20 articole la fiecare click |
 N-aş putea asemăna mai convingător aceste două plăgi ale degradării umane, ce aduc infirmitate atât in suflet cât şi in trup, decât cu cei doi colţi ai şarpelui cel de demult prin care au cazut din rai primii părinţi şi prin care diavolul, acelaşi şarpe ticălos, işi injectează veninul curviei in inimile oamenilor, prăpădind atâtea sufletele. Căci prin aceşti doi colţi, ai ispitirii femeilor şi ai poftirii bărbaţilor, a facut vrajmaşul diavol cele mai mari ravagii în rândul oamenilor, poate mai mult ca prin toate celelalte patimi.
Si, pentru a putea avea o imagine cat mai fidela a realitatii, este necesar sa privim ispitirea femeilor si poftirea barbatilor ca doua jumatati de oglinda care, odata unite, sa ne arate chipul hidos al cancerului familiei: curvia sub toate formele ei.
Precum sunt de asemănători bărbatul cu femeia în anumite privinţe, şi pe cât de diferiţi sunt într-altele, totuşi mereu atrăgându-se unul cu celălalt şi alcătuind omul (bărbat şi femeie), tot aşa se intamplă cu păcatul ispitirii la femei şi fărădelegea poftirii la bărbaţi: se aseamănă izbitor de mult in unele privinţe, şi totuşi sunt foarte diferite intr-altele, dar se atrag mereu şi alcătuiesc acelaşi venin ucigaş de suflete.
Astfel că, atât ispitirea cât şi poftirea sunt o nesimtire a firii amortită de păcat, ce nu se rusinează la incălcarea barierelor sădite în ea de Dumnezeu, bariere sădite tocmai ca să preîntâmpine surparea firii umane, să nu ajungă subjugată de neputinţe şi fără un scop bine definit.
Nesimtirea ispitirii constă din aceea că femeia işi arogă dreptul de a atrage bărbatul prin cosmetizare şi infrumuseţare, mai mult decat a lăsat Dumnezeu să fie atras barbatul de femeie în chip firesc. Iar această incălcare a firescului are drept consecintă inrobirea mintii bărbatului cu chipul ademenitor al voluptătii. Şi cât de des se întâmplă aceasta, mai ales în rândul tinerilor, precum spunea cândva înţeleptul Solomon despre un tânăr ademenit de o femeie imorală:
Continuare »
 Sunt destui tineri, mai ales in zilele noastre, care desi au fost crescuti intr-un mediu lipsit de credinta in Dumnezeu, totusi calatoresc cu intrebarea, vazand ca omul, oricat de multe asemanari ar avea cu animalele, totusi are anumite trasaturi care il disting clar fata de ele, trasaturi care rascolesc insasi ratiunea noastra de a fi: De ce oamenii se sinucid iar animalele nu? De ce oamenii isi avorteaza proprii copii, iar animalele isi dau chiar si viata pentru a-si apara puii? De ce animalele nu au deviatii de comportament sexual, decat in cazuri cu totul exceptionale iar omul incalca cu homosexualitatea pana si cele mai vadit elementare lucruri? De ce noi purtam haine iar animalele nu?
Dintre aceste cateva intrebari capitale, vom incerca sa raspundem doar la ultima dintre ele, data fiind complexitatea fiecarei probleme in parte.
De ce purtam haine? Datorita gandirii noastre modelate de catre teoria ateista a evolutionismului, primul reflex de a raspunde, ar fi sa spunem pentru protectia trupului fata de intemperii (mai ales de frig), pentru confortul personal, si pentru igiena. Totusi, lucrurile nu stau chiar asa.
Pe lângă raţiune, mai există o însuşire care îl deosebeşte pe om de animal: aceasta este pudoarea, sau simţul ruşinii, sau capacitatea de a roşi. Un câine sau oricare alt animal nu simte nevoia să-şi pună haine pe el când iese în public. In schimb omul, simte aceasta necesitate fata de semeni, si doar atunci când îşi pierde mintea, îşi pierde, totodată, şi simţul ruşinii. De aceea nudismul la om, dupa caderea in pacat, este semn al nebuniei.
