20 articole la fiecare click |
 Cred că am fi foarte intrigați să citim în Sfânta Carte că fiul risipitor, curvar, zdrențăros și pocăit întors la Tatăl cu speranță în suflet nu primește iertarea la care visase pe tot drumul de întoarcere.
Oare de ce am fi intrigați? De împietrirea inimii Tatălui?!?! Eu cred că am fi intrigați de foarte multe lucruri. De ce ? Pentru că știm că Tatăl trebuie să fie milos, să șteargă cu seninătate toată povestea urâtă a vieții noastre. Pentru că știm că Tatăl întotdeauna primește pe cel ce se căiește cu adevărat de fapta sa, că El întotdeauna, chiar până în ultimul ceas al vieții așteaptă cu inima la gură revenirea noastră. Citind pilda evanghelică despre întoarcerea fiului risipitor ne înduioșăm de bunătatea negrăită a Tatălui, de noblețea cu care-l primește, de dragostea aceea sublimă cu care îl îmbrățișează fără resentimente.
Acum însă întreb și eu pe Om!!! De ce oare nu putem ierta și noi ca Tatăl(cât timp pretindem aceasta pentru noi înșine când greșim)? Cât de aspri suntem cu cei din jurul nostru? Cât de mult ne-am dori ca cei pe care-i supărăm în viața noastră să ne ierte repede precum Tatăl din pilda amintită!
O, Omule de ce păstrezi în tine atâtea resentimente? O, Omule, de ce nu faci celuilalt ceea ce ți-ar place să ți se facă,(mai ales când pocăința este sinceră)?
În ultima perioadă am auzit de foarte multe divorțuri! O, Doamne! Iartă-mă! O, Doamne! Miluiește-mă!
Oare cum ar fi fost, ca Tatăl să-i spună fiului risipitor:
-„Fiule, tu te-ai întors dar Eu nu mai am încredere în tine! Ți-am dat bani, avere și tot ce-ai vrut! Acum trebuie să mă convingi de loialitatea ta. Acum nu te mai pot numi fiul meu. Te voi băga printre argați, dacă te vei comporta corespunzător. De ce mi-ai înșelat așteptările? Câte speranțe mi-am pus în tine! Eu te iubeam și tu mi-ai înșelat așteptările! Dacă acum ai venit ca un fur? Dacă ai venit să-ți recâștigi poziția și faima și banii și apoi să mă înșeli din nou, să mă rănești din nou? Vezi că n-a fost bine ce ai făcut! Acum nu-ți pot da un răspuns pe loc, trebuie să-mi dovedești că te-ai îndreptat!” Continuare »
 Cum putem iubi pe cineva care permanent vrea sa ne faca rau? Cum am putea depasi acea bariera care ne impiedica sa-l iubim si pe acel ultim om pe care am vrea sa-l vedem aproapele nostru?
Tot cu gandul la Hristos. Toate sa le faca cu mintea indreptata spre Hristos. Sa ne intrebam cum il vede Hristos pe acest om rau din fata noastra? Pentru ca eu il vad asa cum il vad. Si cum il vede Hristos? nu stim cum il vede, dar a murit pentru el.
