“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Seara de rugăciune
10 august 2016, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Seara de rugăciune

Rugăciune pentru toți șoferii de tir / camion / autocar (miercuri, 24 aug. 2016, ora 22.30)

Detalii aici >

Campanii de educație creștin-ortodoxă

  Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Din comorile Sfintei Scripturi Tu de ce crezi in Dumnezeu Tu de ce crezi in Dumnezeu Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Omul simte sănătatea din pacea pe care i-o aduce în suflet iubirea

Se cuvine să arătăm că iubirea îşi exercită funcţia unificatoare nu numai în fiecare dintre persoanele care au dobândit această virtute, ci şi în întreaga comunitate omenească, însănătoşind astfel relaţiile dintre membrii ei.

Patimile, şi în primul rând dragostea de sine, sfâşie natura umană, făcându-i pe oameni să se vrăjmăşească şi să se împotrivească unii altora, nimicind astfel, în natura omenească şi în fiecare om, armonia voită de Dumnezeu; în vreme ce iubirea pune capăt tuturor certurilor, neînţelegerilor, dezbinărilor, rivalităţilor, duşmăniilor, vrajbei, invidiei, geloziei, silniciilor de tot felul, restabilind armonia şi aducând pacea. Într-adevăr, „dorul întins întreg spre Dumnezeu leagă pe cei ce-l au cu Dumnezeu şi întreolaltă” şi „face din toţi oamenii un singur trup”.

„Scopul Proniei dumnezeieşti este să unească, prin dreapta cre­dinţă şi dragoste duhovnicească, pe cei pe care i-a dezbinat răutatea în tot felul”, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. Prin iubire, „precum avem o unică fire, aşa putem avea şi o singură socotinţă şi o singură voinţă cu Dumnezeu şi între noi, neavând nici o depărtare de Dumnezeu şi între noi”. În vreme ce, mânat de patimi, omul nu are altă grijă decât să-şi afmne individualitatea şi să-şi impună aşa-zisa lui superioritate prin împotrivire faţă de ceilalţi, prin iubire, aşa cum arată Sfântul Maxim Mărturisitorul, omul „se desface de sine prin despărţirea de raţiunile înţelese individual prin proprie socotinţă şi de cele ce-i sunt proprii lui prin socotinţa sa şi se adună în unica simplitate şi identitate, prin care nimeni nu este prin nimic despărţit de ceea ce e obştesc, ci fiecare e al fiecăruia şi toţi ai tuturor şi mai degrabă ai lui Dumnezeu decât unii altora”.

Omenia este un buchet de flori ale sufletului

Omenia, expresie verbală a unei noţiuni colective, a dat întotdeau­na de lucru lexicografilor când au încercat să traducă, convena­bil, cuvântul. Fiindcă a traduce cuvântul omenie prin ospitalitate, prin onestitate, prin onorabili­tate, prin cuviinţă, prin bunătate ori, pur şi simplu, prin umanitate, însemnează a-l traduce numai în parte. Ca realitate, ca document de viaţă, omenia este un tot unitar, constând din numeroase compo­nente esenţiale. Omenia nu este o anumită virtute, ci o adevărată an­tologie, un buchet de flori ale su­fletului.

Iubire de străini, ţinerea cuvântului dat, sentimentul onoa- rei, dispoziţie de jertfă, spiritul dreptăţii, mărinimie, modestie, credinţă în Dumnezeu - toate aces­tea sânt podoabele omeniei. Străinul călător, care vine la tine flămând şi ostenit, trebuie primit cu dragoste de părinte: Când vine la tine străinul, în- tâmpină-l ca un părinte. Sau: Pe străin nu-l îndepărta de la casa ta ‘nainte de a-l îndestu­la. Pentru Român este străin nu numai omul de alt neam, ci şi omul necunoscut lui.

IUBIREA DE OASPEȚI

Dintre virtuţile omeniei Ro­mâneşti, cel mai des numită este IUBIREA DE OASPEŢI. Este adevărat că „a omeni” pe cineva însemnează a-l primi cu inimă deschisă, a-l ospăta şi a-i da cinstea cuvenită omului. Cu aceasta însă nu s’a spus prea mult despre omenie. Iubirea de oaspeţi nu este o virtute exclusiv Românească: toate popoarele pământului se dovedesc, mai mult sau mai puţin, ospitaliere. Ceea ce caracterizează ospitalitatea Românească este iubirea de străini. In casa Românului, străinul, nu ai casei, primeşte ce e mai bun.

