Şinca Veche. Locul în care s-a slujit sub pământ sute de ani pentru menţinerea vie a crezului ortodoxiei. Pământul de acolo e impregnat cu energia spirituală a nevoitorilor creştini, conservată în Schitul Naşterea Maicii Domnului şi a Casei călugărilor cu paraclisul Sfântul Nectarie. Sacralitatea teritoriului se simte dinainte de a-ţi propune să descoperi o nouă oază de lumină pentru suflet şi trup. Cei evoluaţi spiritual aud în interiorul Schitului vocile rugătorilor care au vieţuit acolo.

Simplitatea formelor şi varietatea emoţiilor plăcute reprezintă imboldul înspre cerul din fiecare, deoarece orice călătorie spre fiinţa din noi ne înnoieşte. Despre Şinca Veche am auzit dintr-o fericită întâmplare: cineva cunoscut mie citise într-un articol că, acolo unde Dumnezeu consideră că e momentul pentru o minune, va îndrepta paşii acelui om înspre un loc încărcat cu energie divină care îi va facilita vindecarea.

Fără ezitare, au pornit cu familia, la drum. Asta a fost suficient ca, la rândul meu, să caut acel loc. Odată ajuns la Schitul de la Şinca Veche devii un altul, e precum piatra de temelie pusă sufletului ca el să crească în voie. Vă recomand cu drag o călătorie înspre voi înşivă, unde Hristos “a supraviţuit” indiferent de timp şi fapte, un drum spre Şinca Veche spre care veţi fi nerăbdători să vă reîntoarceţi cel puţin o dată, în semn de recunoştinţă pentru pacea primită în voi. Prezint aceasta “zonă” prin câteva fotografii. Pace!

[Show as slideshow]

Vizitati: www.sincaveche.ro

(Alina)

Din departe, de cand zaresc turla manastirii, ma cuprinde un sentiment de liniste, de pace. De cum zaresc maicile batrane si tinere cu privirea inaltata catre cer stiu ca am ajuns la manastirea  Agapia sau „acasa”, cum ii mai spun eu. Prima data cand i-am trecut pragul a fost in anul 2002. Eram un copil, dar m-a fascinat prin frumusetea ei simpla si deosebita pe care o impune inca de prima data cand o privesti. Era o zi de toamna, totul din jur incepea sa inghete, numai florile din Agapia parca inviau sub ochii pelerinilor. A fost pentru prima data cand am auzit corul maicilor de la biserica mare, cand picturile lui Nicolae Grigorescu au fost aratate si ochilor mei. Am simtit o caldura in suflet si mi-am dorit sa mai ajung la Agapia.

A doua mea vizita a fost in anul 2004, era aproape de sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Trilul pasarilor, atmosfera cu care manastirea te invaluia te facea sa nu mai pleci, sa vrei sa mai stai cateva minute in acea oaza. Am stat cateva zile, am ramas uimita de ce frumusete putea sa fie acolo, de ce simplitate si ce ascultare se facea. Maicile ma fascinau si le priveam cu multa admiratie. Mi-am promis atunci ca de fiecare data cand voi avea ocazia, voi veni „acasa”, caci acolo aflu linistea sufletului.

Au trecut ani si am incercat sa imi tin promisiunea, sa merg de ori cate ori am ocazia. Am ajuns de Craciun, cand colindele vesteau Nasterea Domnului, cand ramaneai surprins de vocile ingeresesti pe care le auzeai, am fost de Sfantul Vasile cel Mare, petrecandu-mi acolo revelionul, cand moliftele de la miez de noapte au marcat in adevaratul sens, trecerea dintre ani. Acolo am auzit bataia clopotelor si „Hristos a Inviat!”rostit din inima, am vazut luminile lumanarilor de la Ierusalim aduse de maici, am simtit Invierea, mi-am vindecat ranile sufletului. Continuare »

Manastirea Feredeu este asezata pe un deal, la altitudinea de 427 m, si este înconjurata de o padure foarte deasa. Lacasul de cult a fost ridicat,  în imediata apropriere a izvorului care-i poarta denumirea si a manastirii, izvor foarte cunoscut si apreciat de catre locuitori din Muntii Zarandului precum si din cele ale podgoriei Aradului, care se întinde între localitatile Radna – Lipova si pâna lânga Pâncota. Existenta unui asezamânt monahal la Feredeu este mentionat pentru prima data în urma cu mai bine de 215 ani, când în imediata apropiere a locului unde a fost înaltata manastirea , se afla un schit cu un paraclis lânga un izvor cu apa, facatoare de minuni.

