Purtam cu noi dureri sau bucurii, cadem, ne ridicam si de multe ori sau de putine ori sau poate o singura data ne rugam. Intr-un moment, nu foarte indepartat din viata mea, am avut inima inrobita de durere, pentru ca nu stiam, in urma cu doi ani, ce sa fac pentru a-mi ajuta o fiinta draga. Ma ingrozesc, gandindu-ma ce este in inima celor ce isi pierd copiii, daca in inima mea era atata zbucium, fara a fi vorba despre soarta unui copil.

Nu intamplarea ma face sa scriu aceste randuri ci perioada prin care am trecut si eu de la o inima plina de durere la o inima care sa nu mai simta acea nemiloasa apasare; eram inainte de inceputul Postului Mare si coplesita de spaima si neputinta, nu mai puteam nici sa ma rog. Tot ce imi doream atunci era sa recapat puterea de a ma ruga din nou si incet, incet, odata cu intrarea in Post, a venit si rugaciunea si treptat negura s-a ridicat, pana cand am ajuns sa simt intr-o dimineata, ca inima mea a fost eliberata de durere. Am simtit atunci ce inseamna “Duhul umilit, inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi”. Continuare »

Globul soarelui, a carui stralucire, ochii puteau atunci s-o infrunte, gata sa se scufunde in valurile scanteietoare, aparea intre franghiile vasului, si revarsa inca lumina in intinsul fara margini. S-ar fi zis, din cauza balansarii, ca astrul luminos isi schimba in fiecare moment orizontul.

Stalpii, funiile, verigile navei se colorasera in rosu. Cativa nori rataceau fara ordine la rasarit, unde luna se inalta incetisor. Restul cerului era limpede; la orizontul de nord, formand un maret triunghi cu astrul zilei si cu cel al noptii, o tromba incarcata cu culorile curcubeului se ridica din mare, ca o coloana de cristal, sprijinind bolta cerului.

Ar fi fost vrednic de plans acela care, n-ar fi recunoscut in aceasta frumoasa priveliste frumusetea lui Dumnezeu ! Lacrimi imi cursera din ploape fara voia  mea, cand toti prietenii scotandu-si palariile unse cu catran, venira sa intoneze cu o voce ragusita rugaciunea Sfanta Fecioara, patroana marinarilor. Cat era de miscatoare rugaciunea acestor oameni care pe o podea slaba, in mijlocul oceanului, priveau un soare adancindu-se in valuri !

Cum mai mergea la inima aceasta ruga a bietului marinar catre Mama durerii! Aceasta umilire in fata celui ce trimite furtunile si linistea; aceasta constiinta a micimii noastre la vederea infinitului; aceste cantece intinzandu-se departe pe valuri; dihaniile marine, speriate de aceste sunete noi, repezindu-se in fundul ascunzatorilor lor; noaptea apropiindu-se cu cursele sale; minunea vasului nostru in mijlocul atator minuni; cu un echipaj religios, cuprins de admiratie si de teama.

Dumnezeu aplecat asupra prapastiei, cu o mana tinand soarele la portile apusului, cu cealalta inaltand luna la orizontul opus, si intinzand peste nemarginire, o ureche atenta la slaba voce a creaturii sale; iata ceva ce nimeni nu va sti sa picteze si toata inima omului deabia poate sa simta.

(Tony)

A fost odata ca niciodata o adolescenta…adica EU. Eram adolescenta si incercam sa par, si totodata sa fiu rebela. Implinisem de putine zile 18 ani dar ma consideram deja un adult, desi pe interior continuam sa fiu un copil nepregatit sa infrunte obstacole, un copil ce simtea absenta pupicului de noapte-buna si care era obisnuita ca bratele mamei s-o fereasca de rautatea oamenilor.

Dar, la scurt timp de la majorat, prietenul meu a decis sa rupem relatia iar la scoala nu-mi era tocmai bine, asa ca am decis sa-mi iau viata. Dar am fost lasa si in ultima clipa am renuntat.

