Cuprins

Vacanță

Dragilor, în perioada 25 iulie - 3 august 2015 vom fi plecați în tabăra de vară de la Horezu.. În această perioadă nu vom publica articole și nu vom putea răspunde la emailuri. Să ne revedem cu bine.

 

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Din comorile Sfintei Scripturi Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu Tu de ce crezi in Dumnezeu Euharistia continua Theologica Exista distractie si fara alcool

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro

"Copilul este o făptură biblică originară. Copilul este o făptură a vieţii neîntinate, este o floare deschisă luminii, este un îndemn la simplitate şi frumuseţe"

Tot mai multe familii luptă pentru a aduce pe lume un copilaş. Unii aleargă ani buni pe la tot felul de doctori pentru a primi această binecuvântare.

Paradoxal, uneori când sarcina vine cu atâta uşurinţă, invocăm motive că nu suntem gata să naştem copilul, iar când ne dorim cu tot sufletul, de multe ori constatăm că e prea târziu să dobândim acest rod.

Marea problemă se află în oameni, care adesea nu sunt pregătiţi pentru viaţa de familie, privesc lucrurile doar din perspectiva lor şi se gândesc în exclusivitate la ei.

A întemeia o familie înseamnă a renunţa la sine de dragul aproapelui. Cred că familia este asemenea unei mănăstiri. Un monah, la tundere, dă trei voturi: feciorie, sărăcie de bunăvoie şi ascultare. Dacă s-ar respecta aceste principii şi în viaţa de familie, situaţia ar fi cu totul alta: e nevoie de înfrânare, de păstrarea curăţiei trupeşti şi sufleteşti; e bine ca banul să fie comun şi să nu devenim pătimaşi de averi, ci să ne îmbogăţim la suflet; iar reciproca ascultare şi înţelegere ne ajută să menţinem casa.

Roadele sau averea fiecărei familii sunt copiii, dar şi viaţa întru virtute.

Planificarea familiei din zilele noastre a redus numărul odraslelor. Cuplurile sunt programate la unu-doi copii, iar când cineva cutează să vină cu al treilea, al patrulea, chiar unii dintre medici bat alarma. Nu mai puţin contează şi opinia publică. „Ce-ţi trebuie? Mai trăiţi pentru voi! Cu ce să întreţii atâţia copii?…” – acestea sunt doar câteva replici, care vorbesc despre trista realitate: copiii nu mai sunt o prioritate.

Credința deschide spre sens (interviu cu Andrei Pleșu)

Vă exprimați adesea, asumându-vă riscuri, opinia sau reacția unui intelectual responsabil cu privire la lumea (societatea) în care trăiește, punând în evidență aspecte esențiale, revelatoare pentru modul ei – bun sau rău – de existență. Ce statut acordați dumneavoastră, în prezent, fundamentului creștin al lumii europene, al culturii și civilizației ei?

Nu se poate vorbi, în mod rațional, despre Europa făcînd abstracție de fundamentele ei creștine. Nu e nici măcar o problemă strict religioasă. E o problemă de istorie și de cultură. Constantin Noica avea dreptate să spună că „fenomenul originar” al Europei este Sinodul de la Niceea din 325 d.H. unde, prin dogma Sfintei Treimi, s-a declanșat mecanismul speculativ al metafizicii europene.

Dar chiar ideea de „universitate”, cu toate consecințele ei intelectuale și instituționale e legată de ambianța mînăstirească a Evului Mediu creștin. Scoateți din scenă patristica și scolastica, scoateți din scenă numeroasele veacuri de artă creștină care umplu bisericile și muzeele noastre, scoateți din scenă contribuția arhitecturii creștine la evoluția tehnică și simbolică a artei de a construi din lumea noastră și veți vedea că Europa devine un concept gol, sau, în cel mai bun caz, o simplă determinare geografică. Sunt evidențe de care nici ateii nu pot face abstracție, dacă nu sînt și analfabeți…

Domeniul Reginei Maria de la Balcic – o umbră de veşnicie

Nu suntem veşnici. Auzim de atâtea ori că ni se spune sau că spunem asta. Da. NU suntem veşnici, aici, cu trupul, pe pământ. Nici prinţii, nici regii, nici inventatorii, nici sărmanii oraşelor sau satelor, nici bogaţii lumii nu sunt veşnici în spaţiul acesta fizic. Venim, stăm un pic, facem diferite lucruri, bune, rele şi plecăm înapoi ACASĂ. Unii păstrăm drumul, alţii ne mai rătăcim, unii nu ajungem niciodată. Deşi, acasă suntem aşteptaţi de când am plecat.

Am vizitat Balcicul Bulgariei. Am trecut pe lângă el şi am mers să-l vizităm. Pentru că acolo e o parte din istoria poporului român, din istoria noastră, din noi. Acolo a rămas imprimată în adierea brizei amintirea reginei, iar în valurile mării, se aud bătăile din inima reginei Maria. O regină deosebită prin ceea ce a făcut, prin modul în care a făcut, prin efectele pe care faptele ei le-au imprimat în vieţile atâtor oameni. De bunăseamă, când eşti regina şi ceea ce faci se răsfrânge asupra altor oameni, responsabilitatea ta devine imensă.

Ce om poate duce pe umerii săi o aşa apăsare? Unul puternic, cu siguranţă. Şi regina a fost un om puternic. Prin dăruire. Nu prin forţă, nu prin bogăţie, nu prin influenţă, prin dăruire. Şi-a dăruit timp, efort, bani pentru a ajuta pe romani. Nu era româncă. Dar a adoptat un popor peste care a venit să domnească. La rândul lui poporul a adoptat-o ca regină. Şi încet, încet, în crâmpeiul acesta de istorie a început să se nască un colţ de veşnicie.

Drumul încrederii: adopție și apoi naștere

În România și Republica Moldova, zeci de mii de copii sunt instituționalizați și cea mai mare dorință a lor este să aibă o familie. În acest timp, zeci de mii de familii care nu pot avea copii își pun speranța în fertilizarea în vitro, ignorând rata de succes foarte mică (30%) și că, din 100 de copii concepuți prin FIV, ajung să se nască doar în jur de 4, restul murind sau fiind distruși în fazele intermediare.

Există însă și familii care se luptă cu fricile adopției, iar Dumnezeu le dăruiește uneori în mod neașteptat: după adopție, familia zămislește și copiii ei biologici. Poate este o pedagogie a altruismului, menită să ne scoată din egocentrismul lui „vreau doar copiii mei biologici”. Mai jos sunt descrise o parte dintre încercările unei familii din București pe acest drum al încrederii în Dumnezeu.

"Ne-am căsătorit în februarie 2001, cu binecuvântarea părintelui Adrian Făgețeanu, duhovnicul meu, și bineînțeles că dorința noastră cea mai mare a fost să avem un copilaș, ca plinire a familiei noastre. Soția mea a mers la Mănăstirea Radu Vodă unde, la acea vreme, erau părticele din moaștele Sfinților Teodor Tiron și Teodor Stratilat, și s-a rugat să dobândească un prunc, făgăduind că, dacă va naște un copilaș, acesta va purta numele sfinților. Părintele Adrian, ori de câte ori ne vedea, ne întreba de copii. Timpul trecea, însă, și începusem să ne gândim să înfiem un copil, întrucât soția mea nu rămăsese niciodată însărcinată. Pentru că nu aveam casa noastră, ci stăteam cu chirie, am renunțat, pentru moment, la acest gând, lăsându-ne în voia lui Dumnezeu.

În decembrie 2009 am aflat că mama a 10 copii, din satul meu natal, a murit de cancer. De atunci, de câte ori mergeam la părinți, la țară, treceam pe la copii să-i vedem. Așa i-am cunoscut pe ultimii șase dintre copiii acestei familii greu încercate. Pentru că tatăl acestor copii nu mai putea lucra, trebuind să stea cu ei, și pentru că situația lor financiară era foarte grea, s-a implicat Protecția Copilului.

La un moment dat, soției mele i-a venit gândul să-l luăm pe cel mai mic copilaș, care avea doi ani și 10 luni – pe Adrian – să avem grijă de el. Inițial am respins această dorință a ei pentru că doream să termin facultatea – eram student la Facultatea de Teologie. În sufletul meu s-a dus o luptă foarte grea! Știam dorința soției mele – trecuseră aproape 10 ani de la căsătoria noastră! Până la urmă am fost la țară și am vorbit cu unchiul copiilor despre dorința noastră. Nici acum nu știm exact cum a înțeles unchiul, căci el a vorbit cu tatăl copiilor ca să ne dea ultimii trei copii. A fost o luptă și mai mare… Bineînțeles că în toate acestea ne-am sfătuit cu duhovnicul nostru.

Sfântul Clement Alexandrinul despre homosexualitate

Natura n-a îngăduit nici celor mai desfrânate animale ca fecundarea să se facă în deschizătura excrementelor. Urina se formează aparte în bășica udului [vezica urinară n.n.]; mâncarea umezită [digerată n.n.] se duce în pântece, lacrima în ochi, sângele în vine, ceara în urechi, mucozitățile în nări, șezutul este capătul intestinului gros, prin care se dau afară excrementele. [...]

Pornind de la cele spuse, este limpede și recunoscut de toți că trebuie să respingem împreunările între bărbați, împreunările sterile, pederastiile și împreunările androgine nefirești; să dăm ascultare chiar naturii, care, prin felul în care a creat organele genitale, a interzis astfel de împreunări; că bărbatul a fost făcut bărbat nu ca să primească sămânța, ci ca să dea sămânța. [...]

Astfel, același Moise, pe față, nu enigmatic, deschis, a dat aceste porunci zicând: ”Să nu faci desfrânare, să nu faci adulter, să nu strici copiii”. Această poruncă a Cuvântului trebuie păzită din toată puterea; nu trebuie călcată cu nici un chip și nici nu trebuie să nesocotim poruncile. Numele unei pofte rele este batjocura. Platon a numit pe calul poftei ”cal batjocoritor” [...]. Îngerii care s-au dus la Sodoma v-au făcut cunoscut pedeapsa dată pentru batjocură. Aceia au ars împreună cu orașul pe cei care au vrut să-i batjocorească; au dat pildă clară, că focul este rodul desfrânării. Că, după cum am spus mai înainte, nenorocirile celor de demult s-au scris spre sfătuirea noastră, ca să nu ne vârâm în ele, ci să ne păzim, ca să nu cădem în aceleași nenorociri.

(Sf. Clement Alexandrinul, Pedagogul, EIBMBOR, București, 1982, p. 280)

Copiii legionarilor închiși de comuniști i-au scris președintelui României, Klaus Iohannis

Câțiva din copiii legionarilor care au fost condamnați din motive politice pe vremea comunismului i-au scris președintelui Klaus Iohannis. Motivul: respingerea așa-numitei legi antilegionare, pe care Parlamentul a adoptat-o recent.

Iată textul scrisorii deschise trimisă pe adresa redacției:

"Stimate Domnule Preşedinte,

Subsemnaţii suntem urmaşi ai foştilor deţinuţi politici condamnaţi de regimul comunist. Părinţii noştri au plătit cu mulţi ani de închisoare crezul lor creştin şi anticomunist. Au fost bătuţi, torturaţi, umiliţi, supuşi unui regim de exterminare fizică, pentru apartenenţa la diferitele structuri ale Mişcării Legionare şi pentru ideile lor, care nu mai corespundeau realităţii instalate în România cu ajutorul tancurilor sovietice.

Au fost numiţi „bandiţi”, „duşmani ai poporului”, „năpârci”, atât în timpul detenţiei cât şi după eliberare. Au fost transformaţi din oameni în simple numere de identificare, li s-a interzis dreptul de a se ruga Lui Dumnezeu, li s-a tăiat orice legătură cu familia, s-a încercat sub toate formele frângerea principiilor şi dezumanizarea lor. Toată lupta satanică a comunismului nu a dat roade, deşi traumatizaţi şi bolnavi, părinţii noştri au ieşit din detenţie neînvinşi şi au continuat să îşi trăiască viaţa – atât cât le-a mai fost dat – cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste de ţară.

În toată suferinţa lor nu au fost singuri, familiile noastre fiind la fel de persecutate chiar dacă nu se aflau în temniţe. Întemniţarea fiecărui deţinut politic a însemnat suferinţă, durere şi lipsuri pentru întreaga sa familie. Bunicii noştri au trăit durerea de a-şi vedea copiii în temniţe şi unii dintre ei au murit fără să ştie dacă va exista vreodată eliberare sau dreptate pentru copiii lor. Mamele noastre au trecut printr-un calvar greu de închipuit: stigmatizate, alungate din case şi servicii, au fost obligate să îşi crească singure copiii fără să ştie dacă soţul mai trăieşte sau dacă va reveni vreodată acasă.

 

[Comoara Înţelepciunii] Virtutea ascultării

"Noi percepem divinul din afară cu divinul din noi"

"Acum câţiva ani mă duceam în America şi avionul s-a oprit pentru o escală în Timişoara. Iar de acolo s-a urcat în Boeing-ul modern un sat întreg de babe, îmbrăcate în negru, ca dintr-un film de Kakoyanis, înfofolite, legate, grase, cu paporniţe, de parcă mergeau cu RATA. În sinea mea, am gândit stânjenit că aşa se strică imaginea României în lume. Pe vremea aceea credeam că imaginea e importantă, nu România.

După ce am trecut Atlanticul şi ne apropiam de destinaţie, cu o oră înainte, ni s-a dat să completăm nişte formulare, destul de agresive, care te anchetau în toate dimensiunile tale de călător. Am avut sentimentul că tot avionul dădea teza la limba romană. În starea aceasta de examen, m-am pomenit cu vreo cinci băbuţe lângă mine, care mi-au spus cinstit: "Scrie-ne şi nouă, maică, aici, că noi nu ştim nimic!" Şi astfel, eu le întrebam din chestionar şi ele îmi răspundeau din inima:

- Când te-ai născut, mama?

- 1877.

- Câţi copii ai?

- 11.

Şi-aşa mi-am dat seama că stăteam de vorbă cu Independenţa României. A început să se clatine avionul. Avionul se clătina şi la toţi ne-a fost frică, inclusiv mie, ăsta cu imaginea României în lume. Mi-am pus centura, stewardesele au plecat şi ele speriate. Babele, în schimb, stăteau lângă mine şi se sprijineau de partea de sus, ca şi cum ar fi mers cu rata. Zic:

- Maică, stai jos, că a început furtuna. E pericol să ne prăbuşim. Nu ţi-e frică?

- Lasă, mamă, răspunde băbuţa, mi-am făcut o cruce, la Dumnezeu nu insişti. Ajunge.

Puteți asculta radioul nostru pe orice telefon sau tabletă, care are instalat sistemul de operare Android:

Get it on Google Play

Articole recente

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro