Eu cred că una dintre cele mai mari probleme ale ţării noastre este hoţia, iar locul cel mai favorabil de practicare a ei este locul de muncă. Când vorbesc de hoţie nu mă gândesc la tâlhărie sau la hoţia făcută noaptea din apartamente sau maşini, ci la aceea hoţie acoperită cu acte, hoţia care se săvârşeşte ziua în amiaza mare, prin ocolirea legii sau prin învoiala cu cei care ar trebuie să vegheze la stoparea ei.
Suntem tineri, liceeni sau studenţi, unii dintre noi chiar lucrează de ceva vreme. Toţi mai devreme sau mai târziu ne vom lovi de anumite situaţii la locul de muncă, în care vom putea să fim corecţi sau vom putea “să ne tragem partea”. Mă gândesc în primul rând la lucruri minore, când încă nu avem responsabilităţi, când încă nu conducem nimic, şi nu avem putere de decizie. Mă gândesc la situaţii în care putem să aşezăm lucrurile în aşa fel încât să ne iasă şi nouă ceva: un milion, două. Sunt atâtea ocazii şi atâtea interacţiuni cu clienţii şi cu firmele când avem “ocazia” să tragem şi noi ceva.
Diavolul e viclean, îţi şopteşte în gând imediat: “lasă că nu se-ntâmplă nimic, oricum am salariu mic, am şi eu familie acasă, şi plus de asta câteva sute de mii, un milion acolo nu se cunoaşte” şi mai ştiu şi vorba din popor că “găina de unde scurmă de acolo mănâncă” şi de fapt toată ţara fura, aşa că nu se dărâmă lumea că-mi trag şi eu ceva. Şi uite aşa, asta e primul pas spre ocolirea conştiinţei.
Azi ceva, mâine încă ceva, săptămâna viitoare şi mai mult, şi tot aşa. Începi să te-nveţi, şi dacă ai ocazia imediat pui mâna fără să-ţi mai fie frică. Dacă ai responsabilităţi sau funcţie de conducere începi să te gândeşti cum să-ţi tragi şi mai mult, şi tot aşa. Ajungi să nu mai poţi pune seara capul pe pernă de atâtea griji, şi de frică că poate poate te va prinde.
Nu vă înşelaţi dragilor, nu vă vindeţi sufletul diavolului, nu puneţi mâna pe nimic! Bucuraţi-vă cu ce aveţi! Încercaţi să dobândiţi mai mult prin muncă, prin inteligenţă, prin ajutorul lui Dumnezeu.
Lucrez de 5 ani de zile şi am avut şi eu ocazia să nu fiu corect, să-mi trag câte ceva, dar mi-a fost frică, şi n-am făcut nimic. Dar eram liniştit şi împăcat în faţa lui Dumnezeu. Ba mai mult, când am ocolit să-mi trag căţiva lei de la servici, mi-a dat Dumnezeu de 10 ori mai mult pe alte căi, şi m-am bucurat. Continuare »

Foarte puţini sunt cei care n-au copiat la şcoală sau în facultate. Ficare a avut ocazia să se poată inspira dintr-un caiet sau dintr-un curs, să-şi facă fiţuici sau servite. Copiatul la examene pare o mică copilărie, o joacă de tinereţe, o distracţie prin care trebuie să treacă toţi, dar de fapt lucrurile sunt foarte serioase.
Comentarii