Ingrozita de cele ce aflase de la mine, mama se ruga la Dumnezeu sa ma apere. Din disperare mama m-a “impins” in bratele unui asa zis calugar. Sarmana a crezut ca acesta ma poate ajuta, dar in loc sa ma indrume spre a descoperi adevarata credinta acesta a utilizat incantatii incat dupa o saptamana am ajuns sa-mi reneg familia si sa nu doresc decat a sta in preajma aceluia. Nu stiu cu exactitate ce gandea insa imi repeta mereu ca voi fi maica si ca ma voi calugari. Am stat sechestrata o saptamana si eram parca hipnotizata. Luata din acel loc, mai mult fortat de catre parintii mei, cu greu m-am dezobisnuit fara acea persoana care-mi facuse mai mult rau psihic, dat fiind faptul ca in preajma mea rostea incantatii incat ma facea sa cad intr-o stare specifica epilepsiei. Chiar si acasa am trait clipe de agitatie, clipe in care imi doream sa fie langa mine. Singura persoana care a reusit sa ma scoata din starea in care ma aflam, si sa ma incurajeze sa merg din nou la scoala, a fost moasa mea. Circa o luna de zile de la intalnirea cu respectivul, n-am pus picior in scoala si nu voiam sa merg in vizite sau sa realizez alte activitati care inainte de acea saptamana imi faceau placere.

Continuare »

In mod sigur nu sunt invatat, dar va pot spune in urma experientei – ceea ce m-a invatat viata – ca la vreme de noapte si cu pantecul gol, te poti ruga mai bine.

Nu l-am asezat pe Hristos in launtrul nostru si pentru aceasta nu stim ce este dragostea, pacea, intelegerea s.a.

De vreme ce nu pot propovadui, lasati-ma macar sa plang pentru pacatele mele si pentru cei ce s-au ratacit.

Rugaciunea este un telefon, o legatura fara fir, prin care cineva comunica direct cu Dumnezeu. Formezi un numar la telefonul rugaciunii ca sa vorbesti cu Dumnezeu, si El iti raspunde. Il auzi limpede, il simti foarte aproape.

Rugaciunea vine mai intai in laringe, apoi se duce catre creier si apoi coboara catre inima. Si apoi fantani, lacrimi vin catre ochi. De acolo, nu mai este nimic de spus. E adevarat ca la inceput, vei avea greutati. Vei incerca sa te rogi si uneori nu vei putea, alteori vei avea ganduri desarte si ispite, si alteori nu vei putea sa te trezesti noaptea. Dar trebuie sa perseverezi. Domnul, vazandu-ti dispozitia, te va intari si te va izbavi de toate ispitele. Nu trebuie sa irosim in somn intreaga noapte, caci atunci Satan face cu noi tot ce doreste.

Rugaciunea de noapte este de mare pret. Oamenii dorm si Dumnezeu asculta.

Indiferent unde ma duc, ma tin de tipicul meu, ce a fost numit „Potrivit randuielii lui Melchisedec” si a fost iscalit de numerosi alti Parinti duhovnicesti. Continuare »

(a Parintelui Sofronie Saharov)

Doamne Iisuse Hristoase,Fiule, Unule Nascut din Tatal fara de Inceput, deschide ochii cei intunecati ai sufletului meu, pentru ca si eu sa Te vad cu mintea, pe Tine, Ziditorul si Dumnezeul meu. Te rog, nu ma lepada de la fata Ta, dar vazandu-mi ticalosia si toata josnicia mea, arata-mi lumina Ta, Cel ce esti Lumina Lumii si da-mi sa cunosc iubirea ta fata de oameni.

O Preadulce Hristoase, Cel ce ai trimis pe Duhul Sfant peste sfintii Tai ucenici si apostoli, pe Acesta, Bunule, trimite-L si peste noi, nevrednicii si prin aceasta invata-ne pe noi sa Te cunoastem pe Tine si deschide-ne noua calea mantuirii Tale.

Lumineaza-ma Dumnezeule, cu Lumina Ta cea adevarata, pentru ca in Lumina Ta sa vad si eu Slava Ta, ca pe Cel Intai Nascut din Tatal si sa se intipareasca inlauntrul meu Chipul Tau, dupa care ai zidit si omul.

O, Dumnezeule, Mantuitorul meu, Lumina mintii mele si Taria duhului meu, sa se salasluiasca in mine Bunatatea Ta, sa petrec si eu neincetat in Tine, sa port pururea in mine Duhul Tau Cel Sfant, Care sa-mi dea a ma asemana Tie, Unuia Domnului meu si tuturor sfintilor Tai in veac. Doamne Iisuse Hristoase, dupa nemincinoasa Ta fagaduinta, vino cu Tatal si cu Duhul Sfant si zideste intru mine locasul Tau.

