A venit vara, a venit vacanţa, au început concediile, fiecare pleacă pe unde poate şi dacă poate. Unii se duc la mare, alţii la munte, unii în deltă, alţii pe la mănăstiri sau prin frumoasele oraşe ale lumii. E o perioadă mai liniştită şi fiecare încearcă să caute câteva zile să se liniştească şi să uite de toatea grijile şi supărările vieţii de zi cu zi.
Codruţ vorbea într-un articol acum câteva luni despre o creştere a ispitei şi a poftei sexuale odată cu venirea primăverii, cu care sunt întru totul deacord mai ales că fetele au început să se îmbrace din ce în ce mai sumar şi mai provocator, vrând parcă să atragă atenţia bărbăţilor dimprejur, urmărind să arate ca vedetele şi starurile de pe la tv şi din reviste. Vă mărturisesc că mi-e greu să-mi feresc privirea de la fetele pe de pe stradă, pentru că şi femeile în toată firea, mame cu copii mari, au început din inerţie să se îmbrace cu pantaloni şi cu bluze mulate şi cât mai transparente, şi foarte rar vezi pe cineva îmbrăcându-se decent.
Dacă pe stradă lucrurile stau cum stau, la plaja e un dezastru, patima desfrânării fiind zgândărită şi alimentată foarte puternic de “imaginile” din jur. Fetele nu mai poartă slipi şi sutien în felul în care le purtau înainte, ci slipul a ajuns bikini, lăsând fundul total descoperit iar sutienul e mult mai subţire lăsând la vedere jumătarea de sus a sânilor. Şi cea ce e mai rău, e că sunt femei care nu mai poartă sutien de loc, făcând topless. Mai pe faţă spus, pe plajă poţi vedea femei 95% dezbrăcate, doar petecul de slip din faţă mai acoperă ceva.
Unde credeţi că sunt ochii bărbaţilor? La valurile mării? În ziarul pe care-l citesc? Nu, ci sunt focalizaţi cu mare precizie spre femeile ce defilează pe plajă ca o marfă gata să fie consumată. Peisajul este completat de senzualele ungeri cu ulei de plajă, ridicând pofta bărbaţilor la limita insuportabilităţii.
Se observa usor astazi, ca si copii de 12-14 ani au un comportament si o curiozitate directionata din ce in ce mai mult spre sexualitate, ceea ce este total anormal.
Lipsa de jena si bun simt in imbracaminte este unul din factorii pentru care baietii se masturbeaza de la varste din ce in ce mai fragede, deoarece peste tot vad trupuri dezbracate, si ceea ce ochii vad, inima cere.
Ce-mi pare rău e că sunt şi fete şi femei credincioase care vin cu drag la Biserica lui Dumnezeu dar care atunci când ajung pe plajă se adaptează stilului şi vremurilor în care trăim, stând să se bronzeze aproape dezbrăcate şi smintind mulţime de bărbaţi şi contribuind la creşterea patimei din sufletul lor, care patimă odată şi odată va izbucni ducând la păcat cu fapta.
Eu am văzut că în fiecare secundă prin comportamentul meu pot fi un exemplu pentru ceilalţi, prin toate gesturile mele şi prin faptele mele, dar în acelaşi timp pot fi şi sminteală celor din jur. Haideţi! voi fetele, care sunteţi aproape de Domnul Hristos, şi care aveţi mare evlavie la Maica Domnului, îmbrăcaţi-vă decent, chiar şi la plajă, aratăţi voi măcar, că femeile nu sunt o bucată de carne gata de frământat ci chipul minunat al lui Dumnezeu.
Am văzut femei care se-mbracă foarte frumos dar în acelaşi timp şi simplu. Sunt femei care chiar şi la plajă pot fi decente şi curate, fără să provoace privirile bărbaţilor.
Bărbaţii nu prea pot provoca prin îmbrăcăminte, dar in schimb au inceput sa ispiteasca si ei, prin grija idolatrizanta a trupului, depiladu-se din ce in ce mai mult, ducandu-se la sala pentru a-si construi abdomen si pectorali atragatori, si dandu-se cu uleiuri ca sa-si puna cat mai mult in evidenta formele trupului.
Insa cea mai mare este ispita femeilor, de care vor fi întrebate la judecată. Iată ce zice Mântuitorul:
“Oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui. Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă.”
Feriţi-vă să-i aruncaţi pe bărbaţi în prăpastia păcatului şi a poftei, veţi da seama la judecată mai mult decât ei. Poate ca nu pare corecta purtarea acestei raspunderi, dar ne asigura Mantuitorul ca asa va fi: “Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.”
(Claudiu)

Si ce, Claudiu, daca vor sa se bronzeze mai mult? Soarele face bine, deci de ce sa nu profite de soare o portiune de piele cat mai mare? – Asta e scuza pe care o “inainteaza” majoritatea femeilor care fac plaja topless, care poarta costume de baie aproape inexistente, uitand ca in primul rand este BUNUL SIMT si ignorand (oare?) faptul ca atzatza pofta barbatilor din jur. Dar cum zice neamtzu’: WHO CARES??
Si mai sunt si alte motive – mi-au spus niste fete (si chiar si o femeie in jur de 60 de ani!) ca ele fac plaja topless pentru ca si barbatii fac la bustul gol, ele de ce sa nu faca? Nu suntem egali?
Repet: eu cred ca in primul rand ar trebui sa fie BUNUL SIMT cel care sa le opreasca sa se arate tuturor goale, pentru ca daca barbatii sunt (putin) mai badarani, femeile sunt, prin “constructie”, mai finute, mai simtite, mai sfioase. Nu toate, insa…
Vreau sa pun o intrebare, poate e putin ciudata? Oare la bazinul de inot e aproape tot la fel? Vreau sa merg, si nu stiu,tot la fel se imbraca fetele? Sunt mai rusinoasa,mai pudica.La mine nu merge asa usor cu dezbracatul.