„Iubirea de străini” - spune poporul - „dar dumnezeiesc.” Străinul călător, care vine la tine flămând şi ostenit, trebuie primit cu dragoste de părinte: „Când vine la tine străinul, întâmpină-l ca un părinte.” Sau: „Pe străin nu-l îndepărta de la casa ta ‘nainte de a-l îndestula.” Pentru Român este străin nu numai omul de alt neam, ci şi omul necunoscut lui. Străin poate fi Italianul, Germanul, Bulgarul, ca şi „frătutele” din Banat (pluralul: frătuţi) ori „Ungureanul” (Român din Transilvania).

Cineva s’ar putea întreba dacă nu cumva în această revărsare de dragoste a Românului faţă de omul ne­cunoscut nu se pot identifica urmele unei explica­bile vanităţi omeneşti. Cine a cunoscut însă bucu­ria care inunda sufletul gazdei când vedea pe străin mulţumit, nu poate avea pentru faptă decât un răs­puns: setea omului lui Dumnezeu de a se devota toc­mai celui fără cunoscuţi, fără aşezare, fără cămin, e pricina bucuriei, care nu e aici decât semnul neîndo­ielnic al harului.

Cu ce ne-am ales după Sinodul din Creta

„Sfântul şi Marele Sinod”, numit şi „Sinodul Panortodox din Creta” şi-a început activitatea în termenii stabiliţi de întâistătători în ianuarie 2016 la Chambésy: delegaţiile au ajuns pe 16 iunie, pe 17 a avut loc sinaxa întâistătătorilor, pe 19 iunie întâistătătorii au slujit împreună la Heraklion, iar pe 20 a avut loc şedinţa oficială de deschidere. Lucrările Sinodului s-au încheiat sâmbătă pe 25 iunie, iar în data de 26 a avut loc o nouă slujbă a întâistătătorilor (cu precizarea că arhiepiscopul Elladei Ieronim nu a slujit, ci doar a asistat), la care a fost citită Enciclica Sinodală.

Despre toate acestea însă, vreau să fac unele observaţii:

1. Aşa cum au anunţat în prealabil, 4 din cele 14 Biserici Autocefale (Patriarhiile Antiohiei, Moscovei, Bulgariei şi Georgiei) nu au participat la acest Sinod, chiar dacă li s-au făcut câteva invitații repetate de a veni. Patriarhii Antiohiei şi Moscovei au trimis câte o adresare patriarhului Constantinopolului şi tuturor participanţilor în care au confirmat neparticiparea. Mai mult decât atât, patriarhul Kiril şi-a exprimat speranţa că „întâlnirea (nu Sinodul! – n.n.) din Creta poate fi un pas important în depăşirea neînţelegerilor apărute. Ea poate contribui la organizarea Sfântului şi Marelui Sinod cu participarea fără excepţii a tuturor Bisericilor Autocefale Locale şi să fie o reflectare vizibilă a unităţii Sfintei Biserici Ortodoxe a lui Hristos, pentru care s-au rugat şi pe care au aşteptat-o predecesorii noştri adormiţi întru fericire”. Cu alte cuvinte, ceea ce s-a întâmplat zilele trecute în Creta, pentru Patriarhia Moscovei nu a fost Sinod, ci o simplă „întâlnire”. În consecinţă, nici un sait oficial al Bisericii Ruse n-a publicat absolut nimic despre deschiderea sau lucrările Sinodului. La fel au procedat şi Bisericile Antiohiei şi a Georgiei.  Numai bulgarii au dat câteva informaţii sumare despre Sinod, numindu-l ca atare „Sfântul şi Marele Sinod”.

2. Deşi Regulamentul „Sfântului şi Marelui Sinod” (art. 1) aprobat în ianuarie 2016 la Chambésy spune că Sinodul Panortodox poate fi convocat doar cu aprobarea tuturor întâistătătorilor, iar patriarhul Antiohiei n-a fost de acord cu convocarea acestuia până la elucidarea unor probleme, patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului s-a pus în fruntea adunării din Creta şi a declarat deschiderea „Sfântului şi Marelui Sinod”, care a adunat 156 de ierarhi (din 290 câţi erau aşteptaţi). În cuvântarea sa de deschidere, patriarhul Bartolomeu a regretat absenţa celor 4 patriarhii dar, totodată, a subliniat faptul că lipsa unora de la Sinod nu împiedică desfășurarea lui şi nici nu ştirbeşte din autoritatea lui. Tot la şedinţa de deschidere (pe 20 iunie), în special arhiepiscopul Anastasie al Albaniei, a pus în discuţie corectitudinea şi eficacitatea „principiului consensului”, care nu poate fi aplicat rigid, aşa cum consideră mai ales Patriarhiile absente de la Sinod. Bineînțeles, s-au citat Canoanele 8 Trulan şi 40 de la Laodiceea, cu următoarele concluzii:

Tabăra de vară de la Băile Herculane (30 iulie – 6 august 2016). Impresii și fotografii.

