20 articole la fiecare click |
 Omul imita pe Dumnezeu de-a lungul vietii, fie ca este constient de aceasta, fie ca nu. Il imita in tot ceea ce el creeaza spre bine, in felul in care actioneaza si in felul cum ordoneaza actiunile ca sa-si duca lucarea la bun sfarsit, pentru ca omul este facut dupa chipul si asemanarea cu Dumnezeu. Asa se intampla si cu constructia unei case. Constructia unei case se aseamana izbitor de mult cu facerea lumii.
“La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor. Şi a zis Dumnezeu: “Să fie lumină!” Şi a fost lumină.”
Tot ceea ce facem cand incepem constructia unei case, nu facem decat cu aceste trei elemente. Nu putem sa construim o casa daca nu avem pamant, apa si lumina. Pamantul ne trebuie ca suport existential, dar si ca material de lucru sub diverse forme( ciment, nisip, piatra, var). Apa ne trebuie pentru prepararea elementelor de constructie iar lumina este necesara si ea sub diverse forme. Fie ca este vorba de lumina ca si curent electric sau ca si ardere (foc), lumina este un element imperios necesar la constructia casei, asa cum lui Dumnezeu i-a fost de trebuinta lumina la facerea lumii.
Continuare »
 Îţi mulţumesc, Doamne, pentru „semnele de circulaţie” pe care ni le oferi mereu şi ajută-ne, Te rog, să le putem „vedea” la timp pe toate, ca să putem ajunge cu bine la „destinaţie”!
Aceste „semne” sunt discretele Tale atenţionări pe „autostrada vieţii” fiecăruia dintre noi. Desigur că un „şofer” conştiincios studiază mai întâi la „şcoala de şoferi”(Biserica), unde învaţă să aplice „regulile de circulaţie” (învăţăturile Tale) din „manual” (Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie).
Doar aşa fiecare poate înţelege corect aceste „semne”, astfel încât să ştie să-şi conducă „automobilul”(sufletul) la destinaţia corectă: Împărăţia Ta!
„Autostrada” aceasta e luminată permanent cu „farurile” iubirii Tale…
Unii „şoferi” conduc mai rapid, alţii mai încet; importantă este „atenţia” cu care conduce fiecare…
Cu adevărat, dacă am fi atenţi la tot ce se întâmplă în jurul, dar mai ales înlăuntrul nostru, am şti să legăm faptele unele de altele, descoperind că – într-adevăr – nimic nu-i întâmplător…
Trezvia e cea care ne ţine atenţi pe „autostrada vieţii”! Netrezvia duce la „accidente” uneori mortale, alteori cu urmări nefaste pentru „şoferii” care se „ciocnesc” (prin „viteza” maniei si a unui orgoliu excesiv). „Viteza” excesivă duce – de obicei – la ieşirea din echilibru, la „derapaj”…
De la „staţiile PECO” ( Sfintele Taine ) ne alimentăm cu „benzina” (harul) necesară drumului mai lung sau mai scurt , ales de fiecare.
Continuare »
 Vreau sa amintesc putin despre o personalitate a secolului al XV-lea, despre care s-au scris zeci de carti, au fost ecarnizate o multime de filme, si totusi…, niciodata nu putem cuprinde intr-un ansamblu complexitatea caracterului, profunzimea gandirii si mai mult decat atat credinta nestramutata in realizarea unui vis maret, pot spune chiar grandios, unul dintre cele mai indraznete pe care omul le-a putut realiza cu ajutorul lui Dumnezeu.
“Pluteste drept inainte si daca pamantul pe care-l cauti nu exista inca, fii sigur ca Dumnezeu il va crea inadins pentru a-ti rasplati indrazneala! “
Se spune ca aceste cuvinte au fost rostite de catre Regina Isabella, regina Castiliei si care au avut semnificatia unei adevarate binecuvantari, inainte de prima calatorie spre descoperirea Lumii Noi, a lui Cristofor Columb.
