20 articole la fiecare click |
 Ne ingrijim deseori de aspectul fizic, de aspectul exterior si nu de cel interior. Suntem nemultumiti de felul in care ne-a plasmuit Dumnezeu in pantecele mamelor noastre, si incepem sa ne creem singuri o imagine pe care ceilalti sa o aprecieze, eventual, sa o admire. Mai ales tinerii, sunt atat de preocupati de acest aspect, incat au uitat ca frumusetea chipului vine din interior, vine din inima.
Credeti ca toate produsele make up, tot ceea ce vedeti la televizor sau pe internet, va ajuta sa imbunatatiti ceva? Machiajul pentru mine este o masca. O masca ce acopera toate “defectele”. Dar care “defecte”, stau si ma intreb?! Defecte care defapt El ni le-a daruit, dar acestea nu se numesc defecte deoarece noi suntem creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Iar in Dumnezeu nimic nu este defect. Infrumusetarea trupeasca are rolul de a aduce intunericul in sufletele noastre, pe cand in Dumnezeu intuneric nu este, ci Lumina Lui este nepatrunsa si neapropiata . Insa nu toti stiu aceasta. Sau cei ce stiu, nu vor sa creada. Nu vor Lumina.
Cand ne mandrim cu trupurile noastre, sufletul devine mort. Smochinul acoperit de frunze este arătos la vedere, dar nu s-a învrednicit de bunăvoința Domnului, fiindcă nu avea roade; iar roade nu avea fiindcă nu avea putere lăuntrică de rodire. Câți asemenea smochini nu sunt în viața duhovnicească?! (Sf. Teofan Zavoratul).
La arătare totul e frumos, dar înăuntru, gol. Caci mandrindu-ne cu trupul nu dobandim bucurie sau plinatate, ci golirea bunatatii din suflet. Si putem spune ca nu suntem impliniti atunci cand aratam bine, ci doar atunci cand suntem apreciati pentru ceea ce suntem cu adevarat inauntrul nostru. Si fara frumusetea sufletului, nimeni nu este apreciat cu adevarat.
Continuare »
 Sunt destui tineri, mai ales in zilele noastre, care desi au fost crescuti intr-un mediu lipsit de credinta in Dumnezeu, totusi calatoresc cu intrebarea, vazand ca omul, oricat de multe asemanari ar avea cu animalele, totusi are anumite trasaturi care il disting clar fata de ele, trasaturi care rascolesc insasi ratiunea noastra de a fi: De ce oamenii se sinucid iar animalele nu? De ce oamenii isi avorteaza proprii copii, iar animalele isi dau chiar si viata pentru a-si apara puii? De ce animalele nu au deviatii de comportament sexual, decat in cazuri cu totul exceptionale iar omul incalca cu homosexualitatea pana si cele mai vadit elementare lucruri? De ce noi purtam haine iar animalele nu?
Dintre aceste cateva intrebari capitale, vom incerca sa raspundem doar la ultima dintre ele, data fiind complexitatea fiecarei probleme in parte.
De ce purtam haine? Datorita gandirii noastre modelate de catre teoria ateista a evolutionismului, primul reflex de a raspunde, ar fi sa spunem pentru protectia trupului fata de intemperii (mai ales de frig), pentru confortul personal, si pentru igiena. Totusi, lucrurile nu stau chiar asa.
Pe lângă raţiune, mai există o însuşire care îl deosebeşte pe om de animal: aceasta este pudoarea, sau simţul ruşinii, sau capacitatea de a roşi. Un câine sau oricare alt animal nu simte nevoia să-şi pună haine pe el când iese în public. In schimb omul, simte aceasta necesitate fata de semeni, si doar atunci când îşi pierde mintea, îşi pierde, totodată, şi simţul ruşinii. De aceea nudismul la om, dupa caderea in pacat, este semn al nebuniei.
Si iata, in cele ce urmeaza, principalul motiv pentru care purtam haine, si care a fost prima haina purtata de om:
“Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte. Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: “Adame, unde eşti?” Răspuns-a acesta: “Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns”. Şi i-a zis Dumnezeu: “Cine ti-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ti-am poruncit să nu mănânci?”" (Geneza)
Ruşinea îi făcea să se ascundă de privirea lui Dumnezeu. Dar pestelca din frunze de smochin nu era suficientă, acum după căderea în păcat, pentru a proteja intimitatea omului. De aceea trebuia protejat mai bine şi mai complet. Asa ca “Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine din piele şi i-a îmbrăcat cu ele” (Gen 3, 21). Continuare »
 Una din formele pe care o ia goana dupa placere si confort a omului de astazi, este tabietul. Fie ca este cafeluta servita in fiecare dimineata, uitatul la televizor in mod constant la o emisiune sau la un serial, fie ca este vorba de un hobby practicat zilnic, search-ul de seara pe net, sau de somnul si stirile de dupa pranz, toate acestea se reduc la un singur cuvant: tabiet.
