20 articole la fiecare click |
 Cândva eram un mic boboc de floare, nu Te cunoşteam prea bine, nici nu Te simţeam când erai lângă mine. Când uşor mi-am desfăcut câte o petală, am început să gust din razele de lumină pe care le trimiteai asupra mea. Dar negura m-a adormit, m-a prins în mrejele ei plăcute şi trecătoare şi-am amorţit. Şi încercam să mă desprind, să Te aud cântând, rugăciunea mea nu mai avea parfumul de altădată…şi uşor câte o petală a început să-mi cadă…şi să cadă…
Şi aşa uscat, cu ochii umezi Te-am strigat din adâncul meu cel putred, şi ca un milostiv m-ai auzit, m-ai primit în Casa Ta…şi am început să simt din nou dulceaţa cântării Tale…Şi am inmugurit din nou, din picăturile lacrimilor mele, şi m-ai primit, şi-am înflorit, şi mult am început să tânjesc după iubirea Ta…
Şi acum…spini cresc în jurul meu, când mă sufocă, când mă înţeapă. Mai cade câte o petală când eu păcătuiesc, alta se usucă, alta se ofileşte…Parfumul meu de rugăciune se pierde şi el din nou, dar nădăjduiesc la mila Ta…
E sufletul meu Bunule, ca o floare inmugureşte lângă Tine şi tot ca o floare se usucă fără Tine…E sufletul meu care caută îmbrăţişarea Ta, iubirea Ta, mila Ta…
Dă-i Bunule un strop de iubire, de apă vie, să înmugurească din nou!
( 8 Martie 2010)
Oana
 Iti scriu iarasi… Sunt intr-o adanca dezamagire si as vrea sa ma ajuti sa inteleg ce e cu mine. Mi-e asa de dor de Tine si sunt sigura ca si Tie Ti-e dor de mine…
Sufar dezamagire dupa dezamagire, cadere dupa cadere si asta poate doar pentru ca nu ma smeresc… As vrea ca in incercari sa nu-Ti mai arunc in fata invinuiri desarte, sa nu Te mai ranesc, ci sa Te rog si asa cum sunt sa Te iubesc, dar sa stii ca nu e deloc usor si de aceea mi se pare ca niciodata nu voi reusi. Imi pare rau, Te rog iarta-ma! O sa-ti spun exact cum ma simt si am nevoie sa ma asculti si am nevoie de imbratisarea Ta parinteasca sau de imbratisarea de care am nevoie, aceea pe care Tu o stii cel mai bine.
Ma simt un nimic; Mi se intampla numai lucruri rele care ma infurie si gresesc si Te mahnesc si apoi ma batjocoreste cel-cazut. Cel mai tare ma doare ca mi-ai aratat o asa de mare dragoste, iar eu nu ma simt in stare sa-Ti raspund la fel pentru ca mi s-a preschimbat inima in piatra, iar Tu nu vrei inimi de piatra, ci de carne… Iarta-ma, Te rog! Cat de mult ma iubesti! Asa de mult incat nu-mi pot imagina, iar eu Te las sa astepti la usa inimii si nu-ti deschid si e cumplit pentru ca ai sa pleci! Nu ma cunosc…as vrea asa de mult sa Te iubesc cu o iubire izvorata dintr-o inima smerita, asa cum imi ceri, dar nu am vointa… Ajuta-ma! Ajuta-ma!! Ajuta-ma!!! Te rog sa nu ma lasi in mainile celui rau doar pentru ca asa aleg eu…te rog sa nu faci asta! Sunt geloasa pentru ca nu ma iubesti doar pe mine, de aceea Iti cer sa-mi dai sa-i iubesc si eu pe semenii mei asa de mult cat ii iubesti Tu. Sunt mizerabila, neputincioasa, un nimic in fata Ta! Tu nu ai avea nevoie de mine, caci poti creea ingeri care sa Te iubeasca si sa Te slaveasca! Asa am auzit si cred ca asa este… si e asa de dureros… Imi lipseste cu desavarsire smerenia – desi din fire sunt – pe care Tu ne-ai poruncit s-o invatam de la Tine cand ai spus: “Invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima”.