Da, despre el este vorba, Cristofor Columb – unul dintre cei mai mari navigatori ai lumii, geniul navigator care prin cele patru călătorii transatlantice a deschis drumul spre explorarea, exploatarea şi colonizarea Americilor.
Dupa ani de framantari si insistente pe langa Regele Ioan al II-lea al Portugaliei si regele Ferdinand al V-lea al Spaniei pentru ai finanta calatoria spre descoperirea Lumii Noi, Cristofor Columb a avut parte de respingeri si neincredere din parte lor multi ani, dar niciodata nu si-a pierdut credinta, statornicia, rabdarea si increderea in Dumnezeu, visul sau care parea imposibil de realizat pentru oamenii acelei lumi, a devenit realitate in noaptea de 12 octombrie 1492, cand Cristofor Columb a pus pentru prima data piciorul pe pamantul Lumii Noi crezand ca a descoperit Asia. Continuare »
 Sâmbătă seara când ne-am întors acasă, în faţa blocului, după ce am parcat maşina, am ridicat capul şi m-am uitat spre cer. Era minunat, stele multe, cerul era de un albastru puternic, luna emana o lumină caldă şi lină peste tot pământul, aerul era călduţ şi vântul adia uşor. Era aşa frumos! Ne-am mai plimbat puţin şi-n timpul astă mă gândeam că blocurile înalte, betoanele de peste tot, reclamele, maşinile, magazinele şi tot ce se găseşte într-un oraş nu te mai ajută să sesizezi că toate sunt creaţia lui Dumnezeu.
La ţară când scoţi capul pe fereastră vezi câmpul înverzit, văcuţele mergând agale, piscul munţilor, o căruţă trasă cu cai, lanurile de porumb sau de grâu, viţa de vie, căţelul alergând prin curte, găinile ciupind frunzele prin grădină… La sat e mult mai uşor să te gândeşti la Dumnezeu, e mai simplu să-nţelegi că animalele din curte sunt făpturi plăsmuite de El, că munţii şi păşunile, care se-ntind aşa frumos peste tot pământul, sunt creaţia Lui, că toate plantele pământului sunt din milostivirea Domnului pentru oameni şi animale. La ţară apreciezi altfel bucăţica de păine, pentru că ştii că e făcută din grâul pe care l-ai muncit tu pe câmp şi din ploaia pe care ai cerut-o la rugăciune Domnului. La sat apreciezi altfel roşia pe care o tai în farfurie când ştii că au trecut câteva luni de muncă ca ea să fie coaptă.
La sate oamenii simt mai puternic prezenţa lui Dumnezeu, căci văd lucrarea Lui în tot ce-i înconjoară: în curte, în grădină, în casă, pe ogoare, pe munţi, pe dealuri…
Oraşul, apărut odată cu era industrială, nu-L mai arată pe Dumnezeu în mod transparent în toate componentele lui. De ce oare? În loc de pământul şi iarba de pe uliţile satului au apărut străzile din beton, în loc de să vedem lumina lunii vedem stâlpii de iluminat de pe stradă, în loc de carele cu boi sau de căruţele cu cai vedem automobile şi tiruri, în loc să vedem munţii şi păşunile vedem blocuri şi construcţii. Nu mai rupem roşia din grădină, nu mai facem pâinea la cuptor, nu mai mulgem laptele de la vacă, nu mai luăm ouăle din coteţ, nu mai luăm cartofii din pământ, ci toate le cumpărăm de la supermarket, şi asta ne face să uităm că toate sunt de la Dumnezeu şi credem, că pâinea este de la Velpitar, roşiile de AgroIaşi, laptele de la Brenac, ouăle mai ştiu eu de unde, şi tot aşa. Continuare »
 Viaţa creştinului trebuie să fie ca un model pentru cei din jur. Dumnezeu ne-a înzestrat cu raţiune pentru a putea să fim de folos aproapelui nostru. Nu vom putea intra în împărăţie fără aproapele nostru, chiar dacă unii fug de acest adevăr. Trebuie să fim modele vii pentru ei, ca ei prin noi să poata dobândi Raiul. Aş vrea să vă prezint o mică pildă care este numită şi “a creionului”. Această micuţă pildă este foarte bogată în învăţături. Această pildă ne poate învăţa esenţialul de credinţă şi ne poate porni pe un drum perfect al frumosului divin!