Sa ne aducem aminte, atunci cand suntem chinuiti de ganduri rele asupra aproapelui, ca si pentru acesta a murit Hristos. Acesta este gandul pe care ni-l propune apostolul Pavel atunci cand vrea sa ne izbaveasca de judecata. “Cine esti tu-zice Apostolul- ca sa judeci sluga altuia?” Sau: “Ia seama sa nu smintesti pe fratele tau mai mic pentru care a murit Hristos!”. Gandul acesta este cel mai adanc, pentru ca insisi apostolii il aveau si el sta inainte a toate: sa ne aducem aminte ca pentru acest om pacatos a murit Hristos. Acelasi Apostol Pavel ne invita sa meditam si asupra faptului ca Hristos a murit pentru noi pe cand noi eram pacatosi. Adu-ti aminte ca a fost vreme in care tu nu L-ai cunoscut pe Hristos, pentru ca, desi am crescut intr-o familie credincioasa, fiecare dintre noi, uitandu-se in urma, vede cate neajunsuri, cate confuzii a vut in mintea sa, in drumul catre perceperea dreapta a lui Dumnezeu. Si cu toate acestea, tu Il iubeai pe Dumenzeu, veneai inaintea Lui, te rugai, plangeai, primeai iertare, te bucurai si-ti parea ca ai tot ce-ti trebuie. Dar de la o vreme descoperim cat de nedesavarsiti eram noi :credeam tot felul de ciudatenii. “A, eu credeam ca Maica Domnului s-a nascut prin coasta…” sau “eu credeam cutare sau cutare lucru”. Si cu toate acestea, Dumnezeu cauta spre tine. Faceai o gramada de fapte pacatoase despre care credeai ca sunt bune, si dumnezeu te ierta. Continuare »
 “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar peaproapele tău ca pe tine însuţi” (Ev. Luca 10:27)
Toata legea si calea mantuirii aici se cuprinde in aceste cuvinte. Dar pe cat de simplu sunt de inteles pe atat de greu sunt de acceptat si de facut.
Omul pacatos, fiind certat cu firea cea buna, face lucrurile taman invers decat ar trebui sa fie, asa incat a ajuns sa iubeasca pe aproapele mai mult decat pe Dumnezeu, iar pe Dumnezeu aproape deloc sau, in cel mai bun caz, la fel ca si pe aproapele. Insa a pune pe cineva pe acelasi loc cu Dumnezeu sau a-l iubi chiar mai mult decat pe Dumnezeu, este idolatrie.
De aceea sunt multe esecuri in dragoste, cand prietenul iubeste mai mult prietena decat pe Hristos. Consecinta de a-l iubi pe om mai mult decat pe Dumnezeu, este caderea in slabiciunile acelui om pe care il iubesti. Din oarba iubire, omul este tentat sau constrans sa treaca peste poruncile lui Hristos, pentru a face fericita persoana pe care o iubeste si care-i cere lucruri potrivnice mantuirii. Iar de aici curg toate faradelegile oamenilor si in special ale tinerilor:
Fecioria nu se mai pastreaza pana la casatorie pentru ca cel mai slab o cere jertfa pentru satisfacerea pornirilor sale patimase ascunse sub masca iubirii care se daruieste neconditionat, iar copii sunt ucisi in pantece datorita ascultarii de sot (sotie) mai mult decat de Hristos.
Orice dragoste care este pusa in inima noastra mai presus de dragostea de Dumnezeu, este o dragoste imbolnavita, si de aceea nu aduce decat necazuri. Ne aduce paguba si noua, dar si celor pe care ii iubim caci asa sa cum un pom bolnav ce rodeste, oricat de mare i-ar fi coroana si oricat de multa roada ar face, roadele tot bolnave vor fi ca si pomul din care au crescut.
O alta dragoste care deraiaza de la firescul lucrurilor este cea dintre mama si propriul copil, atunci cand mama isi iubeste rodul pantecelui mai mult decat pe Hristos. Din aceasta dragoste egoista, se face paguba copilului fiindca devine egoist din cale-afara la fel ca si dragostea cu care se hraneste, i se formeaza un caracter de manipulator si rasfatat , nepricepand osteneala aproapelui ci mai cu seama crede ca tot ce i se ofera i se si cuvine. Continuare »
 Dumnezeu ingaduie sa vina asupra oamenilor dezastre spre a trezi lumea din somnul mortal al pacatului, caci s-ar trezi cineva din desfatari, daca nu ar suferi ori trupeste ori in robia pacatului? Sau omului bogat care permanent se desfateaza in cele lumesti va lua aminte la cele dumnezeiesti? Oare nu va lua aminte la cele dumnezeiesti atunci cand viata lui e in mainile Domnului? Cu siguranta ca atunci, caci se aseamana lumea de azi cu cea din vremea lui Noe cand de Noe isi bateau joc pentru ca avea grija sa implineasca Cuvanrul Domnului.
