ucenicii Săi văzuţi, trimişi de El în fiecare rând de oameni.
Căci au zis Părinţii de demult cuvântul acesta: cine vrea să se mântuiască cu întrebarea să călătorească; pentru că omul, care s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau din gâlceava fărădelegilor, se va trezi deodată că i se vor ridica împotrivă trei vrăjmaşi, unul după altul. Iar vrăjmaşii mântuirii sunt aceştia: lumea, trupul şi diavolul. Pe aceştia îi arată ca atare toţi Sfinţii Părinţi.
Prin “lume” se înţelege categoria păcatului, adică turma oamenilor necredincioşi, cei ce din toată voia s-au unit cu sfaturile dracilor. E lumea pentru care nu s-a rugat Mântuitorul. E gura satului, gura vecinului şi, de multe ori, gura şi faptele celor dintr-o casă cu tine. Aceştia, sau lumea, îţi iartă orice ticăloşie ai face, oricât ai îndărăpta cu sufletul, dar nu te iartă nicidecum să le-o iei un pas înainte şi să te faci mai bun. Oamenii aceştia ai lumii au o ciudată ruşine de a fi buni. Bunătatea ta îi arde, şi se trudesc să te scoată de vină cu tot felul de ponoase. “Lumea” e veacul viclean, placul oamenilor şi slava deşartă. Gura lumii grăieşte ale stăpânitorului ei. De aceea avem poruncă: “Nu iubiţi lumea, nici cele din lume: pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii, care nu sunt de la Tatăl”.
Cine vrea să biruie această primă piedică în calea mântuirii, are la îndemână aceste trei: răbdarea, iertarea şi rugăciunea. Cu arătarea răbdării suntem datori în primul rând pentru că, mai înainte de a veni la calea lui Dumnezeu sau la ostenelele mântuirii, făceam şi noi ale lumii, umblând în fărădelegi şi chinuind pe alţii, şi astfel ne-am băgat datori; deci acum trebuie să plătim ale noastre cele de atunci, ca pentru răbdare să dobândim mântuirea de la Dumnezeu. Aşa trebuie să plătim acum cu durere cele ce le-am făcut odinioară cu plăcere.
Continuare »
 Întreaga noastră fiinţă, materială şi spirituală, cu toate cele ce sunt în ea, comunică şi se uneşte cu harul Domnului – unindu-se, chiar, cu însuşi Domnul – cu ajutorul unor elemente palpabile: astfel, pâinea şi vinul se fac Trupul şi Sângele Domnului, fiinţa Sa văzută; Biserica se face casa Sa, pe Sfânta Masă, în altar, stă nevăzut însuşi Domnul, ca un împărat; pe Cruce ni Se arată, într-un fel, cu trupul, răstignit; prin Cruce face minuni, vădindu-ţi prin ea puterea dătătoare-de-viaţă.
Domnul se află în univers ca într-o biserică, întreg, în orice loc, neîngrădit în spaţiu, întotdeauna mai presus de orice spaţiu şi de orice timp. Vi se pare de necrezut că Domnul poate să ne unească cu Sine, cu puterea Sa, cu harul Său mântuitor, prin elemente materiale? Miraţi-vă mai bine de modul cum a unit Domnul în om chipul Său cel dum-nezeisc cu materia, cu pământul, cu pulberea, cum a făcut ca această „pulbere” să poată să gândească să vorbească, să răspândească în juru-i buna mireasmă a blândeţii, adevărului, iubirii şi să facă, în comun, atâtea lucruri, pe drept cuvânt minunate.
Miraţi-vă cum această „pulbere” închide în sine şi atâtea „suflete” necuvântătoare, fiecare cu modul său de a fi înzestrate cu un fel de intuiţie, care le dă sete de viaţă, putinţa de a se bucura, simţul de autoconservare, priceperea de a-şi obţine hrana, de a-şi asigura cele necesare pentru o existenţă ferită de primejdii, de a-şi creşte progeniturile, de a şti foarte bine cum să se apere.
Minunaţi-vă cum toate sau aproape toate corpurile inerte, neînsufleţite sunt legate între ele printr-o forţă insesizabilă, care fie că pune în mişcare mase enorme (precum corpurile cereşti), fie că transformă materia în forme de o frumuseţe desăvârşită, păstrându-le însă aspectul general (vegetaţia!). Minunează-te că atâta enormă diversitate de forţe a fost creată de Dumnezeu Atotputernicul, El însuşi lucrând prin toate forţele. După cum la Dumnezeu – Cel ce face minuni – totul este minunat, întocmai şi în credinţă, minunat este totul, deşi nevăzut, dar lucrând în mod real.
(Autorul)
 - Stim ca in incursiunile dumneavoastra prin tara ati luat contacte deseori cu tineretul. Am dori, in cateva cuvinte, sa caracterizati tineretul roman al zilelor noastre.
- Draga, mi-e foarte greu sa caracterizez tineretul, pentru ca eu, de fapt, nu-i cunosc foarte bine pe tineri; ii stiu pe cei care ma cheama, ii stiu pe cei cu care vin in legatura, dar nu as putea sa caracterizez tineretul zilelor noastre. Ceea ce il deosebeste, poate, de tineretul dinainte este ca are mai multe preocupari pentru viata spirituala, este mai deschis pentru niste lucruri pe care in trecut cei mai multi tineri le neglijau, daca nu chiar le negau. Dar asta nas putea sa spun ca este caracteristica tineretului din zilele noastre; nu stim cum s-ar fi prezentat tinerii dinainte daca ar fi avut conditiile pe care le au tinerii din zilele noastre.
- Care ar trebui sa fie relatiile dintre un tanar si o tanara in perioada adolescentei?
- Intre un tanar si o tanara se pot realiza mai multe feluri de relatii: relatii de colegialitate, relatii de prietenie, relatii de membrii ai unei societati, relatii obisnuite intre tineri, ma rog, poate si alte relatii. Important este ca tinerii, mai ales cand sunt in pregatire pentru viata, ca prieteni, sa se mentina in marginile prieteniei, adica sa nu cuprinda prietenia lor apropieri care nu sunt admise intre prieteni; Biserica considera prietenia ca buna, numai in masura in care nu are implicatii de casatorie si daca se face in vederea casatoriei. Nu se poate zice ca nu exista si posibilitatea de a fi apropiati ca prieteni cu iubire si respect reciproc, chiar daca nu au neaparat in vedere casatoria, dar, in orice caz, sa nu aiba implicatiile casatoriei.
- Cum priviti sarutul intre doi adolescenti?
Continuare »
|
|
Comentarii