Purtam cu noi dureri sau bucurii, cadem, ne ridicam si de multe ori sau de putine ori sau poate o singura data ne rugam. Intr-un moment, nu foarte indepartat din viata mea, am avut inima inrobita de durere, pentru ca nu stiam, in urma cu doi ani, ce sa fac pentru a-mi ajuta o fiinta draga. Ma ingrozesc, gandindu-ma ce este in inima celor ce isi pierd copiii, daca in inima mea era atata zbucium, fara a fi vorba despre soarta unui copil.

Nu intamplarea ma face sa scriu aceste randuri ci perioada prin care am trecut si eu de la o inima plina de durere la o inima care sa nu mai simta acea nemiloasa apasare; eram inainte de inceputul Postului Mare si coplesita de spaima si neputinta, nu mai puteam nici sa ma rog. Tot ce imi doream atunci era sa recapat puterea de a ma ruga din nou si incet, incet, odata cu intrarea in Post, a venit si rugaciunea si treptat negura s-a ridicat, pana cand am ajuns sa simt intr-o dimineata, ca inima mea a fost eliberata de durere. Am simtit atunci ce inseamna “Duhul umilit, inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi”. Continuare »

Globul soarelui, a carui stralucire, ochii puteau atunci s-o infrunte, gata sa se scufunde in valurile scanteietoare, aparea intre franghiile vasului, si revarsa inca lumina in intinsul fara margini. S-ar fi zis, din cauza balansarii, ca astrul luminos isi schimba in fiecare moment orizontul.

Stalpii, funiile, verigile navei se colorasera in rosu. Cativa nori rataceau fara ordine la rasarit, unde luna se inalta incetisor. Restul cerului era limpede; la orizontul de nord, formand un maret triunghi cu astrul zilei si cu cel al noptii, o tromba incarcata cu culorile curcubeului se ridica din mare, ca o coloana de cristal, sprijinind bolta cerului.

Ar fi fost vrednic de plans acela care, n-ar fi recunoscut in aceasta frumoasa priveliste frumusetea lui Dumnezeu ! Lacrimi imi cursera din ploape fara voia  mea, cand toti prietenii scotandu-si palariile unse cu catran, venira sa intoneze cu o voce ragusita rugaciunea Sfanta Fecioara, patroana marinarilor. Cat era de miscatoare rugaciunea acestor oameni care pe o podea slaba, in mijlocul oceanului, priveau un soare adancindu-se in valuri !

Cum mai mergea la inima aceasta ruga a bietului marinar catre Mama durerii! Aceasta umilire in fata celui ce trimite furtunile si linistea; aceasta constiinta a micimii noastre la vederea infinitului; aceste cantece intinzandu-se departe pe valuri; dihaniile marine, speriate de aceste sunete noi, repezindu-se in fundul ascunzatorilor lor; noaptea apropiindu-se cu cursele sale; minunea vasului nostru in mijlocul atator minuni; cu un echipaj religios, cuprins de admiratie si de teama.

Dumnezeu aplecat asupra prapastiei, cu o mana tinand soarele la portile apusului, cu cealalta inaltand luna la orizontul opus, si intinzand peste nemarginire, o ureche atenta la slaba voce a creaturii sale; iata ceva ce nimeni nu va sti sa picteze si toata inima omului deabia poate sa simta.

(Tony)

A fost odata ca niciodata o adolescenta…adica EU. Eram adolescenta si incercam sa par, si totodata sa fiu rebela. Implinisem de putine zile 18 ani dar ma consideram deja un adult, desi pe interior continuam sa fiu un copil nepregatit sa infrunte obstacole, un copil ce simtea absenta pupicului de noapte-buna si care era obisnuita ca bratele mamei s-o fereasca de rautatea oamenilor.

Dar, la scurt timp de la majorat, prietenul meu a decis sa rupem relatia iar la scoala nu-mi era tocmai bine, asa ca am decis sa-mi iau viata. Dar am fost lasa si in ultima clipa am renuntat.