Continuare »
 Suflet drag, cu cat vei iubi mai mult o persoana, cu atat ii vei ierta mai multe. Si aceasta este inca o masura omeneasca a iubirii. Cum poti sa te indoiesti ca Domnul, Care este Insasi Dragostea, nu te va ierta de fiecare data cand te vei intoarce la El cu inima zdrobita?
De ce atunci cand suferi faci aceeasi vesnica greseala? De ce mereu cersesti mangaiere de la oameni? Si mai ales, o ceri tocmai acelora care nu ti-o pot da, acelora care nu iti ofera decat insulte, jigniri, priviri pline de ura sau de indiferenta si reprosuri? De ce gresesti mereu?
Ai promis de nenumarate ori ca de fiecare data cand fie sufletul, fie trupul, te va durea, iti vei indrepta privirea catre Domnul si vei cere ajutor de la El. Insa de fiecare data tu incalci promisiunea aceasta, suflete iubit, te indrepti catre oameni si ei, in loc de mangaiere, iti dau mai multe rani, in loc de un cuvant cald, arunca peste tine o ploaie de reprosuri, in loc de o privire blanda, te sageteaza cu ura lor. Nu ti-a ajuns suferinta de pana acum? Atata sange a curs din tine…inca simti ca mai ai putere sa mai induri si alte rani?
Poti sa-i iubesti pe toti oamenii cu aceeasi dragoste – si chiar trebuie sa-i iubesti – dar nu astepta niciodata nimic de la ei, fiindca in clipele tale cele mai grele vei fi mereu singur. Multi vor fi alaturi de tine la cele mai mari bucurii ale vietii tale si la cele mai impresionante succese, dar aproape nimeni nu va fi langa tine atunci cand vei suferi. Continuare »
 “Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.”
Doamne al meu, citind aceste cuvinte sfinte pe un site ortodox, mi-am amintit de Tine si de frumusetea lucrurilor Tale. De credinta pe care o aveam odata si pe care am pierdut-o incetul cu incetul. Ca un râu ce inainteaza necontenit si care nu se opreste din drumul sau, asa viata mea inainteaza spre viitor, insa viitorul nu mai te regaseste si pe Tine in el, lumina Mea care imi arata pasii pe care trebuie sa ii urmez. Mi-as dori sa pot sa iti mai cant ca odinioara, fara sa imi mai zboare mintea in locuri necurate si iar sa te pierd. Mi-as dori ca sa pot fi iar copilul de ieri, mi-as dori sa ma intorc in viata de atunci si sa te iau de acolo de unde te-am lasat demult.
Sa te chem, sa vii, sa mergem impreuna spre un viitor mai bun. Rugaciunea pe care o spuneam din inima, cantecele pe care le auzeam la Biserica si care ma inaltau pana la Tine, Doamne al meu, astazi, tanjesc dupa ele. Vad ca oamenii din jurul meu incep sa se imputineze, sa plece incetul cu incetul la Tine si eu raman cu sufletul din ce in ce mai indoit, din ce in ce mai trist. Pe zi ce trece ma gandesc ca odata ce merg mai departe, ma indepartez foarte tare de Tine. Mi-e dor de Tine.
Iti spun sincer, nu am lacrimi sa plang, nu am umar pe care sa ma descarc, nu am alinare afara de Tine. De ce nu vii? De ce nu iti aud vocea blanda? De ce inima nu mai imi tresare atunci cand iti aud rostit numele de catre ceilalti ? Continuare »
Doamne, trece timpul si atat de apasat ma simt si lipsit de putere ca nu pot sa lupt si sa ajung la Tine. Mi-e dor de Tine, Iisuse… mi-e dor de Tine Bunule. Daca ai sti ce bine este langa Tine, ce bine este cand ma mangai si cand ma ridici si-mi dai putere sa merg inainte. Dar eu sunt mandru Doamne, si cred ca pot face tot ce cred eu, dar Tu esti cel care ma indrumi si ma aduci inapoi in turma Ta.
Cum sa ajung la Tine? Unde, Doamne, sa mai adun dorul asta ? Pe ce varf de munte sa ma urc si sa te ating? Cate intrebari imi pun eu, Doamne si nici nu-mi dau seama ca Tu esti langa mine… esti Viu Hristoase… si noi morti de pacate.
