20 articole la fiecare click |
 Cum a fost cand am descoperit “Ortodoxia Tinerilor”? A fost o “simpla intamplare” la fel ca si multe lucruri petrecute in ultimul timp in viata mea! Simpla intamplare…nu mai cred in asa ceva, pentru ca nimic nu este intamplator si Dumnezeu a avut grija sa ma conving de asta.
Pot sa spun ca pana la 24 de ani am avut o viata normala, adica aproape tot ce poate sa isi doreasca un tanar. Eram la facultate in ultimul an, bursa din primul an de facultate, imi gasisem un job bine platit , un iubit care ma iubea si ma intelegea.. ce sa mai zic o viata normala cu care aveam senzatia ca mi-e bine.
Credinta in Dumnezeu aveam, dar nu ma prea ingrijeam de ea, in sensul ca nu ma rugam mai deloc, la biserica nu mergeam, ce sa mai zic de post – nu am stiut niciodata ce insemna sa tin post.
Toate au decurs asa, cu zile bune zile mai putin bune in care amestecam stresul de la lucru cu cel de la scoala si pe care il revarsam de cele mai multe ori catre prietenul meu care nu stiu cum a suportat atatia ani rautatile mele. Devenisem incet, incet o persoana nepasatoare fata de cei din jur, aroganta si lucrul cel mai urat pe care il facem era ca judecam lumea. Judecam pe fiecare in parte dupa frumusete, dupa inteligenta, dupa imbracaminte, dar numai dupa suflet nu. Faceam asta in fiecare clipa, judecam si iar judecam necontenit.
Continuare »
 Mii de gânduri în faptul serii mă răscolesc adesea. Fiecare făptură de pe pământ are o poveste. A mea am strâns-o în legături invizibile de regrete şi plâns uneori, de surâsuri calde şi speranţa când simt că trăiesc.
De când am făcut primii paşi înspre cunoaşterea teoretică a lui Dumnezeu, nu am vrut să fiu un simplu supravieţuitor. Copilăria mi-a fost presărată cu înălţătoare cântări bisericeşti, liturghii în bisericuţa veche din satul natal şi oameni în care se ascundea făclia binecunoscută de creştin a dragostei Mântuitorului. Amintirile cele mai preţioase sunt legate de sărbătorile ortodoxe cu care mă îmbătam de fericire. Am fost ocrotita de tot ce înseamnă „sămânţa rea” pe care mulţi reuşesc să o sădească, cu succes, în inima de copil, care va deveni adultul confuz de peste ani. Astfel am crescut cu bucurie sfântă în suflet, cu încredere în viitorul frumos pe care mi-l zugrăveam în priviri.
Totuşi, Cel de Sus avea un plan diferit de aşteptările mele. Astfel, la sfârşitul clasei a opta, după examenul de capacitate am simţit cum întreg orizontul meu lăuntric se înnegreşte. Cu asalt, apăreau gânduri fără sens, imagini pe care nu le văzusem niciodată, toate înspăimântătoare care nu imi permiteau să mă concentrez, cu care nu puteam lupta. Deodată, viaţa nu îmi părea la fel de promiţătoare. Au urmat lunile vacanţei de vară, într-o extenuantă alergatură în mocirla acestor gânduri inexplicabile, pe care le-am marturisit la spovedanie şi totuşi reveneau până când nu am reuşit să mai dorm nopţile.
Am cerut ajutorul unui medic psihiatru care m-a întrebat ce hoby-uri am şi ce poeţi prefer. Îmi plăcea să compun poezii, dar răpusa de otrava gândurilor neostoite şi negre nu mai reuşisem să scriu. Blaga şi Bacovia îmi erau cei mai apropiati ca preferinte. Medicul mi-a recomandat să-l citesc pe Eminescu deoarece scrie “mai optimist”, să plec în vacanţă la munte, plimbări dese şi excursii prin pădurile din împrejurimi şi să socializez. Am ieşit optimistă din cabinetul său. Însă, nu a fost suficient să îi urmez „reţeta”. La începutul clasei a noua, mă simţeam atât de obosită din cauza nopţilor de nesomn încât a fost nevoie de internarea de urgenţă la spital. Am primit o doză puternică de somnifere care nu şi-au făcut efectul. Continuare »
 În această vizită a Fericitului Ioan a fost adusă împreună cu el din America şi Icoana din Kursk a Maicii Domnului, care a fost purtată la toate bisericile din Paris. A fost în Medon, la Biserica franceză (care era sub ocrotirea Fericitului Ioan) şi chiar şi în catedrala de pe Rue Daru.
