Totul a început de la o întrebare: Încrederea în mine sau încrederea în Dumnezeu mă face omul pe care mi-l doresc? O lungă meditaţie s-a transformat într-un răspuns…

Oamenilor care au clădit viaţa prosperă cu încredere deplină în forţele lor, li se amprentează în gândire, vidul. Se simt pierduţi când ratează o ocazie, disperă când planurile nu se finalizează după placul lor, sunt furioşi pe cei din jur neglijându-şi propria contribuţie, indică modele perisabile, ne formează un ideal care, nici măcar aşa ipotetic nu e convingător.

Oamenii cu încredere totală în ei înşişi sunt toate persoanele triste care merg cu noi pe aceeaşi parte a străzii. Afirmaţia conform căreia omul cu lipsă de încredere în el este o persoană slabă, se dovedeşte a fi un mit. Drept urmare, ar trebui o formulare adecvată: „Cei slabi au o problemă cu încrederea în Dumnezeu”.

Adulţi sunt din ce în ce mai preocupaţi de conceptul „încredere”. Maturitatea nu garantează statornicia. Maturitatea poate deveni habotnică mai ales când îndepărtează limitele cu care am fost învăţaţi până atunci. Încrederea „peste-limită” în noi înşine nu este un principiu matur, demn de însuşit. Este o capcană.

De câte ori nu am avut aşteptări de la noi înşine, vise în care ne vedeam „laureaţi” ai propriului crez, dorinţe pentru care munceam din greu să le satisfacem, iar finalitatea lor, acel „contur” care ne făcea să le abandonăm, îl descopeream inexistent? De câte ori nu ne-am învinovăţit, ne-am simţit neputincioşi, dezamăgiţi de noi înşine, într-un cuvânt – slabi? Continuare »

Poimaine vom praznui Duminica Ortodoxiei, ziua in care ne aducem aminte de toate luptele si de toate biruintele Bisericii din trecut si nu numai. Praznuim ziua in care Lumina patrunde in sufletele noastre, in care cunoastem adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, Adevarul asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu prin invatatura Sa cea mantuitoare.

Suntem ortodocsi dar precum spunea un sfant parinte, nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Ce este ortodoxia? Deseori este vazuta ca o obligatie fata de Dumnezeu, ca o impunere. Ne numim ortodocsi dar nu ne intereseaza rolul Ortodoxiei, si nici sensul acesteia.

Imi amintesc anul trecut la predica din seara Prohodului, o intamplare povestita de duhovnicul meu. O femeie l-a intrebat ,,Parinte, ce este Ortodoxia?”. Iar raspunsul parintelui a fost ,,Ortodoxia este o cantare si o incantare a inimii”. O dulceata incantatoare sta ascunsa in spatele acestor cuvinte. Cum ne putem incanta inima prin ortodoxie? Rostim in Psalmul 50 ,,Inima curata zideste intru mine Dumnezeule si Duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele”. Ce inseamna innoirea duhului din mine? Innoieste, se intelege in loc de “pune din nou”, adica: “De acum inainte pune, Doamne, duh drept, adica dar de dreptate intru madularele mele“. Iata, Ortodoxia ne scoate la lumină insusi Duhul dreptatatii, Duhul adevaratei credinte.

Inima noastra se hraneste cu dulceata Domnului nostru Iisus Hristos. Se impartaseste, gusta din Izvorul cel Nesecat al Iubirii de oameni, ajungand astfel sa inseteze dupa Apa Vietii. Daca ar fi sa definesc Ortodoxia intr-un singur cuvant acela ar fi: Iubire. Ortodoxia este iubire. A fi ortodox inseamna a cunoaste adevarata Iubire a Lui Dumnezeu dar si inmultirea iubirii noastre pentru Cel care ne-a zidit, cat si pentru aproape. Cum au reusit Sfintii sa aduca la credinta pe cei necredinciosi? Prin iubire. Sfantul Apostol Pavel nu ii mustra pe Corinteni ca un judecator pentru pacatele lor, ci le explica cu rabdare, blandete si iubire ceea ce trebuie sa faca pentru Mantuire. Continuare »

De ce o viata cu Domnul? De ce o viata crestina? Ce-mi aduce in plus o astfel de viata? De ce nu e buna viata pe care o am? Sunt niste intrebari pe care si le poate pune oricare dintre noi, traim intr-o lume moderna o lume tehnologizata si profund secularizata, ne-am obisnuit sa criticam tot ce misca, insa fara sa aducem solutii! Incercam sa ne revoltam pe tot si pe toate intretinandu-ne atitudinea cu tot felul de nimicuri de prin ziare, televiziune si colturi de forumuri, caci este la moda sa apari si sa critici, este la moda sa darami, nu sa zidesti, este la moda sa acuzi si nu sa ierti, toate aceste lucruri din pricina lipsei lui Dumnezeu din vietile noastre. Si-atunci…

Ce-ti aduce Dumnezeu? S-ar putea pune intrebarea?