Tabietul este un obicei fix, prin care ne satisfacem o dorinta, o bucurie in mod egoist, fara a impartasi acea bucurie cu Dumnezeu si cu aproapele. Si bine este de stiut ca orice bucurie a noastra, pe care nu o impartasim cu Dumnezeu si cu aproapele este o bucurie egoista.
Tabietul il recunoastem usor ca boala fata de ceilalti ai nostri. In general, o persoana care are tabieturi, devine imediat irascibila si indispusa daca ii este intrerupt tabietul, adica sursa bucuriei egoiste.
Nu este greu sa ne recunoastem nici propriile tabieturi, insa greu este sa ni le tratam. Cand nu ne satisfacem un tabiet din varii motive (o vizita neasteptata, o problema urgenta de rezolvat, sau o banala pana de curent), devenim tafnosi, agitati si nu ne gasim starea, si toate aceasta deoarece egoismul neconsumat isi cere acum drepturile pe care i le-am dat in fiecare zi, cate un pic, cate un pic. De aceea un om cu tabieturi, pe care nu poate sa si le satisfaca, este ca un leu in cusca. Lipsa placerii nu-i da pace si nimic nu-i poate intra in gratii.
Si cati dintre noi nu ne-am plans ca am avut o zi “proasta” cand nu ne-am baut cafeaua de dimineata, cand nu ne-am aranjat in oglinda inainte de a iesi din casa, si in general cand nu am satisfacut egoismul propriu la timpul si locul in care de obicei il satisfaceam?!
Continuare »
 Cred ca unul din “sporturile” cele mai practica ale tinerilor, in ziua de astazi, este privitul in oglinda. Pentru multi tineri este aproape de neconceput sa iesi din casa fara a te uita in oglinda macar odata. Dar si macar atat de-ar fi.
Adesea, imediat ce am pus o haina pe noi, ne uitam in oglinda sa vedem cum aratam. Apoi ne aranjam frizura, si iarasi aruncam o privire de ansamblu in oglinda. Ne incaltam si iarasi facem la fel, pana iesim din casa, aruncand priviri peste priviri asupra imaginii noastre din oglinda. Pe strada, la scoala, la supermarket sau la servici, nu se poate sa nu trecem prin dreptul unei oglinzi sau a unui geam cu reflexie puternica si sa nu tragem cu coada ochiului macar, pentru a vedea daca imaginea noastra este placuta, daca ne sta bine parul sau vreun alt detaliu al trupului.
Poate pare ciudat sau scandalos, dar acest obicei al nostru este un barometru care ne arata extrem de fidel cat de mult ne iubim pe noi insine, cat de mult ne inchinam trupului nostru si cat de narcisisti si senzuali suntem. La fel ca si mancarea, oglinda nu este ceva rau in sine, insa rau este cum si cat o intrebuintam. Daca mancam mai mult decat cere firescul, dam in patima lacomiei pantecelui, iar de la aceasta dam in desfranare si celelalte rele ale trupului. La fel patim si cu privitul in oglinda. Daca ne facem un obicei de a ne privi mai mult decat este nevoie, sufletul incepe sa devina iubitor de sine, egoist si mandru. Dar tot din cauza privitului in oglinda in exces, capatam complexe asupra frumusetii noastre fizice, complexe care ne urmaresc pana la varste inaintate si nu ne lasa sa ne comportam firesc, ci mereu ne dau o stare de inferioritate, de indispozitie si de o jena prost inteleasa, de parca frumusetea nu este ceva personal ci un stas international al castravetilor din rafturile magazinelor.
