20 articole la fiecare click |
 Aş vrea să vorbesc puţin despre ascultarea în Ortodoxie şi criticile ce i se pot aduce. Noi, ca şi creştini ortodocşi, ştim că baza vieţii noastre în Hristos o are ascultarea. Ascultarea, după Sfinţii Părinţi, e mai importantă decât orice virtute deoarece “ascultarea e cea care aduce smerenie” sau “după cum Adam a căzut din Rai prin neascultare noi vom ajunge înapoi în Rai prin ascultare”.
Mulţi oameni consideră că ascultarea e specifică doar călugărilor dar aceştia nu îşi dau seama că Hristos nu a făcut două Evanghelii ( una pentru călugări şi una pentru mireni ). Călugăria şi căsătoria sunt ca două surori şi se aseamănă foarte mult una cu alta. De aceea voturile monahale se pot aplica atât în căsătorie cât şi în călugărie. Sărăcia în călugărie se poate aplica la fel de bine în căsătorie astfel: în loc să strângem bani pentru vremuri negre am putea să facem milostenii cu acei bani, putem renunţa la comodităţile de azi trăind puţin mai sărăcăcios pentru a face mai multe milostenii şi pentru a ne menţine treji în viaţă ( din păcate nu ne dăm seama că această comoditate este un blestem venit de la vrăjmaş deoarece ne face să uităm că suntem călători pe acest pământ pe de o parte şi faptul că alţii trăiesc mult mai greu pe de altă parte ), etc. Fecioria în călugărie se poate aplica şi în căsătorie astfel: să avem relaţii trupeşti doar cu soţia şi doar în răstimpurile permise de Biserică, să ţinem fecioaria minţii, a privirii etc. Vreau să fac aici o paranteză despre aceste voturi: dacă comparăm viaţa noastră cu ceea ce ne cere Evanghelia chiar şi faţă de aceste voturi probabil vom fi foarte mulţi repetenţi. Asta ne arată măsura noastră duhovnicească şi boala de care suntem stăpâniţi.
Dar revenind, ascultarea trebuie să apară atât la călugări cât şi la mireni. În lume precum şi în mănăstire, din păcate, unii ar crede că ascultarea i se datorează doar stareţului şi/sau duhovnicului. Totuşi, Hristos cere în primul rând o ascultare faţă de toţi. Păr. Ioan Cojan de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Alba Iulia spunea: “Foarte multe femei caută secretul tinereţii. Uitaţi-vă la mine ce tânăr arăt. Ştiţi de ce arăt atât de bine? Pentru că tot timpul încerc să îi mulţumesc pe ceilalţi. Aşa că şi dacă nu reuşesc la sfârşitul zilei să îi mulţumesc pe toţi am conştiinţa împăcată că am făcut tot ce am putut şi de aceea nici efectele îmbătrânirii nu se văd atât de tare”. Hristos ne cere ca să ne iubim aproapele ca pe noi înşine aşa că după cum am vrea ca alţii să facă anumite lucruri pentru noi aşa ar trebui să facem şi noi pentru alţii. Continuare »
 Dumnezeu imi aude rugaciunea. Am pacatuit mai mult decat nisipul marii dar in ciuda faradelegilor mele Dumnezeu ma aude si ma miluieste neincetat. Asta am simtit si in ziua aceea. Acea binecuvantata zi de iarna de dinaintea Craciunului cand in viata mea Domnul trimite un baiat bineplacut Lui. Un baiat marcat ca si mine de greselile tineretii, trudind din greu pentru indreptare si silindu-se sa isi schimbe viata, punand in locul relelor fapte bune si cuvioase.
L-am cunoscut prin intermediul site-lui Ortodoxia Tinerilor si Voii lui Dumnezeu. Chiar cu o zi inainte sa-l intalnesc facusem acatistul Sfantului Arhanghel Rafail, dar fara sa fi stiut dinainte ca el este si aparatorul familiei. Apoi Dumnezeu a lucrat si s-a facut simtit. A doua zi, F. intra dupa obicei pe site si, datorita Clubului de prieteni in care eu de mai demult ma inscrisesem, ia pentru a adauga in lista lui id-ul meu de messenger dar si a altora, dornic de a impartasi din experienta proprie dar si de a primi incurajare, sfaturi sau pur si simplu de a discuta pe teme legate de credinta.