Fratele meu George nu putuse să se închine la icoană, fiindcă fusese bolnav la pat, acasă. Ştiam că Icoana nu avea să mai vină din nou la biserica noastră, căci în câteva zile urma să se întoarcă în America şi mai trebuiau să fie vizitate multe cămine de bătrâni, precum şi casele celor care ceruseră acest lucru dinainte. Mă durea foarte tare faptul că fratele meu George nu va putea să sărute Icoana.
În acea zi preotul nostru nu era acolo – însoţea Icoana pe undeva -, şi Fericitul Ioan slujea Liturghia la noi la biserică. În timpul slujbei m-am gândit să-l sun pe fratele meu şi să-i spun să vină imediat să ia măcar binecuvântare de la Fericitul Ioan înainte ca acesta să plece.
Şi aşa am şi făcut. Fratele meu a fost de acord, dar a spus că nu poate să stea mult la biserică, fiindcă la ora unsprezece îl aştepta un client, cu care trebuia să se întâlnească. A venit şi a rămas pe culoar, aşteptându-l pe episcop să iasă din altar, însă acesta nu mai ieşea, deşi Liturghia se terminase. Eram foarte supărată văzând că şi George începuse să fie nervos. Uşa laterală a altarului era deschisă şi vedeam că Fericitul Ioan stătea înaintea mesei de la Proscomidie şi consuma Sfintele Daruri. Am îngenuncheat în faţa unei icoane a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi am început să mă rog ei în gând:
„O, Preasfântă Împărăteasă a Cerurilor ! Ajută-ne ca Fericitul Ioan să iasă din altar şi să-1 binecuvânteze pe George, altfel s-ar putea să plece chiar acum. Ai văzut că nu a putut să i se închine Icoanei minunate din Kursk. Ajută-mă, Iubită, ca dragul nostru, Fericitul Ioan, să iasă repede.” Şi apoi, întorcându-mi gândul direct spre el, am început să îl rog să iasă repede, spunând: „Ştii foarte bine că George nu a putut lua binecuvântare de la Icoană, şi acum nici tu nu o să-l binecuvântezi – apoi ce-o să se întâmple ? Ştii cât de tare o să sufăr dacă nu o să aibă binecuvântare nici de la tine.” Şi ce credeţi că s-a întâmplat ?
Chiar în momentul acela am auzit uşa de la intrare deschizându-se şi câţiva oameni intrând, dar încă nu îi vedeam. Am văzut doar că George s-a dat la o parte ca să le facă loc. Continuare »
 Ma simt obligat sa va povestesc aceasta intamplare din viata mea si poate nu ma veti crede, dar pentru cei care vor sa ma asculte scriu acest articol. Am numai 15 ani si sunt dintr-o familie crestin-ortodoxa, cu frica si credinta in bunul Dumnezeu. Invatat de bunica mea sa ma rog dimineata si seara inca de la o varsta frageda, am inceput sa ma apropii de Dumnezeu.
Mergeam la Biserica, ma spovedeam si ma impartaseam, dar pe langa aceste lucruri si pacatuiam nespus de mult. Curiozitatea de la varsta de 12 ani m-a facut sa vizionez primul material pornografic din viata mea si apoi, diavolul lucrand pe la spate ma tenta sa urmaresc iara si iara alte filme cu un continut pornografic. Tensiunea despre care se vorbeste in articolele de pe site-ul dvs m-a facut sa incep a ma masturba. Intai a fost ceva pe moment, apoi s-a transformat intr-un obicei de care nu mai puteam sa scap. Constiinta ma indemna sa o fac si aveam in minte siguranta ca Dumnezeu ma iarta, ajungand sa fiu fanatic.