Si iata, in cele ce urmeaza, principalul motiv pentru care purtam haine, si care a fost prima haina purtata de om:
“Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte. Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: “Adame, unde eşti?” Răspuns-a acesta: “Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns”. Şi i-a zis Dumnezeu: “Cine ti-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ti-am poruncit să nu mănânci?”" (Geneza)
Ruşinea îi făcea să se ascundă de privirea lui Dumnezeu. Dar pestelca din frunze de smochin nu era suficientă, acum după căderea în păcat, pentru a proteja intimitatea omului. De aceea trebuia protejat mai bine şi mai complet. Asa ca “Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine din piele şi i-a îmbrăcat cu ele” (Gen 3, 21). Continuare »
 Ştiu că astăzi tinerii agresaţi din toate părţile cu imagini de tot felul cedează tensiunii sexuale acumulate, incepându-şi viaţa sexuală chiar de la 14 ani. Ceilalţi care încă n-au început-o, simt o presiune puternică din partea anturajului, care este de multe ori una aparentă, prezentă mai mult în mintea lor decât în realitate.
Din această cauză simt că lor le lipseşte ceva, că ar vrea să fie şi ei în rând cu prietenii şi forţează notă, caută orice moment şi insistă, doar doar vor ajunge să facă şi ei dragoste şi apoi să poată răspunde liniştiţi la întrebarea: “mai eşti virgin(ă)?
Ce poate şti un băiat la 14 ani ce este viaţa? Ce poate şti o fată la vârsta asta ce-nseamnă o relaţie de iubire? Ce pot înţelege cei doi despre relaţia intimă între un bărbat şi o femeie, despre tainele extraordinare care stau în spatele ei. Prea puţin. La vârsta asta totul rămâne la nivel de experiment combinat cu o mică doză de teribilism.
Ce aş face dacă fetiţa noastră de un an şi jumătate ar veni la mine pe la 14-15 ani şi m-ar întreba: “Ce zici tati e bine să-mi încep viaţa sexuală?
I-aş zice un singur lucru şi aş insista pe asta: “dacă îţi începi viaţa sexuală înainte de căsătorie te privezi singură de ajutorul lui Dumnezeu în viitor”.
Mulţi oameni ripostează imediat când le spui că dragostea înainte de căsătorie e un păcat: “Cum să fie un păcat, e ceva normal!” Viaţa sexuală în afară familiei este un păcat pentru că are efecte în lanţ extraordinar de mari asupra societăţii de astăzi şi mai ales asupra celei de mâine. E foarte simplu să vedem aceste efecte în jurul nostru astăzi: Continuare »
 Sfantul Maxim Marturisitorul tine sa ne spuna ca: „nu mancarurile sunt rele, ci lacomia pantecelui; nci facerea de prunci, ci curvia; nu banii, ci iubirea de bani; nici slava, ci slava desarta. Iar daca-i asa, nimic nu e rau din cele ce sunt decat reaua lor intrebuintare, care vine din negrija mintii de-a cultiva cele firesti” (Filocalia vol. 2, pg. 77) Ori ceea ce ingrijoreaza astazi este faptul ca senzualitatea ia locul iubirii si placerea trece in locul comuniunii. Amorul liber este socotit ca un lucru normal, iar casatoria a devenit pentru multi un mijloc lesnicios de a dobandi placeri si o asigurare impotriva neputintelor de la batranete.
Crestinii, insa, stiu bine ca nunta este Taina iubirii, „Taina mare in Hristos si in Biserica”, avand ca scop procreatia (nasterea de prunci) si desavarsirea personala a sotilor, unul prin altul si amandoi prin Hristos Dumnezeu. Parintele Staniloae spune ca cei doi casatoriti in comuniunea si daruirea lor Il privesc pe Hristos privindu-se unul pe altul. Iar comuniunea dintre sot si sotie se intareste prin copii.
Nenorocirea este ca tocmai acesti copii, care au rolul de a intari comuniunea familiei binecuvantate prin Taina Cununiei, sunt avortati fara mila de mama usuratice si necredincioase cu acordul tatilor lenesi si care nu vor sa-si asume odata cu trairea placerii ce rezulta din actul sexual si raspunderea cresterii pruncilor care se vor zamisli in mod natural, dupa randuiala inscrisa in fire de Dumnezeu, Creatorul vietii. Impiedicarea zamislirii copiilor prin tot felul de mijloace si uciderea copiilor in pantece transforma acutl sexual intr-o sursa de placere fara finalitate, golind astfel pe omul care a ales viata lumeasca de adevaratul lui sens si conducandu-l de fapt spre urmari ce nu vor intarzia sa apara, adica spre nefericire si disperare care vor degenera in final in vicii cu urmari grave.