A doua intrebare:este cuvincios ca o fata crestina sa mearga la bazin?
Nu e cuviincios, cu hotarare, orice ar spune oricine. Singura solutie este sa te abtii si de la plaja si de la apa marii sau a bazinului. Daca ar exista locuri retrase, plaje particulare, cum erau pe vremuri, poate ca ai mai gasi un spatiu in care sa te bucuri de soare, dar pentru ca nu exista, spre binele tau/ al nostru/ si al aproapelui, renunta! Iarta-ma daca am fost prea transanta! Dar adevarul este unul singur si nu face niciun bine sa-l ocolim.
Si e o binecuvantare de la Domnul ca, asa cum spui, esti mai pudica, mai rusinoasa. Ramai asa! Nu te lua dupa lume, ca nu lumea te va mantui. Ale lumii sunt inselatoare si trecatoare, lasa doar un gust amar, in cel mai bun caz. Dar poate sa lase si tragedii. Cu prietenie, pentru Adina.
Oricum barbatii le dezbraca cu privirea si un ochi format isi da seama ce se ascunde in spatele bikinilor si sutienului chiar “decent”. Atunci chiar nu vad ce importanta ar mai avea absenta sutiernului sau bikini ca sint un petec mai mare sau mai mic.
Despre femei sa nu-mi spuneti ca nu doresc si nu le place sa fie admirate si poftite!
Le dezbraca cu privirea barbatii adulterini si poftitori mai bine spus. Daca lasam mintea sa zboare bine-nteles ca zburda peste tot…ca doar pestele de la cap se-mpute. Iar prezenta sau absenta sutienului sau a bikinilor are o importanta covarsitoare. In primul rand orice femeie cred ca ar trebui sa-si pastreze intimitatea trupului cu sotul (si invers)…nu cu privirile barbatilor poftitori. E ca si cum ne-am intreba ce rost mai au semafoarele sa functioneze…ca doar cei mai multi soferi cu ochiul format trec si pe rosu fara sa pateasca nimic.
Cat despre femei, nu am dreptul sa vorbesc in numele lor, dar cred ca vor sa fie admirate la fel de mult cum vrem si noi…numai ca ele lucreaza mai mult la trup decat noi. Si baietii se duc la tras de fiare tocmai ca sa fie admirati…isi cumpara masini “bengoase” tocmai ca sa fie admirati, isi creeaza un limbaj “de agatat”…si multe altele tot ca sa fie admirati. Iar despre capitolul “poftit”, sunt cu siguranta si astfel de fete, si le recunoastem usor, fara sa vrem…pentru ca defileaza pe strada si in orice loc ca o marfa…dar imi este mila de ele, pentru ca nu se gandesc si la consecinte. Afisandu-se ca o marfa vor fi “consumate” si tratate ca o marfa…si apoi aruncate tot ca o marfa de care te plictisesti dupa un timp. Deci fiecare culege ceea ce seamana.
Multumesc Iulia, nu esti deloc transanta.De multe ori ma gandesc asa era mama parintelui Arsenie Boca,sau mama parintelui Paisie? Eu cu ele ma compar.
Chiar am probleme cu matusa, mama, i-mi spun sa umblu si eu la maieu, cu spatele gol…la mine e greu. Asta nu inseamna ca daca e vara sunt imbracata pana in gat.
Pentru domnul Adrian M., va spun mie nu-mi place sa fiu “poftita”. Respectata, iubita, e altceva. Eu nu sunt o MARFA, eu am demnitatea mea.
Adina nu cred ca e pacat sa te duci la bazin, atat timp cat ai un costum de baie decent. Problema este ca sunt greu de gasit astfel de costume.
Adrian, daca femeia care face plaja e imbracata intr-un costum normal, decent, problema nu prea mai este a ei, ci a ochiului “format”. Problema este a barbatilor care le dezbraca cu privirea.
Este un cerc vicios: barbatii sunt atrasi foarte mult prin “vizual”, femeilor le place sa fie admirate, dorite, deci fac pe plac barbatilor, dandu-le ce-si “doresc”. Asta se intampla in lumea asta zapacita, de azi, in care toti se gandesc la sex, dominata de promiscuitate.
Privesti o femeie si vezi o partenera de sex? Sau privesti o femeie si vezi o faptura a Lui Dumnezeu, cu suflet nemuritor ca si al tau, si astfel o privesti cu teama, sa nu te vatami pe tine si/sau pe ea?
Pt. Adina: De ce nu-ti intrebi duhovnicul?
Personal, cred ca sunt si locuri mai putin aglomerate, in care poti face plaja si baie, foarte bine.
O femeie cuviincioasa, dupa mine, se cunoaste si la plaja: din privire, pozitie, mers etc. si privind-o chiar cel cu ochiul “format” ii da acestuia o mare palma prin atitudinea ei. Insa nu garantez 100% aceasta ultima afirmatie, pt ca depinde si de bunul simt al barbatilor privitori.
Florin am un duhovnic bun, chiar foarte bun, si la spovedanie i-am spus ca ma cam plictisesc. Si mi-a spus, sa iau o bicicleta, sa fac miscare, sa mai merg si la bazin.Nu stiu daca el stie cum se imbraca fetele astazi la plaja sau la bazin?
Chestia cu bazinul m-a pus pe ganduri…
Pt. admin.
Un costum de baie decent cred ca se mai gaseste. Dar problema mea e, cum sunt fetele acolo, tot ca si pe plaja? ma tulbura sau nu?
Exista aici un locuiesc la un hotel o piscina, intrarea este 40 ron, pe cand la bazin e 6 lei. Diferenta de pret este foarte mare.Aici ar fi ceve mai decent pentru ca merg mai putini oameni pretul fiind mai mare.