De mana usor ne strangem in fata Sfantului Altar. Usor, un glas ne cheama. Cantarile Ingerilor ne acopera cu mii si mii de sentimente nobile. Acestea…fiind doar pasi. Pasi ce nu ii putem intelege, ce nu ii putem urma. Umbra icoanei Tale Sfinte ne indruma spre Lumina Sfintei Tale Mese. Ne chemi la cina…Si totusi, nu venim. O soapta ne cuprinde…dar se stinge iar. O soapta ce ne spune sa ne iubim unul pe altul. Aceasta noi o pierdem prin propriul nostru ,,eu”. Prin propriul nostru gand. Prin propria tacere…

Tacerea Ta…se lasa. Mahnirea ne inconjoara. Tu ne astepti mereu…Dar sufletul nu vede. Ne astepti la Masa Ta…copii sa fim noi iarasi. Alergam spre un proaspat infinit al durerii. De ce durere? De ce alegem asta?
De ce pasii sunt mult prea grei? De ce lupta e prea dura?

Intrebari fara raspuns. Un raspuns posibil pentru toate esti chiar Tu. Slava Ta raspunde tuturor intrebarilor noastre. Blandetea ta dinou ne inconjoara. Dinou te jertfesti pentru noi, Dinou…Sangele Tau curge pentru noi.
Dinou ne chemi…

Nu inteleg iubirea Ta. E mult prea mare… Nu te iubesc asa cum Tu m-ai iubit de la inceput.
Ma judec in fata nelegiurilor mele. Ma judec, dar chipul dulcelui Iisus ma mangaie neincetat.Alerg spre Tine…o picatura vreau sa primesc si eu. O picatura din Apa Vietii, o picatura a Iubirii.

O picatura prin care Tu ma intorci pe calea Mantuirii.
Prinde-ma de mana Iisuse…spre mantuirea Mea.
Invata-ne Tu sa ne traim…in iubirea Ta!

Georgiana

De rugat ne rugam cu totii, dar iata ce ne invata parintele Paisie Aghioritul despre cum trebuie sa ne rugam pentru aproapele, daca vrem ca rugaciunea noastra sa fie lucrătoare:

- Părinte, cum faceţi rugăciune pentru o problemă?

- Cheia reuşitei este ca pe cel ce se roagă să-l doară. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână şi rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat. Dacă există durere pentru problema pentru care te rogi, chiar şi cu un suspin faci rugăciune din inimă. Mulţi, atunci când alţii le cer să facă rugăciune pentru ei nu au timp să se roage în momentul acela şi de aceea se roagă numai cu un suspin pentru problema acelora. Nu spun ca să nu se facă rugăciune, ci, dacă se întâmplă să nu fie timp, chiar şi un suspin pentru durerea celuilalt este o rugăciune din inimă, adică echivalează cu ore întregi de rugăciune. Citeşti, de pildă, o scrisoare, vezi o problemă, suspini şi după aceea te rogi. Acesta este mare lucru! Inainte de a apuca receptorul, înainte de a forma numărul, Dumnezeu te aude! Şi să vezi cum se înştiinţează şi celălalt! Să vedeţi cum demonizaţii înţeleg atunci când fac rugăciune pentru ei şi strigă oriunde s-ar afla!

Adevărata rugăciune începe de la durere, nu este plăcere, “nirvana”. Dar ce fel de durere este? Omul se chinuieşte în sensul cel bun. Il doare, geme, suferă atunci când face rugăciune pentru orice. Ştiţi ce în seamnă a suferi? Da, suferă, pentru că participă la durerea generală a lumii sau a unui om în particular. Această participare, această durere Dumnezeu o răsplăteşte cu veselia dumnezeiască. Desigur că nu omul cere veselia dumnezeiască, ci ea vine ca o consecinţă, deoarece participă la durerea celuilalt.

– Cum să înceapă cineva lucrarea aceasta?

Continuare »

“Cum să mă rog? Nu ştiu cum să mă rog…” – ne raspunde Parintele Rafail Noica

“Ziceam la început că rugăciunile noastre frumoase pe care ni le-a dat Biserica: acatiste, paraclise, toate slujbele noastre, culmea culturii noastre – Liturghia, în care ne întâlnim cu Însuşi Dumnezeu, Însuşi Hristos in forma Acelui Trup şi Sânge pe care noi Le-am jertfit şi pe care El ni Le dă, ca să ne mântuim de păcatul de a-L jertfi – toate rugăciunile sunt vrednice. Dar, tot pe post de “filocalie”, v-aş propune rugăciunea cea mai simplă care poate – şi trebuie – să devină starea noastră constantă.