Transformarea placerilor sexuale intr-un idol duce la alegerea iresponsabila a pornografiei, a mijloacelor contraceptive si a crimei de avort ca modele de viata, incat acestea reprezinta plaga vremii noastre, precum lepra in antichitate si ciuma in evul mediu. O statistica recenta ne informeaza ca prin acceptarea sexualitatii, intreaga tara s-a transformat intr-un adevarat abator in care sunt ucisi fara mila aproape un milion de copii in fiecare an.
Continuare »
 Aseară m-am întâlnit cu câţiva prieteni dragi şi din vorbă în vorbă am ajuns să discutăm despre legalizarea prostituţiei şi a drogurilor. Unul dintre prieteni locuiește de câţiva ani în Spania. El ne povestea câtă amploare a luat la ei fenomenul prostituției, încât pe autostrăzi găsești zeci de femei care fac autostopul. Ne povestea cum o femeie coboară dintr-o maşină, după ce şi-au terminat treabă, şi imediat urca în alta, fiind cerută de următorul client. Oferta este foarte mare şi cererea pe măsură, fetele ajungând să câștige şi 300 de euro pe seară.
El ne spunea că în Spania se pune problema, foarte serios, de legalizare a prostituţiei, pentru că aşa s-ar rezolva mai multe probleme: fetele n-ar mai sta în stradă şi în frig ci într-un club la căldură; n-ar mai fi bătute şi înşelate; fluxul de bani din această activitate “comercială” ar fi impozitat şi asta ar aduce beneficii la bugetul de stat; fiecare fată angajată ar beneficia de carte de muncă şi de plata asigurărilor socială; bolile cu transmisie pe cale sexuală ar fi ţinute sub control; oamenii ar scapă de priveliştea urâtă a fetelor care stau la marginea drumului oferindu-şi trupurile spre vânzare; proxenetismul ar fi eradicat, statul ar avea control mai mare asupra activităţii, şi altele.
Un alt motiv invocat pentru legalizarea prostituţiei este faptul că acele fete nu vor să facă altcevă, pentru că nicăieri nu vor câştiga 5 – 6000 de euro pe lună, cum o fac aici, iar dacă ar munci ca toţi ceilalţi ar câştiga cel mult 1500-2000 de euro.
Cam astea sunt în mare argumentele în favoarea legalizării. Toate aceste argumente au ca efect o oarecare îmbunătăţire a situaţiei materiale pe termen scurt: câteva luni să zicem, după care vor urma efectele dezastruase pe termen lung. Continuare »
Va recomandam cateva cuvinte ale sfantului nostru parinte Arsenie Boca, despre păcatele prin care, inca din copilarie, se tâlhăreşte(se cheltuieşte iraţional) energia genetică, provocand astfel spre maturitate efecte regretabile:
- “De pe la 5- 6 ani apar jocurile cu împunsături necurate de-a mirele cu mireasa cu sora-verişoara, încurajate iresponsabil chiar de părinţii copiilor.
- A doua perioadă începe pe la 14-15 ani în funcţie de gradul de vitalitate a individului(poate începe chiar mai devreme). Acum apare altă formă de desfrânare:onania, malahia, sau pe limba poporului „curvia cu mâna“, de care greu se tămăduieşte. Ea ţine de la 14 până la 75 de ani, dacă nu se îngrijeşte să se despartă de ea.
- Desfânarea cu dobitoacele începe tot în faza copilăriei, poate începe la pubertate sau adolescenţă, această pervertire se întâlneste mai ales la cei debili mintal, care se dezechilibrează astfel şi mai rău. Se poate ţine acest păcat şi după copilărie.
- Acum după aceste păcate dau cu ticăloşia şi în păcatele curviei-stil personal, la care se trece începând cu viaţa adolescenţei. De aceea mulţi nu mai pot veni la căsătorie şi din pricină că ţinuta lor are o gravă defecţiune, contractată înainte. Pe respectivul nu-l mai doare nimic dar nu reuşeşte să convie cu cineva şi să-şi aleagă o soţie. Fetele, de asemenea, au desfrânarea cu mâna dar la ele merge aşa de departe încât ajung să se şi lupte cu nebunia şi greu reuşesc să ajungă la căsătorie. O vom dovedi. Continuare »
 Noi stim de la bunicii nostri si din multe alte istorisiri, ca pana nu demult, daca o fata isi pierdea fecioria era rusine mare, existand riscul ca ea sa ramana necasatorita. Iar daca reusea sa se casatoreasca, atunci la supararile dintre soti, aproape cu siguranta nu scapa de reprosuri.