Dumnezeu iti aduce dragoste in loc de ura, iertare in loc de razbunare, ascultare in loc de critica, liniste in loc de framantare, siguranta in loc de nesiguranta, speranta in loc de deznadejde, harnicie in loc de lene, si tot binele in loc de rau. Cautam tot timpul ceva nou, ceva care sa ne satisfaca setea noastra de experimentare, ne place sa privim ceea ce avem ca pe ceva invechit sau nefolositor.

Iubitii mei, avem un Hristos, un Hristos care se deosebeste de toti ceilalti pentru ca insusi El ne-a rascumparat, chiar daca noi nu ne-am mai cunoscut Tatal, El a venit si ni l-a facut cunoscut, chiar daca noi l-am rastignit, El ne-a iubit si ne-a pregatit un loc in Inparatia Cerurilor , un loc pe care noi il respingem si azi, o jertfa pe care noi o desconsideram si azi, o dragoste la care noi nu luam aminte, pentru ca ne place lumea in care traim, ne place sa fim consumisti, ne place sa fim roboti care produc si consuma, ne place sa credem ca suntem doar niste umbre trecatoare pe acest pamant, dar Dumnezeu vrea mai mult de la noi! El vrea sa fie mandru de fii Sai, vrea sa ne facem demni de chipul pe care-l purtam in noi si de suflarea data noua de El. Continuare »

“Într-o zi, un trufaș zice unui credincios:

-Ce, sunt copil, să mă tem de Dumnezeu, eu sunt ateu!

Credinciosul îi răspunde:

-Rău faci că nu lepezi de la tine această orbire a trufiei.

-A trecut o bucată de vreme și iată-l pe trufaș venind la cel credincios:

-M-a gonit fecioru-meu din casă. I-o vândusem lui, cu îndatorirea să mă îngrijească până oi muri. Și acum, m-a luat cu ciomagul și m-a alungat.

-Cel credincios i-a răspuns:

-Nu te supăra, frate, dar se vede treaba că feciorul dumitale te-a auzit când spuneai că nu te temi de Dumnezeu și, auzindu-te, ba azi, ba mâine, și-a zis și el: ,,Dacă tata nu se teme de Dumnezeu, de ce m-aș teme eu de tata?”

-Și de aceea te-a alungat, dar vinovat de aceasta nu e numai feciorul, ci mai ales dumneata.

-Trufașul a pus capul în pământ și n-a mai zis nimic.”

Continuare »

Am citit ceva foarte interesant într-o carte. Autorul spunea acolo că tot ce are omul în mintea şi în inima lui va înfăptui la un moment dat. Toate gândurile, dorinţele, visele, plăcerile, patimile, rautăţile, în concluzie, tot ce are omul bun sau rău în el, când va avea ocazia, le va înfăptui. Când viaţa îi va pune la dispoziţie mijloacele sau situaţia propice atunci acele gânduri şi dorinţe vor deveni realitate.

De aceea Sfinţii Părinţi spun că prima treaptă a păcatului e păcatul cu gândul. Un gând păcătos e o faptă rea în viitor, de aceea pâna ca gândul să devină realitate, el trebuie şters din mintea noastră. Pâna ca patimile din sufletul nostru să devină faptă trebuie să le ştergem de tot. Dar cum oare? Prin voinţa noastră şi prin Dumnezeu care lucrează cu harul Său în noi. Noi trebuie să vrem să alungăm patimile iar Dumnezeu prin taina spovedaniei şi prin Sfânta Euharistie ni le şterge.

