Pozele de mai sus sunt făcute la marginea cartierul Titan din Bucureşti. Ca mai toate zonele din capitală peisajul este presărat cu multe blocuri vechi, case şi foarte multe maşini. Senzaţia pe care ţi-o dau blocurile gri şi învechite e demoralizantă. Cartierul e locuit de familii cu venituri mici şi medii, iar în această perioadă de criză economică problemele pe care le au oamenii, cumulate cu peisajul dezolant în care locuiesc, accentuează tristeţea şi neliniştea din viaţa lor.

Dar totuşi ceva în acest peisaj oferă un gând bun, o speranţă. Biserica cu o arhitectură simpla, pe  care o vedeţi amplasată în mijlocul interescţiei, e pata de culoare din acest peisaj modern dar dezolant. Albă şi frumoasă, biserica ne aduce aminte tuturor că în ciuda vieţii grele pe care o trăim, la căpătul celălalt al ei ne aşteaptă Dumnezeu în împărăţia cerurilor.

Când văd o casă frumoasă, o vilă luxoasă, mă încearcă uneori un uşor gând de invidie şi o dorinţă de a avea şi eu acelaşi lucru, dar când văd o biserică frumoasă ştiu că ea este a tuturor, ştiu că frumuseţea ei este o promisiune pentru frumuseţea vieţii veşnice.

Biserica din mijlocul cartierului ne aduce aminte tuturor că în toate necazurile noastre îl avem aproape pe Dumnezeu, ne aminteşte că nimic nu e întâmplător din ce ni se întâmplă şi că până la urmă totul va fi bine.

Biserica e raza de soare din întunericul unei societăţi consumiste…

Biserica e spitalul duhovnicesc pentru toţi cei supăraţi, impovăraţi, neliniştiţi, nerealizaţi…

Mi-aduc aminte cum, frumos ne cheamă Hristos Domnul în noaptea Învierii: “Veniţi, veniţi de luaţi lumina!”

Din acest motiv minunat se află bisericile în cartierele noastre, în mijlocul vieţii noastre, că să mergem să ne umplem vieţile de lumină şi să răspândim această lumină în familia noastră, la servici, la şcoală, printre prieteni, si oriunde ne poarta pasii vietii….

Biserica e bucuria din mijlocul supărărilor!

(Claudiu)

La biserica “Sf. Mina” se ajunge usor, chiar daca este seara si un pic frig, din cauza rafalelor de vant reci, ale caror vreme de toamna tarzie a sosit: este 11 noiembrie. Pleci din piata Unirii, iar bulevardul larg te conduce urcand alene, printre puzderia de reclame luminoase care te invadeaza, alaturi de mii si mii de zgomote: masini, muzica data la maxim, dicutii fugare si intretaiate ale oamenilor prin multimea carora te strecori grabit.

Din fericire, dupa prima intersectie, lucrurile se mai linistesc: doar o covrigarie la care este coada (desi este seara?), un chiosc cu de toate, chiar ceai si cafea (la ora asta?), multe, parca prea multe vanzatoare de flori ambulante. Iar oamenii care vin din sens opus au tot flori in mana, dar feţele si comportamentul le sunt senine, impacate si fericite.

Curand, se zareste si maiestuoasa biserica, luminata si ea, dar cu totul altfel decat reclamele aflate nu departe, poate si datorita acordurilor slujbei care a inceput deja si  pe care adierile scurte de vant le poarta peste tot, de jur imprejur. Poarta principala de intrare, mare si impunatoare ca si biserica, este retrasa la cativa metri fata de bulevard, parca izolandu-se putin de tumultului strazii. Acolo, oamenii care sosesc au format un rand, care insa…se indeparteaza  de poarta, undeva  catre stanga!

Pornesc si eu, pe marginea acestuia (iata: nu am puterea, rabdarea si vointa celor care se aseaza la rand, intr-o cuminte asteptare…).Acum inteleg de ce era coada la covrigaria din apropiere, la chioscul cu ceai si cafea, si unde s-au vandut asa o multime de flori la acest ceas de seara.Nu dupa foarte multi pasi am cotit la dreapta, pe o straduta, ingustata si mai mult de sirul de oameni; masinile de-abia pot avansa, iar un sofer grabit claxoneaza exasperant si insistent. Dar…nimeni, absolut nimeni din sirul imens de oameni nu riposteaza in nici un fel! Continuare »

Biserica din Densuş, o localitate din tara Hategului, situata la cativa kilometri de Ulpia Traiana Sarmisegetusa, isi pastreaza inca secretele astfel incat nimeni nu poate spune cu certitudine cand a fost ridicata. Istoricii au pareri impartite. Unii spun ca ar fi fost ridicata pe ruinele unui edicifiu pre-crestin din Dacia, altii cred ca a fost ridicata pe fundatia unui templu inchinat zeului Marte, multi spun ca biserica a fost mai intai un mausoleu inchinat generalului Longinus Maximus, ucis de daci, Nicolae Iorga o plaseaza in secolul al XVI-lea iar istoricul de arta Vataseanu crede ca ar fi din ultimul sfert al secolului al XIII-lea. Cert este un singur lucru: la ora actuala este cea mai veche biserica din Romania in care se mai tin slujbe.

(Poze: Oana)

Doamne al meu, Te-am văzut pe cruce şi inima mea s-a întristat.

Priveai cu milă şi blândeţe la preotul care făcea plecăciuni înaintea Ta şi la oamenii care, plecând frunţile lor, sărutau preacuratele Tale picioare.

1.

Plângeai, Iisuse bun, şi din pieptul Tău se auzeau suspine.

2.

Eram în faţa Ta şi priveam Chipul Tău rănit, scuipat, plecat spre pământ. Pieptul Tău biciuit, Iubite Doamne, era atât de mare şi de larg… şi-ar fi voit, Iisuse să cuprindă întreaga lume.

3.

Am privit apoi mâinile Tale pe care le-am văzut odinioară împărţind binecuvântări şi mângâiere.

4.

Cuprinzând în palmele Tale mâna tânărului, a fiului văduvei, l-ai ridicat pe el din moarte. Iar acum, palmele Tale însângerate sunt şi duioşia lor e ţintuită pe lemn cu piroane mari şi reci

5.

Ochii Tăi curaţi care odinioară mangâiau cu privirea lor inimile noastre…i-am văzut, Doamne al nostru, cuprinşi de întristare multă. Şi părul Tău frumos ce cădea domol pe umerii Tăi… era încâlcit sub cununa grea de spini.

6.

Apoi, am văzut picioarele Tale, Doamne, atât de chinuite şi însângerate! Mi-am dorit atunci să-mi smulg sufletul, Bunul nostru, şi cu el să şterg picioarele Tale… Le-am cuprins cu palmele mele şi le-am sărutat. Şi-apoi m-am uitat la Tine, Lumina noastră, şi Ţi-am auzit ultima suflare.

7.

Doamne… Viaţa noastră…

8.

Mi-am lipit obrazul de picioarele Tale şi le-am simţit reci sub buzele mele…

9.

Bunule, cu dragoste şi răbdare nespusă ai lăsat scump Sângele Tău să se scurgă prin rănile tale tot, până la ultima picatură.

10.

Am rămasa toţi, tăcuţi, îngenunchiaţi înaintea crucii Tale. S-a terminat.

11.

Iar sufletul meu tânăr şi nepriceput, năzuind mereu spre fericire, încerca timid să-şi amintească stihurile : „Hristos a înviat din morţi….”

12.

Pozele sunt făcute dimineață în 12 biserici din Galați.