Privesc in jurul meu si vad Doamne lume suferinda, iar rautatea se raspandeste tot mai mult in sufletele noastre.
Dar cum sa oprim, Bunule rautatea aceasta? Ajuta-ne Tu, Cel bland si bun. Tinde-ti, Doamne mana Ta cea Sfanta, si ridica-ne din mocirla in care ne tavalim zi de zi.
As vrea sa opresc timpul in loc, Iisuse drag…si sa-l petrecem cu Tine, sa ne inveti ce-i bucuria, lupta, iubirea…..ce frumos ar fi…
Doamne, ai grija de noi si da-ne tarie sa luptam pentru iubirea cea catre Tine si sa fim toti intr-o zi impreuna.
Amin!
(Victor)
 Dragi prieteni,
Va scriu o scrisoare din suflet,cu toata dragostea mea mica care v-o port acolo in suflet si sper sa va incante in mod deosebit, dar mai ales sa ma intelegeti si sa ajunga la inimile voastre ceea ce voi scrie.
Niciodata nu m-am gandit ca o sa va intalnesc vreodata. II multumesc lui Dumnezeu pentru toata “gama” de prieteni intalniti. Va admir pentru luptele voastre, pentru curajul dobandit impreuna cu Hristos, va admir pentru puterea care v-a dat-o Hristos sa va ridicati din patimi grele. Este greu pacatul dragii mei prieteni. Atarna foarte mult asupra noastra. Fratiorii mei, pentru un minut in care ne-am indulcit cu pacatul, in acel minut am pierdut Raiul si am castigat Iadul. Ce ne salveaza in schimb cand pacatuim? Sa nu fim mincinosi cu noi insine, prieteni dragi. Primul aspect e sa evitam minciuna care ne vine in gand: ”e un pacat minor” sau “nu conteaza poti sa mai faci si asa ai cazut in pacat” sau “Dumnezeu nu te iarta”.Si multe alte ganduri mincinoase. Trebuie sa acceptam ca suntem mincinosi si vrem mai mult dupa placul nostru, decat dupa placul lui Dumnezeu. Apoi sa incercam sa predam lui Dumnezeu durerea provocata de placerea pacatului, caci pacatul dezbraca pe om de Harul lui Dumnezeu. In schimb unde e Dumnezeu? Unde ramane Dumnezeu?
Continuare »
 De ce o greşală ne doare (ne afectează) mai mult şi alta mai puţin? Pentru că noi rezonăm cu acel eşec la niveluri separate. Aşa şi Petru, a regretat şi a înţeles motivul lepădării lui de Hristos în contextul în care şi pe el l-ar fi marcat extrem de profund dacă un prieten îi nega prietenia. De ce s-a lepădat, totuşi? Deoarece a trebuit să înţeleagă, că simpla apartenenţă la o relaţie nu dovedeşte nimic mai mult decât o realitate contextuală. A fost nevoie să „spargă” limitele crezului său pentru a-L promulga cu toată inima sa. Ce l-a rănit profund? Descoperirea adevăratei sale puteri, care era nulă fără sursa ei: dumnezeirea.
Hristos anticipase totul, ştia cum avea să reacţioneze în orice situaţie. Până azi, ne-am străduit din răsputeri să intuim, să-L imităm pe Domnul. Ne cunoaştem, ne pierdem sensul, rătăcim, revenim pe linia dreaptă, construim apoi trasee spirituale întortocheate, ca şi când am fugi de Iisus. Ne căutăm o identitate. Aşa făcea Petru: era pe „cont propriu”. Până când, ceva îl dezarmează: crezul său. Şi cu toate acestea, el Îl iubea pe Domnul. Câte greşeli nu facem, la rându-ne, din iubire?
Atât de multe erori întâmpinăm până când, nesuportând această constatare, ne întoarcem, ca Petru, şi plângem. Plânsul denotă faptul că mai e o fărâmă de suflet sănătoasă. Şi câţi nu şi-au schimbat radical viaţa în urma lacrimilor nemângâiate de nimeni? Câţi n-au dezvoltat o întreagă filosofie despre existenţă?…sperând să se afle, pe undeva, chiar pe ei. Continuare »
 Bunule te iubeşte inima mea săracă, vreau să-ţi spun toate gândurile Mele, tot ce simt, să fii cu mine când te cheamă inima mea săracă. Bunule, îndrăznesc să-ţi spun tot ce simt şi ce-mi doresc, şi ştiu că Tu mă cunoşti mai bine decât oricine, mai bine decât eu însămi. Îmi cunoşti cele mai adânci locuri ale sufletului meu, cele mai profunde gânduri, îmi cunoşti săraca inimă şi bătăile ei.
