20 articole la fiecare click |
 “Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, Îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii.
Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori. Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti. ” ( Coloseni 3: 12 -16)
Când am citit primul cuvânt ,,îmbrăcaţi-vă”, m-am dus cu gândul la câtă forfotă este în aceste zile pentru ţinutele de Revelion. Se cheltuie enorm pentru o seară, pentru câteva ore… Şi mă gândeam că nu se prea cheltuie nimic pentru
“ţinuta” neceasră în Veşnicie… Haina sufletului aşteaptă de atâta timp să o îmbrăcăm, dar noi uităm de suflet. Nu-i auzim plânsul…
Uneori am vrea să o îmbrăcăm, dar uităm să dezbrăcăm ceea ce e vechi, murdar, strâmt şi nepotrivit cu Cerul… Haina sufletului e una foarte strălucitoare. Este brodată cu firul de mătase albă a iubirii de semeni, este împodobită cu diamantele înţelepciunii de Sus dobândită prin adâncirea în Cuvânt… Foşnetul hainei e doar cântec şi simfonie, iar lumina ei seninul privirilor ce văd îngeri.
Dacă în cele lumeşti, omul caută o ţinută cât mai scumpă, cât mai strălucitoare, şi în cele sufleteşti se cere cu atât mai mult! Ce e poate fi mai frumos ca haina de mireasă? Nimic! De aceea Însuşi Hristos, Mirele Ceresc, ne vrea cu o astfel de haină…şi o vrea albă, şi împodobită, şi fără nici o cută sau vreo pată…El ne dă mâna de ajutor…şi ne îndeamnă unii pe alţii a ne sprijini în această împodobire pentru ,,Revelionul” ceresc, ce nu va fi doar doar câteva ore, ci o veşnicie…Şi nu va fi un simplu revelion, ci va fi o Nuntă…
Acum, să ne uităm în oglindă din nou, în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu, să vedem dacă haina noastră sufletească va fi o bucurie pentru Mire!
Aa! Să nu uităm de accesorii: surâs candid, privire sfântă, mers lin, şoaptă caldă, gânduri de pace…şi inimă de Cer…
( Mariana L. )
 Una din formele pe care o ia goana dupa placere si confort a omului de astazi, este tabietul. Fie ca este cafeluta servita in fiecare dimineata, uitatul la televizor in mod constant la o emisiune sau la un serial, fie ca este vorba de un hobby practicat zilnic, search-ul de seara pe net, sau de somnul si stirile de dupa pranz, toate acestea se reduc la un singur cuvant: tabiet.
Tabietul este un obicei fix, prin care ne satisfacem o dorinta, o bucurie in mod egoist, fara a impartasi acea bucurie cu Dumnezeu si cu aproapele. Si bine este de stiut ca orice bucurie a noastra, pe care nu o impartasim cu Dumnezeu si cu aproapele este o bucurie egoista.
Tabietul il recunoastem usor ca boala fata de ceilalti ai nostri. In general, o persoana care are tabieturi, devine imediat irascibila si indispusa daca ii este intrerupt tabietul, adica sursa bucuriei egoiste.
Nu este greu sa ne recunoastem nici propriile tabieturi, insa greu este sa ni le tratam. Cand nu ne satisfacem un tabiet din varii motive (o vizita neasteptata, o problema urgenta de rezolvat, sau o banala pana de curent), devenim tafnosi, agitati si nu ne gasim starea, si toate aceasta deoarece egoismul neconsumat isi cere acum drepturile pe care i le-am dat in fiecare zi, cate un pic, cate un pic. De aceea un om cu tabieturi, pe care nu poate sa si le satisfaca, este ca un leu in cusca. Lipsa placerii nu-i da pace si nimic nu-i poate intra in gratii.
Si cati dintre noi nu ne-am plans ca am avut o zi “proasta” cand nu ne-am baut cafeaua de dimineata, cand nu ne-am aranjat in oglinda inainte de a iesi din casa, si in general cand nu am satisfacut egoismul propriu la timpul si locul in care de obicei il satisfaceam?!
Continuare »
 Oriunde te-ai afla, oriunde te-ai duce esti cuprins de neincetata bataie. a ceasului. Orele trec din ce in ce mai repede, la fel si zilele. Te intrebi daca mai ai timp sa faci ceva. Fiind tanar, ai prea multe preocupari. Pe langa programul strict de zi cu zi, trebuie sa te mai si distrezi ca doar “o viata ai”. O iesire in oras cu prietenii, la o terasa, o plimbare la mall si poti spune la final: ce repede a trecut timpul!
