20 articole la fiecare click |
 Mă duceam să cumpăr pâine, afară ningea şi era foarte frig. Vântul bătea puternic şi viscolea zăpada, eram îmbrăcat gros din cap până-n picioare. Mintea-mi zbura de la una la alta şi fiind într-o perioadă mai grea a vieţii mă gândeam: “de ce nu-mi ascultă Dumnezeu rugăciunile?”, “de ce întârzie să mă ajute?”, “oare m-a uitat complet?”, “oare aşa de mult am greşit încât să nu mă mai ajute?”.
Cu astfel de gânduri “mă-ndulcesc” tot timpul şi ajung să mă supăr, să mă enervez, mă chinui şi nu înţeleg ce se întâmplă.
Deodată la colţul unui bloc văd un băiat îmbrăcat sărăcacios, care inspira dintr-o pungă de aurolac. Avea o haină pe el, dar la ce frig era afară nu cred că-i era chiar bine. Părea trist şi abătut, se juca încet cu piciorul în zăpădă. Era singur. El nu are pe nimeni. Nu aştepta nimic.
Eu mă grăbeam să ajung la pâine şi să mă-ntorc cât mai repede acasă, la căldurică, soţia şi fetiţa mă aşteptau cu mâncarea caldă.
Pe el nu-l aşteaptă nimeni acasă, pentru că n-are unde sta. Nu-l aşteaptă cei dragi cu masa caldă pentru că probabil cei dragi l-au părăsit la casa de copii când era mic. El avea să stea în frig în continuare fără să spere măcar că se va pute încălzi undeva. Pentru el o baie caldă şi câteva hăine moi şi călduroase sunt un vis.
Oricât de multe gânduri mi-am făcut şi oricât de mult aş fi supărat, nădejde tot mai am, cei dragi mă-ncurajează, şi încă mai sper.
Acelui băiat îi lipsea orice urmă de speranţă de pe chip; el n-avea la ce să spere, n-avea la ce să se gândească. Acest om era prea sărac şi umilit ca să mai poată crede că se poate întâmpla ceva frumos în viaţa lui. Continuare »
 Intr-o zi, in timp ce ma plimbam prin oras cu oarecare treburi, am zarit la poarta unei biserici un cersetor, stand ghemuit si tragand dintr-o punga cu aurolac. Am trecut mai departe, gandind ce mult se mai chinuie unii oameni pe pamant in timp ce noi stam si belferim mereu cu de toate. Insa, tot mergand inainte, constiinta a inceput sa ma mustre ca trec fara sa fac nimic “unuia dintre acesti prea mici” ai lui Hristos. De aceea m-am intors din drumul meu ca sa-l ajut macar cu o vorba buna. Cand m-am apropriat de acel cersetor am sesizat ca nu mai tragea din punga de aurolac ci dintr-o tigara proaspat aprinsa. Am intrat in vorba cu el si in timp ce discutam mi-a ramas intiparita in minte infatisarea lui jalnica.
Era imbracat decent dar murdar de tot, incaltamintea ii era roasa, unghiile de la maini lungi, parul neingrijit si fata nespalata. Trupul il avea slabanogit iar privirea ii era mai mult pierduta in aer. Intr-un cuvant exprima mila. Mi-a spus ca are o infectie mare de la brau in jos, ce se intinde pana la talpi, si daca doresc poate sa-mi arate ca asa este, dar nu acolo pe strada ca-i este rusine sa se dezbrace in vazul celorlalti oameni, ci undeva mai retras. Iar de spital nu are bani ca sa se mai ingrijeasca.
L-am incurajat sa-si puna toata nadejdea la Domnul si i-am zis sa nu mai fumeze si sa nu mai traga din aurolac ca-si face mai mult rau. El mi-a raspuns intristat ca fumeaza de suparare. I-am spus ca il inteleg, caci nu este ajutat de aproape nimeni, dar sa se roage mereu la Dumnezeu si va primi ajutor. S-a insemnat sarmanul cu semnul sfintei cruci zicand “Doamne ajuta, Doamne ajuta…” iar eu mi-am vazut mai departe de drum.