“Un copil îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întrebă:
- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:
- E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindcă nu văzuse nimic special la el.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!
- Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile. Există cinci calităţi la creion, pe care dacă reuşim să le menţinem, vom fi totdeauna oameni care trăiesc în bună pace cu lumea.
Prima calitate: poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe această mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.
A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii să suporţi unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun.
Continuare »
 Aţi observat cu toţii că, în orice magazin ai intra intalnesti pe pereţi tot felul de afişe, postere, tablouri, bannere care mai de care mai frumoase, mai colorate, mai vii, toate având ca scop să transmită un mesaj, să schimbe o opinie, să facă cunoscut un brand. In afara de asta, bannerele afişate prin hipermarketuri, pe la coafor, prin mall-uri, sau prin diferite magazine, le vedem şi la televizor, pe stradă sau în ziare. Scopul lor e să ne creeze ideea de familiriatate, să intre în conştiinţa noastră ca un brand care e de fapt al întregii comunităţi. Reclama la pateul “Dodo” pe care o vedem la televizor în fiecare seară, ne face pe noi să credem, sau să avem senzaţia că multă lume mănâncă pate “Dodo” şi că e un produs bun.
Finalitatea publicitării unui produs este ca brandul acelui produs să-şi găsească un loc în mintea ta. Astfel, când ajungi prima oară la supermarket şi vezi 10 tipuri de pate de la 10 firme, printre ele ai să descoperi uimit şi pateul Dodo, de care ţi se pare că ai mai auzit, şi o să ţi se pare mai bun decât celelalte, şi-l vei cumpăra. Clipul publicitar şi-a făcut datoria.
Imaginile publicitare au ca menire să intre în conştiinţa comunităţii, să facă acel produs familiar tuturor, chiar dacă produsul e slab calitativ, sau scump, sau mai putin necesar.
Aşa e şi în biserici, icoane peste tot, picturi cu sfinţi, cu vieţile lor, cu activitatea Domnului Iisus Hristos când era pe pământ, cu minunile, cu viaţa, cu moartea şi învierea Lui. Icoanele fac acelaşi lucru, mediatizează în conştiinţa oamenilor împărăţia cerurilor, relaţia cu Dumnezeu şi cu sfinţii, raiul, iadul, binele, răul, etc. Aşa cum imaginile cu fetele acelea frumoase din posterele de pe pereţii coaforului au ca scop să inducă ideea doamnelor şi domnişoarelor care intră acolo, că pot arăta la fel de bine ca modelele de pe pereţi, aşa şi chipurile sfinţilor din icoane, de pe pereţii bisericilor au ca scop să ne facă să ne dorim viaţa veşnică şi bucuria pe care nici nu ne-o închipuim.
Numai că icoanele suferă un mare dezavantaj: nu sunt mediatizate în societate. Nu vedem icoane la televizor, nu vedem icoane în bannere mari pe blocuri, sau în supermarket, nu vedem icoane în reviste, etc. Aşa fiind lucrurile, gândiţi-vă ce-ar fi dacă pateul Dodo şi-ar fi făcut reclamă doar în supermarket, şi nu la televizor sau în mass-media, ar fi rămas în anonimat, în faţa vitrinei cu pateuri, Dodo n-ar mai fi aşa de intreresant, cumpărătorul n-ar mai fi atat de atras să-l cumpere. Continuare »
 Nu de putine ori s-a intamplat, ca in rugaciunile noastre, sa-l “constrangem” pe Dumnezeu in a ne da ceva. Nu de putine ori L-am conditionat cu ascultarea noastra, si nu de putine ori am ajuns chiar la cearta cu El din pricina ca nu am inteles voia Sa, sau poate ca ni s-a parut de neinduplecat in a ne indeplini rugamintile. Asa stau multi dintre noi, asemenea unui copilas cu buzele umflate de suparare, ca Dumnezeu nu ne asculta.
