20 articole la fiecare click |
 Lacomia pantecelui, ca orice pacat, atinge inima oricarui om, fie ca este barbat sau femeie, batran sau tanar, credincios sau necredincios, scolit sau nescolit, si indiferent de orice alt criteriu am alege. Cu toate acestea, vedem ca acesta este un pacat ce loveste mai ales in partea barbateasca.
Barbatilor le place sa manance si sa bea mult, le place sa se laude cu performanta de a manca oale intregi de mancare, si le place sa se mandreasca cu mancarurile deosebite cu care s-au infruptat de-a lungul timpului.
Ne plac mai ales mancarurile grase, condimentate si nu ne dam inapoi de la orice gustare intre mese, chiar daca stomacul este satul, iar trupul nu mai are nevoie de nimic in plus.
“Gust ceva de pofta” este imnul multor barbati de astazi, iar infranarea de la a nu “gusta” ceva intre mese, este un minim bun simt aproape inexistent.
Barbatilor drept-credinciosi, va chem la dreapta masura, caci asa cum vedem partea femeiasca ca se inchina trupului prin machiaje, haine indecente, multe si scumpe si printr-o grija exagerata a aspectului exterior, tot asa ar trebui sa ne vedem si pe noi, cum ne “impodobim” pantecele cu bucate alese si pe saturate, mancand cu nesat la fiecare masa si transformand mancatul in sport si arta. “Omul nu traieste ca sa manance, ci mananca ca sa traiasca”, dar cati dintre noi, nu avem ca bucurie zilnica de mare rang, mancatul?!
Sfintii pe care vrem sa ii urmam, in afara de infranare la mancare, se straduiau sa faca mancarurile cat mai simple, cat mai lipsite de luxul gatelii, insa noi astazi am dobandit o “virtute” a lumii, cea de bucatar ales, impodobind mancarurile cu fel de fel de mirodenii, toate acestea pentru o explozie de gusturi cat mai rafinate si alese. Si asa uita omul nostru de gustul rugaciunii, de pofta duhovniceasca, mascand foamea sufleteasca cu ghiftuiala trupeasca. Continuare »
 Mai întîi deci vom vorbi despre înfrînarea pîntecelui, care se împotriveşte îmbuibării pîntecelui; apoi despre chipul posturilor şi despre felul şi cantitatea bucatelor. Iar acestea nu de la noi le vom spune, ci după cum le-am primit de la Sfinţii Părinţi. Aceştia n-au lăsat un singur canon despre postire, nici un singur chip al împărtăşirii de bucate, nici aceeaşi măsură pentru toţi. Fiindcă nu toţi au aceeaşi tărie si aceeaşi vîrstă; apoi si din pricina slăbiciunii unora sau a unei deprinderi mai gingaşe trupului. Insă un lucru au rînduit tuturor: să fugă de îmbuibare şi de săturarea pîntecelui.
Iar postirea în fiecare zi au socotit că este mai folositoare şi mai ajutătoare spre curăţie, decît cea de trei sau de patru zile, sau decît cea întinsă pînă la o săptămînă. Căci zic: Cel ce peste măsură întinde postirea, tot peste măsură se foloseşte adeseori si de hrană. Din pricina aceasta se întîmplă că uneori, din covîrşirea postirii, slăbeşte trupul şi se face mai trîndav spre slujbele cele duhovniceşti; iar alteori, prin prisosul mîncării, se îngreuiază şi face să se nască în suflet nepăsare şi moleşire. Au cercat Părinţii şi aceea că nu tuturor le este potrivită mîncarea verdeţurilor sau a legumelor şi nici posmagul nu-l pot folosi ca hrană toţi. Continuare
 Unde muncesc acum avem un “bancomat” cu mâncare, cu sandvişuri, cu sucuri, şi cu dulciuri: snickers, kit-kat, lion, mars şi altele. Când eram mic mă uitam foarte mult la televizor, pe Italia 1, pe Canale 5, pe RTL, pe PRO7 şi vedeam multe reclame, printre care şi multe clipuri de publicitate la dulciuri. Asta era prin ‘90 – ‘95….
Erau aşa frumoase reclamele şi aşa apetisante şi mă uitam aşa cu dor şi mă gândeam că tare mi-ar place să mânânc şi eu un snickers sau un twix, dar la noi se gaseau mai greu si erau foarte scumpe, aproape ca nu te puteai atinge. Astăzi lucrurile s-au schimbat, batoanele astea de ciocalată sunt foarte ieftine, eu am salariu, şi-mi permit să-mi cumpăr ce vreau de mâncare. Pe fondul acesta mental am inceput ca aproape în fiecare zi să-mi iau de la bancomat un sandwich şi un kit-kat sau un snickers.
Vă spun sincer că nu prea mâncam dulciuri când eram mic, nu mă atrăgeau în mod deosebit… dar de când cu tonomatul acela de mâncare am început să dau de gustul dulciurilor. Aproape că după fiecare masă simt nevoia să mănânc ceva dulce, în special ciocalată. Câteodată mă abţin dar alteori mă trezesc că sunt în nu ştiu ce magazin, deodată cu poftă de dulce, şi iau cate ceva repede, aproape fără să mai gândesc. Continuare
Lăcomia pântecelui este lăcomia mâncării şi băuturii, este plăcerea de a mânca şi de a bea. Lăcomia pântecelui este patimă pentru că noi oamenii ne căutăm bucuria în mâncare şi băutură în loc s-o căutăm în relaţia cu Dumnezeu şi cu oamenii. Este o patimă pentru că presupune un egoism, o plăcere trecătoare care-l exclude pe aproapele şi pe Dumnezeu.