Aceasta tendinta s-a pastrat si in ziua de astazi, pentru ca fetele care si-au pierdut fecioria inainte de a-si cunoaste sotul, sunt rau vazute in societate, iar baietilor nu li se reproseaza nimic, ba din contra, sunt chiar laudati ca au dobandit “experienta sexuala”. Acest mod de a privi lucrurile este nedrept intrucat pacatul desfranarii intineaza trupul si sufletul omului in aceeasi masura indiferent daca esti baiat sau fata.
Cauzele pentru care pierderea ferioriei la fete este privita mult mai aspru decat la baieti se datoreaza, se pare, firii mai delicate si mai gingase a femeilor care este mai usor de asociat cu bunatatea si curatia, in comparatie cu cea a barbatilor care este mai rebela si inclina spre dezinvoltura, dar si datorita faptului ca fetele sunt viitoare mame, purtand in pantece rodul iubirii lor.
Deci pantecele femeii, este casa a copilului pentru primele 7-9 luni de viata, si-atunci se pune intrebarea: In ce fel de “casa” va locui acel copil? Intr-o casa murdarita cu desfranare sau curata si pazita prin taina casatoriei? Si daca mergem mai departe, sa ne gandim ce-am zice noi, in calitate de copii, despre parintii nostri, presupunand ca amandoi au cazut la tinerete in desfranare? Cu siguranta ne-ar parea mai rau pentru mama, caci intotdeauna mama este in ochii nostri ca un inger, ca o raza de lumina in viata noastra, intotdeauna mama este…mama. Continuare »
 “Desfrânarea este, în general, poftirea sau satisfacerea fără rânduială şi nepermisă de legea morală a plăcerilor sexuale. Desfrânarea se poate săvârşi: a) în cuget, adică prin închipuiri şi pofte; b) prin cuvinte şi fapte, c) după rânduiala firească, când se face în afara căsătoriei, d)împotriva rânduielii naturale, ca în păcatele sodomiţilor, care este aşezat între păcatele strigătoare la cer, e) după persoanele care o săvârşesc: desfrânare simplă, incest, adulter şi sacrilegiu.”
“Demonul preacurviei îl sileşte să poftească trupuri diferite. El are mai cu seamă grijă de cei care se înfrânează, pentru ca aceştia, nedobândind nimic, să lase totul baltă. Şi, mânjind sufletul, el îl încovoaie spre trebi mârşave. Ba îl face să spună, ori să asculte tot felul de vorbe ca şi cum lucrul cu pricina ar fi chiar în faţa ochilor lor.”
Desfrânarea este un păcat foarte grav. Patericul îl numeşte cădere, şi aşa cum zice Sfânta Scriptură este păcatul ce îl facem în trup. Din desfrânare se naşte nesocotinţa, orbirea minţii, iubirea de sine, ura lui Dumnezeu, alipirea de cele materiale, groaza de moarte etc. Continuare
 Una dintre cele mai mari probleme ale noastre astăzi este trăirea în concubinaj. Doi tineri se hotărăsc să se mute împreună fără să fie cununaţi de Dumnezeu în Biserică şi fără să aibă acte la starea civilă. Poate visau de mult la acest lucru, şi acum e aşa simplu, nu mai au nevoie să facă nuntă, să adune atâta lume ca să se poată bucura unul de altul, ci trebuie doar să vrea şi gata.
Foarte mulţi tineri în ziua de astăzi fac lucrul acesta, mai ales pentru că a început să pară ceva normal sau chiar mai rău pare un pas firesc în viaţă pe care toată lumea trebuie să-l facă. De câţiva zeci de ani încoace numărul divorţurilor a crescut destul de mult, mai ales ca o consecinţă a felului cum privesc tinerii căsătoria.
“Şi ce dacă mă mut împreună cu prietenul meu (sau cu prietena mea), toată lumea face aşa, vremurile s-au schimbat nu mai e ca înainte. Eu nu cred că e păcat.” Asta este ideea cu care se consolează cei care se mută împreună şi încă îi mai mustră conştiinţa.
Sfinţii ne spun că este unul dintre cele mai mari păcate, desconsinderându-L pe Dumnezeu şi ajutorul Lui.