Continuare »
 Daca observam atent oamenii de astazi si in general, societatea, vom vedea imediat ca este stapanita de patima senzualitatii. Epoca noastra este prin excelenta senzuala. [Senzualitatea a devenit atat de prezenta in muzica, sport, filme si reclame, in toate revistele de moda si in general tot ceea ce este adresat tinerilor, incat este extrem de greu sa mai vedem cat de mult ne afecteaza viata duhovniceasca, si cat de mult ne-a inrobit aceasta patima prin multele ei lanturi cum ar fi stima si admiratia de sine, comoditatea, egoismul, moftul si sensibilitatea exagerata a sentimentelor proprii n.n.]. Si omul inclina continuu spre aceasta groznica patima, care ii distruge toata viata si il priveaza de posibilitatea comuniunii cu Dumnezeu. Intr-adevar patima senzualitatii este aceea care infesteaza lucrarea mantuirii. Un suflet senzual este cu desavarsire nepotrivit sa devina vas al Preasfantului Duh si sa simta in el prezenta lui Hristos.
Chestiunea este foarte importanta si in cele urmatoare vom analiza aceasta patima. Vom vedea manifestarile ei, vom examina cauzele din care pleaca si vom urmari sa descriem modul scaparii noastre si al eliberarii noastre de aceasta.
La inceput trebuie sa fie spus ca senzualitatea este una dintre cauzele centrale ale intregii neoranduieli sprituale si trupesti. De la aceasta pornesc toate relele si se avanta in suflet si in trup toate patimile. Sfantul Theodor, episcop al Edesei, invata ca trei sunt patimile generale prin care se nasc toate celelalte. Aceste trei patimi sunt senzualitatea, zgarcenia si mandria. Din acestea se nasc alte duhuri de viclenie si in continuare “din acelea se naste mult roi de patimi si feluri de rautate manifestata in diferite moduri“
Continuare »
 “Nu va amagiti: Dumnezeu nu Se lasa batjocorit; caci ce va semana omul, aceea va si secera. Cel ce seamana in trupul sau insusi, din trup va secera stricaciune; iar cel ce seamana in Duhul, din Duh va secera viata vesnica.” (Galateni 6:7-8)
…Iar vietuirea noastra ne vadeste ca suntem oameni ravnitori mai mult la trup decat la suflet.
Ne ostenim adesea pentru hrana trupului cu prepararea feluritelor mancaruri, care mai de care mai gustoase si de rasfat pantecelui, dar zabovim de multe ori in a culege hrana duhovniceasca, gatita de Dumnezeu prin sfintii Sai, si care sta gata sa fie servita si sa ne rasfete sufletele pe saturate.
Ne impodobim cu haine frumoase spre a placea noua si celor din jur, dar haina sufletul o lasam mereu roasa si murdarita de pacat. Tocmai haina care ne este biletul de intrare in vesnicie, tocmai pe aceasta nu o ingrijim. Prin acestea se vede ca avem cu totii ravna in noi, dar de multe ori nu o carmuim cum trebuie.
Si nu se cade, ca asa cum ne ferim picioarele de gropi, de piedici si de necuratii, sa ne ferim si sufletul de a cadea in pacat si in mizeriile pe care ni le aduce? Cum oare ne rusinam atunci cand ne impiedicam pe strada in vazul cuiva, dar atunci cand ne impiedicam cu obisnuinta in pacate nu ne rusinam de nimeni si nimic?
Asa cum alergam iute sa ne inbaiem trupul ca sa fim curati atunci cand vedem ca incepe sa miroasa urat, si-l dam cu felurite parfumuri sa fim placuti, oare nu se cade ca macar pe-atata sa ne spalam sufletul prin lacrimile pocaintei? Nu se cade sa alungam miasma egoismului din noi cu dusul milosteniei?
Si cand te dai seara de seara cu diferite creme pentru pastrarea tineretii, de ce nu-ti ungi si sufletul ranit de pacate cu alifiile rugaciunii si ale cugetarii la cele sfinte? De ce sa-ti straluceasca fata trupului in intunericul noptii, care pana la urma ajunge zbarcita si urata la infatisare oricat te-ai stradui, cand chipul sufletului sta inegrit de rautati si la lumina zilei? Continuare »
 Folosirea parfumurilor si grija trupului duc la savarsirea a patru mari lucruri rele, dupa cum ne spunea regretatul parinte Constantin Mihoc:
- diminuează timpul şi preocuparea pentru înfrumuseţarea şi împodobirea sufletului cu virtuţi;
- introduce în suflet mândria şi slava deşartă;
- introduce pericolul desfrânării şi adulterului, atât pentru cea (cel) care se împodobeşte, cât şi pentru cei care se află în preajma ei (lui);
- face să se cheltuiască bani şi bunuri materiale în detrimentul milosteniei.