“Doamne, pana aici mi-a fost, daca nu asculti de mine, nu mai pot asculta nici eu de Tine”, “Doamne daca Tu nu-mi implinesti dorinta, nu iti pot intelege dragostea!”
Suntem adesea asemenea unui copil mic si rasfatat care trage cu insistenta de mana tatalui si il implora sa-i cumpere jucaria mult dorita din vitrina, aceasta dupa ce a primit nenumarate altele pe care le-a stricat. Iar tatal nu-i mai da pe moment nici o jucarie, pentru ca fiul sa invete sa pretuiasca jucariile pe care le stricase si pentru a invata sa se bucure de ele asa cum se cuvine. Aceasta pedagogie a tatalui este randuita copilului spre viitor, ca atunci cand isi indreapta purtarile, sa-i poata da alte jucarii pe care si le doreste si chiar altele la care nici nu se gandeste.
Dar ce face atunci copilul? Tipa si mai tare, se smiorcaie, se umfla de plans si zice ca tata e rau si nu-l mai iubeste. Tot asa ne purtam si noi fata de Dumnezeu Tatal, ajungand la suparare cu El. Vedem ca nu ne indeplineste o dorinta arzatoare, si-atunci zicem in sinea noastra ca Dumnezeu si-a intors fata de la noi, ca nu ne asculta si nu ne intelege.
Insa pentru toata tarasenia aceasta cine este de vina? Tatal ca nu-i da jucarii copilului, sau copilul ca strica jucariile?!?
Desigur ca de vina este copilul care nu stie sa se bucure de jucariile pe care le primeste, le strica si plange dupa altele, iar in acest fel nesocoteste si sacrificiul parintesc. Am spune cu siguranta ca un astfel de copil este obraznic si rasfatat. Si cat de mult semanam cu un astfel de copil… Continuare »
 Articolul face o analogie între lucrarea întreită a lui Dumnezeu în lume prin cele trei Persoane şi spectrul de culori.
Domnul nu este un Dumnezeu singur, un dumnezeu mono-personal, ci un un Dumnezeu întreit în Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Persoane care se iubesc una pe alta, care stau mereu în comuniune. Tatăl e în Fiul şi în Duhul Sfânt, iar Fiul e în Tatăl şi în Duhul Sfânt la fel de mult cum este Duhul Sfânt în Tatăl şi în Fiul, şi cu toate acestea nu se confunda unul cu altul, persoanele nu se amestecă, nu se contopesc, nu pot fi nici despărţite, nici împărţite.
Lucrarea lui Dumnezeu în lume e mereu lucrarea Tatălui împreună cu a Fiului şi cu a Duhului Sfânt. Tatăl nu lucrează singur ci prin cele două mâine ale sale: Fiul şi Duhul. Fiul este trimis în lume de Tatăl şi lucrează în oameni prin Duhul Sfânt. Tatăl este Creatorul, Fiul este Mântuitorul iar Duhul Sfânt este Sfinţitorul. Lucrarea de mântuire a lumii este una întreită, este lucrarea celor trei Persoane împreună. Deşi fiecare persoană are lucrarea ei în lume totuşi chiar şi acea lucrare se face împreună cu celelalte două.
Astfel lucrarea lui Dumnezeu în univers şi în viaţa noatră este o lucrare mereu a celor trei Persoane deodată. Dumnezeu ţine creaţia prin energiile necreate care izvorăsc din El. Energia (harul lui Dumnezeu) se află în tot, în orice particică a creaţiei, în fiecare celulă, în fiecare atom, în fiecare structură fizico-chimică şi în orice lucru nevăzut (în orice raţiune, idee, concept).