Cata umilinta apoi era pe chipul celor ce aveau sa se piarda din pricina faradelegii in vremea lui Noe cand a venit potopul. Sa avem grija la “potopul ” de azi care vine peste noi pentru trezirea constiintei; sa nu ne intrebam de ce ingaduie Dumnezeu sa vina asupra-ne mania cea ingrozitoare a durerilor, caci este pricina pacatelor noastre. Drept esti Doamne intru judecatile Tale si nimeni nu se va putea impotrivi lor! Fiecare dintre noi suferim sufleteste, trupeste pentru anumite pacate ale noastre sau ale parintilor, stramosilor nostri.
Cutremurele, inundatiile, seceta toate sunt raspunsul pacatelor noastre. Lev Tolstoi avea o povestioara foarte frumoasa: Dumnezeu a trimis o data pe un inger sa aduca dupa priceperea sa cel mai pretios lucru din lume. Ingerul aduce pe rand la Dumnezeu diverse lucruri la care Dumnezeu raspunde: Cu adevarat exista ceva mult mai pretios decat acestea! Si atunci merge ingerul si cauta prin lume si vede un hot care doreste sa fure din casa unui om. Se uita hotul pe fereastra si vede o scena emotionanta care ii aducea aminte de niste vremuri indepartate. Atunci hotului ii pare rau si varsa o lacrima. Ingerul imediat o ia si o duce inaintea Domnului si Domnul zice: Cu adevarat lacrima unui pacatos este cea mai de pret!
Asadar toate dezastrele care vin asupra-ne sunt ca niste lupe spre a vedea dezastrul cel sufletesc, mocirla mare in care traiesc sufletele noastre in fiecare zi .Exista mantuire in lume, cu adevarat exista, din pacate lumea nu o cauta, caci dumnezeii la care se inchina lumea sunt: pântecele, trupul, banii, băutura, desfrânarea…
Exista raspunsul frumos al unui monah in care spune: Ce credeti ca Dumnezeu nu ar putea sa se arate si sa ii transforme pe toti in oameni credinciosi? Dumnezeu stie atunci in schimb ca va fi iubit pentru puterea Sa si nu pentru harul Sau si asa ceva nu doreste Dumnezeu. Stiti cum e cu lumea de azi? Aduna multe bombe (pacate) si le ascund de la fata lui Dumnezeu si cand nici ei, oamenii nu se asteapta explodeaza si atunci se vede ce inseamna cu adevarat robia pacatului. Cel drept patimeste de la ceilalti pentru dreptatea sa, cel pacatos pentru neascultarea sa. Si mai bine este pentru noi a patimi aici pentru pacatele noastre, decat a ne pierde dincolo. Sa ne ajute Dumnezeu sa ne ferim de dezastrul cel sufletesc spre a fi in armonie cu Dumenzeu si cu biserica Sa. Sa nu uitam ca nu Biserica are nevoie de noi, ci noi avem nevoie de Biserica spre a ne mantui! Amin
(Adrian)
 Odata a trebuit sa ma duc la gara sa întîmpin un pachet de carti de la Bucuresti. Pentru ca încurcasem autobuzele, am ajuns cu o ora mai devreme. Am hotarît sa nu ma mai plimb aiurea încolo si încoace si m-am asezat pe o banca. Era foarte frig si eu m-am folosit de prilej pentru a ma ascunde sub gluga de privirile trecatorilor care, atunci cînd vad un popa, fluiera, rîd sau vor sa-i dea un leu. Asta nu pentru ca as fi un timid, dar uneori si aceste lucruri pot deveni obositoare.
De banca s-a apropiat un barbat care, înainte de a vorbi, m-a trezit cu norul de miros de vin pe care îl raspîndea. “Parinte, pot sa stau si eu?” (vorbea în rusa). “Stai”, i-am zis. S-a asezat cu greu (se sprijinea într-un bat), pe urma a adaugat: “Pot sa te întreb ceva?”