Daca duhovnicul ti-a dat voie, nu inteleg unde e problema… Crezi tu ca duhovnicul tau nu stie unde te trimite? Mai bine zis – crezi ca stii mai bine decat el? Poate are dreptate – mai fa miscare
Te cunoaste destul de bine (poate chiar mai bine decat te cunosti tu insati) ca sa stie ca esti suficient de matura in gandire si credinta si ai avea grija de tine si de altii.
Da Florin ai dreptate. Dar am scris mai sus, fetele sunt tot la felde “imbracte” ca si pe plaja? Si eu inclin sa cred ca DA.
Am vrut sa zic” imbracate”.
“Sunt femei care chiar şi la plajă pot fi decente şi curate, fără să provoace privirile bărbaţilor”.
E cam utopic, Claudiu. Nu mai exista asa ceva, nu prea mai are cum sa existe. Sunt de acord cu sora Iuliana in raspunsurile ei.
Sora Adina, constiinta ta ti-a spus deja. Nu mai intreba, ca sa nu te trezesti ca gasesti apoi indreptatiri. Haideti sa nu mai absolutizam orice cuvant al duhovnicului sai incepem sa ne timoram sau sa ne cream conflicte launtrice artificiale, mai ales cand el intra in conflict cu glasul constiintei (cel putin in aplicarea lui concreta), sa luam lucrurile ceva mai matur. Nu a fost cel mai fericit exemplu de “miscare”, dar ai ce gasi, altceva de facut, ca sport, ca miscare. Incepand cu metaniile
Haideti sa fim crestini maturi si realisti si sa nu ne oprim la litera unui cuvant primit. Mai ales cand sunt si vremurile asa cum sunt, iar sfaturile se dau, din pacate, cel mai adesea dupa gandirea omeneasca. Iertati!
Dincolo de toate, felicitari pentru articol, Claudiu!
Cred ca depinde de loc Adina…nu cred ca poate sa faca cineva o statistica exacta la asa ceva. Cel mai bine te orientezi la fata locului. Faci o cercetare inainte
…daca se poate spune asa. Prudenta nu ne strica. Prin ceea ce spun nu vreau sa se inteleaga ca suntem speriati de bombe, si ca ar trebui sa umblam cu patura in cap, dar cand stii ca sunt locuri unde bunul simt are carente, este bine sa faci o evaluare atenta la ceea ce ti-ar putea dauna.
Pai normal, doar sunt imbracate ca pentru baie, pentru apa… Dar care e problema ta cu fetele? Te simti tu incomod din cauza lor? N-ai de ce.
Tu te imbraci cu un costum normal si de restul vei avea grija.
Problema ta cred ca este ca nu te simti bine acolo. De asta, banuiesc ca nu vei merge singura, pt ca astfel te vei simti stanjenita. Mergi impreuna cu cineva si simte-te bine, fa baie, bucura-te de viata!
Va multumesc, am tras o concluzie.
voi veniţi doar două săptămâni şi apoi plecaţi, dar unii locuiesc în Constanţa sau lucrează pe litoral. Eu de mic am fost dus la nudişti (la comun) iar pe plajă se poartă doar chiloţii fără sutien, uneri nici asta nu se mai poartă. Deci să văd aşa ceva 4-5 luni de zile i an de an, acum dacă ar fi să văd o femeie goală mă uit la ea ca la perete, poate că doar unii care au ajuns deja la o anumită vârstă or să înţeleagă ce am vrut să zic, dar la anii mei aşa ceva nu poate fi normal
Nu ne dezamagi, frate Florin! Parca pe blogul tau era un alt duh decat cel al lui “Carpe diem”. Al cui chip trebuie sa purtam, remember?
Am si eu o intrebare..ce intelegeti voi prin costum de baie décent?m-ati pus pe ganduricu articolul asta(foarte bun de altfel)…so,cum ar trebui sa fie cosumul de baie pt o fata crestina..?
Sa nu fie gen tanga. sa fie slipul normal, eventual poti sa te acoperi cu o esarfa, apoi la bust, sa ai ceva in genul la o bustiera, nu decoltat. De asemenea exista si costumul de baie, cum au sportivii la sarituri,ma refer la costumul intreg. Referitor la cum se imbraca lumea pe plaja, suntem produsul reclamelor si al marketingului. O fata decenta care nu vrea sa sa mandreasca cu corpul ei, care vrea sa fie ea insasi naturala, stie sa se imbrace si stie ce atitudine trebuie sa aiba altfel incat sa nu ispiteasca!Doamne ajuta!
Draga Florina, eu ma gandesc ca un costum de baie decent, te acopera, atat in spate cat si in fata, chiar daca e din doua piese.Cum spunea in articol slipul e transformat in bikini, si cred ca stii sau ai vazut asa ceva…Deci nu fundul gol. Apoi sutienul sa-ti acopere pieptul.. ti-as scrie mai multe in particular…
Eu am ramas uimita de felul cum se “imbraca” fetele pe plaja.
Eu cam la asa ceva ma gandesc, sau mai exista costum dintr-o singura bucata care te acopera mai bine.
Fetelor, uitati-va la costumele de baie ale celor care practica inot de performanta, sunt sigura ca se gasesc in magazine de sport; daca va imbracati asa, apoi va puneti si o casca de apa si ochelari sa nu va iritati ochii, o sa fiti privite ca niste cosmonauti, cel putin in comparatie cu tot restul fetelor…
in costum de baie, chiar asa cum l-am descris eu, e greu sa nu smintesti pe cineva, totusi, daca vreti la bazin…
mama a fost la un hotel in turcia acum 2 ani si musulmancele erau imbracate cap-coada cand ieseau pe plaja, intr-o chestie care se usca usor si nu era mulata…
Eu am trait o experienta mai mult decat penibila la mare .