Tu Bunule, poţi să mă cureţi, să mă ridici, să-mi ştergi lacrimile, să mă ajuţi să fiu blândă şi să pot zâmbi… Bunule, te iubeşte săraca mea inimă şi tot sufletul meu păcătos suspină după tine.
Bunul meu, vreau să mă ierţi acum pentru tot ce nu ştiu când greşesc şi glasul Tău să se audă mereu în conştiinţa mea.
Mă rog Ţie, Hristoase Bunule să ne primeşti pe toţi întru Împărăţia Ta, să fim împreună cu Tine, să Te slăvim în veci. Domnul meu, ia-ne la Tine pe noi toţi, precum voieşti Tu. Nu am făcut nimic bun înaintea Ta, dar sufletele suspină după iubirea Ta sfântă.
Domnul meu, iartă-ne acum precum ne iertăm şi noi unul pe altul, şi învaţă-ne să ne iubim cu iubirea Ta, dă-ne mângâiere…iartă, Bunule veşnică iubire…
Azi, în tăcere,
am făcut o călătorie
lungă, în cădere…
până în adâncul inimii…
Am mers pe cărări de iubire
şi apoi,
m-am coborât în adâncul
care încă mai ascunde multe mistere…
unul mai mare ca altul…
M-am coborât
să-L caut pe Dumnezeu.
M-am cutremurat
văzând
tronând
un alt „eu”
în loc de Dumnezeu.
Simţeam că totul se destramă…
Eu, în faţa unui alt „eu”?
Ochii mei tremurau
căutând în străfunduri
o dâră de sânge:
Cine-I rănitul?
E poate, Preaiubitul?!
Oare plânge?!…
Păşesc greoi…
picioarele îmi sunt ca de plumb,
şi grele, şi moi…
Deodată,
în faţa unei uşi mă trezesc…
În faţa uneia-ncuiată…
Nimica nu zăresc…
Necăjit,
mă aşez în prag,
dezamăgit,
cu nouri în privire
întrebându-mă:
,,Oare cine făcuse
acele cărări de iubire?”
Aştept în prag,
cu gândurile-mi duse…
poate cineva îmi va deshide.
Plâng…
Mi-e teamă să bat…
Mi-e teamă
să nu-mi deschidă un alt „eu”!
Dar deodat’
aud o chemare,
ca un susur dulce,
ca o adiere:
-Hei, tu,
cel care stai acolo şi aştepţi,
uşa-i deschisă!
-O! E El, Preaiubitul…!
Iartă-mă, Doamne!
Pe umerii mei apasă
o întreagă povară
de păcate…
Mi-e inima amară…
şi grea…fă-mi-o uşoară!
Iată-mă singur înaintea Ta
în liniştea dulce a serii.
Iartă-mă, Doamne,
că mult am vorbit
şi puţin am împlinit;
Iartă-mă, Doamne,
pentru vorbele goale
lipsite de rod!…
 Preaiubitul meu
m-a strâns prieteneşte de mână,
cu mâna-I sfântă şi moale,
zicându-mi:
-Eşti trup din Trupul meu
Zidire vie a templului lui Dumnezeu!
-Dar, Doamne,
am văzut tronând un “eu”?
-Nu-ţi fie teamă de nimic,
spuse Dumnezeu…
Spune ,,da”!
Fiul Meu,
atât aştept…
Am spus “DA”
Şi m-am trezit
Cu fericirea-n piept,
fără ,,eul” meu,
doar cu ,,Eul” lui Dumnezeu…
Îţi mulţumesc, Doamne,
pentru această călătorie,
pentru această visare!…
Îţi mulţumesc că eşti
şi-n visul meu…
Că eşti cu mine mereu…
Preaiubit Dumnezeu
Fii fericitul meu ,,Eu”!
(Adina)
Doamne, cine mă desparte de dragostea Ta? Unde Te pot găsi când caut iubirea Ta?