“Cred într-unul Dumnezeu Tatăl atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, a tuturor celor văzute şi nevăzute“.
Orice obiect are o formă şi o culoare. Culoarea este dată de lumină care se reflectă asupra lui. Practic fără lumină nu ar exista culoare. Fără lumină ar exista doar formă şi întuneric. Deşi biroul meu are culoare maro, această culoare nu-i este specifică fizic, ci noi oamenii percepem culoarea maro ca urmare a reflectării luminii asupra acestui birou. Dacă lumina (un spectru de unde electromagnetice) îşi schimba frecvenţa sau intensitatea atunci vom observa (percepe) că biroul va avea o nuanţă de crem închis spre crem. Continuare »
 Clientul: Am o problema in sistem. Se blocheaza si trebuie mereu sa resetez.
Serviciul Tehnic: Puteti instala softul DRAGOSTE?
Clientul: Da, cred ca pot. Nu sunt un expert, dar cred ca ma pot descurca. Ce trebuie sa fac mai intai?
Serv.Tehnic: Primul lucru este sa deschideti INIMA. Ati gasit-o?
Clientul: Da, numai ca acolo ruleaza deja cateva programe chiar acum. Este bine sa instalez programe cand deja altele sunt rulate?
Serv.Tehnic: Ce programe sunt deschise?
Clientul: Sa vad… Sunt deschise programele DURERE.EXE, TRISTETE.BAT, DISPRET.EXE si RESENTIMENT.COM.
Serv.Tehnic: Nici o problema. DRAGOSTEA va sterge automat DURERE.EXE din sistemul operational curent. Va ramane in memoria dvs. permanenta, dar nu va mai perturba niciodata alte programe. DRAGOSTEA va suprascrie TRISTETE.BAT cu un modul numit BUCURIE.EXE. Dar trebuie sa dezinstalati singur DISPRET.EXE si RESENTIMENT.COM. Aceste programe nu permit instalarea completa a DRAGOSTEI. Puteti face asta?
Clientul: Nu stiu cum sa le dezinstalez. Au un mesaj de \”eroare\”. Ma puteti ajuta?
Serv.Tehnic: Cu placere. Mergeti in [Start Menu] si cautati IERTARE.EXE. Faceti acest lucru ori de cite ori apar DISPRET.EXE si RESENTIMENT.COM, pana cind vor fi complet disparute din sistemul dvs.
Clientul: OK. Am terminat! DRAGOSTEA a inceput sa se instaleze automat! Asa este normal?
Serv.Tehnic: Este perfect! Trebuie sa primiti un mesaj care spune ca programul se instaleaza pentru toata viata in INIMA sistemului dvs. Aveti acest mesaj? Continuare »
(In acest articol vom face o comparatie intre comportamentul virusilor in calculator si comportamentul patimilor in om.)
 Cu siguranta ne-am lovit cu totii mai devreme sau mai tarziu, in existenta noastra online de virusii informatici, aceasta adunatura de biti care ne chinuie viata de user si ne-o face amara. Nimeni nu ii vrea dar ei plutesc peste tot si mai ales unde lucrurile sunt la gramada, sau free si usor de accesat.
Totusi, desi virusii PC ne sunt atat de familiari, putini sunt cei care s-au gandit sa-si faca o imagine completa asupra comportamentului lor, cum se transmit, cum ii contactam si, cel mai important, cum ne putem apara PC-urile de efectele lor nefaste. Pentru aceasta vom face un scurt istoric cu caracteristicile lor.
Virusii se impart in doua categorii: virusi hardware (cei care afecteaza hard-discul, floppy-discul si memoria) si virusi sotware (cei care afecteazã fişierele si programele aflate in memorie sau pe disc, inclusiv sistemul de operare sau componente ale acestuia). Cele mai raspandite efecte pe care le produc virusii sunt distrugerea unor fişiere, ştergerea totala a informaţilor de pe disc, inclusiv formatarea acestuia, distrugerea tabelei de alocare a fişierelor, care duce la imposibilitatea citirii informatiei de pe disc, încetinirea vitezei de lucru a calculatorului pana la blocarea acestuia. Este infricosatoare capacitatea destructiva a virusilor, a malware-urilor si a fisierelor spyware asupra calculatoarelor.