Dar sa-l lasam mai bine pe Sfantul Ioan Gura de Aur, sa ne spuna cum stau lucrurile cu parfumurile, mai ales noua, parfumatilor de astazi cu toate mirosurile stricaciunii: ale desertaciunii si comoditatii, ale inchipuirii de sine si ale nepasarii dar si ale mirodeniilor de tot felul, cu care ne ascundem adevarata infatisare:
“Haide să mergem şi la altă poartă, la miros. Şi prin această poartă se introduce în suflet vătămare dacă nu este bine astupată, spre exemplu: parfumurile şi mirosurile plăcute. Nimic nu nimiceşte atâta vigoarea sufletului, nimic nu-l moleşeşte atâta cât mirosirea parfumurilor plăcute. Dar mi-ar obiecta cineva:
- Ce vrei să spui? Trebuie să-mi facă plăcere murdăria?
- Nu spun asta, dar să nu fie nici una, nici alta. Nici un copil să nu se parfumeze, îndată ce creierul a primit mirosul, a moleşit tot trupul. Prin parfum se aprind plăcerile şi se dă naştere păcatului. Prin urmare, astupă şi această poartă! Rostul mirosului este de a respira aerul, nu de a primi mirosurile plăcute. Poate că unii vor râde că ne ocupăm de lucruri mici când vorbim despre un astfel de mod de purtare. Nu este vorba de lucruri mici, ci de fiinţarea, de educaţia şi formarea întregii lumi, dacă se aplică aceste reguli spuse de mine.” (Despre slava desarta si despre crestearea copiilor) Continuare »
 Poate am auzit de multe ori spunandu-se ca frumusetea vine din interior sau ca Imparatia Cerurilor este in inima noastra, dar am perceput acestea fie ca pe o simpla metafora, fie ca pe ceva imposibil de avut.
Dar iata in continuare cuvintele cuviosului nostru parinte Siluan Athonitul, despre cum se pierde si cum se castiga frumusetea chipului.
“Am cunoscut odata un baietel. Era ca un inger: ascultator, constiincios si bland, alb si imbujorat la fata, cu ochi luminosi, adanci, buni si linistiti. Dar cand a crescut, a inceput sa traiasca in necuratie si a pierdut harul dumnezeiesc; iar cand a ajuns la treizeci de ani semana in acelasi timp cu un om si cu un demon, cu o fiara salbatica si cu un talhar, si toata infatisarea lui era aspra si infricosatoare.
Am cunoscut si o fata foarte frumoasa, cu o fata atat de luminoasa si placuta, ca multe fete pizmuiau frumusetea ei. Dar pacatele au facut-o sa piarda harul, si abia de te mai puteai uita la ea.
Dar am vazut si altceva. Am vazut oameni care veneau in monahism cu fete uratite de pacate si de patimi, dar care, prin pocainta si printr-o viata cucernica, s-au schimbat si au ajuns foarte placuti la vedere.
Odata, Domnul mi-a dat sa vad la Vechiul Russikon un ieromonah duhovnic la vremea marturisirii, in chipul lui Hristos. Statea in picioare in locul in care se asculta marturisirile, stralucind in chip negrait si, desi parul sau era cu totul alb din pricina varstei inaintate, fata lui era frumoasa si tanara, ca a unui baiat. Am vazut un asemenea chip la un episcop in timpul Liturghiei. L-am vazut asa si pe parintele Ioan din Kronstadt, care prin fire era la infatisare un om obisnuit, dar prin harul lui Dumnezeu fata sa stralucea ca un inger si voiai sa te uiti la ea.
Astfel, pacatul urateste pe om, dar harul il face frumos.”
Extras din cartea “Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei” (Sf. Siluan Athonitul)
 A venit primăvara, e cald afără şi frumos; am început să ne îmbrăcăm iarasi cu haine mai subţiri şi mai lejere. Pentru mine ca băiat, marea problemă de acum şi până la toamnă este să-mi păzesc ochii de fetele pe care le voi întâlni cu privirea pe stradă. Majoritatea covârşitoare a fetelor poartă pantaloni stransi pe trup şi se îmbracă foarte sumar vara, iar cele care poartă fuste, le poartă mulat sau mini. Tot acum se poartă maiouri, tricouri, bluze sau fuste transparente sau cu decolteuri si tăieturi adânci.