Dupa cum stiti, timpul a fost si este cel mai mare “dusman” al omului dar poate fi si cel mai mare aliat. Un parinte spunea ca pentru cei harnici timpul parca se dilata, si au timp sa faca tot ce e nevoie, pe cand pentru cei lenesi timpul se contracta, si simt cu nu mai au timp de nimic.
El ne fura din viata minute, ore, timp in care noi putem face mult mai multe lucruri folositoare pentru suflet. Multi pierdem timp pe lucruri inutile. Acordam mai mult timp acestora dar defapt uitam de noi insine. Uitam de suflet, uitam de ceea ce ar trebui sa facem, fiind copiii Lui. Ne facem timp pentru munca, odihna, familie, cumparaturi, calatorii, intalniri, restaurante, dar numai de suflet nu. Oare ne folosesc acestea cu ceva?
Vom avea Viata Vesnica in cautarea noastra lumeasca? Noi nu avem timp de El, dar El are mereu timp de noi. Noi, în schimb, am înlocuit rugaciunea cu doar o inchinare. Liturghia duminicală e dată deoparte pentru o ieşire cu prietenii, la mall ori în orice alt loc de distracţie. Suntem mereu ocupaţi cu noi înşine, cu preocupările noastre, cu îndatoririle lumeşti, cu petrecerea timpului altfel decât cu Dumnezeu şi altundeva decât la biserică. Iata ce ne spune Parintele Calistrat de la Barnova despre timpul pentru rugaciune: Continuare »
 Daca observam atent oamenii de astazi si in general, societatea, vom vedea imediat ca este stapanita de patima senzualitatii. Epoca noastra este prin excelenta senzuala. [Senzualitatea a devenit atat de prezenta in muzica, sport, filme si reclame, in toate revistele de moda si in general tot ceea ce este adresat tinerilor, incat este extrem de greu sa mai vedem cat de mult ne afecteaza viata duhovniceasca, si cat de mult ne-a inrobit aceasta patima prin multele ei lanturi cum ar fi stima si admiratia de sine, comoditatea, egoismul, moftul si sensibilitatea exagerata a sentimentelor proprii n.n.]. Si omul inclina continuu spre aceasta groznica patima, care ii distruge toata viata si il priveaza de posibilitatea comuniunii cu Dumnezeu. Intr-adevar patima senzualitatii este aceea care infesteaza lucrarea mantuirii. Un suflet senzual este cu desavarsire nepotrivit sa devina vas al Preasfantului Duh si sa simta in el prezenta lui Hristos.
Chestiunea este foarte importanta si in cele urmatoare vom analiza aceasta patima. Vom vedea manifestarile ei, vom examina cauzele din care pleaca si vom urmari sa descriem modul scaparii noastre si al eliberarii noastre de aceasta.
La inceput trebuie sa fie spus ca senzualitatea este una dintre cauzele centrale ale intregii neoranduieli sprituale si trupesti. De la aceasta pornesc toate relele si se avanta in suflet si in trup toate patimile. Sfantul Theodor, episcop al Edesei, invata ca trei sunt patimile generale prin care se nasc toate celelalte. Aceste trei patimi sunt senzualitatea, zgarcenia si mandria. Din acestea se nasc alte duhuri de viclenie si in continuare “din acelea se naste mult roi de patimi si feluri de rautate manifestata in diferite moduri“
Continuare »
 -Ciudat cum suma de 1 leu 2 lei sau 5 lei ni se pare foarte mare cand trebuie sa o dam pentr Biserica sau pentu o revista sau carte duhovniceasca si atat de mica atunci cand o cheltuim la magazin.
-Ciudat cat de greu trec 2 ore atunci cand suntem la slujba Sf Liturghii si cat de repede trec atunci cand ne uitam la televizor , pescuim sau facem cumparaturi.
-Ciudat cum ne bucuram atunci cand un meci de fotbal intra in prelungiri dar ne deranjaza cand slujba religioasa tine putin mai mult ca de obicei.
-Ciudat cum parintii se ingrijesc atat de mult de educatia laica a copiilor si atat de putin de educatia religioasa.
-Ciudat cum fiecare vrem sa ajungem in cer facand ce si cum vrem.
-Ciudat de greu ni se pare sa citim un capitol din Sf Scriptura , din Sf Parinti, un acatist sau o rugaciune , dar cat de usor citim 200-300 de pagini dintr-un roman de succes.
-Ciudat cum credem noi ce spune o persoana, televiziunea sau un ziar, dar punem la indoiala ce spune Biblia sau Sfintii Parinti.