Doi straini… doi straini se “cunosc”, internetul fiind locul lor de intalnire. Asa eram noi. Putin stingheriti unul fata de celalalt, faceam prezentarile. O atitudine prietenoasa, cuvinte smerite si cuminti, dar mai ales dragostea evindenta ce o avea pentru Domnul m-au facut sa-l plac inca de la inceput. Devenisem in scurt timp foarte buni prieteni “de mess”. Discutam ore in sir despre o multitudine de lucruri. Ne intelegeam foarte bine si simteam cum Dumnezeu imi picura
pe ranile pacatelor grele din trecut un strop de fericire curata. Cu fiecare zi imi parea ca imi este mai drag, iar in rugaciunile mele Il rugam fierbinte pe Tatal sa se faca voia Lui.
Acum sentimentele noastre le transpunem in poezii. Zilele trecute, ascultand psalmul 140 Dumnezeu ii sopteste versurile unei frumoase poezii care m-a coplesit de emotie: Continuare »
 Multe cupluri căsătorite se destramă, paradoxal, pentru că nu ştiu că iubirea se dezvoltă, creşte, se transformă. Ajung la divorţ…pentru că iubirea nu mai e vâlvătaie ca la început.
Însă iubirea…nu a murit ci doar a ajuns la alt stadiu! Iubirea cu multă revărsare de sentimente, cu excese de tot felul…devine o albie a calmităţii, a încrederii reciproce, a sincerităţii abisale, a frumuseţii simple şi profunde.
Iubirea creşte. Iubirea arată altcumva de la an la an de căsătorie.
Nu trebuie să vă temeţi că vă simţiţi foarte bine, liniştiţi pentru că sunteţi căsătoriţi…pentru că asta e iubirea căsătoriţilor la o altă fază a ei!
Dacă ar înţelege chestiunea asta, de genetică a dragostei, cred că 60% dintre cuplurile care divorţează…nu ar mai face-o.
Însă cine să le spună cum arată dragostea, cum arată dragostea când creşte, căsnicia când creşte…dacă nu au modele de urmat?
Faptul că, la un moment dat, de oboseală şi muncă, de nervi şi de secetă spirituală, nu mai simţi în tine iubire multă, linişte, ţi se pare una sau alta etc. nu sunt motive de dezarmare, de divorţ. Şi acestea fac parte din căsătorie şi ajută dragostea să se dezvolte!
Ploaia e vijelioasă, rupe cregi, produce inundaţii…dar fără ea pământul devine deşert. La fel e și cu dragostea: are avalanşele şi retragerea ei înăuntru, aluviuni şi suspiciuni…dar nu pentru ca să ieşi dintre graniţele căsătoriei, ci pentru ca să sapi şi mai mult în pământul căsătoriei, ca să găseşti dragostea, alinarea, desăvârşirea ta şi a ei în cuplu.
(Pr. Dorin – Teologie pentru azi)
 Mai e puţin şi vine 14 februarie – Valentine’s Day, si febra cadourilor deja a început, televiziunile şi radio-urile au început si ele să aibe emisiuni dedicate acestei zile chiar din prima zi a saptamanii, fiecare încercând să atragă cu idei care mai de care mai năstruşnice. Eu cu soţia şi cu fetiţa noastră nu sărbătorim Valentine’s Day pentru că nu simţim nimic deosebit pentru ziua aceasta. Nu ne atrage în nici un fel, şi nu vrem sa o sărbătorim doar pentru că ne zic alţii s-o facem.
E frumos să sărbătoreşti iubirea, e frumos să dăruieşti, e frumos să faci surprize, e tare frumos să fii tânăr şi indrăgostit, să ai fluturaşi în burtă când te duci la întâlnire…. e frumos să-ţi petreci timpul cu cel drag, e frumos să vorbeşti de o sărbătoare a iubirii. Ce e mai frumos oare decât să sărbătoreşti iubirea, cu cel iubit ?
Dar oare e Valentine’s Day o sărbătoare a iubirii? În primul rând cei care ne-au adus această sărbătoare din motive comerciale, nu vorbesc deloc de Sfântul Valentin ci doar de inimioare, ciocolată, amor, romantism, şi multe altele, dar niciodată despre cel care ei spun că este ocrotitorul iubirii.