Dupa unele informatii care sau transmis din generatie în generatie, rezulta, ca schitul, acest asezamânt monahal, a existat si în perioada anilor când o buna parte din teritoriile de pe Valea Muresului Inferior, din Banat precum si din Tara celor trei Crisuri sau aflat sub stapânirea turcilor pâna în jurul anilor1699 când a fost încheiata Pacea de la Karlowitz. În perioada acelor ani, la schitul de la Feredeu a trait un calugar pe numele Filimon, care a fost ucis de catre turci înainte sa paraseasca aceasta regiune, pentru faptul ca de nenumarate ori a cerut cu crucea în mâna ridicata de-asupra capului cotropitorilor pagâni sa paraseasca aceste meleaguri.

[Show as slideshow]

[Show as slideshow]

Fotografii făcute de Oana.

Din punct de vedere geografic Mănăstirea Hodos – Bodrog se afla in județul Arad (judet situat la granița de vest a României), la vest de municipiul Arad, pe cursul inferior al Mureșului, la o distanta de 12 km, pe drumul ce duce de la Arad la Felnac – Secusigiu – Periam. Venind din Arad se merge spre Timișoara, la semafor – se face la dreapta.

Mănăstirea se invecineaza la est, la 1,5 km cu satul Bodrogu Nou, la sud cu satul Calugareni, iar la vest peste Mures cu satul Bodrogu Vechi. Pana in anul 1839, manastirea era situata pe malul drept al Muresului, apartinind de satul Bodrogu Vechi si de comuna Pecica.

Manastirea se afla situata pe teritoriul administrativ al localitatii Valea Mare, in sudul judetului Covasna (in centrul tarii) pe DJ121A la circa 30 km. de Sfantu Gheorghe si 7 km. de Intorsura Buzaului. E un loc minunat, manastirea fiind asezată pe o colină frumoasă, ferită de zgomotul drumurilor şi de forfota oraselor…

[Show as slideshow]

Diana a vizitat zilele trecute Mănăstirea Moldoviţa şi ne-a trimis şi nouă câteva poze.

[Show as slideshow]

Sâmbătă dimineaţă am urcat la Schitul Bran. Era ora 7.30, soarele strălucea frumos, era răcoare, aerul tare şi curat….peisajul îţi tăia răsuflarea. Parca eram în altă lumea, totul mă ducea cu gândul la împărăţia lui Dumnezeu şi conştiinţa îmi spunea că bucuria asta nu va ţine la nesfârşit şi va trebui să plec de acolo.

Încercam să mă bucur de fiecare secundă şi să vorbesc cât mai puţin, Îl ascultam pe Dumnezeu care vorbea prin fiecare firicel de iarbă verde şi prin peisajul nemaivăzut, de ochii mei plini de prejudecăţi şi de păcat.

Îmi venea în gând să zic şi eu ca Petru pe Muntele Tabor: “Bine este să fim noi aici, să făcem trei colibe”. Mă gândeam că bine ar fi să ne mutăm aici, să ne facem o casă. Dar experienţa îmi spunea că după câteva ore mă voi plictisi şi voi vrea şi mai mult. Păcatul din mine îşi va cere drepturile şi va vrea iar în aglomeraţie, în mall-uri, în trafic…. în lume.

Iar pe vârful munţilor, aproape de cer, toate simţurile mele îl “vedeau” pe Dumnezeu dar ştiam că asta nu e veşnic. Trebuie să fie ceva veşnic, trebuie să vina ceva la un moment dat care să nu se mai termine. Mai bine stau cu gândul la împărăţia cerurilor, la împărăţia lui Dumnezeu.

Dar împărăţia cerurilor este în noi…. sau mai bine zis împărăţia cerurilor e posibilă în noi.

Ce frumseţe! M-aş întoarece aici în fiecare săptămână…

În astfel de momente realizez ce frumos a creat Dumnezeu lumea şi cu ce nonşalanţă o urâţim noi.

În astfel de clipe mi-aduc aminte cum zice Psalmistul David: “Frumos a făcut Dumnezeu pe cel cuvios al Său.”

Ce frumos e să fii sfânt! De ce oare iubim aşa mult păcatul?

(Claudiu)

Mănăstirea Lainici este aşezată în Defileul Jiului, la 20 de km de Petroşani, şi este considerată de sute de ani, datorită aşezării ei geografice, liantul credincioşilor din Oltenia cu cei din Ardeal. “Mireasa din Defileu”, cum mai este denumită Mănăstirea Lainici, este în fiecare an locul de pelerinaj pentru mii de credincioşi.

Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la Mănăstirea Lainici vineri dimineaţă, tocmai când se sfârşise sfânta Liturghie. Un loc frumos, liniştit, cu râul Jiu care trece chiar pe lângă zidul mănăstirii, cu meri mari şi bogaţi în curte, cu o cântare dumnezeiească la strană… O mănăstire de călugări tradiţională, o mănăstire în care se simţea harul lui Dumnezeu încă de la intrare.