Bunica mea a fost cea care m-a crescut si care are grija si acum de mine si pe care o iubesc foarte mult. Parintii mei au servici si am fost incredintat bunicii pentru a ma ingriji. Intr-o zi, bunicii mele i-a fost foarte rau, credeam ca se sfarseste. Stand langa patul ei si plangand, am privit icoana cu Mantuitorul si m-am rugat lui Dumnezeu, zicand “Doamne, daca tu imi faci bine bunica, eu jur ca niciodata in viata mea nu o sa ma mai masturbez”. De atunci si pana in ziua de astazi imi tin promisiunea si desi sunt tentat de multe ori sa fac acest lucru, ma gandesc cat m-a ajutat Dumnezeu si ce mare rau fac sa ajung sluga dracului. Continuare »
 1.Intr-o zona unde traiau crestinii pe vremuri alaturi de evrei, la inceputurile crestinismului se jucau copii crestini cu copii evrei. Trecand ceva timp pana in ziua de duminica in care copii crestini mergeau la biserica sa cinsteasca pe Hristos, Imparatul lumii, vazand unul din copii evrei nebagand de seama a mers si el cu copii crestini la biserica. Acolo parintele foarte frumos savarsea Sfanta Liturghie si venise momentul Impartasaniei. Toti copii crestini au mers la parinte sa se impartaseasca printre care si micul copilas evreu (impartasindu-se fara sa isi dea seama ca era potrivnic legilor lui).
Venind acasa copilasul evreu a marturisit parintilor isprava facuta, atunci tatal s-a infuriat foarte pe copilul sau si l-a aruncat in cuptor care era aprins! Si o! minune ce sa vezi? Flacarile nu se atingeau de baiatul acela, ci statea in mijlocul lor nevatamat! Atunci familia il intreaba cum de s-a intamplat acest lucru si el a raspuns: “O femeie m-a protejat pe mine cu acoperamantul ei! “Si-au dat seama cei prezenti ca era vorba de Maica crestinilor si atunci l-au aruncat in foc pe tatal lui care a ars degraba! Si de atunci familia s-a crestinat si ducea o viata in si cu Hristos!
2. In Saxonia era un om cu viata foarte inrautatita si razvratita, iar mai ales spre a huli cele sfinte era pornit si foarte obisnuit nebunul! Si la orice pricina oricat de mica zicea grele cuvinte de hula ticalosul, fara mustrare de cuget sau fara frica de pacat. Deci intr-o zi, jucand cartile a pierdut toti banii sai si maniindu-se a inceput gura lui cea diavoleasca a huli dupa obsinuinta lui ,zicand cuvinte atat de urate asupra lui Hristos, incat cei ce stateau de fata si-au astupat urechile si au fugit sa nu le mai auda! Continuare »
 Unul dintre cei mai aprigi apărători ai dreptei credinţe în perioada primului sinod ecumenic de la Niceea a fost Sfântul Ierarh Spiridon fiind asezat la loc de cinste pentru că, prin simplitatea sa, a reuşit să-i aducă pe mulţi necredincioşi la Dumnezeu. In continuare va prezenta minunea adevărului treimic de la primul sinod ecumenic de la Niceea:
„Dupa dorinta imparatului[Sf. Imparat Constantin - n.n.], filosofii au fost chemati, si ei, sa asiste la Sinod, si-si etalau pe acolo stiinta si aroganta lor. Erau toti foarte bine formati in arta retorica, mai ales in retorica sofista. Unul dintre ei, celebru orator, poseda o excelenta putere de persuasiune. El dialoga cu episcopii si-l sustinea puternic pe Arie. El pleda cu insistenta in favoarea aceluia si a sa, asa de bine incat o multime, doritori sa vada ce anume din „partea adversa” e mai puternic, erau atinsi de ceea ce ascultau din gura lui. Nu se afla vreo obiectie dificila pe care, in abilitatea sa retorica, sa n-o poata depasi! Iar daca apologia sa se afla cumva in impas, eschiva ca o soparla, folosind mijloace si argumente insidioase si artificii de limbaj. In el se dadea, asadar, un concurs intre adevar si arta retorica.