Să ne gândim mai întâi la cei căsătoriţi: dacă cumva se ceartă din diferite motive şi ar avea gânduri de despărţire, părinţii i-ar sfătui imediat şi i-ar îndemna staruitor să se împace. Naşii lor la fel ar discuta cu ei şi ar încerca să-i ajute ca să-şi rezolve supărările. Prietenii şi colegii care ştiu că cei doi sunt căsătoriţi de ceva timp i-ar consola şi i-ar încuraja să se împace. Toată lumea ştie că ei sunt căsătoriţi, toată lumea e conştientă că în căsătorie mai apar certuri şi neînţelegeri şi e normal să le rezolvi, şi astfel toţi cei din jurul lor i-ar sfătui să se împace pentru că o familie nu se desparte aşa uşor. Majoritatea celor din jur îi vor sprijini să nu se despartă, să ierte şi să meargă înainte. Continuare
 A venit primavara; sau ma rog, e pe cale sa vina…si e atat de frumos. Toate par vesele: pasarile, animalele, natura, oamenii si intreaga creatura a Lui Dumnezeu. Tu nu simti cum ca recapeti asa deodata o pofta de viata, o dorinta de a reincepe sa visezi, sa planifici tot felul de lucruri pentru tine si pentru cei dragi tie? Nu esti mai optimist? Nu te simti mai puternic? Eu unul, da.
E frumos ca e asa pentru ca toate sunt din atotintelepciunea lui Dumnezeu. Si dupa iarna vine intotdeauna primavara si ca o dezghetare a inimii noastre spre frumos, spre curat, spre vesel. Dar mie mi se pare ca foarte strans legat de acest aspect, de primavara naturii, care este cat se poate de adevarat si perfect vizibil in viata noastra, este si o primavara a dorintei de pacat, a poftei de cadere, a optimismului cu care desfranam noi tinerii, primavara.
Eu unul traiesc cu o bucurie imensa atunci cand simt ca se apropie primavara, dar totodata stiu ca dupa ce se dezgheata zapada si trece frigul, imi va fi foarte greu. De ce? E foarte simplu. Pentru ca in aceasta bucurie a primaverii, in acest soare care ne mangaie cu razele sale, in pietele pline cu zarzavaturi, in pasarile vesele, in chipuri zambitoare si in tot ce face sa simtim ca e primavara…trupul meu se aprinde si spre pacat, cu mai multa inflacarare.
Nu simti la fel? Continuare
 A doua luptă o avem împotriva curviei şi a poftei trupeşti. Pofta aceasta începe să supere pe om de la cea dintîi vîrstă. Mare şi cumplit război este acesta şi luptă îndoită cere. Căci acest război este îndoit, aflîndu-se şi în suflet, şi în trup. De aceea trebuie să dăm lupta din două părţi împotriva lui. Prin urmare, nu ajunge numai postul trupesc pentru dobîndirea desăvîrşitei neprihăniri şi a adevăratei curaţii, de nu se va adăuga şi zdrobirea inimii şi rugăciunea întinsă către Dumnezeu şi citirea deasă a Scripturilor, şi osteneala, şi lucrul mîinilor, care abia împreună pot să oprească pornirile cele neastîmpărate ale sufletului şi să-1 aducă înapoi de la nălucirile cele de ruşine.
Mai înainte de toate însă foloseşte smerenia sufletului, fără de care nu va putea birui nimeni nici curvia, nici celelalte patimi. Deci de la început trebuie păzită inima cu toată străjuirea de gîndurile murdare (Prov. IV, 23). „Căci dintru aceasta purced, după cuvîntul Domnului, gînduri rele, ucideri, preacurvii, curvii” (Matei XV, 19) şi celelalte. Deoarece şi postul ni s-a rînduit de fapt nu numai spre chinuirea trupului, ci spre trezvia minţii, ca nu cumva, întunecîndu-se de mulţimea bucatelor, să nu fie în stare să se păzească de gînduri.
Deci nu trebuie pusă toată strădania numai în postul cel trupesc, ci şi în meditaţie duhovnicească, fără de care e cu neputinţă să urcăm la înălţimea neprihănirii şi curăţiei adevărate. Se cuvine, aşadar, după cuvîntul Domnului, „să curăţim mai întîi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să se facă şi cea din afară curată” (Matei XXIII, 26). De aceea să ne sîrguim, cum zice Apostolul, „a ne lupta după lege şi a lua cununa” (2 Tim. II, 5) după ce am biruit duhul cel necurat al curviei, bizuindu-ne nu în puterea şi nevoinţa noastră, ci în ajutorul Stăpînului nostru Dumnezeu. Continuare
 Totuşi, nu mă pot abţine de a pomeni un lucru care produce extrem de multe şi grele dificultăţi în educarea copiilor. Când soţul nu dă pace sarcinii (zice el că se poate, sau nu vrea altfel, sau se declară stăpân pe legile naturii) atunci copiii vin pe lume cu predispoziţia precoce spre sexualitate. Aceasta îi face îndărătnici şi foarte greu educabili (sunt certaţi cu disciplina, unii genetic prezintă cromozomul criminalităţii şi chipurile, circumstanţe atenuante în justiţie). Fug de la şcoală şi încep aventurile. Deci tot în răspunderea soţului se soldează şi aceste necazuri. Explicaţia biologică: au crescut în mediul uterin hrăniţi cu sânge prea îmbibat cu testosteron, hormon sexual masculin.