În al doilea rând mass-media şi marile magazine se folosesc de fel şi fel de stereotipuri, de momente romantice, de diferite modele de a-ţi petrece ziua pentru a le flutura prin faţa tinerilor şi pentru a-i face să plătească pentru a putea şi ei crea un astfel de cadru romantic prin diferite cadouri.
Si in al treilea rand, ca să mă bucur alături de persoana iubită:
-
nu trebuie neaparat să luăm o cină romantică la restaurant
-
nu e obligatoriu să vin cu un buchet de trandafir şi cu o inimioară roşie
-
nu trebuie neaparat să vedem un film şi apoi să facem dragoste
-
nu e musai să mergem la Paris sau Londra
-
nu trebuie să-i aduc în dar o bijuterie de aur sau o haină de blană Continuare
 Dragele mele surioare! scumpele mele care suferiţi din iubire! ascultaţi-mă bine! nu se merită să suferiţi! Fiţi încrezătoare că Dumnezeu are un dar special pentru voi şi aşteptaţi să-l primiţi când Domnul va hotarî. Rugaţi-vă pentru cel ce Domnul vi-l va dărui şi fiţi-i fidele chiar dinainte de a-l cunoaşte!
Când căutaţi îndelung privirile unui băiat, le veţi întâlni, dar le veţi interpreta greşit, vă veţi face visuri, veţi dori, veţi scrie mesaje. Orice mic semnal îl veti amplifica…veţi căuta ,,dovezi ” de iubire in nimicuri când cel de care v-aţi îndrăgostit nu dă niciun semnal!
O greşeală capitală! Nu fata face primul pas, nu e normal! Iniţiativa în relaţie trebuie să o aibă băiatul, pentru că el va fi capul familiei. El trebuie să îşi asume responsabilitatea! Pe de altă parte, ştiu din cele relatate de băieţi, că nu le plac fetele cu iniţiativă în începerea unei relaţii!
Ca să nu vă faceţi speranţe deşarte, îndrăgostindu-vă de cel care nu este ales de Domnul, am un sfat: Nu priviţi! Eva, stramoaşa noastră, a privit, a analizat fructul oprit, a văzut că e bun de mâncat… şi aşa a greşit. Rugaţi-vă! Cereţi părinţilor să se roage şi aşteptaţi în linişte ca Domnul să vă pună faţă în faţă. Vă veti recunoaşte repede! Veţi avea convingere 100% şi unul şi celălalt, şi părinţii, şi fraţii şi prietenii că voi doi formaţi întregul. Să nu porniţi la drum cu nici cea mai mică îndoială, ci cu credinţă! Continuare »
 Cred că am fi foarte intrigați să citim în Sfânta Carte că fiul risipitor, curvar, zdrențăros și pocăit întors la Tatăl cu speranță în suflet nu primește iertarea la care visase pe tot drumul de întoarcere.
Oare de ce am fi intrigați? De împietrirea inimii Tatălui?!?! Eu cred că am fi intrigați de foarte multe lucruri. De ce ? Pentru că știm că Tatăl trebuie să fie milos, să șteargă cu seninătate toată povestea urâtă a vieții noastre. Pentru că știm că Tatăl întotdeauna primește pe cel ce se căiește cu adevărat de fapta sa, că El întotdeauna, chiar până în ultimul ceas al vieții așteaptă cu inima la gură revenirea noastră. Citind pilda evanghelică despre întoarcerea fiului risipitor ne înduioșăm de bunătatea negrăită a Tatălui, de noblețea cu care-l primește, de dragostea aceea sublimă cu care îl îmbrățișează fără resentimente.
Acum însă întreb și eu pe Om!!! De ce oare nu putem ierta și noi ca Tatăl(cât timp pretindem aceasta pentru noi înșine când greșim)? Cât de aspri suntem cu cei din jurul nostru? Cât de mult ne-am dori ca cei pe care-i supărăm în viața noastră să ne ierte repede precum Tatăl din pilda amintită!