Mi s-a spus ca sunt prea imbracata .
Si intr-adevar asa era potrivit standardelor lor .
„Părinte, se cuvine să mergem la plajă la mare?
Da. Ar fi o greşeală mare să nu vă duceţi! Pentru că soarele e un doctor nemaipomenit de bun şi de scump, care ni se dă gratuit. Însă, şi acolo să fii stăpân pe tine. Nu te duce să păcătuieşti! Iar dacă îţi vin gânduri necuviincioase, stinge-le cu rugăciunea, şi tu te foloseşti de soare. Căci nu se poate fără rugăciune, nu se poate fără trăire, nu se poate fără trezvie. Doar nu te duci acolo să măsori trupurile oamenilor! Dacă te duci aşa, e inutilă şi întrebarea, te duci ca un păcătos! -„cotidianul -„Lumina„
Draga Adina, frati si surori in Domnul,
As avea, multumita atentionarii fratilor de la Razboi Intru Cuvant, de facut o precizare.
Am exagerat un pic in ultimul meu comentariu, in sensul ca, lasandu-ma cuprins de bucuria pe care o simt eu cand merg la apa, la o baie, am indemnat pe Adina, conform propriilor mele cuvinte, spre cu totul altceva decat mi-a fost intentia.
De fapt, draga Adina, daca constiinta ta nu te lasa sa te dezgolesti in fata celorlalti, NU O FACE! Asculta-ti constiinta si asculta-ti duhovnicul. Drumul nostru, ca si fii a Domnului, trebuie sa fie SPRE EL. Daca ceva ne departeaza de El, nu e bun, nu e de folos.
Sunt atatea metode de facut miscare (dupa cum ai spus – bicicleta, metanii), altele decat o baie la bazin, unde nu te-ai simti in largul tau si mai grav – unde te-ai putea “strica” pe tine sau pe altii.
E bine sa-ti pastrezi aceasta pudoare, nu scapa de ea, nu o goni de la tine! Te poti bucura de viata in primul rand avand o constiinta curata. Pastreaz-o asa!
Iertare pt “sfatul” meu de inainte, sper ca ai luat hotatarea cea de folos! Domnul sa te ajute!
Doamna ajuta tuturor.
Va marturisesc ca si eu am avut dilema bazinului:” Sa merg, sa nu merg? O fi sau nu pacat?”.
Am intrebat cunoscutii, prietenii, desi constiinta mea imi raspunsese deja. Sunt intru totul de acord cu Iuliana si cu Razbointrucuvant. Nu imi pot imagina un costum de baie decent. Picioarele si bratele ti-ar fi oricum cu totul dezgolite, sanii si toate celelalte forme s-ar vedea foarte usor datorita costumului mulat. Daca pe stada nu te-ai imbraca asa, de ce ai face-o pe plaja, doar tot oameni sunt si aici si acolo, iar regulile sunt aceleasi. Nu cred in “plaja inocenta/decenta” atat timp cat acolo sunt persoane de sex opus iar tu esti imbracata in costum de baie. Prin definitie, costumul de baie nu poate fi decent! Iar un crestin/crestina nu prea cred ca ar vrea sa aiba amestec cu duhul desfranarii care exista pe plaja, si pe care -o data ajuns acolo- nu prea poti sa-l ocolesti. Eu zic ca mai bine sa fugim de locurile acestea. Pe deasupra parintele de la Manstirea unde merg eu a spus recent intr-o predica sa nu mergem la strand sau la mare, ca acolo si apa este spurcata datorita desfranarii care se intampla in ea, iar apoi nu stim de unde ne-am pricopsit cu tot felul de boli(rusinoase).
Va puteti imagina sfintele noastre “defiland” in costum de baie “decent”? Doamne fereste!
Iertare.
Am vrut sa spun “Doamne”, dar se pare ca “Doamna” noastra, Maica Domnului a vrut asa..
Foarte interesant articolul! Dar ca barbat este greu sa te abtii de la astfel de ,,observatii” si ma refer la femei aici! Nu zic ca este imposibil, dar ochii omului fug…nu sunt facuti sa stea in pamant! Toata cinstea fetelor care se feresc de privirile barbatilor si care ii feresc si pe ei de ganduri nu prea duhovnicesti! Asa este normal si asa ar trebui sa fie normal si firesc. Din pacate, atat barbatii cat si femeile se complac in situatia asta. Vorbesc ca si eu sunt barbat si ma uit daca am ocazia, insa incerc sa ma stapanesc! Este foarte greu, vorbesc de mine aici, dar nadajduiesc ca voi termina si cu prosteala asta prin mila lui Dumnezeu si ajutorul Maicii Domnului! Doamne ajuta!
Vreau sa va povestec o intamplare ce am avut-o anul trecut. Sper sa nu radeti de mine.Eram plecata intr-un pelerinaj, in tara straina, in luna august, temperatura 40 grade.La hotelul unde eram cazati era si piscina. La un moment dat nu am mai rezistat si m-am hotarat sa merg si eu, dar cu greu… Eram vreo 10-15 oameni in piscina, colegii de excursie. La un moment dat fiind in piscina, am calcat gresit si mi-am indoit un deget de la picior. Pe moment nu am simtit durerea. Cand am ajuns in camera, am vazut ca degetul incepea sa se umfle, ma durea, si nu ma puteam lasa pe picior. Cineva m-a ajutat si am cerut gheata,pentru picior. Toata noaptea stateam cu apa rece si gheeta pe deget.Deja incepuse sa se invineteasca, devenise aproape negru, ma durea tare, si cu greu ma puteam lasa pe picior. Problema era urmatoarea: a doua zi trebuia sa luam avionul spre casa. Si aveam bagaje multe, si ceva drum pana la aeroport.Cand ma uitam la degetul meu care era tot mai vanat simteam ca ametesc.Credeam ca mil-am rupt. Am ajuns acasa in Romania.Si am inceput cu creme, cu gheta, cu ce stiam numai sa treaca vineteala.Mi-a trecut, dar nu-mi puteam indoi degetul. La doctor nu vroiam sa merg.In schimb mi-am adus cu mine o vata inmuiata in untdelemn sfintit si ma ungeam.Cam intr-o luna mi s-a refacut degetul. Atata durere am simtit atunci in sufletul meu, incat am zis ca eu nu mai merg la piscina sau ceva asemanator.Nimic nu e intamplator…Ma iertati.