Acelaşi autor al cărţii spunea că odată ce am cerut ceva lui Dumnezeu prin rugăciune, să ne pregătim fizic şi psihic să primim ceea ce am cerut. Dacă ai pierdut ceva prin casă, un obiect de care aveai nevoie mare, şi L-ai rugat pe Dumnezeu să te ajute să-l găseşti, atunci trebuie să te pregăteşti să dai de acel obiect cât mai repede. Asta ce înseamnă? Că trebuie să cauţi în continuare şi să nu te îndoieşti nici o clipă că-l vei găsi. Atitudinea noastră, a celor ce cerem lui Dumnezeu ceva, de multe ori e să cerem şi apoi să ne îndoim: Oare îmi va da? Oare îmi este de folos? Oare m-a auzit Dumnezeu?

Domnul Hristos ne aduce aminte că la împlinirea unui lucru cerut lui Dumnezeu noi contribuim în aceeaşi măsură cu El. Noi jumătate, El jumătate. Noi cerem El împlineşte, dar cu o singură condiţie: să credem tot timpul că ce am cerut, El Tatăl nostru cel bun, din dragoste v-a împlini. Domnul Hristos ne spune să mergem un pas mai înainte:

“De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.”

Deci imediat după ce am cerut să fim sigur că am şi primit. E ca şi cum i-aş cere mamei ceva, iar ea pentru că mă iubeşte mult, îmi promite că-mi va da tot ce am cerut. Atunci e normal că n-o să mă-ndoiesc, pentru că mama mă iubeşte şi mi-a oferit mereu ce-i mai bun. Deci iubirea mamei e o garanţie pentru mine că ce am cerut voi primi.

Cu cât mai mult oare, iubirea lui Dumnezeu e o garanţie pentru noi că vom primi ce am cerut? Continuare »

Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi”. (Din Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur)

Un singur Domn, o singura Biserica si o singura credinta. Domnul este Iisus Hristos, Biserica este trupul Sau, iar singura credinta mantuitoare este cea in Dumnezeul cei întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Pentru multi ortodocsi este totul atat de limpede, si totusi este atat de complicat daca ne uitam in jur la multitudinea de biserici si bisericute care traiesc in afara Ortodoxiei. Ba mai mult, crestinii care traiesc in afara Ortodoxiei sunt chiar mai numerosi decat cei care traiesc inauntrul ei. De ce oare? Nu sunt eu in masura sa dau o explicatie la ceva atat de complex si cunoscut cu adevarat doar de Dumnezeu, ci as dori doar sa astern cateva ganduri, ca de la un “Toma -necredinciosul” care mai intai a pus degetul in rana si abia apoi a crezut. Ferice insa de cei care nu au vazut si au crezut.

Daca mai exista insa si alti “Toma -necredinciosul” ca mine, poate lor sa li se para ceva util din ceea ce am a scrie. De ce ar alege cineva Ortodoxia si nu altceva din multitudinea de “oferte” care exista, crestine si necrestine? Raspunsul este atat de simplu si evident pentru un ortodox care traieste cu adevarat Ortodoxia, si atat de neevident pentru oricine altcineva. De aceea prima parte a titlului acestui articol, “Ortodoxia, credinta cea adevarata” se adreseaza celor care traiesc Ortodoxia, pe cand cea de a doua, adica semnul intrebarii si punctele de suspensie se adreseaza celor care inca mai au indoieli in ceea ce priveste Ortodoxia, sau care nu cred deloc in ea.

Eu am fost o “cautatoare”, adica ajungand de la ateism la crestinism printr-un mic miracol de la Dumnezeu si printr-o actiune pur mentala din partea mea, m-am nascut crestina avand pe buze intrebarea: si totusi, care este biserica si credinta cea adevarata dintre toate cate exista? De unde stiu eu care este cea buna? Asa ca m-am rugat lui Dumnezeu sa imi descopere care este credinta cea adevarata. Si Slava lui Dumnezeu si Maicii Sale ca rugaciunile au fost ascultate si indeplinite! Raspunsul l-am primit dupa aproape 16 ani de cautari, ani in care am crezut tot felul de lucruri si am fost prin tot felul de locuri.

Raspunsul primit este Ortodoxia, insa este foarte greu si peste puterea omeneasca a explica cuiva care nu crede in Ortodoxie de ce anume Ortodoxia este raspunsul. Daca ar fi usor, toti crestinii dintre cei cu bune intentii ar fi ortodocsi! Si am inteles de ce este atat de greu de explicat. In biserica Ortodoxa ceea ce convinge cu adevarat nu este atat cuvantul si predica, acestea se gasesc din abundenta cam pe la toti, ci ceea ce convinge este Harul lui Dumnezeu care se afla in Biserica. Continuare »

Maine incep o viata noua. Pare inceputul a tot ce mi-am dorit mereu , sunt incantata si fericita. As vrea sa stiu o modalitate buna de a-I multumi Lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat, si sa ma ierte pentru momentele mele de nerecunostinta, dar mai ales sa nu ma mai lase sa ma indepartez de El niciodata! Viata mea e intunecata si sufletul trist atunci cand sunt departe de Dumnezeu.