Tot asa si patimile lucreaza in noi, unele afecteaza doar partea software adica sufletul, iar altele afecteaza inclusiv partea hardware adica trupul. Mandria, fatarnicia, minciuna afecteaza partea sufleteasca, insa curvia, lacomia pantecelui sau mania imbolnavesc vadit inclusiv trupul. Pacatul care intra in om, actioneaza la fel de variat ca si un virus in calculator. Astfel, se poate inmulti foarte repede devenind patima si furandu-ne libertatea cu care am fost inzestrati de Dumnezeu asa cum un virus care s-a inmultit intr-un sistem, ingradeste si fura din libertatea utilizatorului care il foloseste.
Deasemenea, exista si virusi care, odata intrati in sistemul calculatorului, actioneaza latent si cu multa rabdare. Stau la dospit pe neobservate, ca si cum nu ar exista si tocmai atunci cand nu ne asteptam actioneaza violent si cu pagube mari. Iar noi credem ca abia acum ne-am ales cu un virus cand defapt el era demult acolo dar din neatentia noastra a trecut neobservat. Asa sunt si unele pacate ale noastre. Stau prinse de suflet intr-ascuns din neglijenta noastra si rabufnesc cand nici nu ne trece prin minte. Se vede asadar, foarte bine, ca precum virusii nu ne lasa sa ne bucuram de PC-ul nostru ingradindu-ne in toate felurile utilizarea, asa si patimile nu ne lasa sa ne bucuram de viata. Continuare »
 Multe rauri de cuvinte s-au scris despre frumusetea si taina casatoriei si multe rauri de rugaciuni s-au varsat pentru apararea acesteia, insa si mai multe rauri de lacrimi au curs de pe urma intelegerii gresite a casatoriei din partea oamenilor, de aceea vom scrie si noi ca, poate-poate vom mai gasi pe cineva pe cale care sa aiba urechi de auzit si inima de implinit.
Casatoria se asemana cu calatoria a doi indragostiti care pleaca intr-o excursie. Inainte de a pleca la drum, cei doi pregatesc bagajele din timp, pentru a lua cu ei toate cele trebuincioase. Masina trebuie sa fie alimentata cu combustibil, complet functionala si curata. Cei doi porumbei ai iubirii se odihnesc bine inainte de plecare si isi planifica esentialul excursiei cu multa bucurie.
Tot asa facem si cand ne inhamam pe drumul casatoriei. Viitorii soti se pregatesc cat mai bine, se curata de toate patimile, se “incarca” cu mult entuziasm, isi fac toate planurile impreuna, pentru ca amandoi vor deveni un trup cand vor porni la drum, adica vor merge cu aceeasi masina.
Odata stabilita tinta excursiei toata frumusetea calatoriei va depinde de relatia dintre cei doi soti si cum se vor raporta la peisajele ce le vor iesi in cale.
Astfel porniti la drum, vedem bine ca masina nu are decat un singur volan, prin urmare un singur sofer, deci nu poate conduce decat unul din cei doi soti, altfel masina ar intra cu siguranta in copac sau in alti participanti la trafic daca amandoi ar incerca sa conduca in acelasi timp.
Tot asa si Dumnezeu a lasat in casatorie ca barbatul sa fie cap familiei si sa o conduca dupa legile Sale. Asa cum soferul conduce dupa niste reguli bine determinate din codul rutier pentru a nu pati vreun accident, tot asa si barbatul trebuie sa-si conduca familia dupa “regulile” lui Hristos, ca sa nu fie in pericol familia, si sa nu se abata necazuri asupra lor. Continuare »
 Textele de biologie de astăzi și mass-media descriu corpul uman și celulele din componența lui ca fiind mașini construite din blocuri biochimice. Această concepție a format publicul larg să accepte credința în determinismul genetic, care presupune că genele controlează trăsăturile fizice și comportamentale. Această tristă interpretare arată că viața noastră este determinată direct și fără nici un dubiu, de caracteristicile ereditare, de schița genetică derivată de la părinții noștri și de la părinții părinților lor, și tot așa la infinit. Asta-i face pe oameni să creadă că ei sunt victime ale eredității.