Sunt intru totul de acord cu Lavinia si cu fratii de la Razboi intru cuvant, al caror site il stiu si il apreciez. Raspunsul cel mai bun ni-l da constiinta, daca vrem sa o ascultam cu adevarat. Sa nu ne cautam scuze si indreptatiri. Daca vrem neaparat sa stam la soare sau sa ducem copiii in vacanta putem sa mergem la munte si nu e obligatoriu sa avem tinuta sumara, nu ne contorizeaza nimeni centimetrii patrati de piele bronzata
)e sa avem piscina particulara acasa si sa facem baie doar cu sotul/sotia, fara alti “spectatori”. Dar asa ceva e cam ideal… asa ca mai bine sa ne abtinem. Tentatia e mare, dar asta e situatia. Daca vrem sa facem sport, exista si alte posibilitati.
Cred ca singura solutie (desi e cam utopica
As mai avea ceva de adaugat: sa nu ne para rau de acest “sacrificiu”.
Am avut o data o discutie cu un crestin, in care ii spuneam cu nostalgie ca “hehe, trecute sunt zilele cand mergeam la plaja si la mare” (eu sunt intoarsa de ceva vreme la Ortodoxie), iar el mi-a raspuns (dar parca Duhul Sfant mi-a vorbit) sa nu-mi para rau, ca ar fi ca si cum nu as avea bucuria de a-L fi ales pe Domnul, ca si cum acest lucru l-as face cu sila si cu regrete. Sa fereasca Dumnezeu, sa nu fie asa.
Sa ne bucuram ca putem, chiar si prin aceasta mica renuntare, sa facem voia Domnului, si sa o facem cu bucurie si recunostinta, rugandu-ne sa ne fie considerata o mica jertfa bineplacuta Domnului.
“Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.” Cu atat mai mult putem adauga si plaja, si bikini, si toate celelalte indulciri stricatoare si stricacioase, pe care sa dea Dumnezeu sa le putem lasa, din dragoste fata de El si pentru mantuirea noastra.
Doamne ajuta.
Ma bucur mult ca mai sunt fete care gandesc asa. Nu o spun ca o magulire, ci doar ca sa-mi impartasesc bucuria cu voi toti.
Da ,aveti dreptate solutia e sa stam acasa ptr a nu sminti pe nimeni.:))
Ce ma bucura concluzia la care s-a ajuns in urma tuturor comentariilor!!!
Ce ma bucura concluzia la care s-a ajuns in urma tuturor comentariilor!!!
Total de acord!
Era o ironie.
Motto-ul meu e cu totul altul -a ma feri de a cadea in extreme-in desfranare si habotnicie.
Il am si pe blog ,de altfel.”CREDINŢA ADEVĂRATĂ ÎNSEAMNĂ ECHILIBRU ŞI NU HABOTNICIE, NU A VEDEA PERICOLE ACOLO UNDE ELE NU EXISTĂ” -pr.C-tin Stoica
Adica -nici sa nu ne ducem la mare deloc (mi se pare absurd ) ,dar nici sa ne ducem ca sa agatam sau sa atatam pe altii .Sa mergem sa ne bucuram de apa ,de soare ,de natura .
Unii gasesc chiar plaje mai retrase ,unde nu e asa multa lume .
Solutia a gasit-o Nicolae Steinhardt mai demult si a si expus-o prin viata sa si in cartile pe care le-a scris/ interviurile pe care le-a dat (e.g “Primejdia marturisirii”): “Nu, domnule!” Eu nu fac asa ceva; fac tot ce tine de meseria mea, mai putin asta si asta si asta. E un fel de “fie mie dupa cuvantul Tau” al Maicii Domnului. Eu fac voia Domnului, daca vrei sa ma dai afara sau sa nu ma angajezi, n-ai decat. Sunt de acord cu ce zice parintele Cleopa despre lucratul duminica, insa si aici se poate ajusta treaba, pentru ca nu mai e comunism, e democratie; gasesti pe cineva sa te inlocuiasca duminica (iar la biserica te rogi pentru acea persoana si asa se sfinteste si cel necredincios prin cel credincios) sau iti amani lucrul pentru dupa-amiaza. Dar cu partasia la pacatele zilelor noastre nu pot fi de acord si nu sunt pentru ca am trecut prin asta si stiu ce chin al constiintei este. Si nu numai eu am trecut…
Monica,
e vorba oare de ACEL par. Constantin Stoica?
Daca raspunsul e “Da”, precum si este, am gasit explicatia pentru care ai o pozitie atat de laxa vis-a-vis de ortodoxie, si pe care o motivezi “frumos”, acuzandu-ne pe noi ceilalti de habotnicie si extremism-la fel cum il acuza mentorul tau, pe iubitul nostru Parinte Justin Parvu.
Uitati-va aici: “Pr. Constantin Stoica îl face habotnic pe Pr. Justin Pârvu”.
http://www.ortodoxmedia.com/stire.php?n_id=335
Daca asta inseamna sa fii habotnic si extremist, da Doamne sa fim “habotnici si extremisti” precum Parintele nostru Justin Parvu!!!
Imi pare rau daca am deviat cumva de la subiect, dar consider necesar sa stim cu cine dialogam, ca sa nu ne pierdem pacea mintii, sfaramandu-ne ca de ce unii nu inteleg si stau mereu de-a curmezisul?! De fapt nu vor sa inteleaga!
Doamne miluieste.
Monica, fetele de mai sus nu cred ca au scris ca nu se duc la plaja din cauza ca sunt habotnice.
Habotnicia este o extrema, dar una rea. Mai este o extrema, buna: renuntarea la pacat, din prima, in deplina cunostinta (a constiintei).
Daca ele au taria asta, cinste lor! Dar asta nu e habotnicie.
Parintele Stoica, prin afirmatia pe care tu o folosesti ca motto pe blogul tau, a jignit foarte multi frati ortodocsi – a fost facuta in contextul “discutiilor” din mediile ortodoxe pe tema pasapoartelor biometrice, catalogandu-i pe acestia ca habotnici (inclusiv foarte multi duhovnici batrani). Asta a vrut sa spuna atunci…
Florin, mi-ai luat vorba din gura! De fapt si linkul pe care l-am postat se referea tocmai la acest subiect. Ma bucur ca nu sunt singura de aici care ia atitudine impotriva jignirii Parintelui Justin.
Ma temeam ca de asta nu mi s-a aprobat comentariul…
Florin stiu in ce context a spus pr C-tin Stoica aceste cuvinte.
Le-a spus chiar pr Iustin Parvu .Si mi se par la fel de valabile in orice context.
Fetele sa faca ce vor .Tu spui ca renunta la pacat -La care ?La PACATUL DE A TE DUCE LA MRE?
Repet fiecare face ce doreste .
Eu inteleg sa renunti sa te imbraci provocator ,sa ii indemni pe altii la pacat etc.
Dar sa renunt sa ma bucr de mare ???Ma scuzi ,daca nu gasesc asta admirabil.De cand a ma bucura de apa a devenit pacat.Despre asta era vb Florin .
Pacatul e una ,habotnicia e alta .
Ai ,dreptate.
Ps- iar eu nu am folosit citatul ptr a jigni pe nimeni ,nici pe pr Parvu nici pe nimeni ,desi nu ma mira „saritul in sus „ la aceste cuvinte.
EU am folosit acest citat ptr a sublinia ceea ce inseamna credinta adevarata-si anume ECHILIBRU.
Ca lumea le priveste ca pe o ofensa ,e altceva.Scopul meu nu era acesta.
Scopul era de a delimita granita intre pacat si ceea ce nu e pacat ,intre credinta sanatoasa si exagerare.
Sunt perfect convinsa ca D-zeu va rasplati aceste intentii bune ale fetelor , dar asta nu inseamna ca Aa te duce la mare e pacat si a renunta e virtute.
Dar D-zeu se uita la inima omului si va aprecia gestul lor.
Monica draga, te-ai gandit macar o clipa ca ducantu-te pe plaja sunt atatia barbati care se uita cu pofta la trupul tau, iar tu te faci partasa la pacatul lor. Sau poate ca este mai mare al tau de cat al lor. Tu esti pricina de sminteala. Esti cea care le atata poftele.
De ce sa sa vrei sa faci acest lucru? Nu este mai bine sa eviti lucrul acesta?
Gandeste lucrurile la rece si nu doar prin prisma egoismului.,,Dar sa renunt sa ma bucr de mare ???”
Te rog sa ma ierti daca am fost prea dur in exprimare sau prea critic.
Pe de alta parte, tot eu revin si citez ce a spus Sfintul Apostol Pavel:” …Primiti-l pe cel slab in credinta fara sa-i judecati gandurile. …”, iar in Evanghelie: “…purtati-va sarcinile unii altora…”.
Monica, fie ca si tu si noi sa facem fiecare dupa putinta, voia lui Dumnezeu.
Doamne ajuta sa putem face asta!
Pt Monica: ceea ce as vrea si eu sa adaug este ca fiecare isi alege ce i se potriveste cel mai bine, astfel daca cineva simte nevoia de a merge la mare atunci sa mearga, insa daca cineva simte ca aceasta nu este pt el atunci mult mai bine face daca ramane acasa. Pr Arsenie Papacioc a raspuns la o acuzatie, cum ca ar fi habotnic, care i-a fost adreasata astfel: “nu sunt habotnic sunt doar ortodox”. Eu una nu ma mai simt bine deloc la mare (pe plaja ma refer), insa asa sa mergsa o privesc este minunat. Nu, religia nu este o obligatie, ci este un sentiment minunat pe care il simti sau nu il simti si care te face sa alegi sau sa respingi anumite lucruri doar pt ca constiinta noastra ne arata ca nu sunt neaparat dintre cele mai bune. Ma scuzati, nu vreau sa supar pe nimeni.
costi-
!-Nu prea ma duc la mare tocmai din acest motiv ptr ca nu-mi place sa fiu subiect de discutie
2- cand m-am dus am fost mai mult decat decenta ,deci nu ma simt cu nimic vinovata asa cum incerci tu sa ma faci.
EU SUNT VINOVATA DE PACATELE MELE DACA LE FAC CU INTENRTIE ;DE NEPUTINTEȘLE SI DESFRANAREA UNOR BARBATI ,ma ierti dar nu sunt vinovata cu nimic.
POATE CA EI SUNT DE VINA PTR NEPUTINTELE LOR SI SUFLETUL DESFRANAT .
Vor vindecare ,sa se vindece in primul rand pe ei.
Nu ti se pare ca dam vina mereu pe altii ptr pacatele noastre si ne gasim justificari inaintea lui Dumnezeu.
Daca nu o va intalni pe una la mare ,va fi atras de alta la serviciu s.a.m.d .Si cine isi gaseste scuze isi va gasi mereu.
Eu daca ma duc ptr mare si nu altceva ,ma simt cu constiinta curata.
SI CHIAR SUNT .
Monica, poate ca te-ai mahnit putin de cuvintele de mai sus, dar ele au fost scrise pentru folosul tau.
Nu te ingrijora de cuvantul “slab” in credinta. In rugaciunea “Ingerasul” scrie asa: “Eu sunt slab, tu fa-ma tare”. Mai bine recunosti si constientizezi ca esti slab decat sa te crezi tare si sa nu fie asa. N-ai nimic de pierdut, ci doar de castigat
Doamne, ajuta!
Draga Monica,
Cred ca majoritatea dintre noi are cel putin momente in care scade in credinta. Dar ar trebui sa ne smerim ca Iair si sa spunem impreuna cu el: “Cred Doamne, ajuta necredintei mele!”, fiindca aceste cuvinte au ajuns pana la noi tocmai pentru a ne imbarbata. Omule este slab, iar fara Dumnezeu nu poate nimic.
Iarta-ma daca am dat impresia ca ma uit la tine cu dispret, nu te cunosc, dar doresc mantuirea ta. Asta insa nu exclude luarea de pozitie atunci cand adevarul, Parintii nostri si ortodoxia este defaimata.
Doamne ajuta.
Ma bucur ca exista si astfel de tineri in nebunia lumii de astazi. Domnul sa va ajute !
Legat de costumele de baie – care ar fi decente,care nu: poate n-ar fi rau sa ne aducem aminte ce reactie (ce scandal mai bine-zis) a provocat,in lumea laica, aparitia lor undeva la inceputul sec.20 parca. Imi pare rau ca nu mai stiu unde am citit despre asta.
Numai ca atunci lumea era altfel, mai “inapoiata”. Acum,in ziua de azi, problema se pune doar de modelul costumului.
A spus cineva mai sus: ce costum poate fi decent? Daca pe strada nu ai putea umbla asa,de ce sa o faci la plaja ? Oare plaja are un alt regim duhovnicesc? Oare aici se da dezlegare ?
Ai dreptate D, daca nu te poti afisa asa pe strada, cum sa fie costumul de plaja decent. Dar uite cum la Mamaia sau prin statiunile de la mare oamenii merg chiar si pe strada, chiar si-n magazine in costume de baie.
in costume de baie nu`i nimic pe langa cei kre umbla goi pe la restaurante,terase,magazine sau pe plaja.(in special femeile..si chiar in varsta)
Ma ingrozesc cand vad atata neseriozitate..
Bine, eu ma refeream la crestini. Asa, spun parintii ca se va ajunge sa mearga oamenii dezbracati pe strada. Poate fi asta un reper ?
crestinii nustiu daca umbla sau nu “dezbracati” pe strada..
macar crestinii sa fie mai seriosi si civilizati,desi unii chiar dak se numesc crestini tot se poarta indecent.
Ma iertati ca intervin si eu. Dar poate ar fi bine sa renuntam la modul acesta “intepat” de dialog. Am urmarit toata discutia si nu mi se pare nimic constructiv. N-ar fi cazul sa depasim momentul ? Multumesc.
@Monica: sărăcuţa de tine că eşti atacată de 2 bărbaţi şi o femeie
). Măi Florine ţi se pare corect? Fii tu un cavaler şi ia apărarea Monicăi. Sau măcar orice bărbat ce se vrea cavaler
@Lavinia: Ai făcut scandal că păr Constantin Stoica l-a făcut habotnic pe păr. Iustin Pârvu. Care-i problema? Ai citit Patericul, Vieţi Sfinţilor? Nu spune că e prima oară când un părinte la o măsură înaltă cade în înşelare că nu te cred. Cât timp acel apel a fost făcut doar de păr Iustin acest reprezentant al Patriarhiei avea tot dreptul să îl facă pe păr Iustin înşelat ( să nu cădem în ispita de a-l considera pe păr Iustin fără de greşeală ci să luăm exemplul Sf. Sisoe care fiind pe moarte şi plin de lumină spunea că încă nu ştie să fi pus început bun în viaţa duhovnicească ). Acum că păr Iustin nu e înşelat şi s-a ajuns la scandalul ăsta tot din cauza unor “cuvioşi” ucenici ce s-au grăbit să posteze apelul pe internet aia e altceva. Dacă nu ar fi astfel de ucenici şi ar fi trecut acel apel prin toate mănăstirile lucrurile ar fi mers mult mai bine ( şi nu ar fi ieşit păr Iustin ca habotnic deoarece ar fi fost semnat apelul de mai multe mănăstiri ).
Saurian.
Nu o cunosc pe Monica, si nu o atac. Dimpotriva, reciteste te rog posturile. Eu imi sustin punctul de vedere. Dar nu mi se pare normal sa incerce cineva sa-mi spuna ca albul e negru, iar daca nu-i dau dreptate, sunt extremista, habotnica, am ceva cu ea, etc. Nu e nimic personal, oameni buni!
Dar vad ca Monica are raspuns pentru toti, noi o judecam, o defaimam, o dispretuim avem ceva cu ea! Acum face pe victima, dar in realitate nu primeste Evanghelia. Mie mi-e de ajuns testul/marturia aceasta.
Iar din toata balmajeala asta care mi-o servesti tu aici, cu inselati, si ca nu e nici o problema in legatura cu ce a zis “par” Stoica?! ce ar trebui sa inteleg? Fii mai explicit, te rog.
* Saurian -nu am nevoie sa-mi ia nimeni apararea .Nu sunt o victima si nici un neputincioasa.Ma uit la mine si nu am nici un handicap .