O, Omule de ce păstrezi în tine atâtea resentimente? O, Omule, de ce nu faci celuilalt ceea ce ți-ar place să ți se facă,(mai ales când pocăința este sinceră)?
În ultima perioadă am auzit de foarte multe divorțuri! O, Doamne! Iartă-mă! O, Doamne! Miluiește-mă!
Oare cum ar fi fost, ca Tatăl să-i spună fiului risipitor:
-„Fiule, tu te-ai întors dar Eu nu mai am încredere în tine! Ți-am dat bani, avere și tot ce-ai vrut! Acum trebuie să mă convingi de loialitatea ta. Acum nu te mai pot numi fiul meu. Te voi băga printre argați, dacă te vei comporta corespunzător. De ce mi-ai înșelat așteptările? Câte speranțe mi-am pus în tine! Eu te iubeam și tu mi-ai înșelat așteptările! Dacă acum ai venit ca un fur? Dacă ai venit să-ți recâștigi poziția și faima și banii și apoi să mă înșeli din nou, să mă rănești din nou? Vezi că n-a fost bine ce ai făcut! Acum nu-ți pot da un răspuns pe loc, trebuie să-mi dovedești că te-ai îndreptat!” Continuare »
 Deseori cautam sa fim placuti in fata oamenilor, si nu in fata lui Dumnezeu. Cautam iubirea, dar nu stim sa iubim fara ca ceilalti sa ne iubeasca.
Ce este iubirea? Este usor sa spui ,,iubesc” si doar atat. Dar cati dintre noi iubim cu adevarat? Ne documentam din reviste sau apelam la teste psihologice pentru a afla ce este iubirea, mintea noastra fiind intunecata complet de mass media. Iar apoi, cand toate acestea ne dau un raspuns total fals cautarii noastre, cadem in capcana vicleana a diavolului crezand ca totul este nedrept in viata, chiar si dragostea.
Insa ,,Dumnezeu nu este nedrept, ca sa uite lucrul vostru si dragostea pe care ati aratat-o pentru Numele Lui” (Evrei 6:10). Credeti ca Domnul nu stie iubirea noastra? El fiind insusi izvor al dragostei – credeti ca va socoti totul nedrept !? In niciun caz. Cel ce a fost rastignit pe Cruce pentru noi, nu s-a plans zicand ca ,,este nedrept!”. Nedrept gandeste cel ce are inima acoperita de pofta lumeasca si de desertaciune- insa, acestuia chiar El ii sopteste ca a venit pentru cei pacatosi in lume, si nu pentru cei drepti.
Stim destul de bine ca suntem datori sa ne iubim unul pe altul deoarece El ne-a iubit mai intai. As intreba acum: ,,de ce nu o facem” dar ceva ma impiedica sa o fac. Mai bine intreb ce se intampla cu cel care nu stie iubirea noastra. Cu cel…care nu stie sa iubeasca. Iarasi Scriptura ne da un raspuns: ,,Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4:8). Ei, acum ni se mai pare nedrept? Cand vine vorba de cunoasterea de Dumnezeu, incepem sa ne punem intrebari legate de iubirea noastra- si astfel descoperim ca nu este desavarsita.
Cand aproapele nostru nu vede dragostea si grija ce i-o purtam, primul pas ce trebuie parcurs este rugaciunea. Parintele Cleopa spune: ,,Rugaciunea este fiica si mama a iubirii.”. Prin aceasta noi intelegem ca fara rugaciune nu se poate naste iubire adevarata; nu se poate cladi o prietenie, fara Hristos nimic nu se poate construii. El fiind insusi Temelia. Continuare »
 De va zice cineva: Profetul plângând (E vorba de Ieremia) a adus în lume o învăţătură strâmbă. Ne răpeşte libertatea zicând că aceea ce trebuie să facem nu atârnă de noi. Deloc: plângerile lui întăresc tocmai contrariul. După ce a zis: “Calea omului nu stă în puterea lui” – nu s-a oprit aici, ci a urmat: “Omul nu va merge şi nu-şi va îndruma mersul de la sine…” Ceea ce vrea el să zică, este că: Nu atârnă totul de noi. O parte de noi, alta de Dumnezeu.