Acum, dand deoparte aparentele vietii care ne plac atat de mult, si uitandu-ne mai bine la noi, oare nu suntem si noi cei sanatosi si cu de toate, niste cersetori sarmani la fel ca cel de care va spuneam mai devreme? Nu suntem noi cei care stam ghemuiti cu haina botezului patata si murdarita de multele noastre faradeleti si fapte de ocara in fata lui Dumnezeu? Nu avem si noi sufletele infectate si scarbosite in mare parte cu patimi? Nu suferim noi sufleteste mai ales de la brau in jos, prin desfranare si lacomia pantecelui? Continuare »
 Sunt momente când îi invidiez pe cei bogaţi pentru câte au, şi când îmi doresc să am şi eu măcar o parte. Dar cu cât trece viaţa şi trăiesc mai multe, realizez că bogăţia nu mulţumeşte pe nimeni în totalitate, nici măcar în parte, ci bogăţia acumulată e o premiza să acumulezi şi mai mult.
E greu să fii bogat… e apăsător… e stresant.
Bogaţii n-au linişte, n-au timp liber, nu se bucură de razele soarelui, de mirosul ierbii, de ciripitul păsărelelor dimineaţa… de zâmbetul unui copil.
E greu să fii bogat pentru că ai prea multe opţiuni şi trebuie mereu să alegi, cauţi mereu ce-i mai bun, vrei mereu să fii mai presus ca ceilalţi, eşti mereu în concurenţă “indirectă” cu aproapele tău mai mult sau mai puţin bogat ca tine.
Bogaţii cumpără, vând, investesc, administrează, conduc oameni, fac afaceri şi averea lor le dă impresia că raiul poate fi şi pe pământ. Aici poţi să ai de toate: casă, maşină, piscină, bijuterii, mâncăruri, băuturi, excursii şi multe altele… Dar Mântuitorul Hristos le atrage atenţie celor ce au bogaţii, aşa cum îi zicea bogatului din Evanghelie, pregătit să-şi bucure sufletul în toate averile pe care le adunase:
Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.
Omul adună totul în el. Toate experienţele, întâmplările şi sentimentele pe care le avem de-alungul vieţii ne schimbă personalitatea şi astfel adunăm totul în suflet, în inima şi în mintea noastră. Toate studiile, toate întâlinirile şi relaţiile noastre ne-au marcat felul de a fi şi asta se vede în comportamentul nostru. Continuare »
 Dupa cum observam in lume, intuneric mare domneste in inima, mintea si viata oamenilor, caci in intuneric sufletesc si trupesc zamislesc si se nasc copii pe fata pamantului. Raul acesta poarta multe nume. Copii acestia se zamislesc ca niste fii ai intunericului, caci se nasc in pacate de desfranare, desi se nasc din parinti crestini. Majoritatea crestinilor au cazut cu totul din harul virtutilor, caci unii dupa ce traiesc necununati, fara binecuvantarea lui Dumnezeu prin preotul din Biserica, nu tin socoteala de posturi, de sarbatori, nu respecta legile dreptei credinte.
Se straduiesc oamenii sa faca multe lucruri bune in viata aceasta, sa aibe o casa mare, calduroasa, conditii bune pentru copii lor, iar aceste lucruri chiar le dobandesc. Problema care ne framanta pe unii dintre noi este a tinerilor, a copiilor orfani. Acestia au oare parte de toate conditiile pe care le avem noi, care avem parinti, casa.. avem destule bunatati, sa spunem… de care sa nu ducem lipsa?