E foarte greu ca băiat să te păzeşti de atâtea “privelişti” smintitoare. Iar ca tabloul cotidian să fie complet încep să apară reclame la tot pasul cu femei în costume de baie sau cine mai ştie cum. Problema este în primul rând la noi, căci ar trebuie să fim mai atenti la paza mintii, să ne rugam mai mult la Dumnezeu, dar vai de acelea (aceia) prin care vine sminteala.
Iată câteva cuvinte de dojana ziditoare pentru cum ar trebuie să ne îmbrăcăm, de la avva Filothei Zervakos:
“Despre femei ce să mai spun? Nu au în minte altceva decât cum să se împodobească. Se întrec una pe alta în veşminte. Ce să spun şi despre îmbrăcămintea necuviincioasă pe care le îndeamnă să o poarte născocitorul răutăţii, diavolul. Vai şi amar! Cum de nu le e ruşine femeilor creştine? Ţigăncile şi musulmanele se îmbracă decent, pentru a nu-i sminti pe bărbaţi, pe când femeile creştine, care au tradiţie de la Hristos, de la apostoli, de la Sfinţii Părinţi să se îmbrace decent, au ajuns la nebunie desăvârşită prin felul în care se îmbracă! Taţii şi mamele să fie pilde bune şi să nu-şi lase copiii – povăţuindu-i cu iubire de Dumnezeu – să se îmbrace necuvios. Iar bărbaţii să le ferească pe femeile lor de îmbrăcămintea indecentă, căci vor da socoteală în ziua Judecăţii. Femeile care intră în biserica lui Dumnezeu îmbrăcate necuviincios şi fără de ruşine, fac voia diavolului. Mai bine să nu calce pe la biserică, fiindcă în afară de faptul că nu au nici un folos din asta, îi vatămă şi îi smintesc şi pe ceilalţi credincioşi din biserică. Continuare
 Nu de putine ori in viata noastra, ne-am simtit complexati din cauza “imperfectiunilor” trupului nostru. Ne-am simtit inferiori fata de alti semeni mai dotati fizic si mai aratosi si ne-am fi dorit si noi sa aratam cat de cat mai frumos. Mi-as dori sa am un piept mai generos, solduri mai armioase, un abdomen mai ferm, un fizic cu care sa nu ma mai simt aiurea cand ies afara. Dar nu-ti mai face griji, aceste ganduri care ne bantuie adolescenta aproape zilnic sunt o boala care se vindeca.
Problema de fapt nu este fizicul nostru ci modul in care mintea noastra percepe frumusetea. Si care este frumusetea trupului? Trebuie cumva ca frumusetea sa aibe un standard, niste norme de catalog ca produsele alimentare de pe rafturile supermarketurilor? Pentru ca nici eu nu mi-am pus intrebarea esentiala cand eram adolescent te intreb: Te-ai intrebat vreodata de ce vrei sa arati cu atata zel altfel decat arati acum? De ce te deranjeaza atat de mult unele aspecte ale trupului tau? Aceasta se intampla pentru ca ni s-a format prin toate mijloacele mass-media, o gandire a strandardizarii frumusetii fizice.
Actorii au bicepsi si umeri mari, actritele si vedetele muzicii silueta de balerina, prezentatorii tv au dintii de un alb impecabil, in reclame vedem mereu tinere domnisoare cu forme ispititoare si barbati cu muschii uleiati si bronzati ce te cuceresc pe loc. Iar in mijlocul lor ma aflu eu, cu toate “defectele” mele fizice de care m-am saturat. Asa am inceput usor, usor sa credem ca daca esti baiat trebuie musai sa ai abdomen cu patratele, pieptul musculos si picioare de van-damme, iar daca esti fata trebuie sa ai vestitul 90-60-90, iar daca nu, cel putin o talie fara excese adipoase, si forme cat mai suave. Continuare
|
|
Ne ingrijim deseori de aspectul fizic, de aspectul exterior si nu de cel interior. Suntem nemultumiti de felul in care ne-a plasmuit Dumnezeu in pantecele mamelor noastre, si incepem sa ne creem singuri o imagine pe care ceilalti sa o aprecieze, eventual, sa o admire. Mai ales tinerii, sunt atat de preocupati de acest aspect, incat au uitat ca frumusetea chipului vine din interior, vine din inima.
Comentarii