Să alegem ce-i mai bun – să voim binele – să pornim la săvârşirea lui; să ne silim la tot felul de nevoinţe, iată care este partea voii noastre; dar să ducem lucrarea până la sfârşit, să nu cădem în drum, să ajungem la izbândă, iată ceea ce atârnă de harul de sus.
Dumnezeu a împărţit virtutea cu noi; n-a lăsat-o să atârne toată de noi, ca să depărteze de la noi păcatul trufiei – şi nici n-a luat-o întreagă în atârnarea lor, ca să nu ajungem la trândăvie. Făcând să atârne de noi o mică parte a sarcinii – săvârşeşte El pe cea mai de seamă.
Că cei mulţi s-ar lăsa încântaţi de trufie şi de obrăznicie dacă totul ar atârna de noi, dovada o găsim în vorbirea fariseului: ştim cât s-a semeţit, ce vorbire trufaşă a ţinut – şi cum deşertăciunea îl purta pe deasupra lumii întregi. Pentru aceasta Dumnezeu n-a lăsat totul în puterea noastră, ci a făcut să atârne de noi numai puţin, ca să aibă cuvenit cuvânt să ne dea dreptele cununi.
Şi şi-a arătat gândul în acea pildă când zice că găsind către al unsprezecelea ceas nişte lucrători, i-a trimis şi pe ei să lucreze în via sa. Ce-ar fi putut ei să lucreze în ceasul acela? Era totuşi de-ajuns în ochii lui Dumnezeu acest scurt răstimp ca să le dea plata deplină. Continuare »
 Dragi prieteni,
Va scriu o scrisoare din suflet,cu toata dragostea mea mica care v-o port acolo in suflet si sper sa va incante in mod deosebit, dar mai ales sa ma intelegeti si sa ajunga la inimile voastre ceea ce voi scrie.
Niciodata nu m-am gandit ca o sa va intalnesc vreodata. II multumesc lui Dumnezeu pentru toata “gama” de prieteni intalniti. Va admir pentru luptele voastre, pentru curajul dobandit impreuna cu Hristos, va admir pentru puterea care v-a dat-o Hristos sa va ridicati din patimi grele. Este greu pacatul dragii mei prieteni. Atarna foarte mult asupra noastra. Fratiorii mei, pentru un minut in care ne-am indulcit cu pacatul, in acel minut am pierdut Raiul si am castigat Iadul. Ce ne salveaza in schimb cand pacatuim? Sa nu fim mincinosi cu noi insine, prieteni dragi. Primul aspect e sa evitam minciuna care ne vine in gand: ”e un pacat minor” sau “nu conteaza poti sa mai faci si asa ai cazut in pacat” sau “Dumnezeu nu te iarta”.Si multe alte ganduri mincinoase. Trebuie sa acceptam ca suntem mincinosi si vrem mai mult dupa placul nostru, decat dupa placul lui Dumnezeu. Apoi sa incercam sa predam lui Dumnezeu durerea provocata de placerea pacatului, caci pacatul dezbraca pe om de Harul lui Dumnezeu. In schimb unde e Dumnezeu? Unde ramane Dumnezeu?
Continuare »
 Astăzi toţi spuneţi că nu mai există oameni credincioşi, că lumea s-a înrăutăţit, că mai greu îţi găseşti pe cineva cu care poţi întemeia o familie, parţial adevărat, dar toate aceste afirmaţii sunt spuse din punctul nostru de vedere, din experienţa noastră lăuntrică cu oamenii.
Noi oamenii suntem chipul şi asemănarea Domnului, avem un înger de la Botez care ne însoţeşte pretudindeni. Eu mă gândesc aşa, când întâlnesc pe cineva, mă întâlnesc cu chipul Lui Dumnezeu, îngeraşul meu se întâlneşte cu fratele lui, îngeraşul fratelui meu. Eu trebuie să văd în fratele meu lucrurile cu adevărat importante şi frumoase. Păcatul nu este acelaşi lucru cu omul, trebuie să învăţăm să facem această distincţie. Dumnezeu urăşte păcatul din om, dar nu pe om, şi El vede rugăciunea fiecăruia şi faptele bune. Cine sunt eu, să-l judec pe el, pe fratele meu? De unde ştiu eu că el este necredincios, sau de unde ştiu eu câtă rugăciune face la Domnul fata dată cu rimel şi creion pe ochi?