Pe multi tineri ca acestia ii auzim plangand foarte des. Ei vor sa fie mai iubiti de oameni,mai prietenosi cu noi, cei care ii ocolim la tot pasul si ne ferim de ei. Ganditi-va numai la privirea unui copil care este luat de la sanul mamei sale si dat spre adoptie…in camin. El nu stie mare lucru, nu cunoaste inca partea amara a vietii ce il asteapta. Pentru el, lumea pare o camera unde este doar el si mama sa. Departarea de aceasta, departarea de parinti il schimba brusc pe copil, il instraineaza,il face sa se simta exclus de lume, si de accea se retrage intr-o lume riguroasa creeata de el. Continuare »
 Odată, cum mergeam cu Sfântul Nifon prin piaţa oraşului, văd la dreapta mea pe un om care aştepta ceva. Veneau după el mulţi săraci cerându-i ajutor. Iar el, facându-se că-i alungă, le punea repede în mână milostenia sa. Aşa se ascundea de oameni. Cum l -am observat, l-am tras de mână pe Cuviosul şi i-am spus despre virtutea acestui om. Iar el, mi-a zis: Este mare înaintea lui Dumnezeu. Îl cunosc, pentru că de mai multe ori m-am întâlnit cu el. Apoi, după câteva zile iarăşi l-am întrebat despre această virtute şi el mi-a povestit aceasta străină minune:
Eram copil, cam de 12 ani, mi-a zis el şi m-am dus la biserica Sfântului Apostol Toma, să mă rog. Aici am găsit un preot învăţând poporul şi, între altele, a vorbit şi despre milostenie. Zicea că cel ce dă milostenie la săraci este ca şi cum ar pune în mâna Domnului ceea ce dăruieşte. Când am auzit acest cuvânt m-am mirat şi am judecat pe omul lui Dumnezeu, zicând că este mincinos. Pentru că, gândeam, de vreme ce Domnul este în ceruri de-a dreapta Tatalui, cum poate să fie pe pământ ca să ia ceea ce dăm la săraci.
Deci, pe când mergeam şi mă gândeam la cele auzite, văd din întâmplare un sarac zdrenţăros care avea deasupra capului lui, o, minune, chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Şi cum mergea saracul, s -a întâlnit cu un om milostiv, care i-a dat o bucată de pâine. Dar când acel iubitor de săraci a întins mâna sa către cerşetor, a întins şi Domnul din icoană mâna Sa, a luat pâinea şi a mulţumit, apoi a dat-o săracului. Însă nici acesta, nici cel milostiv nu au văzut nimic. M-am minunat şi am crezut. De aici ştiu că cel ce dăruieşte fraţilor celor nevoiaşi, pune darul său cu adevărat în mâinile lui Hristos. Această icoană a lui Hristos o văd deasupra tuturor săracilor şi de aceea mă străduiesc să fac cât pot milostenie, care atât de mult îi place Domnului.
(Viaţa şi învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon al Constanţianei)
 Milostenia nu se face doar cu bani. Poate ca imi vei spune: “Da, stiam asta…nu-i nimic nou!”, dar oare cati dintre noi mai facem si altfel de milostenie decat cea in bani?
Milostenia fata de semeni nu este o obligatie de care trebuie sa ne “achitam” in fata Mantuitorului, ci un mijloc de a invata iubirea, pentru ca iubirea se invata. Ce am facut daca am trecut rece pe langa un nevoias si i-am aruncat in mana 20 de bani?!? Asta inseamna ca sunt dupa chipul si asemanarea cu Dumnezeu? Nicidecum. Nu suntem chemati de Hristos pentru a fi niste tonomate din care ies bani ci pentru a birui lumea prin iubire.
Milostenia noastra trebuie sa fie mult mai profunda decat a lasa un banut in mana degeranda a unui sarac, care este doar prima treapta a iubirii fata de cel care cere. Noi “rupem” ceva din buzunar pentru a invata sa rupem ceva si din sufletul nostru pentru aproapele. De multe ori un zambet, o vorba calda, o incurajare fac mai mult decat un banut dat din “obligatie morala.” Daca spun ca cel care cere este betiv, fumator sau pur si simplu crezi ca incearca sa duca un trai lejer, aceasta nu este un motiv pentru a nu-i arata dragostea ta. Porunca avem sa ne iubim si vrajmasii, deci cu atat mai usor este sa avem ingaduinta fata de cineva care ne cere. Continuare
 S-a discutat foarte mult şi încă se mai discută despre problema cerşetorilor din ziua de astăzi. Sunt unii cerşetori care sunt puşi special să cerşească, iar marea majoritate a lor sunt necăjiţi şi cer ca să aibă ce mânca. Problema se pune în felul următor: Dacă cineva îmi cere, să-i dau sau nu?