Dragilor, am rămas dator cu câteva impresii din tabăra de vară de la Băile Herculane, din care ne-am întors în urmă cu câteva zile. Ca-n fiecare an, în această perioadă, sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august, asociația Ortodoxia Tinerilor organizează tabăra aniversară. Fiind vară și perioada concediilor, e tabăra cu cei mai mulți participanți și cu perioada cea mai îndelungată.

Deși pensiunea la care ne-am cazat se află în mijlocul aglomerației, stațiunea Băile Herculane fiind foarte aglomerată și căutată în perioada verii, totuși posibilitățile de destindere din împrejurimi, au compensat foarte mult, mai ales traseele montane și băile cu sulf.

Am avut 8 zile pline, care se terminau noaptea în jurul orei 1 – 2. Dimineața plecam în excursii cu mașina sau pe munt, apoi la ultimele 2-3 ore de soare mergeam la ștrandurile din împrejurimi, iar noaptea la revigorantele băi cu sulf, atât de mult căutate de români.

Băile Herculane are o poziție geografică privelegiată. Se află la doar câțiva kilometri de defileul Dunării, acolo unde bătrânul fluviu trece prin Carpați, apoi într-o zona cu ape termale, recunoscute ca fiind binefăcătoare încă din vremea romanilor, și într-o zonă muntoasă spectaculoasă, cea a Parcului Național Cerna-Domogled.

PRO MEMORIA - Constantin Brâncoveanu, boier vechi şi domn creștin

PRO MEMORIA este o emisiune document pentru identitatea românească. Această emisiune, difuzată de TVH în cadrul ciclului UNIVERSITARIA, îşi propune să rememoreze personalităţi ale vieţii culturale autohtone din domenii majore ale spiritualităţii. În acest episod, domnul academician Constantin Bălăceanu Stolnici evocă personalitatea marelui voievod și sfânt Constantin Brâncoveanu.

Cuvânt al Sfântului Ierarh martir Antim Ivireanul la Adormirea Maicii Domnului

Pofta [de învăţătură] şi dragostea pe care le văd la această cinstită şi sfîntă adunare mă îndeamnă [să predic], dar neştiind eu a vorbi, căci nu-i vorba mea niciodată vrednică să îndulcească în vreun chip auzurile ascultătorilor, tot Domnul Hristos, Care cu cinci pîini a săturat cinci mii de suflete şi cu bogăţia darului Său a îndreptat sărăcia şi neputinţa ucenicilor, va întinde masă duhovnicească şi di-naintea dragostei voastre, prin mijlocirea vorbelormele nemeşteşugite[1].

De multe ori m-a încercat gîndul că aş putea afla ceva nou de spus întru cinstea şi lauda Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, dar nimic n-am aflat. Nu pentru că n-ar fi cuvinte multe şi multe feluri de a vorbi întru lauda măririi ei, ci pentru că, fiind mintea mea tulburată de norul neştiinţei şi mai vîrtos întunecată faţă cu dumnezeieştile şi prealuminatele ei daruri, trebuie să-mi înfrunt şi să-mi smeresc nevrednicia şi neştiinţa învăţăturii mele. Că de vreme ce chiar cei învăţaţi şi îmbunătăţiţi stau de se miră de mărirea ei, oare eu, cel neînvăţat şi departe de toate bunătăţile, ce voi face?

Prin urmare, eu caut, chiar împotriva voii mele, să încetez de a mai iscodi să aflu înălţimea fecioriei ei, către care acum anevoie se suie gîndurile omeneşti, şi adîncimea darurilor ei, care nu se pot vedea lesne nici cu ochii îngereşti, ci numai cu acel titlu[2] ce i s-a dat mai înainte de toţi vecii de către Părintele cel fără de început şi veşnicul Dumnezeu, prin mijlocirea Arhanghelului Gavriil. Pe acela [acel titlu] şi eu, cu cucernicie şi cu multă frică, îl voi zice aici, întru lauda şi cinstea ei: “Bucură-te, ceea ce eşti plină de har[3], Domnul este cu tine!” [Luca 1, 28].