O vezi machiată şi tu deja i-ai pus o etichetă, că nu este ortodoxă, că ispiteşte, dar nu-i ştii pocăinţa. Dumnezeu vrea ca să-l iubim din tot cugetul nostru, iar pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Dacă eu o judec pe ea, ca este machiată, sau pe el că fumează, asta nu-mi demonstreză decât faptul că eu nu pot să iubesc, că nu am iubire faţă de ei, atunci cum îl pot iubi pe Dumnezeu, fiinţă nevăzută? Mai mult, dacă trec indiferent cu vederea, o problemă a unui frate de-al meu, care pentru el este dureroasă, oricât de mică ni s-ar părea nouă, cum avem oare pretenţia ca Dumnezeu să ne asculte şi cea mai mică rugăminte? Continuare »
 Manutele mele sunt inca mici, de aceea nu te astepta la perfectiune cand fac patul, cand pictez sau cand arunc mingea. Treaba pe care am făcut-o eu, te rog sa nu o faci înca o data. Voi simti ca nu am făcut fata asteptarilor tale. Încearca sa iei partea buna din tot ceea ce fac; bucura-te ca m-am chinuit sa ma leg singur la pantofiori, chiar dacă n-a iesit decat un nod.
Piciorutele mele sunt inca mici, te rog frumos nu face pasi mari, ca sa pot tine si eu pasul cu tine. Nu uita ca sunt la început de drum. Ai rabdare cu mine. Voi învăta totul, dar treptat-treptat. Nu ma grabi, nu ma condamna si nu te necaji cu mine! Lumea aceasta are atatea mistere pentru mine, iar tu trebuie sa-mi fii invatator pe drumul vietii.
Ochii mei sunt inca mici, nu au vazut lumea asa cum ai văzut-o tu. Te rog, lasa-ma sa aflu totul, fara sa ma pedepsesti pentru curiozitatea mea. Si nu mă limita inutil! Nu te enerva cand intreb prea mult, prea des si cateodata acelasi lucru. Eu nu cunosc lumea din jurul meu si nici nu am pe altcineva în afara de tine sa intreb. Fa-ti, te rog, timp si pentru mine, explicandu-mi ce stii despre lumea aceasta frumoasa si fa aceasta bucuros si plin de dragoste.
Nu te teme sa-mi fixezi limite si reguli. Sigur le voi respecta dacă esti consecvent în aplicarea lor. Insa dacă astazi spui una si maine alta, sigur voi deveni confuz si nu voi mai sti ce este interzis si ce nu. Nu ma compara mereu cu fratii mei, cu colegii mei sau cu oricine altcineva. Sunt unic si niciodata nu voi fi la fel ca altii.
Sigur am si eu ceva special, fa-ti doar putin timp si vei vedea si partile mele bune. Eu nu voi fi pentru multa vreme copil, lasa-ma sa-mi trăiesc copilăria si sa ma bucur de ea. Nu îmi incarca programul cu tot felul de lucruri care nu sunt pentru varsta mea. Acum lasa-ma doar sa ma joc! Continuare »
 Dacă cineva ar dori să afle cum trebue să iubească cu adevărat, şi dacă ar dori să cunoască puterea dragostei, să alerge la fericitul Pavel, maestrul dragostei.
Pavel îl va învăţa cât de mare este durerea şi de câtă tărie sufletească are nevoie cel care trebue să îndure despărţirea de un prieten adevărat. Căci acesta, care şi-a dezbrăcat trupul, care şi-a lepădat corpul şi a umblat în toată lumea aproape cu sufletul gol, care a alungat din mintea sa orice patimă şi a ajuns imitator al apatiei puterilor netrupeşti, a suportat cu uşurinţă toate suferinţele, ca şi cum ar fi suferit aceasta într-un trup străin: întemniţările, lanţurile, arestările, biciuirile, ameninţările, moartea şi tot felul de chinuri; dar când s’a despărţit de dânsul un suflet iubit, s-a supărat şi s-a turburat nespus de mult, pentru că deşi se aştepta să-şi vadă prietenul iubit nu l-a găsit; pentru aceea a şi plecat îndată din oraş.