Din start pun problema greşit. De ce ? Pentru că gândind aşa mă apuc să-l judec pe cel din faţa mea, şi-mi aduc aminte de Hristos care-mi spune “Nu judeca ca să nu fii judecat“. Oare ştim noi ce e în sufletul omului? Putem noi oare în câteva secunde să ne dăm seama cum este cel din faţa noastră ?
Şi dacă Hristos a zis “Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi.” de ce să pun condiţii şi să dau numai unora, care după mintea mea “merită” şi să nu dau “oricui” aşa cum îmi spune Dumnezeu. Da! Hristos a zis să dăm oricui ne cere, ca să nu ne lipim inima de banii din buzunar, de lucrurile noastre, de munca noastră, ci să ne aducem aminte că un suflet valorează mai mult decât toată lumea.
Vrei să judeci pe cel care-ţi cere după faţă, după haine, sau după cum arată? Auzi ce zice Hristos când gândeşti aşa: “Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi judecată dreaptă.” Uite ce zice şi Sfântul Iacob ca să te ajute să vezi lucrurile mai bine: Continuare
Astăzi e sâmbăta moşilor de iarnă, se face pomenirea celor adormiţi. Oamenii merg la biserică, participă la Sfânta Liturghie, apoi aduc daruri şi pomelnice pentru cei dragi care au trecut la Domnul. Apoi încep să împartă acele daruri celor săraci şi necăjiţi.
Mâine e duminica înfricoşătoareai judecăţi, duminica în care Domnul ne aduce amine să hrănim pe cei care sunt flămânzi, să-i îmbrăcăm pe cei ce stau în frig, să-i vizităm pe cei ce sunt în spitale sau acasă bolnavi, să mergem să-i vizităm pe cei din temniţă, să dăm o sticlă cu apă celor care nici atât nu au, şi mai presus de toate să ne împrietenim cu cei străini, să-i primim în sufletul şi-n casa noastră.
E un weekend al milosteniei, un weekend al darurilor, două zile în care să mergem la cumpărături pentru cei săraci, în care să mai eliberăm şifonierele de hainele pe care nu le mai îmbrăcăm şi să le dăm celor de pe stradă. Dumnezeu îngăduie uneori să suferim ca să ne aducem aminte că sunt şi alţii care suferă. Chiar dacă azi avem de toate mâine putem să suferim…
“Aduceţi-vă aminte de cei închişi, ca şi cum aţi fi închişi cu ei; aduceţi-vă aminte de cei ce îndură rele, întrucât şi voi sunteţi în trup.” (Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 13)
“Feriţi-vă de iubirea de argint şi îndestulaţi-vă cu cele ce aveţi, căci însuşi Dumnezeu a zis: “Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi”. (Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 13)
Mergeţi la Hristos Domnul şi daţi-i o pâine, îmbrăcaţi-L cu o hăinuţă, veseliţi-L cu o vorbă bună !
Am primit prea multe de la El, cum să nu-i dăm nimic înapoi.
Împrieteniţi-vă cu Hristos !
(Claudiu)
 Sursa: http://camera-21.blogspot.com De câteva luni în capitală se desfăşoară o campanie anticreştină împotriva cerşetorilor care vrea să ne-nveţe şi să ne-ncurajeze să nu mai dăm bani la cei de pe stradă. Citând îndemnul campaniei de pe panourile campaniei se observă repede nu numai că nu e fair-play dar chiar şi dezinformează, urmărindu-şi scopul cu orice mijloace:
“Dacă ai şti că un cerşetor câştigă până la 5000 de lei lunar, i-aţi mai da bani?”