-Ciudat cum nu ne vin in minte cuvinte pentru a ne ruga si cu cata usurinta gasim cuvinte pentru a ne barfi cunoscutii! Continuare »
 Pe scena mantuirii noastre, se perinda de ceva vreme incoace un soi de crestin mai deosebit, ce a dobandit o intreaga armata de adepti. Acesta este Crestinul Modern.
Crestinul modern este cetatean de onoare al acestei lumi, stimat si indragit de aproape toata suflarea. El citeste cu drag din vietile sfintilor, si culege tot ce-i ma digerabil pentru stomacul lui sensibil, care in general are indigestie duhovniceasca la nevointa trupului si la iertarea aproapelui. Vietile sfintilor sunt frumoase si fermecatoare, insa nu putem sa luam prea multe din exemplul lor caci au trait in niste vremuri demult apuse iar acum trebuie sa ne adaptam la cele actuale. De aceea sfaturile legate de grija trupului nu se pot aplica, intrucat atenteaza la imaginea generala a Crestinului Modern. El trebuie sa fie fresh, mereu in ton cu moda, si fiecare petic de asptect exterior ingrijit cu mult sarg. De aceea, are o mare nedumerire si nu intelege care e legatura dintre exterior si interior, dintre trup si suflet, si cum se influenteaza unul pe altul.
Il vadesti pe crestinul modern destul de usor, caci e bun prieten cu tine pana ii faci atingere la ambalajul stralucitor, iar daca il atingi un pic mai apasat, sa-i afli continutul, tipa, sare si se vaita caci bubele de dupa ambalaj isi cer dreptul. Ohhh…de ne-am ingriji sufletele cum isi ingrijeste crestinul modern trupul, fiarele pamantului s-ar culca la picioarele noastre si ar manca din mana noastra fara sa se teama. Asa sfintenie am agonisi. Continuare »
 Am citit acum câteva minute interviul dat de Anca (care are blogul Viaţa la Ţară) pe Hotnews, şi mi-a plăcut foarte mult. Interviul are 110 comentarii care mai de care mai interesante, în care realizez cât de mult avem noi oamenii nevoie de linişte şi deşi toţi suntem coparticipanţi la răul pe care-l suportăm în marile metropole (poluare, aglomeraţie, praf, kitschuri, cozi interminabile, etc.) fiecare am vrea ca lumea în care trăim să fie mai frumoasă, mai liniştită, mai verde, mai amabilă, mai caldă.
Interviul pe care l-a dat Anca îţi face aşa un dor să trăieşti la ţară, să stai în natură, să ai cerul înstelat deasupra în fiecare seara (e cel puţin o schimbare de perspectiva aşa cum spune Anca), să ai pădurea în faţă, să calci pe picurii de rouă de pe iarba verde, să te joci cu copiii în curte, să-L simţi pe Dumnezeu în fiecare fir de iarbă….
Dar deşi multora ne-ar place, nu toţi putem să ne mutăm la ţară. Deşi mulţi am vrea, condiţiile vieţii ne împiedică…. Păi şi cum rămâne? Ce facem? Şi eu vreau să-mi cresc copiii cât mai frumos, chiar dacă stau în Bucureşti, şi eu vreau să mă bucur de frumuseţea şi liniştea traiului de la ţară. M-aş bucura şi eu s-o văd pe cea mică jucându-se prin curte, zburdând pe câmpii, dar mă uit în viitor şi nu prea se poate… Continuare
 Se intampla uneori sa sorbim cu sete invataturi din vietile sfintilor parinti pentru a ne mai inzdraveni duhovniceste caci ne-am saturat hranindu-ne cu gunoaiele lumii lipsite de Dumnezeu dar nu de putine ori avem strania senzatie, ca vietuirea pe care o duceau ei atunci, cea a crestinilor de odinioara, este imposibila in zilele noastre. Percepem vietile sfintilor ca pe niste basme care ne uimesc cu frumusetea simplitatii lor, dar ne gandim ca au trait niste vremuri de mult apuse, vremuri in care nu aveai nevoie nici de televizor ca sa-ti umpli viata, nici macar de frigider ca sa-ti duci traiul.
Astfel ne descurajam si ne inchidem in carapacea comoditatii noastre care este una din bolile cele mai raspandite in randul crediciosilor, si care a inmuiat statura duhovniceasca a omului contemporan incat a garbovit-o cu privirea spre pamant pentru a nu mai vedea frumusetea cereasca cu care ne asteapta Domnul. Acest duh al comoditatii este extrem de periculos pentru ca de el se leaga pacatul lenei si al iubirii de sine, iar iubirea de comoditati este paralizia mantuirii.