Ingrozita de cele ce aflase de la mine, mama se ruga la Dumnezeu sa ma apere. Din disperare mama m-a “impins” in bratele unui asa zis calugar. Sarmana a crezut ca acesta ma poate ajuta, dar in loc sa ma indrume spre a descoperi adevarata credinta acesta a utilizat incantatii incat dupa o saptamana am ajuns sa-mi reneg familia si sa nu doresc decat a sta in preajma aceluia. Nu stiu cu exactitate ce gandea insa imi repeta mereu ca voi fi maica si ca ma voi calugari. Am stat sechestrata o saptamana si eram parca hipnotizata. Luata din acel loc, mai mult fortat de catre parintii mei, cu greu m-am dezobisnuit fara acea persoana care-mi facuse mai mult rau psihic, dat fiind faptul ca in preajma mea rostea incantatii incat ma facea sa cad intr-o stare specifica epilepsiei. Chiar si acasa am trait clipe de agitatie, clipe in care imi doream sa fie langa mine. Singura persoana care a reusit sa ma scoata din starea in care ma aflam, si sa ma incurajeze sa merg din nou la scoala, a fost moasa mea. Circa o luna de zile de la intalnirea cu respectivul, n-am pus picior in scoala si nu voiam sa merg in vizite sau sa realizez alte activitati care inainte de acea saptamana imi faceau placere.

Continuare »

In mod sigur nu sunt invatat, dar va pot spune in urma experientei – ceea ce m-a invatat viata – ca la vreme de noapte si cu pantecul gol, te poti ruga mai bine.

Nu l-am asezat pe Hristos in launtrul nostru si pentru aceasta nu stim ce este dragostea, pacea, intelegerea s.a.

De vreme ce nu pot propovadui, lasati-ma macar sa plang pentru pacatele mele si pentru cei ce s-au ratacit.

Rugaciunea este un telefon, o legatura fara fir, prin care cineva comunica direct cu Dumnezeu. Formezi un numar la telefonul rugaciunii ca sa vorbesti cu Dumnezeu, si El iti raspunde. Il auzi limpede, il simti foarte aproape.

Rugaciunea vine mai intai in laringe, apoi se duce catre creier si apoi coboara catre inima. Si apoi fantani, lacrimi vin catre ochi. De acolo, nu mai este nimic de spus. E adevarat ca la inceput, vei avea greutati. Vei incerca sa te rogi si uneori nu vei putea, alteori vei avea ganduri desarte si ispite, si alteori nu vei putea sa te trezesti noaptea. Dar trebuie sa perseverezi. Domnul, vazandu-ti dispozitia, te va intari si te va izbavi de toate ispitele. Nu trebuie sa irosim in somn intreaga noapte, caci atunci Satan face cu noi tot ce doreste.

Rugaciunea de noapte este de mare pret. Oamenii dorm si Dumnezeu asculta.

Indiferent unde ma duc, ma tin de tipicul meu, ce a fost numit „Potrivit randuielii lui Melchisedec” si a fost iscalit de numerosi alti Parinti duhovnicesti. Continuare »

(a Parintelui Sofronie Saharov)

Doamne Iisuse Hristoase,Fiule, Unule Nascut din Tatal fara de Inceput, deschide ochii cei intunecati ai sufletului meu, pentru ca si eu sa Te vad cu mintea, pe Tine, Ziditorul si Dumnezeul meu. Te rog, nu ma lepada de la fata Ta, dar vazandu-mi ticalosia si toata josnicia mea, arata-mi lumina Ta, Cel ce esti Lumina Lumii si da-mi sa cunosc iubirea ta fata de oameni.

O Preadulce Hristoase, Cel ce ai trimis pe Duhul Sfant peste sfintii Tai ucenici si apostoli, pe Acesta, Bunule, trimite-L si peste noi, nevrednicii si prin aceasta invata-ne pe noi sa Te cunoastem pe Tine si deschide-ne noua calea mantuirii Tale.

Lumineaza-ma Dumnezeule, cu Lumina Ta cea adevarata, pentru ca in Lumina Ta sa vad si eu Slava Ta, ca pe Cel Intai Nascut din Tatal si sa se intipareasca inlauntrul meu Chipul Tau, dupa care ai zidit si omul.

O, Dumnezeule, Mantuitorul meu, Lumina mintii mele si Taria duhului meu, sa se salasluiasca in mine Bunatatea Ta, sa petrec si eu neincetat in Tine, sa port pururea in mine Duhul Tau Cel Sfant, Care sa-mi dea a ma asemana Tie, Unuia Domnului meu si tuturor sfintilor Tai in veac. Doamne Iisuse Hristoase, dupa nemincinoasa Ta fagaduinta, vino cu Tatal si cu Duhul Sfant si zideste intru mine locasul Tau.