Când am zis cuvântul ăsta, cândva într-o întrunire cu tinerii în Anglia, la sfârşit o femeie m-a întrebat: “Totuşi, eu cum să mă rog? Eu nu ştiu cum să mă rog!“. Şi mi-a venit răspunsul ăsta pe care vi-l zic şi vouă: “Pai, spune asta lui Dumnezeu“. Şi e rugăciune. Nu ştii cum să te rogi? Spune-I lui Dumnezeu: “Doamne nu ştiu cum să mă rog! Tu spune-mi“ Şi pe “baza” asta continuaţi voi. Continuaţi voi: ce vă doare, ce năzuinţe aveţi…

Spuneam deunăzi cuiva: diferenţa dintre rugăciune şi cârtire este că în cârtire îl lăsăm pe Dumnezeu în afară. Dacă ai cârti spunând “Doamne, de ce aşa şi pe dincolo?“, deja ar deveni rugăciune. Poate Dumnezeu o să-ţi împăciuiască inima îndurerată pentru care cârteşti şi păcătuieşti şi atunci o să poţi să-I spui lui Dumnezeu: “Mulţam, Doamne, acuma iartă-mă că am cârtit, dar mulţumesc că m-ai impaciuit!” Şi continuaţi aşa!

(…) Uneori, spune şi Sfântul Pavel, [este câte] o rugăciune în care noi nu ştim ce să cerem sau pentru ce să ne rugăm şi Duhul Lui Dumnezeu ne ajută cu suspinuri negraite. Suspinuri pe care noi înşine nu ştim de ce [le avem]: ceva doare, de ceva avem nevoie… Făcătorul nostru ştie ce vrem! Continuare »

Doamne de atatea ori mi se incetoseaza privirea, de atatea ori nu te mai simt, de atatea ori ma trezesc in negura pacatelor mele, care acopera Lumina Ta, Preafrumosul meu Domn! Privirea Ta dulce dispare din inima, si stapaneste o sete destul de mare! Pe tine te vreau Doamne! Nimic in lumea asta nu mi se pare mai frumos, decat a te avea pe Tine! Tu esti Dumnezeul celor blanzi si smeriti, Tu esti Dumnezeul celor drepti si curati cu inima!

Dar uite ca eu nu le am pe acestea, simt nevoia sa ma rog mai mult Tie, sa strig catre Tine cu multa umilinta: Doamne miluieste-ma! Si vreau sa te simt imediat! Dar cum bunule Dumnezeu sa te simt daca perdeaua pacatelor ce apasa pe mine este asa groasa? De-ar  fi macar o perdea. Eu stiu ca esti in inima si ca vrei sa ajung la Tine, dar cum daca eu nu dau perdeaua jos? Cum daca eu nu fac cele ale Tale, cum sa te simt? Offf neputintele mele Hristoase! Tu ma cunosti Preabunule, rupe perdeaua pacatelor mele cu Lumina Invierii Tale si ma ocroteste sub aripa Ta iubitoare si calda!

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu! Sufletul imi e amarat de multe patimi sufletesti, la Tine o Buna Maica Nadejdea celor deznadajduiti strig eu, caci daca nu ai fi Tu, ce indrazneala am avea inaintea lui Dumnezeu!? Eu stiu ca inima ta Maica ne iubeste pe toti, si nu ne lasi cand strigam catre Tine! Intareste credinta mea cea mica, Mireasa, pururea Fecioara! Am hainele rupte Doamne! Da sunt rupte pentru ca viermii au ros la ele nespus de mult timp pana sa ma trezesc eu din somn. Vino Bunule, te acopar asa sa nu ingheti in sufletul meu…sa nu pleci din inima mea, off si stiu ca Tu nu pleci, ci pacatele mele ascund Lumina Lumii! Dar Tu Doamne biruitor esti si cel ce inalti capul meu! Tie strig: Miluieste-ma. In aceasta lume in care viata desfatata in placeri  este cea mai agreata, exista aici unul din sufletele care ard de dor dupa Lumina Ochilor Tai Preacurati….eu, bunule Hristoase, eu…

(Adrian)

S-a scris mult despre sfintita rugaciune a lui Iisus, de-a lungul veacurilor, nume mari ale ortodoxiei, traitori ai pustiei, ruguri aprinse ale rugaciunii au pus experienta lor pe hartie pentru a ramane peste timp spre invatatura celor ce vor veni dupa ei, in acelasi gand. Nu ma voi apuca sa insir nici numele operelor respective nici numele celor ce au scris, ele fiind arhicunoscute si pe de alta parte sigur nu le-as putea mentiona pe toate.