Că mai mare şi mai lăudat şi mai cinstit titlu decît acesta nu s-a dat din veci nimănui, nici nu se va da pînă în veci, ci numai ei; că a aflat har înaintea lui Dumnezeu, cum nici o alta nu s-a mai învrednicit vreodată, după cum îngerul însuşi i-a zis[4]. Dar s-ar putea să se găsească şi vreun periergos, adică vreun prepuitor[5] care să spună cum că astfel de cuvinte – chiar dacă nu prin acelaşi mijloc, ci într-alt chip – au mai fost zise şi altora, precum se vede din multe locuri ale Sfintei Scripturi; că mai întîi la al patrulea cap[itol] al Facerii se zice despre Abel că “a căutat Domnul spre el şi spre darurile lui” [versetul 4]; apoi despre Enoh: “Şi a plăcut Enoh lui Dumnezeu şi apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat Dumnezeu” [Facerea 5, 24]; despre Noe: “Noe, însă, a aflat har dinaintea Domnului Dumne-zeu” [Facerea 6, 8], de l-a păzit de potop; despre Avraam: “Şi a crezut Avraam pe Domnul şi i s-a socotit aceasta ca drepta-te” [Facerea 15, 6], fiind făcut părinte al multor neamuri[6]; despre Iosif: “Dar Domnul era cu Iosif, a revărsat milă asupra lui şi i-a dăruit har…” [Facerea 39, 21]; despre Moise, căruia i-a zis Domnul: “Voi face şi ceea ce zici tu, pentru că tu ai aflat bunăvoinţă înaintea Mea şi te cunosc pe tine mai mult decît pe toţi” [Ieşirea 33, 17]; despre David, pentru care a zis [Dumnezeu]:

Odată cu întruparea Fiul lui Dumnezeu din Fecioara Maria, pământul s-a făcut mai luminos decât cerul

"Căci, fără să lase cerurile, Cel ce locuiește în ceruri, locuiește în pântecul supraneprihănit al Pururea Fecioarei într-un mod atât de înalt şi dumnezeiesc, încât acesta devine în sens propriu cer şi tron al lui Dumnezeu, iar cerul şi cei din cer deţin faţă de acest cer rolul unui pământ din pricina înălţimii şi măreţiei nemăsurate a slavei şi demnităţii dumnezeieşti din acesta.
 
De aceea, aşa cum înainte oamenii de pe pământ se uitau la cer şi se închinau lui Dumnezeu din pricina faptului că se spune că Acesta locuieşte în cer, căci zice [Psalmistul]: „Către Tine, Cel ce locuieşti în cer, am ridicat ochii mei" [Ps 122, 1], tot aşa mai apoi îngerii din cer se uitau la pământ şi la Fecioara din el şi Îl slãveau şi se închinau lui Dumnezeu, pentru că în Ea Cel Nearătat S-a făcut arătat, Cel Neîmpărtăşit S-a fãcut împărtăşibil, Cel Nevăzut S-a fãcut văzut de infinite ori infinit mai mult decât mai înainte în ceruri; şi coborând din cer pe pământ spre o slujire a acestei taine păreau mai degrabă să urce să stea înaintea lui Dumnezeu şi îi fericeau foarte tare pe oamenii învredniciţi de vederea şi vorbirea cu Dumnezeu în recunoaşterea tainei.
 
Dar şi pământul s-a învrednicit din pricina Fecioarei şi a trupului fecioresc de o tot atât de mare demnitate ca şi mai înainte cerul din pricina îngerilor; de aceea şi ambiţionau să se compare între ele în demnitate şi slavă: unul punea înainte de sus ca pe o podoabă proprie sau o faţă plină de haruri acest soare sensibil, iar altul de jos din Tabor pe Soarele dreptăţii. Dar cerul a fost cu atât mai prejos decât pământul şi i-a cedat întâietăţile, cu cât soarele din el s-a arătat mai degrabă întuneric decât lumină şi, invers decât înainte, a cerut ca el şi cei ce locuiesc în el să fie luminaţi de acolo.

Discuția dintre IPS Teofan al Moldovei și doi credincioși despre Sinodul din Creta

Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, răspunde cu răbdare către doi credincioși care l-au acuzat că a semnat hotărâri eretice la Sinodul din Creta.

Asculta Radio Ortodoxia Tinerilor

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro