Tabără în cinstea zilei naționale a României (2012) – fotografii și impresii

În perioada 29 noiembrie – 2 decembrie 2012 Mănăstirea Oaşa împreună cu ASCOR Oradea au organizat o tabără dedicată zilei naţionale a României. La această întâlnire au participat tineri din mai multe oraşe ale ţării, membri ai filialelor Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) şi nu numai. La acest eveniment Asociaţia Ortodoxia Tinerilor a fost invitată să participe cu un grup de tineri.

În total tabăra a adunat în jur de 150 de persoane iar asociaţia noastră a participat cu 38 de persoane dintre care un grup de 20 de elevi din clasele a 11-a şi a 12-a din Drobeta Turnu Severin conduşi de Pr. Ghinea şi doamna preoteasa Maria.

Joi, pe 29 noiembrie, spre seară au început uşor uşor să se adune participanţii, veniţi din toate zonele ţării, cu trenul, cu automobilul personal, cu microbuzele sau chiar cu bicicleta. Noi am ajuns la Mănăstirea Oaşa în jurul orei 17.00, după ce plecasem din Bucureşti la ora 10.00 şi am oprit pe drum la Mănăstirea Cotmeana şi la Mănăstirea Cozia.

Pentru mine a fost prima oară când am ajuns la Oaşa şi fiind noapte nu prea eram încântat de împrejurimi. Totuşi ştiam că Mănăstirea se afla lângă lacul de acumulare Oaşa, în inima Munţilor Șureanu, având faima de unul dintre cele mai greu accesibile lăcașe monahale din România.

Am intrat în curte şi era linişte totală… În fata trapezei erau două fete pe care le-am întrebat timid unde îl putem găsi pe părintele stareţ, singura persoană pe care o cunoşteam din acel loc. Fetele ne-au îndemnat să discutăm cu fraţii din mănăstire care se ocupau de cazare şi masă. Ne-au primit cu multă blândeţe şi iubire, aşa cum rar am întâlnit. De altfel aveam să descopăr pe urmă că toţii monahii şi fraţii acestui loc erau asemenea stareţului lor: oameni ai lui Dumnezeu, primitori, smeriţi şi foarte atenţi în a nu supăra pe nimeni. Nu exagerez cu nimic… Cei care aţi vizitat acest loc înţelegeţi bine ce spun.

La ora 18.00 am intrat în trapeza mănăstirii şi am luat masa. Totul era aşa de simplu şi frumos, mă simţeam ca şi cum aş fi fost în casa bunicii: ceapă pe masă, lingurile şi furculiţele în borcan, mâncarea de post şi foarte gustoasă, băncile din lemn, icoane pe pereţi, ceaiul cald din flori de pădure, servirea ambelor feluri de mâncare în aceeaşi farfurie… grija fraţilor de a ne oferi tot ce ne trebuie.

La ora 19.00 a început slujba privegherii: vecernia, litia şi utrenia. Afară era frig, umezeală şi noroi, dar în smerita bisericuţă de lemn era cald şi atmosfera era luminată de câteva candele. În puţin timp s-au adunat călugării şi fraţii din mănăstire în strane şi în altar începând slujba.

Psalmii şi ecteniile se rosteau rar şi cu voce lină iar cântarea era aşa de dulce… Începusem să simt raiul de la Oaşa… Un rai care-şi are izvorul în iubirea şi smerenia fraţilor de acolo, şi într-o mai mică măsură peisajului superb.

Se făcuse ora 21.00 şi începeau să sosească microbuzele cu grupurile din ţară. Tinerii intrau pe poarta mănăstirii, se închinau în biserică şi apoi mergeau la masă, după care se alăturau nouă la slujba privegherii.

O parte din tineri intrau şi se spovedeau în chiliile părinţilor, ieşind uşuraţi de povara păcatelor şi lămuriţi de îndemnurile şi sfaturile pe care le primeau.

În jurul orei 23.00 slujba s-a terminat şi ne-am retras spre camere. Băieţii cu băieţii, fetele cu fetele. Noi băieţii am dormit pe saltele aşezate pe parchet, câte 27 într-o cameră mare… ca în armată. De fapt cazarea noastră în aceste condiţii a şi creat senzaţia de adevărata tabăra: dormeam împreună, mâncăm împreună, stăteam la slujbe împreună.

Vineri, 30 noiembrie 2012, în ziua sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, aproape toţi, îmbrăcaţi în costume naţionale ne-am întâlnit la Sfânta Liturghie în biserică. A fost o liturghie minunată, după care tinerii ascoreni au cântat colinde vechi din tradiţia poporului român. A urmat apoi spumoasa predică a Părintelui Marcel care ne-a vorbit despre vechiul oraş Corint asemănându-l cu oraşele de astăzi: New York, Las Vegas şi Rio de Janeiro, arătând curajul pe care l-a avut Pavel în propovăduirea Evangheliei Domnului Hristos.