Au indurat Sfintii ,care erau de un miliard de ori mai buni decat mine jigniri ,ocari ,judecati nedrepte ,chinuri etc.
Si eu nu sunt in stare sa fac un minim de efort??
Lavinia ,ca un nenorocit ce sunt iti spun -Dumnezeu sa te binecuvanteze ,azi ma apropii mai mult de El ,chiar daca tu sustii contrariul.
Numai bine tuturor,rugamintea mea ramane insa valabila.
@Saurian
Acum am vazut mesajul tau.
Sa stii ca nu i-am luat apararea Monicai din colegialitate, sau ca sa apar pe cineva in inferioritate numerica… Motivele au fost cu totul altele, diferite de cele “umaniste”, atat de predicate in filmele americane si in telenovele.
Sa stii ca mesajul Pr. Iustin a fost unul cat se poate de serios. Daca pe tine nu te-a ajutat sa-ti dai la o parte “valul” de pe ochi, probabil ca il aveai dat la o parte dinainte si esti un tip deosebit. Daca, insa, te-ai lasat “imbrobodit” de aburelile Pr. Stoica si ale unora care mai degraba servesc statul (care stat? al cui?) si interesele unor grupuri restranse de persoane, ar trebui sa te trezesti, frate! Sunt puzderie de materiale pe tema asta, cauta-le si vei intelege.
@florinm, Lavinia: aici e locul foarte prost să vorbim despre asta dar în fine. Eu nu susţin faptul că păr. Iustin greşeşte cu cipurile ( nu e mult şi va apărea un articol pe tema asta ) ci e vorba de puţină dreaptă socoteală. Să o luăm de la început. Apare un apel în care păr. Iustin cere mucenicie şi să nu acceptăm paşapoarte. Acum orice om înduhovnicit va avea unele îndoieli în privinţa a astfel de apeluri făcute doar de un singur om oricât de sporit e. Motivul e că Sf. Tradiţie ne arată că şi cei mai sporiţi oameni pot ajunge în înşelare şi de asta trebuie să fim foarte vigilenţi. Doar fanaticii ( ştiu că mulţi mă vor ataca din cauză că spun aşa ceva ) care tind să idolatrizeze un om vor susţine că păr. Iustin nu poate greşi. Să ne uităm la Sf. Sisoe care fiind pe moarte şi plină de lumină spunea că nu ştia să fi pus început bun. La fel şi Sf. Macarie cel Mare fiind pe moarte spunea că încă îi e frică de judecată. Era şi o predică a păr. Gheorghe de la Rădăuţi şi vorbea de graba asta cu care ne apucăm să îi facem pe toţi văzători cu Duhul. Totuşi păr. Iustin ştiind asta a acţionat ortodox trimiţând acel apel la mai multe mănăstiri ca să îşi dea părerea. Vă pun două imagini: un părinte de pe un munte spune că dracu e în paşapoarte sau mai multe mănăstiri susţin că dracu e în paşapoarte. Cred că a doua imagine e mai convingătoare şi dă mai multe de gândit. Dar nu s-a reuşit din cauză că unii ucenici cu dinţi de lapte ai păr. Iustin s-au grăbit să publice pe Internet acel apel. Pe foarte multe bloguri cu durere văd aceeaşi imaginie: păr. Iustin e inefabil. Iar de aici s-a început cu ura împotriva lui Dan Puric, revista ROST etc. etc. etc. Toţi sunt atacaţi în acest Jihad închinat păr. Iustin. Iertare fraţi şi surori dar puţină dreaptă socoteală vă rog. DOamne ajută!
Frate Saurian, in Biserica ortodoxa nu e nimeni “inefabil” sau mai bine zis, infailibil! Biserica este infailibila, da.
Dar nu amesteca lucrurile, te rog. Spune-mi tu acum: daca esti calugar si intr-o noapte arde casa fratelui tau mirean, si nu are cine sa-l ajute, iar acela doarme, TU CE FACI? Nu sari sa-l trezesti, sa-l ajuti sa stinga focul? Despre asta e vorba, frate. E vremea actiunii, e vremea rostirii cuvantului pentru trezirea constiintelor (a acelora la care se poate trezi…). Si mai mult decat oricand, e vremea rugaciunii.
Stai puţin să lămurim lucrurile: dacă păr. Iustin spune că arde casa nu înseamnă neapărat că arde. Ce e aşa greu de înţeles? Nu există om inefabil. Ce înseamnă asta? Că dacă apare o problemă trebuie să fie analizată şi de alţii. Nu putem asculta orbeşte doar din cauză că nu ştiu ce sfânt aşa a spus. În fine, am terminat discuţia pe subiectul ăsta că n-are rost. Dacă vrem să mai vorbim despre asta te ascult pe mess. Doamne ajută!
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/2009/03/ce-au-facut-doi-frati-dupa-ce-s-au-certat/
Tot pt Lavinia: in legatura cu subiectul articolului – mentine-ti parerea, e una buna
Nu trebuie sa ti-o schimbi.
Propun Administratorului sa deschida un nou topic, cu tema “Unde este linia intre habotnicie si echilibru? Parintele Justin sau Patriarhia?”, precum si un articol( sau in cadrul aceluiasi art.)in care sa se vorbeasca despre cipuri. De asemenea, pentru ca acum citesc Viata Par. Gheorghe Calciu, cred ca ar fi interesanta si o discutie pe tema legionarismului si a legionarilor, care pe de o parte sunt considerati sfinti,(inclusiv Par. Justin) iar pe de alta (Guvernul), se incearca renegarea si ascunderea lor.
Din cauza comentariilor rautacioase, discutiile pe acest articol au fost inchise.
[...] Pe plajă în bikini [...]