De fapt nici nu este acesta scopul articolului de fata. Doresc sa trag un semnal de alarma, spre atentionarea celor neincercati. Aceasta deoarece, de cum s-a facut vorbire despre “Jurnalul duhovnicesc”, de cum s-a pomenit despre “efectele miraculoase” ale susmentionatei rugaciuni, entuziasmul unora a crescut brusc, periculos de mult. Ca un patit, vreau sa domolesc aceasta emulatie avertizand ca este o cale plina de primejdii pentru cei neincercati, pentru cei cu mintea inalta si pareri foarte bune despre ei insisi, pentru cei smeriti doar teoretic si pentru cei care vor sa ajunga pe culmi pe vreo scurtatura miraculoasa, adica fara o viata de osteneala, zdrobire, plangerea pacatelor.

Un alt motiv pentru care am purces la punerea in scris a acestor ganduri este si acela ca (in opinia mea) majoritatea covarsitoare a scrierilor ce fac referire la practicarea rugaciunii lui Iisus, sunt adresate “cunoscatorilor”. Putine sunt locurile in care se face referire in mod explicit la dificultatile legate de aceasta practica, lasand loc iluziei ca este suficient sa te apuci a zice “Doamne Iisuse….”, si in curand vei vedea Raiul. Nu ma voi apuca sa vorbesc de la mine, ca eu nu am nimic bun a spune, ci va voi supune atentiei cateva fragmente de text, extrase din cartea Rugaciunea lui Iisus in scrierile staretului Vasile de la Poiana Marului (1). In opinia mea ele sunt destul de elocvente, vorbind foarte lamurit in locul meu.

<<O buna parte din criticile si rezervele fata de rugaciunea lui Iisus sunt depasite fara dificultati deosebite daca se accepta distinctia intre cele doua nivele ale rugaciunii, cel ”practic” si cel “contemplativ”, numite si “rugaciunea practica” (lucratoare) si rugaciunea contemplativa”(vazatoare).>>

<<Stadiul practic se distinge de cel contemplativ printr-o caracteristica esentiala: primul apartine domeniului puterilor omului, al doilea insa este un dar gratuit de la Dumnezeu.>>

Continuare »

Dintre Sfintii lui Dumnezeu, primul cu care am facut cunostinta, copil mic fiind, a fost Sfantul Nicolae. In casa bunicilor aveam o icoana mare cu acest Sfant, chiar deasupra patului meu. Si-l priveam seara, inainte de a adormi crezand cu tarie ca e Dumnezeu acolo. Ma intrebam uneori de ce oare are Domnul Hristos barba alba in icoana mea. Mai tarziu am aflat ca Dumnezeu are prieteni buni, Sfintii, si ca acel chip pe care il credeam a fi al lui Doamne Doamne, era de fapt chipul Sfantului Nicolae.

Apoi, cand am aflat ca Sfantul este ocrotitor al copiilor, l-am rugat tare sa fie si al meu aparator. Si cu mintea mea de copil, am cerut sa-mi dea Sfantul si un semn daca e de acord sa ma primeasca si pe mine in grija lui. Nu-mi mai amintesc ce semn am cerut, dar stiu ca m-am bucurat tare cand Sfantul mi-a raspuns, dupa conventia pe care o facusem cu el, ca „da”, vrea sa fie si aparatorul meu.

Acum nu mai sunt un copil, am crescut si a crescut si nevrednicia mea, dar Sfantul Nicolae, bland si bun, inca ma pazeste, si vine cu milostivire in ajutorul meu cand il chem, chiar daca de multe ori am uitat de el.

Si aseara l-am chemat. Urma sa merg in gara, in timpul noptii, sa astept un pachet care venea de acasa. Pentru ca prima data cand a trecut autocarul prin orasul unde locuiesc, am ratat ocazia de a-mi lua pachetul, pentru ca masina trecuse. Asa ca am hotarat aseara sa plec pe la ora 1, si sa stau pana ajunge autocarul in gara. Soferul imi spusese ca poate ajunge la 1:30 dar la fel de bine poate fi in gara si la ora 4. Mi-era teama sa merg singura, stiam ca in timpul noptii ies multi baieti cu masinile si striga pe strazi daca vad o fata si apoi urma sa trec print-o parte a orasului unde stau prostituate (bietele fete) asteptand clientii. L-am rugat deci pe Sfantul Nicolae sa nu ma lase, sa vina cu mine si mi-am luat in buzunarul hainei o iconita cu Sfantul aparator.

Drumul pana la gara a fost linistit. Pana am ajuns am repetat intruna: „Sfinte Nicolae, ajuta-ma!” Era foarte, foarte frig, si nu iesise mai nimeni pe strada. In fata garii… liniste de asemenea. Gara…inchisa. M-am asezat pe o borna de ciment. Voiam sa fiu atenta la zgomotele din jurul meu, dar vantul puternic suiera printre frunzele platanilor din fata garii acoperind chiar si zomotul motorului unei masini. Continuare »