Din fericire, Proiectul Genomnul Uman (HGP) a reușit să răstoarne aceste idei ale științei convenționale referitoare la controlul genetic. E ironic, pentru că proiectul a demonstrat exact contrariul. Conform gândirii convenționale, complexitatea unui om ar avea nevoie de mult mai multe gene decât se află de fapt într-un organism simplu. Surprinzător, HGP a descoperit că oamenii au aproape același număr de gene ca și cele mai simple animalele, o descoperire care dezvăluie fără chibzuială o percepție-mit fundamentală care sta la baza determinismului genetic.
Deci, dacă genele nu controlează viața… atunci cine o face?
Știința de vârf, evoluată, ne descoperă că puterea noastră de a controla viața are ca punct de plecare mintea noastră și nu este programată în genele noastre. Asta este o veste bună. Puterea de schimbare este în noi! Cu toate acestea, pentru a activa puterea impresionantă a minții asupra genelor trebuie să reconsiderăm crezurile noastre fundamentale – percepțiile corecte și cele incorecte în privința vieții.
Prima percepție incorectă apare atunci când ne uităm în oglindă și ne vedem pe noi înșine ca persoană singulară, ca individ. În realitate fiecare dintre noi este o comunitate de 50 de trilioane de celule (50 de mii de miliarde). Deși numărul e ușor de pronunțat, este imposibil de sondat. Numărul total de celule din corpul uman este mai mare decât totalul oamenilor de pe 7000 de planete Pământ.
Aproape fiecare celulă din corpul nostru are toate funcțiile prezente în întregul corp uman, asta înseamnă că fiecare celulă are sistemul ei nervos, sistemul ei digestiv, respirator, musculos, reproductiv, și chiar propriul ei sistem imunitar. Aceste celule reprezintă echivalentul în miniatură a unei ființe umane, și invers, fiecare om este echivalentul unei celule colosale. Continuare »
 De când sunt în Biserică am auzit de multe ori spunându-se că Dumnezeu este în noi, sau că El este viaţa noastră. Multă vreme n-am priceput lucrul ăsta. Mântuitorul spune clar în Evanghelia Sa:
“Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.“
Sfântul Apostol Pavel întăreşte acest adevăr spunând:
“Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
Şi ce mi se pare şi mai greu de înţeles este cum poate Hristos să locuiască în mine, cum poate Dumnezeu să fie în trupul şi în sufletul meu?
Iată cum tot Sfântul Pavel spune acest lucru:
“M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.”
Lucrurile sunt foarte clare, aşa cum spune Sfânta Scriptură, Dumnezeu este în noi şi fără El nu putem face nimic.
Sfântul Grigorie Palama arată că omul are în suflet energiile necreate ale lui Dumnezeu, şi că aceste energii nu pot fi concepute ca fiind despărţite de El, ci acolo unde sunt energiile care emană din El, acolo este şi El. Aşa stând lucrurile, şi Teologia Dogmatică Ortodoxă ne spune acelaşi lucru: Dumnezeu este în noi şi noi facem totul prin El. Teoretic am inţeles, practic prea puţin.
Haideţi să ne gândim cum lucrează curentul electric! Astăzi în societatea super-tehnologizată în care trăim, totul are nevoie de curent electric. Metropolele lumii consumă cantităţi imense de energie. Oraşele sunt luminate noaptea foarte puternic, încât se vad din satelit. Fabricile, birourile, magazinele, depozitele şi casele noastre, toate sunt construite în aşa fel încât să fie funcţionabile pe baza curentului electric. Astăzi apa îmbuteliată pe care o bem e produsă cu ajutorul curentului electric, mâncarea la fel, căldura din case, hainele, obiectele, maşinile, străzile, spitalele, totul este produs prin maşini industriale acţionate de curent electric. Continuare »
 Acum vreo câţiva ani, când vedeam la televizor că se vorbeşte de GPS (Global Positioning System – Sistem de poziţionare globală) mi se parea ceva inaccesibil, un gadget super-tehnologizat, pe care şi-l pot permite doar cei bogaţi. Astăzi îl văd peste tot, mulţi şoferi se folosesc de GPS în maşină; nu mai e un moft sau o fiţă, ci uneori e o necesitate. GPS-ul este conectat la cel puţin trei sateliţi din spaţiu, cu ajutorul cărora stabileşte cu exactitate poziţionarea la sol. Aparatul GPS are instalat un soft cu hărţi rutiere şi comunicând cu satelţii, arată pe display poziţia pe hartă, cu o marjă de 10-15 m.
GPS-ul îţi calculează în câteva secunde drumul cel mai scurt către o destinaţie, drumul cel mai economic, sau drumul cel mai rapid. El te poate informa care drumuri sunt aglomerate, care rute trebuiesc ocolite, care drumuri sunt închise, ce hoteluri sau restaurante ai în zona în care te afli, ce puncte turistice pot fi vizitate, câţi litri de benzină vor fi consumaţi, cât va costa drumul, etc.
GPS-ul e un gadget foarte user-friendly (uşor de folosit) care te înştiinţează mereu printr-o voce asupra drumului pe care trebuie să-l urmezi ca să ajungi la destinaţie. Înainte de orice intersecţie vocea gps-ului te anunţă că trebuie să virezi stânga sau dreapta, că urmează un sens giratoriu, că mai ai 500 de metri pâna la destinaţie (de exemplu), iar dacă greşeşti cumva traseul pe care ţi l-a indicat, în câteva secunde reconfigurează ruta şi-ţi indică alt traseu, ca să poţi ajunge acolo unde l-ai setat. Poţi greşi traseul de 50 de ori, el de 50 de ori va reconfigura ruta şi îţi va arăta drumul cel bun. GPS-ul nu se supără când greşeşti, ci el e mereu acolo să te ghideze prin locuri care-ţi sunt străine.
GPS-ul “ştie” mai bine ca mine ruta care trebuie urmată până la destinaţie, pentru că are mai multe informaţii, şi pentru că sateliţii îl ajută “să vadă” de sus cum va fi porţiunea de drum pe care eu o voi parcurge.
Aşa e şi în relaţia noastră cu Dumnezeu. Domnul ştie mai bine ce obstacole vor urma în viaţa noastră şi care va fi drumul pe care vrem să-l parcurgem. De aceea e bine să facem mereu voia Lui, căci El are mereu mai multe informaţii decât noi, ştie dinainte ce fel va fi drumul şi cum trebuie abordat. De multe ori facem voia noastră, pentru că voia lui Dumnezeu ni se pare ciudată, nerealistă sau greu de înfăptuit. Dar noi nu ştim ce ştie Dumnezeu, noi nu ştim ce ne rezervă drumul, şi din care cauză la o anumită “intersecţie” a vieţii, Dumnezeu ne îndeamnă să alegem altă rută decât cea pe care o credem noi bună. Continuare »
|
|
Omul imita pe Dumnezeu de-a lungul vietii, fie ca este constient de aceasta, fie ca nu. Il imita in tot ceea ce el creeaza spre bine, in felul in care actioneaza si in felul cum ordoneaza actiunile ca sa-si duca lucarea la bun sfarsit, pentru ca omul este facut dupa chipul si asemanarea cu Dumnezeu. Asa se intampla si cu constructia unei case. Constructia unei case se aseamana izbitor de mult cu facerea lumii.
Comentarii