M-am pregatit sa aud refrenul clasic despre cum i-a ars casa si a ramas cu cinci copii fara mama, ca vine din spital si are nevoie de cîtiva lei ca sa ajunga acasa. M-am si gîndit ca am numai doi lei ca sa ajung acasa si ca daca-i dau unul trebuie pe urma sa împrumut de la cineva. Cu alte cuvinte, ma aflam într-o situatie penibila.
“Parinte, ce sa fac ca sa ma mîntuiesc?”, au fost primele lui cuvinte. Aceasta întrebare a fost pentru mine ca o palma trasa nu de om, ci de Dumnezeu. Eu stiam ca asa încep discutiile numai în Pateric, iar în gara la Chisinau discutiile sînt de alta natura.
Zic: “Iarta pe toti, din tot sufletul”. “Eu îi iert”, zice. “Si nu vorbi despre nimeni de rau”. S-a gîndit putin, pe urma a zis: “Eu nu vorbesc pe nimeni de rau”. “Daca faci acestea, poti sa te mîntuiesti” – i-am zis, desi pe moment m-am gîndit ca nu-si da seama ce vorbeste. Apoi am adaugat: “Si sa crezi în Dumnezeu”. “Cred”, a zis. Continuare »
 Nu am ştiut că Tu eşti iubirea cea veşnică, şi am crezut că iubirea de aici, de pe pămănt mă împlineşte
Nu am ştiut măsura iubirii Tale, când ai venit să mântuieşti pe cei păcătoşi
Nu am ştiut că atât de mult ne iubeşti şi tot răul îl îndrepţi spre bine
Nu am ştiut să apreciez ce am, orb am fost şi am căzut, dar Tu aici ai rămas
Merit Doamne? Simt că nu mă mai pot linişti şi la Tine alerg să mă regăsesc, şi să te iubesc.
Lasă-mi mie crucea mea, să stea ea lângă mine şi să mă apere de tot răul
Lasă-mi mie lacrimile mele de pocăinţă, şi rămâi aici lângă mine
Lasă-mă să te privesc şi să stau lângă Tine mereu.
Vreau să fiu un fir de iarbă în Împărăţia Ta, şi să mă iubeşti aşa cum sunt
Pentru că Tu eşti iubirea de care nu ne putem sătura.
Iubeşte-mă Doamne şi pe mine aşa cum sunt, că tare mult mi-e dor de iubirea Ta pe care am pierdut-o
Iubeşte-mă Bunule, că sufletul meu însetează după duhul Tău
Iubeşte-mă Doamne şi pe mine, că mă simt neputincios.
Bunule, iartă-mă!
(Oana)
 Daca cineva ne-ar da o palma, l-am ierta? Am fi in stare, noi tinerii, sa-i intoarcem si celalalt obraz? Daca cineva ne-ar blestema, l-am binecuvanta dupa aceea? Daca un prieten ne-ar trada, l-am ierta? Sunt foarte multe intrebari, la care ne e greu sa gasim un raspuns. Iata ce ne spune Sfantul Ioan Gura de Aur:
“Gânditi-va la toate greselile de care aveti a da socoteala – si, mai ales, sa uitati nedreptatile savârsite de altii voua, iertati pe cei care v-au jignit, ca sa aveti dreptul ca însiva sa fiti iertati – si sa câstigati, astfel, o usurare a necazurilor voastre.
Grecii, fara vreo mare nadejde, dadura adesea, cu privire la acestea, dovezi de întelepciune. Si voi, care trebuie pâna la urma, sa parasiti lumea aceasta, cu atât de marete nadejdi, nu veti face-o sau stati la cumpana?
Ceea ce se rezolva de la sine, nu va arogati si respectati astfel legea dumnezeiasca – si, mai degraba, lasati sa vi se stinga patima fara rasplata pentru voi, în loc de a merita o rasplata? Continuare
 Cred ca nu este om care sa nu fie luptat, in decursul vietii, de duhul urii fata de aproapele, de la cele mai subtile forme pana la cele mai vadite si hotarate.