— Pentru ce faci aceasta, Pavele ? Ai fost legat de lemn, ai fost închis în temniţă, ti s-au dat lovituri de bice, de pe spatele tău a curs sânge ; ai învăţat pe alţii taina credinţei, ai botezat, ai adus jertfe şi n-ai dispreţuit pe niciunul care voia să se mântuiască ! Pentru ce când ai venit în Troada ai şi plecat îndată din ea, cu toate că ai găsit acolo ţarina desţelenită şi lucrată, gata să primească seminţele învăţăturii ? Pentru ce ai aruncat din mâini atât de mare câştig?
— Da, răspunde apostolul Pavel, am plecat, pentru că absenţa lui Tit m-a doborît din pricina tristeţei ; sufletul meu a fost turburat foarte mult. Atât de mult m-a doborît durerea şi aşa m-a biruit, încât m-a silit să plec.
Ai văzut cât este de mare durerea pricinuită de despărţirea prietenului iubit ? Ai văzut ce lucru jalnic si plin de amărăciune este? Ai văzut ce suflet nobil şi viteaz trebue să ai ca să suporţi această despărţire ? Pentru cei care-si iubesc prietenii nu le este deajuns ca să fie legaţi sufleteşte cu ei şi nici nu-i mângâie atât de mult aceasta ; din contra au nevoie de prezenţa lor trupească, iar dacă aceasta nu-i cu putinţă, mare parte din bucuria lor se pierde.
Vai! cât de inflăcâratâ este dorinta dragostei! Pavel cel neînfricat în faţa focului, cel tare ca oţelul, cel neclintit, cel neînduplecat, cel care a spus : „Cine ne va despărţi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau foamea sau prigoana sau golătatea sau primejdia sau sabia?” (Romani, VIII, 35) ;
Continuare »
 Fata se numeste M. si e studenta anul I la o faculatate de medicina (19 ani). Baiatul – I. – 26 ani, fara studii superioare, dar deosebit de inteligent si capabil; lucreaza. S-au cunoscut pe net acum 3 ani, au devenit buni prieteni, iar cel mai adesea discutate subiecte erau cele despre Dumnezeu si grijile duhovnicesti. Trei anotimpuri au fost fideli amicitiei lor, pentru ca apoi sa-si dea seama ca, de fapt, sunt indragostiti. Peste alte doua, s-au intalnit. Prima data, superb… S-au intalnit a doua oara (peste 2luni), a treia (peste jumatate de an)… Prutul a incetat sa-i desparta abia din momentul celei de-a patra intalniri, cand M. a venit in Romania la studii. Foarte bine… Acuma se vad ceva mai des, la intervale de saptamani, si nu luni. Aceasta pentru ca orasele lor de resedinta nu coincid. I. se gandeste serios la casatorie, M. e indecisa; rudele lui il tot intreaba cand se insoara; rudele ei o sfatuiesc sa nu se grabeasca la maritat. Tinerii insa vor ca iubirea lor sa fie binecuvanatata de Dumnezeu, prin Taina casatoriei…
Care-i totusi problema?
M. i se spune ca e prea tanara pentru a se casatori, ca mai intai trebuie sa termine facultatea (6 ani), sa aiba un loc de munca, sa fie, cat de cat, independenta din punct de vedere financiar, cu “picioarele pe pamant”. Mai mult! E sfatuita mai degraba sa traiasca in concubinaj, ca “riscurile” sunt mai putine (in caz de nelamuriri, daca se ajunge la despartire, macar problemele divortului sa nu le aiba); sau o indeamna sa cunoasca si alte persoane, sa nu fie atat de naiva ca sa creada ca prima sa dragoste e neaparat si ultima. Cei mai ingaduitorii, pur si simplu, ii zic sa nu se grabeasca…
Ea ar fi de acord, pe de o parte, cu reprosurile ce i se adreseaza. Intr-adevar, nu simte ca ar fi pregatita pentru viata de familie, or isi da seama ca, de fapt, niciodata nu se va simti pregatita. Un an sau doi de facultate pentru ea ar trece la fel ca toti cei 6, nu insa si pentru el… El o vrea de sotie, vrea el sa-i ofere tot sprijinul necesar, dar 6 ani ar insemna prea mult…
Continuare »
 Multi ne punem deseori intrebarea “De ce nu ma iubeste?”. Ne aflam la o varsta in care sentimentele dau “buzna” in sufletul nostru chiar daca vrem sau nu vrem. Bun, pana aici… putem spune ca nu e nimic grav, nu?