Răutatea afişului vine în primul rând din faptul că nu toţi cerşetorii câştigă 5000 de lei lunar, ci doar foarte puţini, o mică parte dintre ei care sunt puşi de alţii pentru a cerşi. Sunt foarte mulţi oameni săraci pe străzi care dorm în frig, care n-au cu ce se îmbrăca, care n-au ce mânca şi nici măcar apă de băut. Vă pot da mărturie că ştiu copii şi oameni necăjiţi pe care i-am găsit la 11-12 noaptea în stradă la sub zero grade, care stăteau şi îngheţau, fără să facă nimic. La ora aceea târzie, nu cerşeau că n-aveau cui, ci erau trişti şi resemnaţi…
Afişul ne-ndeamă să nu mai dăm bani nimănui, dar totuşi nu dă nici o soluţie. Nu spune: “nu mai daţi bani cerşetorilor ci daţi bani caselor de copii unde vor fi aduşi cei de pe stradă”. Nu! Ci doar ne atenţionează să nu dăm. Bun, şi ce am rezolvat? O să fie câteva zeci de cerşetori care câştigau 5000 de ron care n-o să mai câştige, şi pe ceilalţi, câteva mii de oameni fără casă şi fără familie, oameni care trăiesc în mizerie la colţul străzii, cum îi ajutăm ? Continuare
 Gerul de afară î-a afectat în primul rând pe cei sărăci de pe stradă. “Ambulanţele sunt chemate oră de oră ca să-i ajute pe oamenii aflaţi in stare grava. Cei mai mulţi dintre ei nu au unde să stea şi nu mai pot să doarmă sub cerul liber. Din cauza gerului cumplit, au crăpat până şi liniile de cale ferata.”
O Doamne! oare cum putem sta în casă la căldurică, fără să ne gândim şi la cei care tremură cumplit afără în frig? Oare cum putem să punem capul pe pernă seara, înveliţi în plapuma călduroasă, fără să ne gândim şi la cei ce dorm în ger cumplit, uneori singuri şi fără nici un ajutor? Ce creştin sunt eu care trăiesc o viaţă plină de dezmierdări şi de comodităţi, iar fratele meu moare degerat de frig?
Cum să stau cu conştiinţa împăcată că fac ce-i bine în faţa lui Dumnezeu, că sunt credincios şi bun, când cel de pe stradă sufera din cauza egoismului meu? Eu cred cu tărie că la judecata finală Dumnezeu ne va considera răspunzători pe fiecare dintre noi pentru suferinţa celor ce stau pe străzi, abandonaţi de toată societatea.
Continuare
 Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoinţă. Atunci când avem bunăvoinţă, nu contează că suntem săraci. Iar când ne lipseşte bunăvoinţa, nu ne ajută cu nimic faptul că suntem bogaţi. Bogaţii nemilostivi vor primi o pedeapsă mai mare decât săracii nemilostivi, pentru că au bani mulţi şi cu toate acestea, nu îşi înmoaie inima. „Dar ei fac milostenii”, îmi spui tu. Să ştii că dacă mărimea milosteniei lor nu este după mărimea averii pe care o au, nu vor scăpa de iad. Cu cât sunt mai bogaţi, cu atât sunt mai datori să-i ajute pe cei săraci, fără să se teamă că averea lor se va împuţina.
Şi cu adevărat, să ştiţi că atunci când facem milostenie, averea noastră nu se împuţinează, ci sporeşte. Cheltuim, dar avem mai mulţi bani. Dând milostenie, facem cea mai bună investiţie. Spre exemplu, eşti comerciant şi vrei să-ţi vinzi marfa ca să câştigi bani? Să ştii că nu este exclus ca marfa ta să se piardă şi atunci, nu numai că nu vei câştiga, dar vei avea multă pagubă. Sau poate eşti agricultor şi nădăjduieşti la o recoltă bogată? Dar planurile tale pot fi date peste cap de grindină sau de secetă. Toate cele lumeşti sunt în orice clipă în primejdie de a se pierde. Numai cele pe care le oferim Domnului nu sunt în primejdie nici de a fi furate, nici de a fi distruse, ci ele aduc la timpul potrivit roade ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit (1 Cor. 2, 9). Dacă omul care primeşte ceva de la noi ne răsplăteşte binefacerea, cu atât mai mult va face lucrul acesta Hristos, Care ne răsplăteşte chiar şi atunci când nu Îi dăm nimic. Citeşte tot
 Sfârşitul acesta de săptămână probabil va fi unul foarte aglomerat, pentru că mulţi dintre noi vor merge să cumpere câte ceva pentru Crăciun. Unii cumpără mai puţin alţii mai mult, unii cumpără mâncare, alţii cadouri… fiecare după voia lui.
Mă gândesc câteodată cum sărbătoresc Naşterea Domnului, cei săraci de pe stradă? Ce bucurie au ei? Cum sărbătoresc Crăciunul copiii din orfelinate sau bătrânii din azile? Dar oare deţinuţii din penitenciare sau bolnavii din spitale?