Trezeşte inima mea cu dragostea Ta veşnică, ea a adormit în păcate şi griji trecătoare, şi acum Te caută neîncetat, plânge şi se căieşte. Cât timp a dormit inima mea Bunule, rugăciumea mea nu s-a înălţat la Tine, căci doar buzele vorbeau, respiraţia încet se auzea, ochii se închideau…
Trezeşte sufletul meu din somnul mut şi şterge Bunule păcatul, ca să fie liberă să Te iubească pe Tine, Unul Dumnezeu întreit în persoane. Ochii mei vor uda icoana Ta, dar ajută-mă Tu să mă iert pe mine însămi căci eu sunt propriul meu vrăjmaş, eu îmi fac rău pentru că nu ştiu să iert şi cel mai important, să mă iert pe mine.
Trezeşte inima mea, să bată în rugăciune, să se umple de Cuvântul cel bun şi roditor, să afle mângâierea cerească, liniştea şi nădejdea. Doamne, Tu cunoşti cele mai adânci locuri ale sufletului meu, curăţeşte-mă, spală-mă, ca să pot fi vrednică de Preacuratele Tale taine.
Trezeşte inima mea când nu mă pot ruga căci greu tare îmi este atunci, Te simt departe, nu îndrăznesc să Te chem dar încerc să mă adun, să lupt să Te aduc Mântuitorule în inima mea!
Doamne, oare cine mă desparte de iubirea Ta, dacă nu, eu? Unde, altundeva Te pot găsi dacă nu în inima mea?
 Fericirea are un singur Nume: Iisus Hristos. Poate necunoscut sau neinteles de catre prea multi dintre noi. Un Nume pe care sfintii l-au catalogat a fi drag, scump, dulce etc. Este fericirea in sine, asa cum nu a fost si nu va mai putea fi vreodata. Este tot ceea ce isi poate dori omul. Mai mult nimeni nu poate cere si absolut nimeni nu poate primi. Este TOT! Daca inima omeneasca este insetata de vesnicie, atunci El este vesnicia. Daca este infometata de Adevar, atunci Hristos este Adevarul cel mai curat si mai pur. Daca sufletul suspina dupa lumina, atunci la El va gasi Lumina cea care il va imbratisa si il va mangaia o vesnicie.
Si daca, pur si simplu, omul vrea doar sa fie fericit, atunci nu are decat sa-I ceara lui Hristos sa Se apropie, sa vina, sa-l primeasca si sa-i ofere in dar tot ceea ce de la inceputul veacurilor a pregatit pentru el. Fara sa-i ceara ceva in schimb, caci omul este nevolnic si mult prea neputincios. Fara sa-l traga la raspundere pentru ce a facut pana sa-l intalneasca, caci fiinta omului este atat de mult imbibata de pacate incat adeseori nici el nu stie ce mai este bun si ce mai este rau in el.
Omul vrea sa fie fericit. Chiar si cand alearga in directia opusa lui Hristos, de fapt tot pe El il cauta. Tot pe El il striga si tot de El ii este dor. Fericirea este sensul vietii lui. O clipa de durere si o masura de neasteptata suferinta il intuneca, il dezamagesc si il fac vecin cu neantul.
Daca omul uraste ceva pe lumea aceasta, atunci doar suferinta proprie o uraste. Inima lui e facuta sa se umple cu bucurie si cu lumina. Este ca o camara in care trebuie sa intre Hristos. Si, in acel moment, inima gusta Fericirea si nu mai cauta nimic. Nu mai vrea nimic. Nu o mai intereseaza nimic din ceea ce o interesa pana atunci. Este fericita. Iubeste si este iubita. Are cerul in ea si uita pamantul. Are raiul in ea si uita pacatul. Are pe Hristos cu sine si se uita pe sine… Continuare »
 Doamne, astazi dupa multa vreme iti scriu din nou cu sufletul incetosat.Te-am cautat de cateva zile in inima mea si nu te-am mai gasit.Am cautat sa ma rog Tie cu credinta, sa-mi cer iertare ca te supar in fiecare zi, dar nu Te-am aflat. Inima mea bate astazi greu, cu o povara ce numai eu o simt in suflet. Am vazut ca m-ai ajutat enorm in ultima vreme. Parintilor, care o duceau greu cu banii le-ai intins o mana de ajutor si ne-ai salvat de la datorii. Pe mine m-ai ajutat la scoala sa fiu atent, dar totusi. Nu te mai gasesc in rugaciune asa cum eram odata. Nu mai am acea putere sa ma rog Tie ca acum cateva saptamani. As vrea sa ma asculti. As vrea sa pot varsa lacrimi pentru Tine, dar nu stiu cum sa gasesc putina smerenie.