As vrea sa fie maine si inceputul unei noi vieti duhovnicesti. Sa incep sa fiu un bun copil al Domnului in adevaratul sens la cuvantului. As vrea sa merg de mana cu Dumnezeu pe noul drum.

Si mi-as mai dori sa gasesc un duhovnic, unul adevarat, asa cum avea tata. Tata a avut acelasi duhovnic de la vreo 10 ani pana la 40, pana cand parintele a plecat la Domnul. Era un om deosebit si foarte iubit de multa lume. Parca era de la noi din familie. Si asa era cu toti oamenii care se spovedeau la el. Avea o relatie foarte apropiata si calduroasa cu toti fii sai duhovnicesti. Ii pasa de problemele tuturor, ajuta mereu pe toti, cum putea el mai bine , si nu doar duhovniceste.

Pe multi i-a ajutat chiar sa-si faca un drum in viata. Era un prieten minunat, un preot desavarsit, un suflet deosebit. Si bineinteles, era foarte iubit de toti, nu cred ca ai cum sa nu iubesti un astfel de om. Asa un duhovnic imi doresc si eu sa gasesc, sa simt ca ii pasa de sufletul meu si problemele mele, sa-l simt ca fiind cel mai apropiat om de sufletul meu, sa ma iubeasca ca pe o fiica si sa-l iubesc ca pe un tata. Continuare »

Vineri dupamiaza am primit pe strada un fluturas cu o invitatie la un film, cu intrare libera. Si m-am dus. Era la cineva acasa, intr-o camera mare, un fel de mini sala de cinema, improvizata, iar filmul era pus la un videoproiector. N-am stat pana la sfarsit pentru ca a intervenit o problema si cand sa ies, ma opreste o fata si prietenul ei sa ma intrebe daca cred in Dumnezeu si in viata vesnica.

Mi-au spus ca ei sunt un grup de tineri crestini si ca organizeaza in fiecare sambata astfel de intalniri la care vizioneaza filme de la care sa poate dezvolta ulterior discutii despre mantuire si relatia cu Dumnezeu. Am stat, cred ca vreo 30-40 de minute, acolo in curte cu ei si am vorbit despre astfel de lucruri. Multe erau adevarate, cum ar fi ca ar trebui sa fim mai recunoscatori pentru jertfa Lui Iisus, sa incercam sa nu mai revenim la pacatele noastre dupa ce ne-am cerut iertare, si ca ar trebui sa avem o relatie mai apropiata cu Dumnezeu. Ei erau foarte de treaba si prietenosi, dar mi-au tot spus si destule lucruri care nu mi s-au parut tocmai bune, ci mai degraba departe de adevar.

Cum ar fi: ca nu conteaza ce religie ai, atata timp cat crezi in Iisus, ca nu trebuie sa te duci la biserica ca sa te rogi, ca n-ai nevoie de spovedit la preot ca sa-ti fie iertate pacatele, ci e suficient sa-I spui Lui Dumnezeu ca-ti pare rau si poti face asta oriunde si cu oricine, si altele dar nu prea imi mai aduc aminte. Mi s-a mai parut nepotrivit si ca ei nu aveau o religie anume, au spus ca sunt crestini, dar unul a zis ca e ortodox, altul penticostal si asa mai departe… m-au invitat si la biserica la ei, despre care au spus ca e acolo in curte… si ca e o biserica crestina, desi eu n-am vazut nici o cruce ,nici o icoana, nimic, doar o curte obisnuita, o camera mare, cu multe scaune, un videoproiector si niste tobe.

Iar cel mai nepotrivit mi s-a parut faptul ca au insistat de cateva ori sa ma rog cu ei, acolo in curte , pentru a ma pocai de pacatele mele si a cere iertarea Lui Dumnezeu. Din invatatura mai multor parinti atoniti , stiam ca nu e bine sa te rogi impreuna cu cei de alte religii, si n-am vrut, am incercat sa evit fara sa-i fac sa se simta prost. Continuare »