Si a intrat acest pacat al comoditatii mai cu spor prin descoperirile tehnologice din ultimii zeci de ani. Tehnologiile care ne iau mereu prin surprindere, ne fascineaza de multe ori si ne duc spre nebanuite descoperiri facandu-ne viata mai “frumoasa” cu un plus de noutate. Din ce in ce mai putini oameni ne punem intrebari elementare de vietuire crestina: “Ma ajuta pe mine lucrul acesta la mantuire?”, “Nu cumva aceasta imi dauneaza sufleteste?”, “Imi slabeste lucrul acesta pofta duhovniceasca, pofta de rugaciune?” Continuare
 Despre tentatia placerilor in post au scris foarte multi oameni, dar trebuie sa ne amintim ca spre a putea mosteni Imparatia Cerurilor trebuie sa fim curati ca “nimic necurat nu va intra in Imparatia Cerurilor”. Ce cere Domnul Hristos de la noi? El stiind neputinta neamului omenesc a lasat pentru infranarea placerilor postul pentru echilibrul nostru fizic si spiritual.
Nu e posibil sa biruim patimile noastre daca nu ne punem nadejde in Domnul si daca nu postim! Un sfant in pustie cand era liber dupa terminarea rugaciunii nu statea niciodata degeaba construind mereu un zid si apoi il darama si tot asa facea, deoarece diavolul cand vede ca stai degeaba vine si face mare tulburare sufletului si-ti “da de lucru”!!
Ziua traita in pace si rugaciune este o zi fericita, dar aceasta fericire trebuie sa fie echilibrata, caci nu stim cand vine necazul cel mare de la care avem si mai mare beneficiu spiritual, deci sa nu fim tristi cand vine necazul sau ispita, ci sa multumim Domnului ca ne cerceteaza si ne intareste. Lupta cu placerile noastre trebuie sa aiba vindecare si prin munca, caci trupul slabit nu e bun pentru ispite, de aceea sa ne jertfim in post sa ajutam prin munca si pe aproapele, caci la munca daca rostim si rugaciunea inimii, diavolul nu poate sa se apropie sa ne ispiteasca sau daca ne ispiteste nu poate sa ne biruiasca! Continuare
 A şasea luptă o avem împotriva trîndăviei, care e înjugată cu duhul întristării şi lucrează împreună. Cumplit şi apăsător e acest drac şi neîncetat războieşte pe monahi. El cade pe la al şaselea ceas peste monah, pricinuindu-i moleşeală, întristare şi scîrbă chiar şi faţă de locul unde se află, şi de fraţii cu care petrece, ba şi faţă de orice lucrare şi de însăşi citirea dumnezeieştilor Scripturi. Îi pune în minte şi gînduri de mutare, şoptindu-i că de nu se va muta într-alte locuri, deşartă îi va fi toată vremea şi osteneala.
Pe lîngă acestea mai stîrneşte şi foame într-însul pe la al şaselea ceas, cîtă nu i s-ar fi întîmplat chiar după un post de trei zile sau după un drum foarte îndelungat, sau după o osteneală grea. Apoi îi pune în minte gîndul că nu va putea scăpa de boala şi greutatea aceasta în nici un chip altfel, fără numai de va ieşi des şi se va duce pe la fraţi, dîndu-i ca motiv folosul sau cercetarea celor neputincioşi. Iar dacă nu-l poate înşela numai cu acestea, îl scufundă în somn greu şi se năpusteşte şi mai furios asupra lui, neputînd fi alungat într-alt fel, fără numai prin rugăciune, prin reţinerea de la vorbe deşarte, prin cugetarea la cuvintele dumnezeieşti şi prin răbdarea în ispite.
De nu va găsi însă pe monah îmbrăcat cu aceste arme, îl va săgeta cu săgeţile sale şi-l va face nestatornic, împrăştiat şi leneş, mdemnîndu-l să colinde mînăstiri multe şi să nu se îngrijească de nimic altceva, fără numai să afle unde se fac mâncări şi băuturi mai bune. Căci nimic nu-i năluceşte mintea leneşului, decît gînduri ca acestea. Prin acestea îl încîlceşte apoi cu lucruri lumeşti şi puţin cîte puţin îl atrage în îndeletniciri vătămătoare, pînă ce îl scoate cu totul şi din cinul monahicesc. Continuare
|
|
Comentarii