Ştiu! Am prefera să nu ne gândim la asta acum, că ne întristăm. Dar chiar dacă noi ne gândim sau nu, ei tot acolo sunt, în suferinţa lor. Eu când mă gândesc la ei încep să am mustrări de conştiinţă. Dimineaţa când ies din tura de noapte de la servici, de la căldură direct afară în frig, încep să tremur şi în câteva secunde, îmi aduc aminte de cei ce stau pe stradă, de fiecare data. Simţind suferinţa frigului în mine mă face mult mai sensibil la suferinţa lor, şi-ncep să mă rog pentru ei, ca să-i ajute Dumnezeu, să nu le mai fie frig, să aibe ce mânca, să aibe unde să stea… Dar oare e de ajuns? E suficientă rugăciunea mea?
Continuare
 Am intrat în luna cadourilor, aşa cum se spune. Decembrie a fost „aleasă” perioada în care oamenii îşi oferă daruri unii altora, în semn de preţuire. Întotdeauna este aşa? Sau a devenit o modalitate formală de a ne arăta aprecierea faţă de celălalt pentru că asta face toată lumea?
Legătura care există între luna cadourilor, Moş Nicolae şi Moş Crăciun este bazată pe un numitor comun: milostenia; faptele bune pe care ar trebui să le facem în Postul Crăciunului ca manifestare a iubirii faţă de aproapele.
Însă este o mare diferenţă între a oferi daruri unei anumite persoane pentru că îţi este rudă sau prieten, fiindcă în fiecare an îţi ia ceva de Crăciun sau pentru că aşa se obişnuieşte, şi a da din inimă o bucată de pâine, un bănuţ unui bătrân cerşetor sau o haină unui copilaş. Noi aceia cărora ne place să oferim cadouri în zilele de sărbătoare celor apropiaţi nouă, ca să primim întocmai, pe măsura efortului, nu vom avea răsplată de la Dumnezeu. Pentru că nu poate fi vorba despre milostenie într-o astfel de situaţie, ci o acţiune de bun simţ. Nu ne putem aştepta în acest caz să facem vreo bucurie, însă dacă dai din ceea ce nu ai unui om care-ţi cere cât de puţin, vei avea bucuria sclipirii ochilor lui. Inima lui tresaltă că azi va avea ce mânca, mulţumită ţie, iar tu vei fi fericit că ai putut să-i oferi o asemenea bucurie. Citeşte tot
Am fost prin sate şi am văzut cum trăiesc ţăranii: ce sărăcie peste tot, ce zdrenţe cu petice fără număr! Ce feţe istovite!.. Ce chipuri necăjite! Oare ei sunt fii vitregi, nu fii adevăraţi ai lui Dumnezeu?
Bogaţii nici nu vor să se uite la ei – nu vor să îi îmbrace, să îi hrănească, să-i mângâie! Ce suflet are bogatul! Ce scârbos este pentru el Dumnezeu Cel iubitor de oameni! Nu îl ferici pe bogat, nu îl linguşi, nu-l invidia, ci să plângi pentru el ca pentru cel mai jalnic om!
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)
 A nu da săracilor din averea ta, este a prăda. Poate că vă miraţi de acest cuvânt, dar nu vă îndoiţi, căci tot ce avem noi, nu este proprietatea noastră, ci a Domnului Dumnezeu, ori în ce chip a primit-o. Dacă noi ajutăm cu ea pe cei nevoiaşi, vom dobândi prin aceasta mare binecuvântare; si de aceea ţi-a dat ţie Dumnezeu o avere mai mare, nu ca să o cheltuieşti la necurăţie, la beţie, la îmbuibare, la haine scumpe si la alte molesiri, ci ca să împărţi la cei lipsiţi.
Precum un administrator de bani împărăteşti, se pedepseşte şi se depărtează, dacă el nu dă acelor trimişi la dânsul, si încă întrebuinţează o parte din ei pentru desfătarea sa; aşa şi bogatul este numai un administrator al comorii celei hotărâte pentru săraci, pe care el trebuie să o împartă soţilor săi celor lipsiţi. Citeşte tot
|
|
Comentarii