Am mers apoi din biserică spre trapeza (sala de mese) în bătaia toacei. La masa festivă un frate citea sfaturi ale sfinţilor în auzul tuturor celor ce mâncau, conform tradiţiei athonite. La final, după câteva imne închinate Maicii lui Dumnezeu am ieşit toţi din trapeza spre biserică lăudându-l în cântări pe Dumnezeu până în biserică.

La scurt timp am plecat împreună pe munte până pe Vârful Fetiţa, fluturând drapelul naţional al României. După vreo oră şi ceva de urcat, sus ne-am aşezat pe iarbă şi am început a cânta cântece patriotice şi colinde vechi. Fiind rece, ne-am ridicat în picioare, ne-am aşezat în cerc înghesuindu-ne unii în alţii pentru a ne încălzi, avându-l în mijloc pe părintele stareţ Iustin, asemenea unui blând pastor. Ne-am fotografiat, am râs, ne-am bucurat, am gustat ceva, şi am început coborârea spre mănăstire. Pe drum s-au legat multe discuţii şi prietenii.

După masa de seară a avut loc o sinaxă (părintele stareţ aşa numeşte conferinţele…) în care s-a discutat despre iubirea de ţara şi neam. Am învăţat câteva lucruri noi foarte importante, pe care cu ajutorul lui Dumnezeu le voi trata în articole separate.

Sâmbătă, pe 1 decembrie dimineaţă am plecat toţi spre Alba-Iulia cu multe maşini, fiecare având arborat tricolorul. În drum ne-am oprit înainte de Alba-Iulia şi am început să fluturăm cu veselie steagurile noastre înainte automobilelor care treceau. Spre suprinderea mea mulţi ne claxonau şi ne salutau făcându-ne cu mâna, vrând parcă să ne arate că sunt solidari cu noi şi că toţi suntem romani şi fraţi. A fost unul dintre puţinele momente ale vieţii mele când am simţit frăţietatea şi iubirea fraţilor de acelaşi neam cu mine.

Am ajuns în Alba-Iulia, am participat la slujba tedeumului de la Catedrala arhiepiscopală şi am cântat defilând şi fluturând steagurile în auzul tuturor. Manifestările au fost reduse anul acesta la Alba-Iulia pentru că nu s-au alocat fonduri de la bugetul local, fiind campanie electorală. Cu toate acestea în cetate a început un concert de muzică populară în jurul orei 15.00 cu Ioan Bocşa în fruntea artiştilor. Am dansat, ne-am fotografiat… Am vizitat Sala Unirii şi apoi am plecat spre Schitul Gabud, metoc al Mănăstirii Oaşa, undeva pe dealurile de lângă Ocna Mureş.

Aici am ajuns seara. Ne-am cazat, am stat la masă şi apoi am participat la slujba privegherii pentru ziua de duminică.

Schitul Gabud se afla într-un peisaj mioritic splendid… M-a cucerit.

Seara în camere s-au stârnit iarăşi discuţii interesante.

Duminică dimineaţă ne-am adunat în biserică pentru Acatistul Mântuitorului Hristos şi pentru Sfânta Liturghie. Alături de noi au venit şi români din satele învecinate, îmbrăcaţi în costume naţionale.

După masa de prânz participanţii au început să plece fiecare spre casă.

A fost o tabără minunată în care s-au întâmplat multe minuni… s-au schimbat oameni, s-au pus bazele credinţei în sufletele unor tineri… Unii şi-au aflat sensul vieţii, alţii au găsit răspunsuri la întrebările lor, unii şi-au făcut noi prieteni iar alţii au trăit ceea ce lumea cu ale ei plăceri trecătoare nu ne poate oferi niciodată.

Sunt fascinat de modul în care lucrează Dumnezeu prin oamenii curaţi şi sinceri. Niciun suflet de om nu a participat la această tabără întâmplător. Nu vi le pot povesti, sunt lucruri intime, dar credeţi-mă că Dumnezeu a făcut minuni mari în sufletele tinerilor.

Ceea ce se întâmplă la Oaşa este deja un fenomen… o muncă de a-i renaşte sufleteşte pe tinerii români şi de a le aduce aminte ce ţară moştenesc, ce înaintaşi au avut şi ce Dumnezeu le poartă de grijă.

Urmează tabăra de Crăciun care se anunţă cea mai frumoasă întâlnire a tinerilor din toată ţara.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, la începutul anului 2012 şi asociaţia noastră pregăteşte o tabără de o săptămână la una dintre cele mai iubite mănăstiri din ţară. Asta se va întâmpla în vacanţă dintre semestrele studenţeşti, sfârşitul lunii februarie, începutul lunii martie. Pentru detalii urmăriţi bannerele şi articolele noastre.

Doamne ajută!