Vreau sa fii aproape de mine din nou, vreau sa nu mai gresesc Tie, vreau.. Dar cate as vrea si nu merit nimic pentru ca sunt pacatos mereu, si doar dupa ce gresesc imi dau seama ca Te-am suparat. Nadejdea mea, unde Te-ai ascuns? In ce loc al inimii mele esti si nu imi pot da seama? De ce nu ma mai pot ruga Tie ca in zilele de demult? Vino in ajutorul meu.Vino si scoate-ma din starea in care sunt. Lumineaza-ma si povatuieste-ma. Dojeneste-ma si pedepseste-ma dar nu pleca de la mine. Nu ma lasa singur in lumea asta atat de rea. Ma gandeam in dimineata asta la viata. Si mi-am adus aminte cat de scurta este si in acelasi timp ma gandeam la nasica, care acum este la Tine. Cat de greu este fara ea.
Te rog, sa ai grija de ea acolo in ceruri si sa fie cu Tine, acolo sus.
Caci si noi stim ca a trecut mult timp. Si va mai trece inca pe atat..
(Tiberiu)
 Orice subiect ne-am propune să abordăm are influenţe categorice din mediul social în care trăim.Tot ceea ce faci este pentru lume (fie şi indirect), pentru buna funcţionare a acesteia; chiar şi meditaţia ta foloseşte cuiva în cazul în care obţii stări de care nu doar tu eşti preocupat; întrebările tale au fost şi ale celorlalţi; “calea ta” seamănă cu “a vecinului”; dorinţele tale le-au avut şi alţii în variate forme.
Unii simt mulţumire indiferent de conjunctura în care se află, pe când alţii, cu nimic nu pot fi impresionaţi.
Totul este o doar “un film”- după ce fac parte din el, se transformă în realitate. Depinde de cât de mult voim să ne implicăm, să ne “jucam”rolul, să reprezentăm într-un mod propriu “replicile” la asaltul de informaţii primit din exterior.
Partea tristă intervine când înlocuim “cartea de identitate” a credinţei cu superficialitate, banalitate şi ridicol pe care le aplaudăm ori de cate ori avem ocazia. Lumea din jur poate însemna pentru noi un aspect îngrijorator al degradării morale constante, ce distruge în fiecare aproape tot “bagajul” de lumină cu care am fost trimişi pe pământ, însă putem accede la lumea reală, care se desfăşoară la nivel spiritual.
Singura realitate pe care o percepem este conţinutul de adevăr care supravieţuieşte în noi vitregiilor timpului.
Desi nevăzut, sufletul nu este virtual. Când interiorizăm elemente destructive din afara noastră, îl rănim; când înfăptuim un gând din partea noastra de “nevăzut”, are efect în lumea materială. Fiecare dar primit de sus este imperios necesar să fie întors spre lumină, pentru ca astfel creată interdependenţa Dumnezeu – om, lumea să îşi limpezească natura înnegrită de răutate. Continuare »
 Dragii mei,
Va recomand spre lectura o carte pe care am cumparat o de curand, si care cuprinde marturiile unei crestine ortodoxe, sub forma unui jurnal, care a dobandit rugaciunea inimii, si care, prin practicarea ei si a schimbat radical viata. O femeie contemporana cu noi, din Bucuresti, care avea o viata sociala asemanatoare cu a noastra, cu familie, serviciu, care sub indrumarea duhovnicului ei, prin lucrarea Rugaciunii lui Iisus a descoperit ca Dumnezeu nu este undeva departe, in ceruri, ci in insasi inima ei.
Marturiseste astfel: “Inainte de a descoperi “Rugaciunea lui Iisus”, relatia cu Dumnezeu era prin Biserica, dar fara entuziasm. Aveam o credinta slaba, fara o cunoastere adanca, adevarata, a darurilor lui Dumnezeu pentru oameni, fara a cunoaste ca Dumnezeu este viu lucrator in noi. Il credeam departe, in cer…! ” El este prezent insa, si in viata fiecaruia dintre noi, cu deosebirea ca, adesea, ochii inimii noastre sunt inchisi.
Va redau mai jos un fragment din cele scrise intr una din zile in “Jurnal duhovnicesc”, caci aceasta este titlul cartii.
“O! Iisuse, abia acum, privind in sufletul meu, ii vad adancurile cele fara de sfarsit. Pana acum nici nu stiam ca sufletul meu este atat de scump si de nepretuit. Nu stiam ca, de fapt, pentru fericirea lui trebuie sa lupt in viata aceasta. A stat ascuns, acoperit de noianul pacatelor, si nu se mai vedea deloc. Abia o data pe an, la Sfintele Pasti, imi aduceam aminte si ma spovedeam, ma impartaseam cu Sfintele Taine si era pentru mine ca un balsam. Atunci simteam ceva dumnezeiesc in inima mea si ma bucuram cu adevarat, iar restul zilelor le petreceam din nou in intuneric. Ani de zile am procedat asa. Am dispus de viata pe care mi a dat o Dumnezeu asa cum am voit, din obisnuita.
Credinta o aveam, lumina o intuiam, dar nu o vedeam. Ma istoveam muncind din greu pentru familie si cand vedeam ca nu mai pot, alergam la vreo biserica, ma rugam plangand in genunchi inaintea icoanei Tale, Iisuse, si se intampla minunea; ma salvai. Timpul prea scurt pe care il rezervam atunci pentru mantuirea sufletului nu-mi ajuta sa vad adevarata viata. Continuare »
 Domnul m-a ajutat, oare cum sa ii multumesc ?
Bucurie, iertare si binecuvantare ! – Asa ajuta Domnul pe cei pe care ii iubeste, pe cei spre care priveste, spre cei care au nevoie de ajutor si se incred in marea Sa Putere si isi pun nadejdea in Domnul. Ce e fericirea ? Cum am simtit-o noi aici pe pamant si cand ?
Ea poate sa vina din lucruri marunte sau adevarate minuni, ne dam seama doar dupa ce vedem ca nu suntem singuri, ca intotdeauna de undeva apare un ajutor, un om bun care iti intinde o mana, sau iti deschide o usa, sau te indruma spre oameni potriviti si de nadejde.
Acestia putem spune ca sunt niste ingeri care ne indruma pasii, ca ajutorul Domnului vine tot prin cei din jur, care pentru o clipa devin ingeri ajutatori pentru noi cei indurerati si la randul nostru si noi putem sa fim la fel un inger pentru aproapele nostru aflat la necaz.
-Fericire este atunci cand primesti ajutor – nu stii daca datorita rugi tale sau a marii milostiviri a lui Dumnezeu.
-Fericire este atunci cand se deschide o usa si se intinde o mana – desi stii ca tu nu ai batut la usa aceea.
-Fericire este atunci cand dupa multa durere sufleteasca si zbucium apare linistea – desi stii ca nu ai nici un merit.
-Fericire este atunci cand esti iertat – si meriti cel mai putin.
-Fericire este atunci cand Domnul asculta ruga ta - desi nu e facuta cu toata atentia si inima.
-Fericire este atunci cand stii ca esti nevrednic si Dumnezeu nu te-a uitat – El te ajuta .
-Fericire e atunci cand nu te simti singur, stii ca esti protejat de Harul Domnului si e langa tine vesnic – desi nu ai pe nimeni si esti singur in lume. Continuare »
|
|
Cândva eram un mic boboc de floare, nu Te cunoşteam prea bine, nici nu Te simţeam când erai lângă mine. Când uşor mi-am desfăcut câte o petală, am început să gust din razele de lumină pe care le trimiteai asupra mea. Dar negura m-a adormit, m-a prins în mrejele ei plăcute şi trecătoare şi-am amorţit. Şi încercam să mă desprind, să Te aud cântând, rugăciunea mea nu mai avea parfumul de altădată…şi uşor câte o petală a început să-mi cadă…şi să cadă…
Comentarii