Nu este pacat sa iubesti. Nu e pacat sa simti ceva pentru o anumita persoana. Important este cum iubim. Cum ne manifestam aceasta iubire… si cat de mult credem in ea. Poate nu e corecta forma “cat de mult credem in ea” deoarece Dumnezeu este iubire. El daruieste iubire celor ce cred in Cuvantul si Puterea Lui. Poate unii vad iubirea ca o forma a destinului; te lasi in voia sortii, iubesti…nu iti pasa de nimeni si nimic nu te opreste sa continui aceasta frumoasa poveste…Unii vad iubirea ca un bancomat, totul consta in interesul persoanei…. Insa numai putini isi dau seama ce este iubirea adevarata.
Iubire nu este atunci cand partenerul/partenera arata “super tare”. Iubire nu este nici cand la prima ispita, totul se sterge…totul dispare. Nu. Iubirea intre doua persoane vine de la sine. Iubirea…din punctul meu de vedere, e rugaciune. Este un cant al inimii…ce il inalti spre El. O partitura a vietii neinfinita in care nu faci altceva decat sa iubesti. Pai…veti spune…-cum sa nu arate bine? pai atunci, unde este acea atragere…unde este placerea? – Pai, iubesti din placere deaoarece si cel de langa tine te iubeste.Placerea e doar ardoarea sentimentelor,puterea lor.Chiar aici se ascunde dorinta din rugaciune. -Si daca nu ma iubeste? Tot iubesti.
Pentru unii poate e absurd, sa iubesti fara ca celalalt sa simta ceva pentru tine. De aceea facem lucruri ce duc spre pacat… Ne ambitionam si mai mult ca celalalt sa ne placa. Statusurile de dragoste utilizate des pe messenger, hi5-ul cu poze triste, mesaje si scrisori…..sunt doar mici ajutoare pentru a intemeia o relatie. Oare? De ce unii tineri apeleaza la acestea, si nu la rugaciune? Tinere, iubirea nu se naste prin intermediul Internetului. Dumnezeu nu ne iubeste doar daca avem internet. El ne iubeste neincetat…fara conditii… Asta ar trebuii si noi sa facem.
Nu trebuie sa fortam cumva lucrurile. Iubirea intre doua persoane vine de la sine. In clipa cand incercam sa “umblam” singuri la o relatie,e posibil sa se prabuseasca totul pentru totdeauna. Iubirea vine cand e trimisa de Dumnezeu la vremea ei…nu atunci cand ne dorim noi.
Georgiana
 „Să-i spui c-o iubeşti, fără să te temi că vreodată se va răsfăţa sau se va folosi în chip rău de vorbele astea. Femile necuviincioase, care se duc cu unul şi cu altul, e firesc să se resfeţe la auzul unor asemenea cuvinte. O fată bună, însă, nu numai că nu se va înfumura. Ci se va şi smeri. Arată-i că-ţi place mult să stai cu ea, că preferi să rămâi acasă de dragul ei, decât să te întâlneşti cu prietenii tăi. S-o cinsteşti mai mult decât pe prietenii tăi, mai mult chiar şi decât pe copiii voştri. Şi pe aceştia de dragul ei să-i iubeşti. Dacă face ceva bun s-o lauzi şi s-o admiri. Dacă va cădea în vreo greşeală, s-o povăţuieşti şi s-o îndreptezi într-o manieră delicată. Să faceţi rugăciuni împreună. La Biserică să mergeţi amândoi. Dacă se întâmplă să vă afle sărăcia adu-i aminte soţiei tale că Sfinţii Apostioli Petru şi Pavel, care sunt mai presus de toţi împăraţii şi bogaţii, şi-au petrecut viaţa în foame şi în sete. Arată-i că niciun necaz din viaţă nu este înfricoşător, fără doar să ne împotrivim lui Dumnezeu şi voii Sale.”
(Sf. Ioan Gura de Aur)
|
|
Comentarii