Si oricine a avut un conflict de durata cu cineva, chiar daca nu a considerat acea persoana un dusman, constata pe propria piele faptul ca starea aceea de conflict te macina si te sacaie mereu ca o durere de masea de care vrei sa scapi si nu poti.
Asa este amintirea celui care ti-a facut rau si te-a nedreptatit…este un junghi in inima si o capusa in minte ce nu te lasa sa te bucuri de viata asa cum ti-ai dori.
Noi stim ca “a gresi e omeneste, iar a ierta este ingereste” si din aceasta se vede clar ca, a nu ierta pe cineva, chiar daca avem toata dreptatea de partea noastra, este un pacat…pentru ca pacatul chinuie.
Si multi dintre noi, invatam lectia “iubeste-ti si vrajmasii” greu tare, printre multe suspine, caci ce usor este a raspunde la rau cu rau si cat de imposibil pare sa poti raspunde la rau cu bine! Continuare »
 Nu de putine ori, am avut fiecare dintre noi momente in viata cand am judecat pripit iar mai tarziu ne-a parut rau pentru aceasta. Si, daca suntem sinceri cu noi, de cele mai multe ori judecam prost pentru ca o facem privind din prisma situatiei de moment si a dreptatii noastre iar nu din cea a vesniciei si a dragostei.
Dreptatea insoteste dragostea (si invers) intotdeanua , dar vicleanul diavol le-a separat in mintea noastra ca si cum ar fi lucruri distincte, si de cele mai multe ori trambitam sus si tare cu dreptatea noastra iar dragoste nu avem fata de aproapele. De foarte multe ori se intampla ca noi sa avem o farama de dreptate iar aproapele (oamenii dragi din viata noastra de obicei) sa aibe o alta farama de dreptate. Si fiecare trage pe bucatica lui de dreptate din orgoliu mergand de la cele mai mici conflicte pana la stricari de prietenii si casnicii. Iar la urma ramane fiecare cu bucatica lui de dreptate si cu mult amar in suflet, caci dreptatea singura nu tine de cald nimanui. Continuare
 Bunule, iartă-mă că nu ştiu să mă rog ţie, ori cer prea multe, ori nu ştiu să-ţi mulţumesc pentru tot ce am. Iartă-mă că de cele mai multe ori sunt egoist/ă şi mă rog doar pentru suferinţele mele, iar pentru sănătatea părinţilor mai puţin. Ei sunt sprijinul meu şi tot ce am mai bun, pentru că îi am de la tine Doamne. Bunule iartă-mă pentru că pe prietenii mei îi necăjesc, nu mă auzi rostindu-i în rugăciunile mele şi iarăşi îmi dau seama că ei sunt dăruiţi de Tine. Unde aş putea să găsesc bunătatea şi iertarea Ta, dacă nu prin ei? Iartă-mă pentru toate gândurile mele nechibzuite, pentru toate întrebările fără răspuns, pentru supărările fără sens, pentru dorinţe deşarte, pentru vorbe fără rost….Greşesc Doamne dar te iubesc în felul meu, de păcătos/ă….
Bunule iartă-mă pentru tot ceea ce îţi cer, pentru că Tu ştii dinainte tot ce are nevoie sufletul meu. Nu sunt de multe ori altruist/ă, nu pomenesc în rugăciunile mele nici pe cei bolnavi, nici pe cei sărmani, nici pe bătrâni, nici pe vrăjmaşi, nici pe fraţi sau surori…ci doar suferinţa mea. Suferinţa Ta pe cruce a fost cu mult mai mare decât a mea, şi cu toate astea mă înţelegi şi eşti aici cu noi…Cum aş putea să nu te mai supăr?