Cei care aparau adevarul cu argumente cinstite l-au atacat pe sofist, dar acela folosea drept arme de aparare si atac limbajul echivoc, argumentari insidioase sau artificii capcana, vrand cu orice chip sa biruiasca. Si aproape ca se-mplinise acest vis al lui, dar Hristos, Cel ce este Adevarul, trecu biruinta de la cel ce rasucea cuvintele, oprindu-se asupra lui Spiridon cel simplu. Si astfel, Sfantul, care nu cunostea decat „pe Hristos, si pe Acela Rastignit” (I Cor 2,2), cum spune Sf. Apostol Pavel, vazand pe filosof cu sofismele sale vorbind hulitor despre Hristos si fortandu-se sa vorbeasca denigrator la adresa dogmelor crestine, ceru, apropiindu-se, sa-i vorbeasca. Credinciosii Ortodoxiei, care cunosteau maniera simpla de a vorbi a Sfantului Spiridon si cum el ignora inalta cultura greaca, l-au impiedicat sa se prezinte pentru a se opune sofistului. Sf. Spiridon, cu toate acestea, nu s-a lasat oprit, caci stia bine ca intelepciunea ce vine de Sus este superioara desteptaciunii umane, efemere. El s-a apropiat asadar de sofist si zise: „In numele lui Iisus Hristos, fii atent la cuvintele mele filosofule, si asculta ce vreau a-ti zice!“ Continuare »
 Va recomandam cu caldura sa cititi convetirea indragitului nostru teolog Danion Vasile, pilda de folos pentru cei mai multi dintre tinerii de astazi, ce au ratacit si s-au ranit cumplit cautand dragostea si implinirea in afara lui Dumnezeu:
“Întâlnirea noastră are loc întrucât simt nevoia să dau mărturie despre felul în care Hristos vrea să îi cheme la el pe cei care au fost înşelaţi de diferite religii sau practici spirituale neortodoxe. Tema – De la zeiţa morţii la Împăratul Vieţii – se datorează faptului că am fost un închinător al lui Kali, Zeiţa morţii, şi am ajuns să cred în Hristos, Fiul lui Dumnezeu, aşa cum Îl mărturiseşte Biserica Ortodoxă.
Spun încă de la început că faptele pe care le voi relata vor părea unora drept neverosimile. Îi înţeleg pe sceptici şi nu caut să îi conving. Cuvintele mele li se vor părea acestora ca o poveste, ca un science-fiction ortodox. Cred însă că se vor găsi şi suflete care să înţeleagă că tot ceea ce vă voi spune au fost întâmplări pe care le-am trăit. Acum, la mai mult de cincisprezece ani de la convertirea mea la Ortodoxie, mi se pare că m-am născut şi am crescut doar în Biserică. Îmi e din ce în ce mai greu să îmi amintesc de practicile yoga şi de puterile paranormale pe care le-am avut înainte, ca şi de desfrâul sexual tantric în care am trăit…
Sunt ani de zile de când scriu şi vorbesc împotriva practicilor yoga, a ocultismului şi a celorlalte ramificaţii ale Mişcării New Age. De ce o fac? Pentru că ştiu că în braţele acestor rătăciri sunt milioane şi zeci de milioane de suflete care au nevoie de adevărul lui Hristos. Pentru că ştiu cât de greu este să mergi pe un drum spiritual la capătul căruia, în locul lui Dumnezeu, te aşteaptă diavolul. Continuare
 Zilele acestea am avut si eu o intamplare care m-as bucura sa o afle si altii pentru a se folosi.
Dumnezeu m-a invrednicit sa ajung departe de Romania, intr-o tara straina, unde nu fac mai nimic altceva decat sa muncesc si sa dorm iar cand am timp ma mai intalnesc cu putinii prieteni pe care ii am.
Intr-una din saptamani, incepand de luni, am simtit ca cei de la munca au ceva cu mine, nu numai unul ci toti. Au inceput de la glume proaste, si ajungand pana la a glumi pe seama faptului ca sunt crestin ortodox. Nu am luat in seama glumele pentru ca de atatia ani de cand sunt in strainatate am observat ca ei au alt fel de stil de a glumi si anume fac o gluma, chiar daca e proasta, ca sa razi si tu nu numai cel care face gluma. Asa banuiesc ca vine si din faptul ca aici te poate aresta mai pentru orice, dar poate ma insel.
Au continuat cu acele glume, insa la un momoment dat mi s-a reprosat ca nu stiu nici ce fac, habar nu am de munca mea si totul pe un ton foarte serios. De obicei eu nu raspund la provocari, deoarece din experienta am vazut ca atunci cand am raspuns nu am mai avut liniste sufleteasca. Prefer in schimb sa ma rog Maicii Domnului, in momentul respectiv.
S-a trecut la alta faza si au inceput sa se lege de orice fac eu: ba ca iau pauza prea lunga, ba ca nu ajut si pe altii. Si mi-am dat seama ca doar eu sunt in vizor pentru ca altii erau mai rai decat mine, referitor la ce am spus, si nimeni nu avea nimic cu ei. Continuare
|
|
Comentarii