A mânca nu este un păcat, ci este un dar de la Dumnezeu prin care ne împărtăşim din bunătăţile lăsate de El în lume. Excesul mâncării este un păcat. A mânca mai mult decât avem nevoie este un păcăt întrucât surplusul acela de mâncare am fi putut să-l dăm celui ce flămânzeşte; şi pentru că o masă copioasă ne îngreuiază, nu ne mai lasă să ne gândim la Dumnezeu, nu ne mai lasă să înţelegem viaţa în adevărul ei, ci distorsionat.
Sfinţii ne spun că mâncarea multă goneşte Duhul lui Dumnezeu din noi şi plăcerea puţină a îmbuibării cu mâncare trece, rămânând tristeţea cauzată de lipsa harului. De ce îşi ia Dumnezeu harul de la noi când mâncam prea mult ? Pentru ca să nu rămânem cu impresia greşită că bucuria acestei vieţi stă în mâncare şi în băutură şi să ne dăm seama că bucuria vine din relaţia cu Dumnezeu şi cu oamenii. Chiar Domnul Hristos ne spune că: “Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“. Şi tot El spune că: “Vedeţi şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale“.
Continuare
 Ne-am pus vreodată întrebarea dacă nu cumva suntem lacomi la mâncare? Oare câtă mâncare stricată am aruncat până acum la gunoi pentru că nu am fost cumpătat şi m-am lacomit cumpărând prea mult şi uitand mâncarea în cămară şi frigider? Oare câtă foamete năprasnică ,dintre sărăci, puteam să opresc dacă mă gândeam şi la cei necăjiţi?
A da din prisosul tău, nu este chiar ceva înălţător, o virtute laudabila, ci chiar un minim necesar de bun simţ.
Un exerciţiu simplu de a vedea dacă suntem lacomi este să vedem câtă mâncare ne punem în farfurie înainte de a mânca. Dacă după ce am mâncat a mai rămas în farfurie, poate însemna că acel surplus este lăcomia mea. Citeşte tot
 Dacă pentru tinerele fete, hainele frumoase şi cosmeticile sunt o ispită, pentru tinerii băieţi eu cred că ispita o reprezintă maşinile, mâncarea şi băutura.
De multe ori mi s-a părut că mămânc mult, ridicându-mă sătul, sau prea sătul de la masă. De multe ori am mâncat de plăcere şi nu de nevoie. De multe ori caut mâncăruri bune şi savuroase, şi nu mă mulţumesc cu o mâncare simplă. Îmi pare rău că fac asta. Ştiu că mă depărtează de Dumnezeu. Ştiu că lăcomia pântecelui (a mânca de plăcere) este mama tuturor răutăţilor şi că această patimă îmi stă în fiecare zi în cale şi nu mă lasă să fiu liber. Cad iar şi iar în aceeaşi greşeală: mănânc prea mult.
Ştiu că sunt mulţi tineri care-L cunosc pe Dumnezeu şi merg la Biserică şi se luptă cu ispita asta zilnic. Eu de vreo 2 ani încoace, aproape la fiecare masă mi se pare că mănânc prea mult şi nu sunt chibzuit.
Ispita mâncării e foarte perfidă pentru că noi nu putem trăi fără mâncare, ci trebuie să păstrăm un echilibru între a flămânzi şi a te umfla de mâncare.
Iată câteva idei prin care puteţi să mâncaţi mai puţin, pe care eu le-am încercat pe pielea mea:
- primul şi cel mai bun leac împotriva lăcomiei este postul. Eu de obicei ţin post miercurea şi vinerea şi-n toate cele 4 posturi din an. Chiar dacă vroiam să mănânc multe bunătăţi în post, nu prea putem pentru că mâncărurile fără lapte, carne şi ouă sunt foarte sărăcăcioase şi inconsistente. Nu erau prea multe de mâncat într-o zi de post.
- al doilea pas este rugăciunea adresată lui Dumnezeu. La începutul anului acestuia L-am rugat pe Dumnezeu de mai multe ori să mă ajute să mănânc mai puţin. Şi m-a ajutat mult, acum sunt mai slab cu 5-6 kg.
- al treila pas este să ne obşinuim să măncăm regulat şi nu haotic. E bine să mâncăm de trei ori pe zi, şi la ore fixe. Când am mâncat regulat mi-a fost foame mai rar şi am rezistat mai mult timp fără să mă gândesc la mâncare. Continuare »
 Eu cred că da. Întodeauna am avut probleme cu cât şi ce mănânc ? La început când am auzit că e păcat să mănânci mult am rămas foarte surpins. Am citit şi am văzut ca sfinţii vorbeau de lăcomia pântecelui şi mă miram că un lucru aşa de natural poate să fie păcat.
Am înţeles că e păcat să desfrânezi, că e păcat să fumezi, că e păcat să te-mbeţi, dar îmi era greu să cred că “e păcat să mănânci….mult. Începeam şi eu să mă gândesc că poate e cam absurd, poate e o exagerare, poate Sfinţii îi sfătuiesc pe cei mai înaintaţi şi nici de cum pe noi oamenii de rând.
Deşi mi se părea ciudat totuşi începeam să realizez că mâncarea pentru mine este o plăcere, că astept cu nerăbdare să mănânc, că de fapt îmi fac din timp planul în minte (poate mai mult în subconştient) gândindu-mă la ce bunătăţi să mai mănânc. Am observat că şi când ies cu prietenii în oraş primul gând al meu de multe ori este “unde să mergem, şi ce să mâncăm” ca şi cum ar conta mai mult plăcerea pe care o capăt din mâncare decât bucuria de a sta cu prietenii. Sau mai rău, mă gândesc că o seara reuşită cu prietenii are nevoie şi de o masă copioasă. Continuare
|
|
Comentarii