Îmi cer iertare inimii mele, Doamne pentru toate emoţiile pe care i le-am dat de-a lungul timpului, îmi cer iertare ochilor mei pentru lacrimile care nu izvoreau din pricina păcatelor mele, buzelor mele pentru toate vorbele urâte, urechilor mele care au ascultat muzică grea şi zgomotoasă….stomacului pentru câte excese de mâncare am făcut…îmi cer iertare trupului meu că am uitat că este templu al Duhului Sfânt. Continuare
 Pentru cei dintre noi care suntem prea intoxicaţi cu veşti despre răul din lume şi despre sfârşitul lumii, Domnul Hristos are un remediu excelent:
“Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi; binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri. Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt; pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa; Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi.
Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac.Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.
Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv. Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi. Daţi şi se va da.” (Evanghelia după Luca, capitolul 6, 27-38)
 Nu pot să cred că vreunul dintre cititorii mei este străin de iertare, fie de nevoia de a fi iertat, fie de nevoia de a ierta. Nevoia de a ierta, după porunca lui Hristos, se extinde şi dincolo de cei care ne cer iertare : ni s-a poruncit să-i iertăm pe duşmanii noştri – care, presupun eu, că rar ar dori să-şi ceară iertare de la noi.
Sigur, ceea ce simţim noi referitor la cei care ne sunt cu adevărat duşmani, este că nu vrem să-i iertăm. Nu avem încredere în ei; rana a fost prea adâncă; ofensa adusă de ei nu a fost împotriva noastră ci împotriva unei personae pe care o iubim şi care este deosebit de vulnerabilă. Aş putea lărgi lista, dar toţi o cunoaştem prea bine. Motivele pentru care ne este greu să-i iertăm pe duşmanii noştri sunt infinite.
Dar porunca rămâne – nu ca un sfat despre cum să avem o viaţă mai sănătoasă, mai fericită – dar împreună cu aducerea aminte că vom găsi iertarea numai în măsura în care iertăm. Iertarea nu este ceva opţional – ci o activitate spirituală fundamentală pe care trebuie să învăţăm să o practicăm ca şi cum mântuirea noastră ar depinde de aceasta, căci aşa şi este.
De mai multe ori în Scriptură, iertarea celorlalţi (inclusiv a duşmanilor) este prezentată ca fiind în legătură cu devenirea noastră asemenea lui Dumnezeu, conform imaginii Sale. Astfel, când mă gândesc la iertare, mă gandesc, de asemenea, la toată viaţa spre mântuire – căci calea de a fi readus la plinătatea imaginii lui Hristos trece chiar prin iertarea duşmanilor noştri. Aceasta poate fi într-adevar cheia pentru mântuirea noastră (aşa cum este lucrată în noi) şi măsura ei cea mai exactă. Continuare
 Intrucat se intampla ca si fratii intru Hristos sa ajunga la cearta, chiar bine intentionati fiind, din pricina slabiciunilor proprii si mijlocirea neadormita a celui rau, va recomanam cu drag urmatoarea intamplare relatata in cartea “Sfantul inchisorilor”, intamplare de luat aminte pentru noi toti:
“Era in iulie 1946. Incepusem a doua sapa la vie. Visan Nicolae si Paul Vilescu erau doi dintre camarazii simpatizati de noi toti pentru buna dispozitie pe care o creau totdeauna acolo unde se aflau. Se mai tachinau, fara ca glumele lor sa degenereze in cuvinte vulgare sau dure. Apartenenta regionala le favoriza suficient material pentru dispute hazlii. Visan era oltean, Vilescu prahovean.
Intr-o zi, sagetile lor s-au inveninat. Glumele au degenerat de la intepaturi fine, fara adresa directa, la ironii si zeflemisiri cu adresa la persoana si pana la urma cu insulte directe. Diavolul ce alta treaba are? Sa strice linistea si prieteniile dintre oameni. Fiecare il acuza pe celalalt de lipsa de bun simt, inconstienta si alte acuze jignitoare. Discutia se purta totusi pe un ton redus. Vantul adia si ducea franturi de expresii la urechile celor ce lucrau mai aproape de ei. Ne era jena de cele intamplate si ne uitam neputinciosi unul la altul, nestiind cum sa aplanam tensiunea intre cei doi.