De ce este oprită toată vremea sarcinii? O dată, pentru că nu mai are rost [copilul nu mai trebuie chemat la viaţă căci el este deja în pântece!], apoi, pentru că toate simţirile celor doi părinţi, mai ales ale mamei, prin care trece în vremea aceea, se întipăresc cu deosebire în mugurele ce s-a plămădit. Deci, iată o mare cheie a lucrurilor: precum au fost purtările şi toate simţămintele mamei, în vremea celor nouă luni. aşa va fi şi moştenirea copilului ce se va naşte, pe toată viaţa sa. Dacă părinţii i-au tulburat tocmirea cu fărădelegea desfrânării, aceasta se va întipări într-însul cu tărie mare. Iar când se va naşte, până nu ajunge să priceapă, se va juca cu sora de-a mirele şi mireasa, şi încă de Ia 7 ani.
Mai târziu, va cerca la dobitoace, sau se va deda la curvie cu mâna, pe urmă curvie în regulă, patimi care îi vor omorî milioane de celule nervoase. Şi de nu se va întâlni cu cineva care să-i cunoască boala, pe la vârsta căsătoriei va ajunge în doaga nebuniei. Despre sporul la carte nici nu mai vorbesc; patima aceasta le tâmpeşte mintea, căci începe să se poată face pe la 14 ani, iar dacă nu i se dă de leac, nu lasă pe om să ajungă nicidecum la 70 de ani. Toate patimile slăbesc puterea de împotrivire a sufletului, pustiind şi trup şi suflet şi pierzându-le pe amândouă pentru totdeauna. Cei ce pătimesc de aceasta, întâi să se tămăduiască, apoi să se căsătorească. Continuare
 În toate necazurile sa cerem ajutorul lui Dumnezeu. Si daca nu avem copii, sa cerem, iar daca avem sa-i crestem cu multa grija si sa-i tinem departe pe tineri de orice viciu, dar mai ales de desfrânare.
E un razboi greu acesta si nimic nu-i ispiteste mai rau pe tineri decât desfrânarea. Sa-i împresuram de peste tot cu sfaturi, sa le spunem ce-i asteapta, sa-i speriem, sa-i convingem si, în ultima instanta, sa-i amenintam. Daca-si înving aceasta dorinta, nu vor mai fi stapâniti cu usurinta de vreo alta. Vor fi mai presus de bani, îsi vor stapâni pornirea de a se îmbata, se vor da înapoi cu cea mai mare grija si de la dezmat si de la legaturile primejdioase, îi vor respecta mai mult pe cei ce le-au dat viata, dar vor respecta mai mult oamenii în general. Si invers, cine nu respecta un tânar întelept?
Cine nu va îmbratisa si nu va saruta un tânar care si-a înfrânat dorintele nepotrivite? Si ce om cu stare nu va voi sa-i dea din toata inima fiica de sotie, chiar de-ar fi sa fie cel mai sarac din toti? Asa cum nimeni nu este atât de sarac, atât de strâmtorat sau de nefericit încât sa vrea sa se înrudeasca cu un tânar care traieste în risipa, nedezlipit de femeile usoare, fie el cel mai bogat om din lume, tot asa nimeni nu este atât de nesabuit încât sa respinga sau sa dispretuiasca un tânar cuminte si întelept.
Daca vrem sa fie respectati de oameni copiii nostri si iubiti de Dumnezeu, sa le împodobim sufletele si sa-i conducem cu întelepciune la casatorie. Astfel bunurile pamântesti se vor revarsa în casa lor ca din izvoare nesecate, Dumnezeu le va fi mereu binevoitor, se vor bucura de cinste si aici, în viata pamânteasca, si în cea viitoare si fie ca de ea sa ne bucuram si noi…
(Sfantul Ioan Gura de Aur (Parinti, copii si cresterea lor)
|
|
Comentarii