Valeriu Gafencu era in urma lor, pe un rand alaturat si auzise toata disputa dintre cei doi. Cand au ajuns la capatul parcelei, Valeriu si-a lasat sapa, a iesit in fata celor doi camarazi si ingenunchind, cu emotie in glas i-a implorat: “Va rog sa ma iertati ca am auzit cuvinte, frumoase ca din psalmi, pe care vi le-ati spus unul altuia“. Cu lacrimi pe obraji, i-a sarutat pe fiecare in parte si s-a intors la lucru. Cei doi s-au prabusit unul in bratele celuilalt. Cu glasuri sugrumate si-au cerut iertare de la noi toti.
Acestea erau lucrarile Duhului facute prin Valeriu in comunitatea noastra, viata sfanta de iubire intre madularele trupului mistic al lui Hristos.”
 Catedrala Episcopală din Galaţi Sâmbătă am fost la Catedrala Episcopală din Galaţi la Sfânta Liturghie ţinută în cinstea Sfântului Ioan Casian şi Sfântului Gherman, întrucât era şi ziua de nume a Prea Sfinţitului Episcopului nostru Casian al Dunării de Jos. La sfârşitul liturghiei şi după slujba de mulţumire, PS Casian a ţinut o predică, nu de la amvon ci din scanul arhieresc, o predică din suflet, spunându-ne câteva gânduri frumoase.
La sfârşit ne-a zis: “Spuneţi-le celor de acasă să nu uite de iertare“. Ne-a adus aminte acum, când începe postul, să iertăm mai des, că aşa se rezolva multe lucruri, aşa dispar multe conflicte şi multe răutăţi. Un sfânt părinte întrebat cum ar putea să mai dispară răul din lume şi cum putem noi să fim mai buni a zis: “să fim mai iertători!”.
Aşa ne-a zis şi Domnul Hristos ieri în duminica lăsatului sec de brânză: “Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre.” (Ev. după Matei, cap.6,14-15)
M-am gândit de multe ori cum ajungem noi oamenii în conflict, cum ajungem la multe neînţelegeri, la incompatibilităţi, cum ideile noastre se ciocnesc de ale altora, cum gândurile noastre sunt total diferite de a celui de lânga mine, şi cum ajugem să ne certăm, să ne contrazice, să ne urâm, să ne batem, să ne desconsiderăm, cum ajugem de fapt să nu ne mai iubim. Continuare
 Harul lui Dumnezeu trece întotdeauna prin ochii celui care te priveşte. Ne dăm oare seama cât de importantă e privirea pentru celălalt? Dacă e o privire întelegătoare, iubitoare, plină de încredere şi de speranţă, câte posibilităţi nu-i deschide celuilalt de a se ridica, de a se schimba, de a-şi continua inaintarea..
Un zâmbet de al tău poate bucura pe oricine, îi poate lumina ziua oricui. Te-ai gândit vreodată cât de important e să zămbeşti, să dăruieşti un zâmbet, să înseninezi ziua cuiva?
Trăim vremuri în care foarte rar vedem pe stradă, la muncă sau oriunde mergem, oameni care să zămbească, să te privească pe tine şi nu prin tine, să iţi întindă o mână de ajutor la nevoie.
Din fericire însă, mai există şi oameni care atunci când te privesc sau îţi vorbesc îţi “ating”sufletul, îţi aduc lumina pe chip, te fac să realizezi că nu eşti doar un pion pe tabla vieţii, ci eşti om şi ai în tine o fărâmă de divinitate.
Se spune că sufletul nu are vârstă, ceea ce se pare că e foarte adevărat, pentru că dacă vom încerca într-o zi sa urmărim privirile celor pe care îi intâlnim, indiferent de vârsta acestora, vom observa că ne bucură la fel de mult zâmbetul cald al unui copil, ca şi al unui bătrân. Citeşte tot
|
|
Comentarii